„Propagandă şi putere” (în timpul Războiului Rece)
Invitat : prof. dr. Gheorghe Onişoru – Universitatea „Ştefan cel Mare”, Suceava
Articol de George Popescu, 05 Septembrie 2017, 16:02
„Capacitatea de percepţie a marii mase este limitată, nivelul de înţelegere redus, dar în schimb este mare capacitatea de uitare. Din acest adevăr se trage concluzia că orice propagandă de efect trebuie să se limiteze doar la puţine puncte, care trebuie să fie utilizate sub forma unor parole, atâta timp până ce în mod cert chiar şi ultimul va înţelege dintr-o astfel de parolă ceea ce este dorit să fie înţeles” (Edward Bernays )
Evitarea apariţiei războaielor se face prin cel puţin două instrumente: diplomaţia şi propaganda. De altfel cele două sunt strâns legate.
Frica, onoarea şi interesul sunt vectorii care duc la producerea şi desfăşurarea războaielor, scria acum câteva mii de ani Tucidide.
Propaganda este în proporţie de 95 la sută adevăr şi cinci la sută minciună esenţială. Aceasta în cazul propagandei gris care mai este denumită şi dezinformare.
Propaganda albă este cea care lucrează cu surse la vedere, însă declamă numai adevăruri convenabile emitentului.
Propaganda neagră este cea care deformează, mistifică şi schimbă radical informaţia, lucrând cu surse ascunse.
Propaganda ca mijloc deviant de informare în sensul acceptat astăzi şi păstrând caracteristicile sale mai degrabă negative, fiindcă în sine propaganda este şi mijlocul de a face reclamă faptelor şi acţiunilor pozitive, s-a lansat în anii primului război mondial.
De atunci, propaganda a crescut ca pondere în utilizarea între părţi, fie între state cu interese divergente, fie între corporaţii pentru profit.
Propaganda ia foarte uşor numele politcii sale însoţitoare: naţională, de grup etnic, religios, economică, culturală. Practic, ne întâlnim cu ea aproape toată viaţa.
Propaganda în timpul Războiului Rece (1946 – 1991) a fost ridicată la rangul de instrument sau armă primordială în confruntarea dintre cele două Blocuri militare, politice şi economice.
În acest răstimp au apărut faţă-n faţă, propaganda democratică şi propaganda totalitară.
Vehiculele importante ale propagandei au fost dictate de obiectivele politice ale epocii : cursa spaţială, bomba atomică, teoria dominoului, zidul Berlinului, criza rachetelor din Cuba, războaiele din Asia, din Orient, „războiul stelelor”.
Serviciile secrete, industria filmului de la Hollywood, posturile de radio „Europa Liberă”, „Vocea Americii” şi „Libertatea” au fost cele mai relevante şi importante mijloace ale propagandei Occidentului împotriva Blocului de Est.
La rândul lor, regimurile totalitare au ripostat cu insistenta luptă pentru pace, cu construirea unui uriaş aparat de propagandă la nivelelul fiecărui stat care îndoctrina propriul popor cu beneficiile sistemului în materie de performanţă economică, nivel de trai şi egalitate între categorii sociale.
Lupta de clasă a fost unul dintre vectorii anilor '50 în spaţiul totalitar european care a produs şi cel mai mare număr de victime.
Denunţul şi sloganul, transferul de putere şi de prestigiu, hiperbolizarea exemplului personal, „vagonul muzicanţilor”, „mormanul de argumente”, cenzura au fost alte instrumente sau mijloace folosite de statele totalitare pentru a obţine o unanimitate de vederi în interiorul lor.
În cronologia Războiului Rece, desluşim câteva momente propagandistice privitoare şi la România: „Vin americanii !”, „Lumina vine de la Răsărit”, lupta fracţiunilor în partidul unic pentru absolutizarea puterii, Praga 1968, „mini-revoluţia culturală” din 1971, „Conducătorul” sau cultul personalităţii şefului statului şi partidului, invincibilitatea regimului totalitar, „fericirea omului nou”.
Indiscutabil, cercetarea istorică a arătat că Occidentul şi în special Statele Unite ale Americii au dovedit mai multă hotărâre şi o mai mare dare de mână în purtarea acestui război în cadrul Războiului Rece. Dovadă că l-au şi câştigat, sporindu-şi într-o măsură greu de cuantificat, capacitatea de negociere ulterioară.
Chiar dacă a fost imensă şi a cuprins toate straturile populaţiei, propaganda în termenii regimului totalitar a fost lipsită de mobilitate, de reacţie rapidă, de consistenţa simplităţii şi de încredere din partea celor puşi să o răspândească.
Propaganda a fost şi rămâne o suită de jocuri din ce în ce mai greu accesibile omului de rând care slujeşte puterea politica la nivel înalt sau puterea politică a marilor corporaţii.
AUDIO : Istorica, ediţia din 4 septembrie 2017
Contribuţii editoriale : dr. Constantin Corneanu, cercetător istoric despre mizele propagandei din zilele noastre. Un interviu de Mirela Băzăvan.
Regia de montaj : Alexandru Balaban şi Oana Sandu
Regia de emsie : Mariana Băjenaru şi Ileana Băjenaru
Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.
Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST (colţul din dreapta).
Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.
Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro