Ascultă Radio România Actualitaţi Live

„Reintrarea României în război, 10 noiembrie 1918”

Invitat: dl. col. prof. univ. dr. Petre Otu, preşedinte al Comisiei Naţionale de Istorie Militară

„Reintrarea României în război, 10 noiembrie 1918”

Articol de George Popescu, 20 Noiembrie 2018, 18:17

Planificatorii militari ai Marelui Război cu greu îşi puteau închipui că se găseau în octombrie atât de aproape de finalul unui conflict pe o asemenea întindere şi cu o asemenea durată.

Pentru noi, situaţia nu a fost deloc avantajoasă. În mai 1918 semnasem pacea cu Puterile Centrale, eram scoşi din război, armata se găsea într-un program accelerat de demobilizare, iar teritoriul României în partea sa cea mai mare (Muntenia, Oltenia şi Dobrogea) era administrat economic – a se citi spoliere - de către trupele de ocupaţie.

Guvernul Marghiloman cu voie de la Puterile Centrale încerca să facă viaţa cât de cât suportabilă, însă se vedea destul de bine diferenţa dintre antantiştii de la Iaşi şi sacrificaţii de la Bucureşti.

Bulgaria este prima ţară a Puterilor Centrale care pierde războiul şi cere armistiţiu. Imperiul Otoman o urmează, lăsând deschisă calea prin strâmtori şi pe la sud, armatei Orientale franceze, aflată sub comanda unui general breton, Franchet d’Esperey, mult mai vivace decât Marcel Paul-Emanuelle Sarrail, cel pe care-l aşteptasem în zadar să pornească atacul în vara anului 1916.

Misiunea specială – militară şi politică – a generalului Berthelot presează pe Suveran şi pe liderul liberalilor I.I.C. Brătianu, inclusiv pe generalii români să înceapă de îndată remobilizarea armatei române, ceea ce mai rămăsese din aceasta.

Odată cu armistiţiul încheiat între Italia şi Austro-Ungaria la începutul lui noiembrie, supravieţuirea militară a Germaniei ţinea de zile şi ore şi nu de luni aşa cum arătau hărţile de război.

Timpul devenise un adversar redutabil pentru armata noastră şi pentru soarta României.

Remobilizarea armatei s-a făcut cu efective ale contingentului 1912, a fost propusă de noul ministru de război, generalul Eremia Grigorescu din cabinetul Constantin Coandă care l-a înlocuit de Alexandru Marghiloman.

La 10 noiembrie 1918, oficial România se afla din nou în război cu Germania. Toate documentele semnate anterior cu Puterile Centrale au devenit caduce . E de reţinut că regele Ferdinand nu a ratificat niciodată Tratatul de pace din mai 1918, de la Bucureşti, între Puterile Centrale şi România, Suveranul având ultimul cuvânt.

Tot la 10 noiembrie 1918, guvernatorul militar general al României, generalul August von Mackensen a primit un ultimatum pentru retragerea trupelor sale din România, executabil în 24 de ore.

În realitate era destul de dificil să retragi un corp de armată de 200 de mii de militari într-un timp atât de scurt, însă negocierile purtate între cele două părţi au dus la rezultate satisfăcătoare, astfel că germanii s-au retras prin Valea Prahovei şi Valea Oltului, în ianuarie 1919 fiind pe teritoriul Ungariei.

Retragerea germană din România nu a fost lipsită de incidente. În Bucureşti, în centru şi la Gara de Nord au fost consemnate ciocniri între jandarmii germani şi civili, iar la Braşov, între militari români şi germani.

Reintrarea României în război la 10 noiembrie 1918 a constituit un mare avantaj politic la viitoarea Conferinţă de pace de la Paris, căci, a doua zi la ora 11.00 a fost încheiat armistiţiul general pe toate fronturile primului război mondial. România se găsea astfel printre puterile învingătoare.

Despre dificultăţile întâmpinate de delegaţiile noastre la Conferinţa de pace de la Paris vom vorbi într-o altă ediţie a emisiunii.

Contribuţii editoriale : dl. dr. Sorin Cristescu, istoric militar despre situaţia Germaniei înainte de armistiţiul din 11 noiembrie 1918.

AUDIO: Istorica, ediţia din 12 noiembrie 2018 ( 31'00'')

Regia de montaj : Oana Sandu

Regia de emisie : Dana Burcea şi Victor Mihăescu

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST (colţul din dreapta).

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www.romania-actualitati.ro

 „Basarabia, între recunoaştere internaţională şi negare”
Istorica 24 Aprilie 2018, 00:28

„Basarabia, între recunoaştere internaţională şi negare”

Invitat : dl. dr. Ion Constantin, cercetător asociat al Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului

„Basarabia, între recunoaştere internaţională şi negare”
„Armata română în Basarabia. Anul 1918”
Istorica 05 Martie 2018, 23:11

„Armata română în Basarabia. Anul 1918”

Invitat : dl. prof. dr. Ion Giurcă – Universitatea „Hyperion” şi Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”

„Armata română în Basarabia. Anul 1918”
 „Frontul secret. Anul 1918”
Istorica 26 Februarie 2018, 21:46

„Frontul secret. Anul 1918”

Invitat: dl. lect. dr. Alin Spânu, profesor asociat al Universităţii din Bucureşti

„Frontul secret. Anul 1918”
„Mărăşeşti 1917”
Istorica 01 August 2017, 01:33

„Mărăşeşti 1917”

Invitat : dr. Cornel Ilie, director adj. al Muzeului Naţional de Istorie a României

„Mărăşeşti 1917”
„Misiunea Militară Franceză în România. 1916-1918”
Istorica 03 Iulie 2017, 19:22

„Misiunea Militară Franceză în România. 1916-1918”

Invitat : col(r). prof. dr. Petre Otu, preşedinte al Comisiei Naţionale de Istorie Militară

„Misiunea Militară Franceză în România. 1916-1918”
 „ Cronica lunilor mai – iunie 1917”
Istorica 20 Iunie 2017, 00:15

„ Cronica lunilor mai – iunie 1917”

Invitată : d-na dr. Georgeta Filitti, cercetător istoric

„ Cronica lunilor mai – iunie 1917”
"Amorsa unei revoluţii"
Istorica 23 Decembrie 2024, 22:34

"Amorsa unei revoluţii"

Invitat: dl. dr. Florian Banu, cercetător istoric, consilier superior al CNSAS

"Amorsa unei revoluţii"
„Un om din linia a II-a,  Virgil Solomon, secretar general al PNŢ”
Istorica 16 Decembrie 2024, 22:14

„Un om din linia a II-a, Virgil Solomon, secretar general al PNŢ”

Invitat: dl. dr. Claudiu Secaşiu, istoric şi consilier-cercetător al CNSAS

„Un om din linia a II-a, Virgil Solomon, secretar general al PNŢ”