„Tratatul de pace de la Bucureşti – mai 1918”

Pacea de la Brest-Litovsk între Puterile Centrale şi Rusia din martie 1918 a impus României o altă pace, silită.

Abdicarea ţarului Rusiei cu un an mai înainte, revoluţia rusă, lovitura de stat a bolşevicilor au fost evenimentele care au favorizat încercuirea României în cadrul Frontului Oriental.

Un front ce se întindea din Mediterana până la Baltica. Cum în sud, ofensiva Antantei se schimbase încă de la debut în staţionare pe termen nelimitat, Frontul Oriental a fost ţinut de ruşi şi români.

Puterile Centrale au urmărit după intrarea noastră în război de partea Antantei să acţioneze pe orice cale pentru a distruge Frontul Oriental.

O operaţiune ce a durat aproape doi ani şi care a fost un succes pentru „Centrali”.

Ce a însemnat Pacea de la Bucureşti din 7 mai 1918 ?

După 17 luni de ocupaţie a inamicului a însemnat înfeudarea României sau transformarea sa într-o colonie furnizoare de materii prime şi mână de lucru ieftină a Triplei Alianţe, cunoscută şi ca Puterile Centrale.

La 25 ianuarie / 7 februarie 1918 România a primit un ultimatum din partea Puterilor Centrale pentru încheierea păcii.

Ion I. C. Brătianu a demisionat, urmând la conducere guvernul condus de Alexandru Averescu.

În februarie 1918, regele Ferdinand s-a întâlnit la Răcăciuni cu Czernin – ministrul de externe al Austro-Ungariei - care i-a cerut în mod ultimativ încheierea păcii.

La 17 februarie / 2 martie şi 19 februarie / 4 martie 1918 s-au desfăşurat la Iaşi mai multe Consilii de Coroană. Întâlnirileau fost pline de tensiune şi frământări care urmau să decidă dacă vom face pace sau vom continua războiul.

La sfârşitul lui februarie guvernul Averescu a demisionat şi s-a constituit un cabinet condus de Alexandru Marghiloman.

La 24 aprilie/7 mai 1918, are loc semnarea Tratatului de pace de la Bucureşti dintre România pe de o parte şi Germania, Bulgaria, Austro-Ungaria, Turcia pe de altă parte, prin care se stabileau :

Armata română era demobilizată până la un valoare de 32 900 de militari (20 de mii de infanterişti; 3 200 de cavalerişti şi 9 000 de artilerişti).

România trebuia să retrocedeze Dobrogea de Sud („Cadrilaterul”) și să cedeze o parte a Dobrogei de Nord (la sud de linia Rasova – Agigea) Bulgariei, care reanexase deja „Cadrilaterul” în decembrie 1916.

Restul Dobrogei, deși rămânea în proprietatea nominală a României, lua forma unui condominium şi urma să fie controlat și ocupat de Germania si Bulgaria până la semnarea unui tratat care ulterior urma să devină definitiv.

Austro-Ungaria lua în posesie crestelor şi trecătorilor Carpaţilor. O pierdere teritorială de peste cinci mii de kilometri pătraţi (131 de comune şi sate) cu o populaţie de 700 de mii de locuitori, însă valoarea strategică era uriaşă sau decisivă, fiindcă România era lipsită în cazul unei reveniri în conflict de avantajul deţinerii supremaţiei pe munte.

Prin Tratatul de pace semnat la Bucureşti în aprilie/mai 1918 se întărea controlul german asupra economiei României, prin instituirea unui monopol asupra petrolului românesc pe 90 de ani, a comerţului cu cereale, a exploatării şi prelucrării lemnului, asupra căilor ferate române, s.a.

De asemenea, statul român era obligat să acopere integral cheltuielile făcute de cu întreţinerea trupelor de ocupaţie la un cost exagerat, comparabil ca valoare cu mai mult de bugetul întregii ţări, peste 700 sute de milioane de lei.

Simultan, dar în afara tratatului, Puterile Centrale acceptau să nu se opună unirii Basarabiei cu România, ceea ce nu ar fi oferit garanţii ferme în cazul unei viitoare conferinţe de pace gestionată de germani, dacă ar fi câştigat războiul. Este adevărat că regatul roman ar fi ieșit mărit din război.

În Consiliul de Coroană care a hotărât negocierile cu Puterile Centrale, regele Ferdinand ceruse părerea generalilor. Majoritatea a pledat pentru spus rezistenţă, dar un colonel de intendenţă a scos un tabel şi a informat conducerea că armata mai dispunea de gloanţe pentru şapte zile de luptă, obuze pentru patru zile şi hrană pentru o săptămână

Din partea română tratatul a fost semnat în numele prim-ministrului Marghiloman de Constantin Argetoianu.

Primul-ministru Alexandru Marghiloman a fost considerată, cea mai potrivită persoană pentru a semna un acord de pace cu germanii, în speranţa că era bine văzut de „Centrali” şi se spera că va obţine condiţii mai uşoare pentru România, ceea ce s-a dovedit numai o iluzie.

Contribuţii editoriale : doamna dr. Ştefania Dinu, director adjunct al Muzeului Naţional Cotroceni despre locul unde s-a semnat Tratatul de pace din 24 aprilie/7 mai 1918. Un interviu de Mirela Băzăvan.

AUDIO : Istorica, ediţia din 25 iunie 2018

Regia de montaj : Flori Pencea şi Carmen Nicolau

Regia de emisie : Izabel Jerdea şi Monica Zaharia

Emisiunea " Istorica"se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST (colţul din dreapta).

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www.romania-actualitati.ro