Vlad Țepeș. Domnitor, erou, legendă

Invitat: prof.dr. Ștefan Andreescu - Universitatea din București

Articol de George Popescu, 19 Aprilie 2016, 14:58

Un domnitor român angajat în rezistența creștină împotriva expansiunii otomane în a cărui domnie succesele n-au întârziat să apară: stabilizarea politică a țării după un îndelungat război pentru preluarea puterii între două familii de același sânge, însă rivale (Dănești contra Drăculești).

O desfășurare a evenimentelor aproape deloc diferită de ceea ce se întâmpla în restul Europei, adică o atmosferă de instabilitate, cu lovituri de stat, răzbunări, cruzime și victime.

Vlad Țepeș a fost contemporan cu Iancu de Hunedoara și Ștefan cel Mare. Aceștia au colaborat într-o măsură limitată, însă au fost dependenți de realitatea politică europeană supusă presiunii Imperiului Otoman, după căderea Imperiului Bizantin.

Înainte de Viena, Praga, Buda sau Roma se găseau statele din sudul și sud-estul continentului aflate în prima linie defensivă, tot ele plătind și cel mai mare preț pentru păstrarea civilizației creștine.

Conjunctura politică europeană nu i-a permis lui Vlad Țepeș să aibă o domnie îndelungată, de multe ori înțelegerile între statele mai bine plasate făcându-se peste capul și voința celor mai dârji apărători.

Opțiunea regelui Ungariei, Matia Corvin de a-l aresta și întemnița pe domnitorul valah timp de 12 ani a venit în sprijinul conservării puterii sale în regiune și a servit mai puțin politicii comune a Europei creștine.

AUDIO: emisiunea "Istorica", ediția din 18 aprilie 2016:

Cu toate acestea, Vlad Țepeș a avut o domnie pusă sub semnul sacrificiului combativ. În toate luptele duse împotriva otomanilor care doreau restabilirea pe tron a lui Radu cel Frumos (fratele lui Vlad Țepeș), se poate constata că domnitorul român n-a pierdut nici o înfruntare.

Grație unei tactici experimentate de pe vremea lui Mircea cel Bătrân, aflat într-un raport numeric de 1 la 3 sau chiar 1 la 4, Vlad Țepeș a pricinuit daune severe armatelor otomane, în special în cursul anului 1462, în urma deciziei sultanului Mehmed al II-lea de a interveni personal cu cel puțin 100 de mii de militari în Țara Românească.

Pierderile au fost de o treime de ambele părți, însă sultanul a fost nevoită să se retragă către Adrianopole fără laurii victoriei decisive.

Giurgiu, Nicopole, Brăila, Buzău rămân locuri în care superioritatea otomană a fost insuficientă în fața opoziției militare a românilor.

În acest fel până la 1526 a fost amânată ocuparea de către Imperiul otoman a unei părți importante din Europa creștină.

Vlad Țepeș a pierdut domnia prin trădarea boierilor sau prin reorientarea acțiunilor de susținere a acestora pentru domnitor, cerând o pace, un compromis, alegându-l ca domnitor supus Porții pe Radu cel Frumos.

Abuzurile de autoritate ale domnitorului au ajuns să traverseze secolele până la noi prezentându-l ca pe un lider nemilos, neînduplecat și pasionat de răzbunări.

Adevărul confirmat și de cercetarea istorică este departe de această versiune generată de adversarii săi politici.

Trasul în țeapă nu a fost o invenție românească, iar folosirea ei l-a ajutat pe domnitor să impună stabilitatea și ordinea într-o țară devastată de conflicte.

Nici legendele țesute în jurul personalității domnitorului nu au mai mult reazem pe o realitate din epocă, devenind cu timpul, mai cu seamă în secolul al XIX-lea un subiect profitabil, comercial pentru lumea occidentală.

Pentru o edificare completă asupra subiectului ediției vă recomandăm volumul invitatului – dl. prof. dr. Ștefan Andreescu - ”Vlad Țepeș Dracula. Între legendă și adevăr istoric”, apărut la Editura Enciclopedică, 2015.

Regia de montaj : Radu Sima

Regia de emisie: Claudia Buzică și Cristina Creța

Galerie foto: