Rebeliunea de la Tatar Bunar (1924)

După opt zile de confruntări, focarele puciste ale tentativei de rupere a Basarabiei de România, au fost lichidate de forţele combatante ale Armatelor a II-a şi a III-a combinate cu forţele Jandarmeriei naţionale.

Cercetările şi instrucţia judiciară au stabilit că la această rebeliune bolşevică , ultima lansată de serviciile de informaţii sovietice pe teritoriul vecinului său în perioada interbelică au participat în variate forme 1 600 de persoane.

Dintre acestea 81 au fost condamnate în urma desfăşurării unui proces întins pe parcursul a un an şi jumătate şi ţinut la Chişinău. Pedepsele cu închisoarea au fost stabilite pentru şase luni, cel mai scurt termen şi până la 15 ani muncă silnică pentru capii rebeliunii.

202 persoane au fost exonerate de pedeapsă. În timpul confruntărilor, unii agenţi sovietici au reuşit să treacă Nistrul, punându-se la adăpost de legea română.

AUDIO: emisiunea "Istorica", ediţia din 15 septembrie 2014:

Rebeliunea de la Tatar Bunar( transcrisă şi ca Tatarbunar), sudul Basarabiei, provincie istorică reunificată cu România la 27 martie 1918 a fost produsul politicii sovietice faţă de vecinii săi, în special faţă de România, considerată un “stat imperialist burghezo-moşieresc”.

Intenţia rebelilor a fost de a contamina prin acţiuni armate pe teren parte din populaţia provinciei, pentru a cere realipirea la URSS a provinciei. Pe tot parcursul perioadei interbelice, URSS, Germania, Ungaria, Bulgaria şi Italia au promovat o politică externă bazată de revizuirea Tratatelor de pace de la Paris, fiecare fiind mânată de interese particularizate şi antagonice Marilor puteri şi statelor asociate (între care s-a găsit şi România) învingătoare în Primul război mondial.

Planul de rebeliune a fost pregătit cu cel puţin un an şi jumătate înainte, funcţiile de comandă fiind împărţite între agenţi ai NKVD (Comisariatul Poporului pentru afaceri interne) fostă CEKA şi OGPU şi agenţi internaţionalişti ai Kominternului, aripa externă a NKVD ( cu funcţie dublă: de exportator al revoluţiei comuniste şi agent de informaţii în ţările în care se infiltrau).

Andrei Kluşnikov zis Nenin, Nicolai Şişman, alias Afanasiev, Ivan Bejanovici, alias Kolţov, ori Pugaciov, Ivan Dobrovolski, zis Gromov şi Iustin Batişcev alias Almazov au fost principalii comandanţi militari ai rebeliunii. Kluşnikov a fost împuşcat mortal de un jandarm român, doi dintre lideri au reuşit să scape, ceilalţi au fost capturaţi, judecaţi şi condamnaţi.

Atacul de la Tatar Bunar a fost concentrat pe următoarele poziţii : oficiul poştal, percepţia(fiscul), postul de jandarmi şi primăria. În Tatar Bunar, insurgenţii numărau în jur de 200 de persoane, pe când în celelalte sate şi comune acţionau grupuri de 30 până la 50 de persoane, înarmate şi care încercau să asmută populaţia minoritară împotriva administraţiei româneşti.

Propaganda scrisă şi prin viu grai a fost intens folosită de membrii activi ai reţelelor insurgente, fiind răspândite zvonuri ca : “Armata Roşie a pătruns în Basarabia# sau “Victoria este aproape, răsculaţi-vă !”. Pentru a induce în eroare populaţia neparticipantă, pasivă, pe celălalt mal al Nistrului, Armata sovietică desfăşura exerciţii tactice de artilerie pentru a întări informaţiile mincinoase că liderii rebeliunii de bucură de un important sprijin militar sovietic.

În Tatar Bunar pe timpul celor patru zile de ocupaţie, comitele revoluţionare luaseră locul funcţionarilor români, iar în locurile publice au fost arborate drapele roşii.

Ziarul “Adevărul” de la Bucureşti a prezentat în cursul lunii septembrie 1924 informaţii care arătau că evenimentele de la Tatar Bunar se încadrau într-un plan mai larg al URSS de a comuniza întreaga Peninsulă Balcanică, cu lovituri de forţă executate în Grecia, Bulgaria şi România.

Serviciile româneşti de informaţii cunoşteau bine intenţia şi planurile rebeliunii cu mult timp înainte de producerea lor, însă factorul politic a minimalizat efectul şi forţa de impact ale informaţiilor transmise.

În timpul procesului şi cu deosebire după anunţarea verdictelor, URSS a pus în funcţiune agenţii de influenţă din principalele state occidentale şi până în America susţinând vehement neadevăruri despre originea şi caracterul evenimentelor consumate la Tatar Bunar, cât şi nevinovăţia făptuitorilor.

Romain Rolland, Henri Barbusse, Thomas Mann, George Bernard Shaw, Albert Einstein au fost doar câteva din numele de vază ale Apusului care au condamnat intervenţia legală şi îndreptăţită a autorităţilor române pentru restabilirea cadrului constituţional în sudul Basarabiei.

Adeziunea acestor personalităţi a fost prima capcană reuşită în care aceştia au căzut, pregătită de aparatul propagandistic al Kominternului şi serviciilor sovietice de informaţii din lungul şir ce s-a întins pe multe zeci de ani înainte.

Contribuţii editoriale: dl. dr. Vadim Guzun, cercetător despre dimensiunea propagandistică a acţiunilor de spionaj activ întreprinse de URSS împotriva României în perioada interbelică.. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit de la adresa: http://www.romania-actualitati.ro/Podcast/istorica/4

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: http://www.romania-actualitati.ro/Categorii/istorica-55