„Războiul de Reîntregire, Armata şi bugetele apărării”

Fie că este un război ofensiv, fie unul de apărare, costurile sunt reprezentate în proporţii asemănătoare. Costurile financiare ale unui război sunt foarte mari şi cel mai adesea nu sunt pe potriva publicului contribuabil.

Atunci când se întâlnesc aşteptările naţiunii cu obiectivele politice în care apare şi iminenţa unui război just pentru restabilirea unei situaţii anterioare pentru apărarea ori protecţia necesară unor conaţinali, diplomaţia şi negocierile nemaifiind suficiente, costurile războiului devin suportabile.

Desigur, decizia pornirii la război aparţine factorului politic şi militar, urmând ca populaţia şi structura economică a statului să treacă la starea de război. O stare ce semănă pe alocuri cu starea de urgenţă sau de asediu.

România modernă a trăit, a trecut prin astfel de experienţe ca şi majoritatea ţărilor mai apropiate sau mai îndepărtate.

Războiul de reîntregire a fost o necesitate putem aprecia astăzi la mai bine de un secol, istorică. Eliberarea românilor din provinciile aflate sub steag străin.

Costurile sale uriaşe şi atunci şi astăzi trec în plan secundar faţă de importanţa evenimentului şi a actului istoric care a constituit un succes şi o împlinire de veacuri a românilor.

„Noi nu am intrat în război ca nişte solicitatori nepoftiţi. Noi am intrat în război ca nişte aliaţi doriţi şi ceruţi” - Prim ministru al României, Ion I. C. Brătianu

Şi totuşi pentru purtarea unui război e nevoie de bani. Foarte mulţi.

După economistul Nicolae Xenopol, perioada antebelică a fost caracterizată ca o „epocă excepţională”.

Avuţia naţională în anul 1915 era apreciată la 21, 5 miliarde lei aur şi includea: terenul agricol: 13,5 mld. Lei aur; construcţiile urbane: 2 mld. Lei; investiţiile indisriale şi comerciale: 1,8 mld lei; capitalul mobiliar: 2 mld lei; proprietăţile statului: 2.2 mld lei aur. Această avuţie era grevată de datoria externă de peste 2 mld lei şi de valoarea capitalurilor străine plasate în ţară: 700 de milioane de lei.

Recoltele de cereale din anii 1914 şi 1915 au fost foarte bune, de 6,2 milioane tone la hectar fiecare producţia industrială a crescut la o jumătate de miliard de lei aur, iar balanţa comercială a fost activă, cu un excedent total de peste un miliard de lei aur.

Din păcate bugetul Armatei încă de la începutul secolului XX a avut o configurare în scădere de la an la an. Titular şi la Război, prim-ministrul A.D. Sturdza susţinea că mai bine să avem o armată mică de o sută de mii de oameni, decât una mare şi nepregătită.

La 15 ani distanţă de această convingere, Armata Română era şi mică şi nepregătită.

Istoricul Constantin Kiriţescu: „ ... evenimentele politice din ultimul timp arătaseră că armata noastră avea lipsuri care-i micşorau puterea de luptă. Consideraţii de ordin politic – legăturile noastre cu puterile Triplei Alianţe – o făceau să pară inutilă; consideraţii de ordin financiar o făceau să pară imposibilă”.

Experienţa din cel de-al doilea război balcanic a arătat că puterea noastră militară era fictivă, că armata nu avea cadre suficiente, că rezervele eu nu erau organizate, că lipsea echipamentul, muniţiile, armamentul, artileria grea, serviciile din spatele frontului, medicamente, era de părere diplomatul I.G. Duca.

Odată cu intrarea în neitralitate a României în toamna anului 1914 şi venirea la putere a guvernului liberal prin liderul său, Ionel Brătianu, Ministerul de Război şi Marele Stat Major au elaborat patru planuri de reformă a Armatei pentru creşterea puterii militare.

1. „Planul de completare, transformare și reparare a armamentului, munițiilor și materialelor de război”;

1. „Planul pentru completarea echipamentului de toate categoriile și acela pentru hotărârea subzistențelor oamenilor și animalelor la toate eșaloanele de luptă și studierea înființării centrelor mari de aprovizionare de nutriment si echipament”;

1. „Planul sanitar al armatei”;

2. Planul efectivelor trebuincioase armatei de operații și serviciilor ei”.

Pentru punerea în practică a acestor planuri au fost alocate fonduri importante, atât prin buget cât și prin credite extraordinare.

