Emisiunea Jurnal Militar din 04.11.2017

Realizator: Cristian Dumitraşcu - Bună dimineaţa şi bine v-am regăsit! Sunt Cristian Dumitraşcu. Vă salut, ca în fiecare sâmbătă de la această oră. Va fi astăzi, 4 noiembrie, o ediţie specială "Jurnalului militar", la trei zile după aniversarea celor 89 de ani de Radio împliniţi pe 1 noiembrie, an de istorie adevărată din 1928, până acum. "S-a vorbit la Radio", "s-a spus la Radio" - aceasta era sintagma, să nu uităm că la doar 12 ani după înfiinţarea Radioului românesc, în 1940, a apărut şi "Ora armatei", o producţie care a avut mai multe nume şi durate, pe timp de pace şi pe timp de război, apoi, după anii comunismului, "Ora armatei" a revenit la tradiţiile întrerupte după 1948, la oameni, la unităţi militare reînfiinţate şi la fapte despre care nu s-a putut vorbi înainte de '89. Unităţi militare şi arme reînfiinţate, spun asta pentru că ieri, 3 noiembrie, a fost Ziua Vânătorilor de Munte. Se ştie că vânătorii de munte au fost desfiinţaţi ca armă de ruşi, după război, dar vom mai povesti despre asta pe parcusul emisiunii. Le spunem "La mulţi ani" tuturor oamenilor curajoşi din trupele de munte, aşa cum li se spune generic vânătorilor de munte, în cadrul NATO. Dar, astăzi, va fi o ediţie specială pentru că în această idee în care spuneam că au fost lucruri despre care nu s-a putut vorbi până în decembrie '89, iată că nici acum multe dintre lucruri nu s-au schimbat, în sensul de reparaţie morală, pentru cei care au luptat pentru libertatea cuvântului, pentru drepturile omului în perioada de după 1948. Mulţi ofiţeri şi generali, profesori, medici, politicieni, ţărani şi muncitori, oameni din toate clasele sociale au luptat pentru libertate şi au plătit scump, fiindu-le de cele mai multe ori răpită libertatea şi de multe ori chiar şi viaţa. De aceea vă spun doar atât, rămâneţi cu noi pentru că de la jumătatea emisiunii avem o invitată de marcă, fiica ofiţerului de cavalerie în Armata Regală şi veteran de război Toma Arnăuţoiu, partizan care a luptat în munţi un deceniu, de la finele anilor '40 până în 1958, când Grupul Arnăuţoiu a fost capturat prin trădare. Istorie, istorie adevărată în această dimineaţă la Radio, până când o veţi putea asculta pe doamna Ioana Voicu Arnăuţoiu să trecem la subiectele de actualitate militară ale săptămânii pe care tocmai o încheiem. Un eveniment petrecut la malul mării, cel mai impunător complex de artilerie antiaeriană din Armata României, Ghepard, un sistem de artilerie antiaerian blindat, autonom, autopropulsat, cu mobilitate ridicată care poate executa misiuni de luptă în orice condiţii meteo, ziua şi noaptea şi în condiţii de bruiaj radioelectronic. Misiunea sa tactică este angajarea luptei împotriva avioanelor şi elicopterelor care atacă prin surprindere, la joasă înălţime, cât şi împotriva blindatelor. Datorită mobilităţii ridicate şi timpului foarte scurt de reacţie, acest sistem poate asigura protecţia în câmpul de luptă, în special a unităţilor blindate. Un reportaj semnat de Mădălin Ilinca.

AUDIO: Emisiunea Jurnal Militar din 04.11.2017

Ovidiu Tuşa: Sunt locotenent Tuşa Ovidiu şi sunt comandantul Bateriei 1, Artileria Antiaeriană. Misiunea noastră a fost să executăm trageri de luptă cu complexul antiaerian Ghepard, o misiune frumoasă care pune în valoare eforturile depuse pe parcursul perioadei de instrucţie. Este greu, este şi frumos! Complexul antiaerian Ghepard este o maşină
de luptă complexă care implică o perioadă lungă de pregătire, o perioadă lungă de instrucţie la material, dar rezultatele valorifică eforturile.

Vasile Şuşman: Sunt plutonier-adjutant Şuşman Vasile, comandant Grupul Simulatoare la Unitatea de la Turda, iar în Capul Midia am îndeplinit funcţia de comandant sistem antiaerian Ghepard. Pentru nivelul comandant necesită o pregătire mai îndelungată, undeva la opt luni-un an, şi asta în condiţiile simulator şi alternând cu tragere aplicaţii. Sistemul solicită mental foarte mult, sunt diverse interacţiuni în Complexul antiaerian şi necesită o pregătire aprofundată.

Emil Sebastian Merea: Soldat Merea Emil Sebastian, fac parte din Batalionul 3 Apărare Antiaeriană "Potaissa". Începutul este ca peste tot, un pic greu la început şi apoi tot începi să cunoşti oameni şi este super. Acum mă înţeleg foarte bine cu colegii.

Mircea Gologan: Sunt colonelul Mircea Gologan, comandantul Brigăzii 81 Mecanizate "General Grigore Bălan". Este pentru prima dată când asist la trageri cu Geparzii şi sunt foarte mulţumit. Rezultatele tragerii nu au fost foarte bune, au fost excelente. Cel mai important pentru militari este să arate că pot să îşi îndeplinească misiunea. Din acest punct de vedere, am fost foarte mulţumit de prestaţia lor.

Realizator: Am ascultat un reportaj realizat de Mădălina Ilinca. Militarii din Batalionul 3 Apărare Apărare Antiaeriană "Potaissa" din Turda s-au instruit timp de două săptămâni la malul mării. Trecem mai departe şi vorbim despre militarii care sunt în misiune în Polonia. Braşovenii din Batalionul 228 Artilerie Antiaeriană care fac parte din Detaşamentul dislocat în Polonia îşi continuă misiunea din flancul estic al Alianţei. Ascultăm o corespondenţă transmisă de ofiţerul de relaţii publice al Detaşamentului, locotenentul Bogdan Andrieş.

Bogdan Andrieş: În cursul lunii care tocmai a început, avem în program desfăşurarea unor trageri reale de luptă cu armamentul de artilerie antiaeriană din dotare, şedinţe de tragere cu armanentul individual de infanterie, participarea la expoziţii statice în diverse localităţi din împrejurimi, totul culminând cu activităţile care vor avea loc în toată ţara la data de 11 noiembrie când este Ziua Naţională a Poloniei.

Realizator: Din Polonia, în Afganistan, tot în misiune internaţională aşadar, elementul naţional de sprijin este structura despre care vom afla astăzi, militarii din această structură asigură sprijinul logistic de linia a treia pentru toate forţele dizlocate permanent sau care tranzitează teatrul de operaţii. Comandantul lor, colonelul Ginel Blaga:

Ginel Blaga: Militarii români din cadrul acestei structuri logistice construiesc şi menţin o relaţie foarte bună cu partenerul american şi structurile logistice aflate în subordinea acestuia, în special cu o structură de tip B Support Group dizlocate aici în Kandahar, structură care asigură sprijinul logistic din punct de vedere al serviciilor de garnizoană şi cu alte structuri care sunt responsabile de o operaţiune de reparaţii şi mentenanţă a autovehiculelor tactice, non tactice şi contractori civili, care asigură sprijinul logistic pentru activităţile de zbor şi serviciile de hrănire.

Realizator: Din Afganistan în Marea Mediterană, aşadar, tre misiuni internaţionale despre care iată, vorbim la "Jurnal militar". Fregata "Regele Ferdinand" şi-a încheiat la finele lui octombrie misiunea în cadrul operaţiei NATO Sea Guardian din Marea Mediterană. Gruparea navală din care a făcut parte şi nava militară românească a monitorizat traficul maritim din numeroase raioane ale Bazinului de Est al Mediteranei pentru descurajarea acţiunilor ilegale pe mare şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă în apele internaţionale. La final de emisiune comandantul fregatei, comandorul Marin Ioan:

Marin Ioan: Acum, la final de misiune, pot să spun că sunt mulţumit de modul de acţiune al echipajului, sunt mulţumit de entuziasmul lor, de dorinţa lor de a performa, sunt mulţumit de faptul că au fost conştienţi tot timpul că reprezentăm România, reprezentăm forţele navale în cadrul grupării NATO prin feedbackul ei de la comandantul grupării a fost foarte apreciată fregata noastră.

Realizator: O ştire de ultimă oră. Joi a avut loc la Buzău finala concursului aplicaţiei militare de paraşutism "General Grigore Baştan", aflat la cea de-a 30-a ediţie. La concursul care mai este cunoscut şi sub denumirea mai puţin formală de Baştaniadă, au participat nouă echipe din MAPN şi o echipă de jandarmi. Locul I a fost obţinut de reprezentanţii Batalionului 630 Paraşutişti "Smaranda Brăescu" din Bacău. Ne-a transmis colega noastră de la Observatorul Militar, Sonia Raicu.
Vă spuneam şi mai devreme că Ziua Vânătorilor de Munte a fost aniversată ieri, vânătorii de munte au fost o armă foarte puternică şi eficientă a românilor în cel de-al doilea război mondial, motiv pentru care ruşii, pe lângă alte măsuri abuzive, au şi desfiinţat această armă, vânătorii de munte au reapărut abia în anii '60 după plecarea trupelor de ocupaţie în guvernarea Dej. Gheorgiu Dej îi are pe conştiinţă pe toţi deţinuţii politici care au murit în puşcării, unii din cauza condiţiilor inumane de la Jilava, Aiud, Gherla, Sighet, Periprava, Canal şi multe alte lagăre de exterminare, dar au fost şi mulţi executaţi de-a dreptul în faţa plutonului de execuţie. Armata a avut peste 50 de generali încarceraţi pe criterii politice, dar şi mulţi militari tineri, cum au fost şi cei care au luptat în grupurile de rezistenţă armată din munţi. Am spus la început că este o ediţie specială, chiar în 1 noiembrie am întâlnit-o aici, la Radio, pe invitata emisiunii de astăzi, Ioana Voicu Arnăuţoiu, fiica partizanului Toma Arnăuţoiu, ofiţer de cavalerie şi veteran de război care a condus în munţi una din cele mai îndelungate rezistenţe armate împotriva regimului comunist impus de ruşi după '45. Am pregătit de asemenea şi o mărturie a medicului Ion Sarion din Buzău, fost deţinut politic, trăitor al nopţii execuţiei lotului Arnăuţoiu de la Jilava. Toma Arnăuţoiu a fost trădat în luna mai 1958, ce s-a întâmplat cu Ioana Arnăuţoiu după ce tatăl a fost executat şi mama a murit în detenţie, cam în aceeaşi perioadă la începutul anilor '60 veţi afla chiar în minutele următoare.
Doamnă Ioana Voicu Arnăuţoiu, bun venit la Radio. Vă mulţumesc pentru că aţi acceptat invitaţia noastră. Aş vrea să vă întreb când aţi aflat despre părinţii dvs naturali şi despre faptul că v-aţi născut în munţi?

Ioana Voicu Arnăuţoiu: În 1990 chiar, pentru că atunci am început să caut ce s-a întâmplat cu familia mea pentru că părinţii mei înfietori au păstrat o copie după actul meu iniţial de naştere în care era numai numele mamei, Maria Plop, şi nu exista numele tatălui, un lucru care m-a intrigat foarte mult pentru că mama mea nu era o adolescentă, era o tânără femeie de aproape 30 de ani, deci ar fi putut să nu aibă un copil pe care nu l-ar fi dorit şi de fapt interesul meu era să văd ce s-a întâmplat de am ajuns la leagăn.

Realizator: Nu aţi aflat până în 1990 pentru că părinţii adoptivi au vrut să vă protejeze?

Ioana Voicu Arnăuţoiu: Nu, părinţii mei adoptivi nu au ştiut pe cine au înfiat.

Realizator: Nu au ştiut nici ei!

Ioana Voicu Arnăuţoiu: Păi din actul meu de naştere reieşea că sunt fiica Mariei Plop şi atât! Or, Maria Plop nu era un nume cunoscut, părinţii mei adoptivi nu aveau nicio legătură cu zona Muscelului, actualmente Argeş, niciunul din ei nu era de acolo, nu aveau rude acolo, nu aveau cunoscuţi. Deci pur şi simplu şi-au ales un copil din leagăn, un copil care avea aproape trei ani, care, mă rog, mergea, vorbea, cânta. Deci la patru ani am venit în Bucureşti. Conform legilor în vigoare, cel înfiat nu avea acces la datele privitoare la părinţii lui naturali. Oricum, despre mama mea în documentele de înfiere nu se spune decât că locuia în Piteşti, fără nicio altă dată. Deci oricum n-ar fi ştiut şi eu n-aş fi ştiut, când am aflat că sunt înfiată, nu aş fi ştiut pe cine să caut şi unde să caut.

Realizator: Şi aţi aflat abia în '90 că sunteţi înfiată şi apoi...

Ioana Voicu Arnăuţoiu: Nu, în '90 m-am dus la leagănul din Câmpulung, crezând că acolo am să găsesc mai multe lucruri şi bineînţeles că n-am găsit nimic, pentru că leagănul din Câmpulung nu avea o arhivă proprie, aşa cum nici oraşul nu mai avea. Câmpulung nu mai avea o arhivă a lui, devenise parte a judeţului Argeş şi nu mai era capitală de judeţ ca înainte.

Realizator: Şi care au fost paşii următori? Cum aţi aflat?

Ioana Voicu Arnăuţoiu: Cei de la leagăn, care nici măcar nu voiau să mă primească înăuntru, pentru că începuseră să circule filmele despre grozăviile din leagănele româneşti, mă ţineau afară şi am discutat cu cineva printr-un geam de la parterul clădirii unde era şi în '90 leagăn, aşa cum era şi când eram eu acolo, şi m-a trimis la fosta directoare a leagănului, o doctoriţă pediatră, care a fost mai bine de 30 de ani doctoriţa leagănului şi directoare şi care stătea în apropiere şi ea era o persoană deosebit de amabilă şi am stat de vorbă...

Realizator: Şi dânsa ştia...

Ioana Voicu Arnăuţoiu: Şi-a adus aminte la un moment dat, pentru că m-a întrebat bineînţeles: dar ce ştii despre înfiere? ce ştii despre părinţi? Şi am spus: ştiu că pe mama mea o chema Maria Plop şi ea, după vreo jumătate de oră, noi am discutat, m-a întrebat cine sunt, cu ce mă ocup, de unde am venit şi la un moment dat a avut aşa o revelaţie, şi-a adus aminte numele şi... De ce? Pentru că eu am fost adusă la leagăn de la închisoarea din Piteşti, unde am stat cu mama mea un timp, am fost adusă de o femeie ofiţer de securitate care a adus toate documentele, mai puţin un act de naştere, dar era o decizie a autorităţilor ca să fiu primită la leagănul din Câmpulung. Or, era totuşi neaşteptat, nu în fiecare zi veneau copii aduşi de ofiţeri de securitate. Şi bineînţeles că lucrul ăsta a marcat-o şi la un moment dat şi-a adus aminte şi mi-a spus: A! Ştiu acum cine eşti! Reconstituind şi anii, mi-a spus: deci te-ai născut în '56, cam cât ai stat? Când ai fost înfiată? În 1960. În perioada aia, '59, '60... Şi lucrurile astea, în fine, până la urmă au făcut-o să-şi aducă aminte de situaţia asta care a fost complet inedită şi pentru ea.

Realizator: Deci când a venit securitatea acolo înseamnă că ea ştia cine sunteţi şi cine era tatăl.

Ioana Voicu Arnăuţoiu: Da, şi în documentele pe care le-a adus se spunea numele tatălui. Deci actul de naştere nu mai conţinea numele tatăului, dar în documentul respectiv era menţionat cine este tatăl şi asta a îngrozit-o şi mai tare pe directoare, pentru că ea era din zonă şi ştia despre grupul Arnăuţoiu şi ştia cine e Toma Arnăuţoiu şi mi-a spus că i-a spus femeii aceleia ofiţer că vrea întâi să mă consulte şi, dacă sunt bolnavă de ceva, nu mă va primi pentru că nu este dispusă să îmbolnăvească copiii din leagăn, dar eram perfect sănătoasă şi ea a fost cinstită şi n-a invocat nicio boală care să facă să fiu dusă într-un spital sau cine ştie unde şi cine ştie ce să se întâmple după aia cu mine şi, dacă stau bine să mă gândesc, faptul că numele tatălui meu a lipsit din actul meu de naştere, părinţii mei nu erau căsătoriţi, şi cred că şi asta m-a ajutat, pentru că nimeni n-ar fi înfiat un copil cu numele de Arnăuţoiu, aşa cum verii mei n-au fost înfiaţi şi au stat în leagăn până la majorat, pentru că ei nu mai aveau, ca şi mine, nici părinţi, nici bunici, nici pe nimeni şi au stat până la majorat în leagăn.

Realizator: Mi-aţi povestit în interviul anterior o scenă halucinantă la Primăria din Jilava, unde v-aţi dus să scoateţi actul de deces...

Ioana Voicu Arnăuţoiu: Actul de deces al tatălui meu, da.

Realizator:... al tatălui dvs. Mi-a rămas în minte o scenă de teatru absurd, în care v-a spus cea care se afla la ghişeu: 'dar oare ce cataclism sau ce cutremur a fost în ziua respectivă?'

Ioana Voicu Arnăuţoiu: Da, pentru că ea a căutat la luna şi anul respectiv şi a văzut că în aceeaşi dată erau 16 oameni morţi, absolut în aceeaşi zi. Or, într-o localitate mică ca Jilava, nu cred că ea şi-a închipuit că oamenii ăştia au murit la închisoare... Cum puteau să moară atâţia oameni în aceeaşi zi! Şi mi-a spus: 'probabil a fost un cutremur'. Şi eu i-am spus: 'da, dar nu de pământ'.

Realizator: Nu întâmplător, acum câteva zile am întâlnit un fost deţinut politic, Ion Sarion, medic psihiatru, care se pare că este ultimul supravieţuitor al acelei nopţi de la Jilava, în care tatăl dvs. şi cel din lotul Arnăuţoiu au fost executaţi. O să vă rog să fiţi de acord să ascultăm un fragment-mărturie al lui Ion Sarion.
Ioana Voicu Arnăuţoiu: Sigur!

