„Relaţii româno-chineze prin telegrame desecretizate” (1984 -1989)

România a recunoscut printre primele, China Populară, la scurt timp după declararea acesteia la 1 octombrie 1949.

Relaţiile diplomatice dintre cele două ţări au fost stabilite încă din 1939, însă contacte au avut loc încă din 1880 de pe vremea ministeriatului lui Mihail Kogălniceanu.

Intrarea noastră în război , în 1941 de partea Germaniei a dus la suspendarea relaţiei cu Pekin.

După război ambele state au făcut parte din Blocul de Est, dominat de URSS.

Odată cu dispariţia lui Stalin, atât România, cât şi China au avut evoluţii asemănătoare în comunitatea socialistă. Diferenţele de opinie şi acţiune politică faţă de Moscova au propulsat ambele state pe o traiectorie comună în multe cazuri punctuale.

Relaţiile politice au înregistrat un nivel înalt şi constant pe întreaga perioadă, 1949-1989 cu excepţii între 1949 şi 1954.

China s-a dovedit un aliat şi un partener strategic pentru România lui Gheorghiu Dej, sprijinind distanţarea Bucureştiului de Moscova în politici comune ale lagărului socialist.

Cu deosebire , după 1958 atât România, cât şi China au condamnat în diverse rânduri primatul sovietic în relaţiile din Blocul de Răsărit.

URSS în virtutea expunerii sale de mare putere învingătoare în cel de-al doilea război mondial şi dominantă în Europa de Est cerea celorlalte state membre ale lagărului supunere aproape totală, întâietate în privinţa deciziilor sovietice, o poziţie comună în cadrul Războiului Rece împotriva Occidentului şi în special a Statelor Unite ale Americii.

În plan economic, natura relaţiilor pe care le proiectase URSS cu aliaţii săi erau mult mai vizibile, în sensul că se prefigura împărţirea lagărului socialist într-o organizaţie economică cu două viteze. Una pentru ţări socotite industrializate şi o alta pentru state cu structură economică majoritar agrară. Pentru aceasta din urmă, România şi Bulgaria erau desemnate să alimenteze cu produse agro-industriale necesarul de consum al celorlalte.

Cu alte cuvinte, atât România, cât şi China au respins de la bun început conceptul şi practica relaţiilor din comunitatea socialistă de tip hegemonist din partea URSS.

Orice propunere a României care era taxată de Moscova şi aliaţii săi ca neconformă, ori departe de punctul de vedere sovietic avea sprijinul Beijingului.

Criza rachetelor din Cuba – 1962 a produs o schimbare majoră de atitudine la Bucureşti, îndemnându-i pe liderii politici ai României să ceară în mod expres Statelor Unite consemnarea secretă că în caz de conflict între cele două blocuri antagonice, România se va abţine de la participare.

China a mai sprijinit în câteva rânduri România în efortul său de păstrare a autonomiei faţă de Moscova, în 1968, după invadarea Cehoslovaciei, când se profila o iminentă ocupare a ţării de armatele Pactului de la Varşovia.

Un ajutor financiar important a oferit China, României în urma inundaţiilor devastatoare din anul 1970. 25 de milioane de dolari, o treime din totalul ajutoarelor primite.

România a fost un bun mijlocitor al relaţiilor sino-americane în perioada 1969-1972, dar şi un pacificator al situaţiei din Vietnam prin bunele sale oficii diplomatice pe lângă ţările aflate în conflict.

Conflictul sino-sovietic a întărit relaţia de colaborare dintre China şi România.

Între cele două ţări asemănprile au fost mai multe decât diferenţierile:

- ambele state se găseau într-un proces de industrializare

- atât România, cât şi China aveau un trecut agrar

- ambele ţări aveau diferende teritoriale cu URSS

Sub raport economic, China era interesată de utilaj petrolier românesc, de construirea unor capacităţi de rafinare a hidrocarburilor şi de exploatare a zăcămintelor de uraniu cu sprijin românesc.

De cealaltă parte, România era interesată în China de procurarea materiilor prime la preţuri preferenţiale pentru susţinerea industriei siderurgice şi dezvoltării propriului său model industrial.

China a fost văzută ca o mare piaţă de desfacere pentru România, însă mult prea mare pentru puterea de producţie a ţării noastre.

Între cele două ţări a fost întocmit un plan de afaceri şi dezvoltare în valoarea de 14 miliarde de dolari, prag care nu a fost însă atins niciodată până la căderea regimului comunist în România.

În anul 1980 schimburile comerciale au atins 4,8 miliarde franci eleveţieni, cu deficit pentru România care începuse să importe mai mult decât producea.

În China au fost puse în funcţiune linii de montaj pentru autocamioane româneşti şi tractoare. Au fost exportate maşini şi echipamente industriale şi de mecanică fină, produse alimentare, mobilă, produse chimice şi îngrăşăminte.

În privinţa conducerii politice a fiecărui stat, după 1978 au apărut diferenţe clare de abordare a modelului economic. China se îndrepta spre americanizarea sau japonizarea economiei sale în expansiune, pe când România începea să fie izolată de adversarii săi din lagărul socialist, măsurile active ale Moscovei începând să dea rezultatele scontate.

După invitatul ediţiei, lecţia de conducere politică a Chinei lui Deng Xiaoping a fost ignorată de Nicolae Ceauşescu pe tot parcursul deceniului nouă al secolului trecut. O eroare care a fost fatală şi pentru regim, dar şi pentru liderul său.

Contribuţii editoriale :

dl. dr. Florian Banu, cercetător al CNSAS despre norme ale selecţiei personalului diplomatic şi de specialitate.

dl. Jao Li, ataşat cultural al Ambasadei Republicii Populare Chineze în România despre personalitatea diplomatului român Angelo Miculescu.

AUDIO: „Istorica”, ediţia din 15 aprilie 2019

Regia de montaj: Liviu Batală

Regia de emisie: Ileana Băjenaru şi Valentin Ciobanu

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secțiunea PODCAST de pe pagina noastră de Internet

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.