Ascultă Radio România Actualitaţi Live

Un jubileu regal (150 de ani de la sosirea principelui Carol I în România)

Invitat: prof.dr. Ioan Scurtu - Universitatea din București

Articol de George Popescu, 11 Mai 2016, 02:01

Construcția României moderne are ca punct major de plecare nucleul revoluționar 1848.

Apoi au urmat cei șapte ani ai domniei lui Alexandru Ioan Cuza care a promovat cele mai îndrăznețe reforme din Europa.

După abdicarea forțată a domnitorului, la scurt timp, un prinț străin reușește să domnească 48 de ani, timp în care România capătă o altă formă și imagine.

Ca și predecesorul său, Carol I a fost hărăzit să fie un eficient constructor social. Până la primul război mondial, domnia principelui Carol I a fost timpul consolidării, creșterii economice și acumulării.

Singurul domeniu în care inegalitățile și lipsa unei ierarhizări tipic occidentale au continuat să persiste și să se agraveze a fost cel social.

La un an după sărbătorirea Jubileului – 40 de ani de domnie ai de-acum regelui Carol I – în România izbucnește una dintre cele mai violente și întinse revolte țărănești de pe continent.

Carol I s-a declarat de la început un aliat de nădejde al Puterilor Centrale (Germania, Austro-Ungaria, Italia, Turcia). Refuzul partidelor cu o singură excepție – Petre Carp – de a intra în august 1914 în război de partea ”Centralilor” și a urma exemplul Italiei – neutralitatea sau menținerea în afara conflictului i-a cauzat indirect Suveranului sfârșitul vieții.

Regele Ferdinand cel Loial sau Întregitorul ca urmaș la tron a oferit cea mai frumoasă lecție de patriotism de care a putut da dovadă un rege al acestei dinastii.

Chiar el, însuși s-a declarat un bun român. Pentru îmbrățișarea confesiunii ortodoxe a fost excomunicat de Vatican, iar pentru îndrăzneala de a îndrepta România în război de partea Antantei a fost radiat din registrul Casei de Hohenzollern-Sigmaringen.

Alături de Ferdinand I un efort la fel de însemnat și decisiv l-a avut regina Maria, o aprigă susținătoare a cauzei unirii provinciilor istorice românești cu Țara.

La nivelul deciziei politice, regele Ferdinand și regina Maria au fost consiliați și susținuți intensiv de guvernul liberal condus de Ionel C. Brătianu, unul dintre politicienii cei mai importanți ai României moderne. Evident fără suportul militar al Armatei Române și al diplomației, proiectul național nu ar fi avut sorți de izbândă.

Pierderea celor doi mari bărbați de stat, regele Ferdinand și premierul I.I.C.Brătianu au îndreptat România către domnia regelui Carol al II-lea, aflat de cinci ani în dizgrația Familiei regale pentru comportamente incompatibile cu rangul și rolul rezervat de prinț moștenitor la Coroana României.

AUDIO : emisiunea "Istorica", ediția din 9 mai 2016:

Cu complicitatea național-țărăniștilor conduși de Iuliu Maniu și pe fondul unei severe crize economice mondiale, în iulie 1930, se produce Restaurația sau revenirea pe tron a lui Carol al II-lea.

Proiectului său politic personal i-a fost necesar aproape un deceniu pentru a fi pus în practică. ”Regele domnește și nu guvernează” s-a transformat în ”Regele domnește și guvernează totodată”

Domnia sa a fost marcată de tulburări, sociale, dese schimbări de guverne, de instabilitate, de afaceri veroase și corupție la scară mare, de refacerea după criza economică mondială, însă evoluția țării în general a fost pozitivă, cea mai bună performanță economică și socială a fost înregistrată în anul 1938, vârf al regimului capitalist din România.

În relația politică externă a României, regele Carolal II-lea nu a mai dovedit o prezență eficace pentru interesul național. Germania și URSS două țări care mărșăluiau cu complicitatea celorlalte state europene importante spre statutul de mare putere au dat o grea lovitură țărilor mici, printre care și România prin încheierea unui Pact de neagresiune la 23 august 1939.

Regimul autoritar al lui Carol al II-lea a neglijat pregătirea industriei de apărare și armata, bazându-se prea mult pe garanții franco-britanice care nu au mai putut fi respectate.

Pierderile teritoriale din vara anului 1940 l-au adus pe rege în pragul abdicării în favoarea fiului său, Mihai I (a doua domnie).

La 6 septembrie noul guvern național-legionar a preluat puterea în urma refuzului partidelor tradiționale de a participa la guvernare sub conducerea generalului Ion Antonescu.

România a cerut alianță neîntârziată cu Germania și Italia și s-a plasat în blocul țărilor opozante Națiunilor Unite ( Franța, Marea Britanie, SUA și URSS, cele mai importante).

Regele Mihai I continua să fie lider al Statului în formula constituțională de la 1923 și șef al Armatei, însă în realitate, România a fost condusă de generalul, ulterior, mareșalul Ion Antonescu.

Regele Mihai I a primit ajutor la rândul său de la un grup de consilieri și un relativ sprijin într-o primă perioadă de la partidele tradiționale, grup care a organizat lovitura de stat de la 23 august 1944, cea mai remarcabilă realizare personală a tânărului rege prin care România își declara ieșirea din război de partea Axei și trecerea în tabăra Națiunilor Unite pentru a evita destrămarea statului național unitar.

Viitoarele sale gesturi de opoziție alături de PNL, PNȚ și PSD la ocuparea militară a țării de una dintre puterile învingătoare - URSS și instalarea unui regim comunist chiar dacă au beneficiat o aură de eroism, înțelegerile între Marile Puteri câștigătoare au pulverizat idealurile, speranțele și acțiunile Coroanei, culminând la 30 decembrie 1947 cu abdicarea forțată a regelui la tronul României și transformarea acesteia din monarhie în republică populară.

Astfel se încheia un ciclu de evoluție a României în forma de guvernământ monarhie constituțională.

Contribuții editoriale :

A.S.R. Principele Radu despre personalitatea regelui Mihai I. Selecții din interviul acordat de ASR Principele Radu, postului nostru de radio la 17 mai 2015.

General (retragere), dl. Gheorghe Răucea despre momentul 9 mai 1945 – sfârșitul războiului pentru militarii români angajați pe fronturile din Ungaria, Cehoslovacia și Austria. Secvență din interviul realizat de Mirela Băzăvan.

Regia de montaj : Nicu Tănase

Regia de emisie : Ileana Băjenaru și Adriana Anica

Galerie foto :

Foto: Principele Carol și soția sa Elisabeta la sosirea pe tronul României. Credit::oamenisilocuridintrecut.wordpress.com

Foto: familia regală reunită după proclamarea Regatului României. Credit:: historia.ro

Foto: documentul care certifică proclamarea Regatului României. Credit:posturi.wordpress.com

Foto: castelul Peleș - reședința de vară a regelui Carol I. Interior, biblioteca. Credit: vacantierul.ro

Foto: aspect de la Expoziția jubiliară a Coroanei, anul 1906, București. Credit: delcampe.net

Foto: 9 mai 1914, cu puţin timp înainte de moartea regelui. Inaugurarea Amfiteatrului Fundaţiei Carol I (actuala Bibliotecă Centrală Universitară din Bucureşti). Credit: vaismar.wordpress.com

Foto: regele Ferdinand I și nepotul său Mihai. Credit: jurnalul.ro

Foto: regele Ferdinand, regina Maria și prințul Carol într-o secvență de după primul răyboi mondial. Credit: ro.wikipedia.org

Foto: 21 iulie 1935, Costești, jud.Argeș. Regele Carol al II-lea alături de clerici și demnitari la slujba de rugăciune.Credit: ANIC

Foto: regele Carol al II-lea și profesor univ. Nicolae Iorga la inaugurarea expoziției”Luna Bucureștilor”. Credit: fototecaortodoxiei.ro

Foto: regele Carol al II-lea ilustrat de revista americană ”Time Magazine”. Credit: time.com/us

Foto: regele Carol al II-lea și voevodul Mihai de Alba-Iulia, anul 1940. Credit: george-damian.ro după revista ”Life”

Foto: regele Mihai I de România, perioada războiului. Credit: ro.wikipedia.org

Foto: începutul comunismului în România. Regele Mihai I,regina Elena, mama sa și premierul dr. Petru Groza la o recepție.Credit: europolitics.ro

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST (colţul din dreapta).

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www.romania-actualitati.ro

Cronica unui an: 23 august 1944-23 august 1945
Istorica 25 August 2015, 04:03

Cronica unui an: 23 august 1944-23 august 1945

Invitat: conf.univ.dr. Marin Badea

Cronica unui an: 23 august 1944-23 august 1945
Viaţă cotidiană în România. Între anii 1941-1965
Istorica 01 Iunie 2015, 23:13

Viaţă cotidiană în România. Între anii 1941-1965

Invitat:dr.Valentin Vasile, istoric, cercetător CNSAS

Viaţă cotidiană în România. Între anii 1941-1965
  Armata Română - garant al independenţei naţionale
Istorica 04 Mai 2015, 23:59

Armata Română - garant al independenţei naţionale

Invitat : col. prof. dr. Petre Otu, preşedinte al Comisiei Naţionale de Istorie Militară

Armata Română - garant al independenţei naţionale
Viaţă şi societate românească (1918 - 1940)
Istorica 18 Februarie 2015, 14:16

Viaţă şi societate românească (1918 - 1940)

Invitat: prof. univ. dr. Ioan Scurtu.

Viaţă şi societate românească (1918 - 1940)
Campania Armatei Române în anul 1919
Istorica 17 Iulie 2014, 10:58

Campania Armatei Române în anul 1919

Invitat : col.prof.dr. Ion Giurcă - Universitatea Hyperion şi prof. asociat la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I”.

Campania Armatei Române în anul 1919
9-10 mai 1877. Independenţa de stat a României
Istorica 06 Mai 2014, 20:50

9-10 mai 1877. Independenţa de stat a României

Invitat: dr. Marian Stroia - Institutul de istorie “Nicolae Iorga”, Bucureşti.

9-10 mai 1877. Independenţa de stat a României
Criza dinastică (1926 – 1930)
Istorica 12 Februarie 2014, 16:18

Criza dinastică (1926 – 1930)

Invitat : prof. dr. Ioan Scurtu – Universitatea din Bucureşti.

Criza dinastică (1926 – 1930)
11 noiembrie 1918. Epilog pentru România
Istorica 12 Noiembrie 2013, 09:20

11 noiembrie 1918. Epilog pentru România

Invitat : prof. dr. Ioan Scurtu – Universitatea din Bucureşti.

11 noiembrie 1918. Epilog pentru România