Ion Sarion: Nu l-am cunoscut personal, el fiind în Jilava, în 1959, când eram şi eu, lotul lor, fiind toţi condamnaţi la moarte, erau în camera zero, numai pentru condamnaţii la moarte. Am trăit o noapte de groază, de 19 iulie, când întregul lotul Toma-Arnăuţoiu a fost executat în Valea Piersicilor din Jilava. Începând de la orele 22:00 se bătea alarma şi nu ştiam ce se întâmplă, că de obicei, adică în mod regulat nu se putea auzi un zgomot sau, mă rog, nu se făcea nicio mişcare de deţinuţi noaptea, după orele 22:00, dar în noaptea aceea clopotul-alarmă, adică cele două bătăi de clopot băteau şi unul dintre camarazii de celulă mi-a spus, fiind mai vechi în Jilava, "în noaptea asta înseamnă că se fac execuţii". Într-adevăr, în noaptea aceea au fost executaţi întregul lotul de 17 inşi, lotul Arnăuţoiu. Chiar acum mi-am adus aminte de lt. Mărgineanu, Teodor Mărgineanu, tânăr locotenent parcă de tancuri, care la Prundu Bârgăului, în 1956, când a fost revoluţia ungară, împreună cu un grup de subofiţeri din aceeaşi unitate, au încercat să elibereze pe deţinuţii din penitenciarul Gherla. S-a aflat în scurt timp, adică până a trece la acţiune, tânărul locotenent, 24 de ani, Mărgineanu, a fost, ca şi Arnăuţoiu, executat la Gherla în iunie 1957, un erou al neamului despre care puţin se ştie şi Armata ar fi datoare să-i acorde onorurile respective.

Realizator: Da. Asta a fost mărturia lui Ion Sarion, despre acea noapte cumplită, probabil că dvs. ştiţi foarte multe amănunte, pentru că v-aţi dedicat viaţa, după ce aţi aflat că Toma Arnăuţoiu a fost tatăl dvs., v-aţi dedicat viaţa cercetării tuturor dovezilor, actelor, eu ştiu, care au putut fi găsite.

Ioana Voicu Arnăuţoiu: Despre execuţie nu ştiu prea multe lucruri, decât cele care sunt consemnate în procesul-verbal de execuţie, textul este acelaşi, ţi se spune cine a asistat la execuţie - directorul închisorii, medicul care constata decesul, un procuror din partea Tribunalului Militar şi subofiţerii care trebuiau să execute ordinul, trebuiau să tragă atunci când li se dădea ordin. În afară de numele directorului închisorii şi al medicului parcă, în rest nu ştim. Şi toate procesele de execuţie se încheie la fel. Cadavrul a fost dus la locul de înhumare, dar nu se spune unde este şi bineînţeles că nu am reuşit să aflu niciodată unde au fost înmormântaţi, probabil aruncaţi într-o groapă comună.

Realizator: Mai spune domnul Sarion, la sfârşit, următorul lucru: /Îmi/ spune că Armata ar trebui să le dea onorul cuvenit pentru că au fost militari ai Armatei Regale, în care au fost veterani de război, până la urmă, şi care, iată, acum câteva zile au fost înfieraţi de un demnitar al statului român într-un mod incalificabil.

Ioana Voicu Arnăuţoiu: În continuare cred că este treaba statului ca să facă această reabilitare. În cazul lui Toma Arnăuţoiu probabil că şi Armata sau, mă rog, conducerea... Ministerul Apărării ar putea să facă ceva. El a luptat numai pe frontul de vest şi a fost decorat şi a fost rănit. Dacă în 1946 nu ar fi fost exclus din Armată, ar fi fost un om cu o carieră probabil foarte frumoasă. Aşa, el şi-a dorit să fie ofiţer de cavalerie, adică nu a fost o întâmplare a vieţii lui. Şi-a dorit să facă asta. Ştiţi, n-aş spune că un înalt demnitar a jignit memoria luptătorilor şi a anticomuniştilor, faptul că Comisia Juridică a Senatului a dat aviz negativ ca o zi din calendar să fie o zi dedicată acestor oameni mi se pare o atitudine inacceptabilă. Deci un om putea să aibă orice părere, dar votul celorlalţi arată punctul de vedere al unei instituţii. Să vedem ce va decide camera decizională a Parlamentului, Camera Deputaţilor.

Realizator: Mai aveţi, după 28 de ani, speranţa că lucrurile se vor repara cumva, din punctul acesta de vedere al reabilitării acestor luptători?

Ioana Voicu Arnăuţoiu: Cred că depinde de decizii. Oamenii care decid, Parlamentul cred că este important, chiar şi preşedinţia cred că ar putea să aibă un rol în a da această direcţie către memorie, către neuitarea unor oameni. Eu sunt foarte mirată de cât de puţin a fost amintit Primul Război Mondial la noi. A fost un lucru esenţial în istoria României, fără el probabil România nu s-ar fi putut uni, n-ar fi putut să devină statul modern care a devenit. Oameni tineri s-au dus voluntari pe front. A fost războiul dus cu voluntari în toate ţările Europei, s-au umplut câmpurile de luptă cu voluntari. La noi mi s-a părut că, totuşi, foarte puţin s-a amintit. Eu sunt foarte sensibilă la acest subiect, pentru că bunicii mei şi bunicul meu adoptiv, şi bunicul meu natural, adică Ion Arnăuţoiu, au luptat în Primul Război Mondial. Şi bunicul meu adoptiv a fost rănit şi a rămas fără un braţ, la 20 de ani şi a trebuit să îşi schimbe cariera complet. Nu a mai putut fi arhitect, a trebuit să îşi schimbe cariera şi a fost avocat. Primul Război Mondial este un lucru la care eu vibrez foarte mult. De ce suntem atât de amnezici, aş putea să spun? Nu ştiu! Nu-mi dau seama! Probabil/ilixandru/ Probabil că încă nu ne dăm seama cât de importantă este istoria în evoluţia noastră şi cât de mult a evoluat România în prima jumătate a secolului 20, din toate domeniile, cultural, nu mai vorbesc, a fost o jumătate de secol decisiv în dezvoltarea culturii.

Realizator: La sfârşit aş vrea să vă întreb, aşa cumva, poate că nu în legătură cu ce am vorbit noi, de unde dragostea pentru muzică?

Ioana Voicu Arnăuţoiu: A fost ideea părinţilor mei adoptivi să fac muzică şi s-a întâmplat să fac vioară pentru că locuiam într-un apartament foarte mic, împreună cu bunicii, şi la un moment dat eram doi copii, doi părinţi şi doi bunici în numai două camere şi nu încăpea un pian. Eu mi-aş fi dorit să cânt la pian. În fine, vioara şi muzica au fost lucrurile esenţiale în existenţa mea şi pot să spun că m-au ajutat să traversez şi perioada grea a comunismului, când, practic, nu se întâmpla mai nimic aşa, care să intereseze un om tânăr, şi totul era cenuşiu şi fără perspectivă, dar este absolut un lucru esenţial. Cred că mi-a deschis şi sufletul şi mintea în egală măsură.

Realizator: Vă mulţumesc tare mult pentru că aţi venit la Radio şi pentru că oamenii care ascultă Radio România Actualităţi şi Jurnalul militar au putut să vă audă. Este o ocazie foarte rară şi sper să ne mai vedem când mai veniţi în ţară, să ne mai vedem şi să mai daţi veşti bune.

Ioana Voicu Arnăuţoiu: Eu vin des în ţară şi derulez multe proiecte şi sunt prezentă şi în viaţa muzicală. Eu de fapt locuiesc aici, sunt aici tot timpul. Am şi o altă activitate pe care o fac în paralel cu aceeaşi dragoste. Şi eu vă mulţumesc pentru invitaţie.

Realizator: Mulţumesc doamnei Ioana Voicu Arnăuţoiu. În ediţiile viitoare ne vom reîntâlni cu medicul Ion Sarion, o adevărată enciclopedie. Ne va vorbi despre amiralul Macelariu, despre generalul Jienescu şi Potopea, despre marele aviator Tudor Greceanu şi despre întemeietorul trupelor de paraşutişti în timpul războiului, Mihai Ţanţu.