Bugetul Ministerului de Război a crescut de la 73.000.000 lei în 1913 la 115.000.000 lei (18% din bugetul de stat) în 1916.

În același timp, până în toamna anului 1916 suma creditelor pentru armată a atins 700.000.000 lei, iar până la intrarea României în război la 838.841.215 lei.

Conform planului de mobilizare, România putea mobiliza cinci corpuri de armată (15 divizii, dintre care zece active si cinci de rezervă), două divizii de cavalerie și cinci brigăzi de călărași; în total, o forță de 301 de batalioane (cu 260 de mitraliere); 99 de escadroane (cu 22 de mitraliere) şi 227 de baterii (din care două de obuziere grele și nouă de asediu), cu un efectiv total de 630.000 de oameni, dintre care 488.000 formau armata de operații.

În privința completării armamentului și echipamentului militar, responsabilii militari au fost nevoiți să facă față la două situații critice: lipsa unui personal și a mijloacelor calificate pentru producția internă de război și restrângerea surselor de aprovizionare externe, cele două coaliții aflate în luptă fiind reticente atunci când era vorba de onorarea comenzilor statului român.

De asemenea, diversitatea de tipuri de calibre a armamentului a avut un impact negativ asupra instruirii trupelor, nepermițând o uniformizare a instrucției și a adus greutăți în aprovizionarea cu muniții în timpul războiului mondial.

Resursele noastre pentru desfăşurarea unei campanii de un an şi jumătate au fost limitate la 200 de tone de echipament militar pe zi trimise de Aliaţi din cele 300 de tone promise. Între timp am pierdut şi superioritatea numerică de 10 la 1 odată cu intrarea celor 40 de divizii germane în lupta pe Frontul răsăritean.

Situaţia grea a fost accentuată de erori militare şi de pierderea pe rând a avansului obţinut, apoi continuua retragere, abandonarea capitalei şi refugiul în Moldova.

Iarna grea 1915-1917 şitifosul au provocat pierderi, haos, dezorganizare şi un moral scăt printre trupele rămase şi populaţia civilă cantonată în perimterul Adjud-Botoşani.

Reorganizarea Armatei Române – a ceea ce mai rămăsese, aproape 240 de mi de militari activi sub coordonarea Misiunii Militare Franceze în primăvara anuli 1917 a costat la rândul ei un miliard şi jumătate de franci aur mărind costurile războiului nostru.

Victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz au fost obţinute de armata română împreună cu aliaţii ruşi – un contingent de un milion de militari cu organizare proprie şi de spate al frontului însă surpriza a venit după lovitura militară de stat şi detronarea ţarului Nicolae al II-lea.

Curentul defetist şi bolşevicii au scos din luptă aliatul rus şi ne-au pus în faţa faptului împlinit. De a cere pace separată aşa după cum îşi doreau germanii, principalii susţinători financiari ai revoluţiei ruse şi eliminarea celui de-al doilea front.

Campania noastră din Basarabia şi Transilvania în anul 1918 şi primăvara-vara anului 1919 au fost făcute pe cheltuiala statului român, dispoziţiile politice şi militare aparţinând Aliaţilor. E drept că în campania din Transilvania şi Ungaria, armamentul nostru a provenit în mare parte din stocul rămas de la dezarmarea celui apropape un milion de militari ruşi care dezertaseră şi luaseră calea întoarcerii în patrie.

La Conferinţa de Pace de la Paris 1919-1920 în subcomisia reparaţiilor de război guvernul român a înaintat pe hârtie o cerere a sumei de 72 de mld lei aur, iar după negocieri şi tatonări s-a ajuns la 31 de miliarde de lei aur, însă practic nu am primit mai nimic, compensarea venind din noua configuraţie a frontierei de stat şi aceasta îndelung negociată.

Principiul instituit pentru reparaţii de război conferea întâi de toate dreptul marilor Puteri victorioase de a fi de îndreptăţite primele şi apoi urmau statele asociate în măsura în care învinşii mai aveau de unde plăti.

În anul 1931 de comun acord toate negocierile privind plata reparaţiilor de război au fost sistate şi declarată cauza închisă.

Regia de montaj: Eugenia Ivanov

Regia de emisie: Izabel Jerdea şi Costin Iorgulescu

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 27 aprilie 2020 (integral: 27' 23'')

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secțiunea PODCAST de pe pagina noastră de Internet

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.