„Soarta monumentelor istorice de for deschis”

Una din concluziile ediţiei curente sintetizată de invitatul nostru este că în România patrimoniul imobil cu strictă referinţă la statui istorice e insuficient ca reprezentare chiar şi în spaţiul urban.

Zestrea pe care o avem după îndelungi epurări şi demolări efectuate în regimul anterior, îndeosebi în primele două decenii de după război trebuie menţinută indiferent de costuri.

Statuile, însă nu doar ele sunt semnele identitare ale naţiunii. Într-o ţară ca Germania sau Italia a întreţine o discuţie publică despre mutarea acestora, relocarea sau chiar înlăturarea ei ar fi de nepermis.

Etnicii maghiari sunt mai motivaţi, mai bine pregătiţi şi dispuşi să întreţină, conserve şi restaureze monumente de for deschis decât majoritatea românească.

Se vorbeşte mult despre cultivarea şi păstrarea tradiţiilor şi semnelor identitare româneşti, însă se face mult mai puţin.

Ministerul Culturii nu mai beneficiază de un aparat tehnic menit a produce strategii şi proiecte în sprijinul păstrării şi înmulţirii monumentelor istorice de for deschis.

Nici şcoală de meşteri şi specialişti în restaurare nu mai avem, iar echipele sunt minime numeric şi subfinanţate.

Universităţile de arhitectură propun de prea puţine ori angajamente în arta restaurării şi prioritar îndreaptă absolvenţii către proiecte urbanistice şi ediitare din care construcţia de clădiri este de departe favorizată.

Însuşi, bugetul alocat conservării monumentelor istorice este cu mult sub media necesară, mijloacele materiale abia cuprind nivelul reparaţiilor urgente şi foarte bine întemeiate.

Puterea economică a unui dezvoltator cântăreşte mai mult decât intenţia unei reprezentări a autorităţii locale de a sprijini conservarea şi restaurarea monumentelor istorice, mai mult amplasarea unora noi în spaţiul public.

Este notorie situaţia in ultimele două decenii, când cartiere întregi de blocuri de locuinţe sunt vduvite de legătura organică pe care o realizează monumentele între oameni şi locuri.

Reamplasarea monumentelor istorice pare mai mult decât o modă printre unii primari ai marlor oraşe din România. Mişcările de contestare din spaţiul anglo-saxon al însemnelor identitare prin demolarea statuilor vibrează în unele locuri de la noi prin îngrădirea, mutarea şi chiar sechestrarea din diverse motive ale unor monumente istorice şi de artă de for deschis.

Şcoala, cândva o redută a cunoaşterii instrucţiei şi educaţiei şi pentru arte frumoase şi istorie naţională a renunţat la tradiţiile sale îmbăţişând un modernism în aşteptare bazat pe experiment şi împrumuturi străine.

Se naşte întrebarea: în aceste condiţii de ce şi cum mai poate fi vorba de conservare şi restaurare pentru monumente istorice şi artă monumentală ?

Răspunsul îl primim de la invitatul ediţiei cu argumente implacabile servite într-o alcătuire întregitoare prin legătura sufletească dintre naţiune – cetăţean – devoţiune şi jerfă.

Contribuţii editoriale: dl. dr. Ionuţ Ţene, istoric şi publicist despre pericolul enclavizării monumentelor istorice româneşti din Transilvania. Un interviu de Mirela Băzăvan.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 18 iulie 2022 (integral)

Regia de montaj: Eugenia Ivanov şi Georgeta Ruse

Regia de emisie: Mirela Drăgan şi Denisa Colţea

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro