Un leu convertibil şi marea criză economică din 1899 - 1901

Dacă unioniştii anului 1859 au avut curaj şi hotărâre pentru împlinirea unui ideal naţional, tot din rândul lor s-au numărat câţiva care au înţeles importanţa adoptării unei monede naţionale şi crearea unei instituţii de credit.

În anul 1868 după adoptarea unei legislaţii în acest sens, se bate pentru prima dată monedă.

În argint şi aur, demonstrând Imperiului Otoman că România este decisă să-şi urmeze propriul drum.

Abia după obţinerea şi recunoaşterea independenţei de stat, leul va căpăta o altă alură şi valoare în relaţiile de schimb.

Desigur nu toate funcţionau ca la carte, însă întemeierea Băncii Naţionale, în 1880 a fost cu totul o minunată operă de consolidare a instituţiilor statului român, pregătită cu 20 de ani în urmă, după un proiect îndelung analizat şi verificat. În felul acesta se explică de ce moneda naţională nu a înregistrat oscilaţii majore până la primul război mondial.

De la bun început leul a avut acoperire în aur, principalul etalon de valoare pentru moneda românească.

O perioadă, cât a funcţionat sistemul bimetalist, leul era reprezentat valoric şi de argint, însă către sfârşitul secolului, România s-a alăturat celorlalte state folosind aurul.

Până la impunerea sa ca monedă naţională, în România au circulat în paralel mai bine de 80 de monede străine care făceau un calvar din stabilirea cursului de schimb şi dăuna dinamicii comerţului între state.

O sută de lei valorau la Bursa din Paris puţin peste 99 de franci francezi. A fost o victorie istorică a monedei noastre.

Practic, cu lei cine ajungea la Paris îi putea schimba fără pierderi pe franci.

Nici în comparaţie cu marca germană sau lira englezească, leul nu stătea rău: o sută de lei se schimbau pentru 86 de mărci, iar o liră valora 25 de lei.

Bilet hypotecar de 10 lei. Foto: Muzeul BNR.

Într-o statistică din epocă găsim următoarele preţuri: pâinea albă - 47 de bani la 1878, pâinea neagră(kg.) - 20 de bani, jimbla sau franzela - 30 de bani la 1906, un ou - 15 bani, iar la 1906 la acelaşi preţ pentru două ouă, o găină - 2 lei, iar la 1906 1,25-1,50 de lei, un pui - 1 leu, iar la 1906 - 60-70 de bani, un litru de lapte de vacă - 62 de bani la 1878 şi 40 de bani la 1906, caşcaval(kg) - 1,67 de lei la 1878 şi 1,80 de lei la 1906, un litru de vin costa între 3,5-6 lei.

Salariile variau de la 2 lei pe zi pentru un salahor şi 480 de lei un medic de circumscripţie.

Un ofiţer în armată, căpitan, câştiga între 360 şi 400 de lei, iar un profesor peste 200 de lei.

Funcţionarii cu grade mici aveau leafa de la 60 la 120 de lei pe lună.

Între anii 1868 şi 1914 moneda naţională nu s-a întâlnit cu inflaţia.

Sigur, una dintre condiţiile acestei situaţii avantajoase a fost reprezentată de proporţia mare a schimburilor comerciale în natură (troc), iar pe de altă parte, Banca Naţională a acţionat prudent şi echibrat în emisiunile de monedă.

Guvernele conservatoare de până la 1876 s-au angajat într-o politică de investiţii, de multe ori socotită imprudentă de contemporani, însă a avut scuza că România chiar avea nevoie de o transformare uimitoare a infrastructurii statului - de altfel aproape inexistentă în termeni moderni, occidentali - a lucrărilor edilitare de anvergură, a investiţiilor în drumuri de fier, drumuri, poduri şi şosele.

Un ritm prea accelerat comentau liberalii din opoziţie sau cu mari cheltuieli.

Ajunşi la putere, liberalii sub conducerea lui I.C. Brătianu au continuat această operă de modernizare a statului, însă nici unii, nici ceilalţi nu au avut în vedere rapiditatea cu care se transforma lumea din jurul lor.

Astfel că datoria externă a ţării atinsese rate înalte, iar creditorii îşi cereau insistent banii înapoi.

Agricultura şi în special comerţul cu cereale aducea cel mai mare venit din exporturi în epocă.

Numai că pe această piaţă au intrat America şi Canada de peste Ocean, iar din Europa, Rusia avea mari suprafeţe cultivate cu cereale.

Cum oferta a crescut foarte mult şi preţul la cereale a scăzut. Până la jumătate.

Apoi, seceta şi alte calamităţi asupra României au făcut ca veniturile din exportul de cereale să scadă corespunzător.

Acesta a fost tabloul de dinaintea producerii celei mai severe crize economice din România între Independenţa de stat şi primul război mondial.

O criză pentru care aproape nimeni nu era pregătit. Demisia conservatorilor a fost aproape o formalitate, regele Carol I desemnându-i pe liberali să găsească o soluţie.

Şi au găsit-o: prin jocul negocierilor cu creditorii străini, în principal germani, iar în ţară cu reducerii de lefuri, licenţieri de posturi, creşterea taxelor şi impozitelor, vânzarea participaţiilor statului de la Banca Naţională.

Această austeritate financiară a dat bune rezultate, căci la 1905, situaţia economică a ţării era restabilită, însă nu şi eliminarea contradicţiilor sociale majore din cadrul societăţii.

Acumulările de creştere economică şi de capital au continuat până la izbucnirea războiului, în rate înalte pentru această zonă geografică.

AUDIO: emisiunea „Istorica, ediţia din 26 ianuarie 2015:

Contribuţii editoriale: dl. Dan Ilie, curator al Muzeului BNR despre istoria monedei de 20 de lei-aur sau “un pol românesc”.

Audio: Un interviu de Mirela Băzăvan

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit de AICI.

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de AICI.