„Pregătirea fizică a militarului – o retrospectivă”

Pregătirea militarului stă sub semnul pregătirii fizice şi intelectuale, fiecare din acestea având proporţii relativ egale în procesul de instrucţie pentru conservarea capacităţii de reacţie şi înfruntare, atât de necesare pe câmpul de luptă.

O bună condiţie fizică şi o ştiinţă a mânuirii armelor au fost condiţii esenţiale atât pentru un cavaler medieval, cât şi pentru un soldat instruit fie din secolul al XIX-lea sau următorul.

În spaţiul românesc astfel de preocupări au o evoluţie şi vechime respectabile.

Memoria documentelor de arhivă dovedesc cu prisosinţă scopul şi metodele pentru instruirea fizică a militarului nostru:

„exerciţiul corpului unui soldat a fost considerat totdeauna spre a-i da acea agerime ce contribuie la succesul lui pe câmpul de bătaie” (Raport adresat domnitorului Alexandru Ioan Cuza pentru introducerea gimnasticii în armată, 1863)

„educaţiunea fizică restabileşte echilibrul organismului omului asigurându-i jocul normal al tuturor organelor parţiale; ea se dobândeşte mai cu seamă prin gimnastică, care este arta de a dezvolta în mod armonic organele omului, de a-l face stăpân pe mişcările sale, de a-i mări sprintenia, puterea şi rezistenţa la oboseală” (General C.N. Herjeu, Pregătirea armatei pentru răsboiu, Bucureşti, 1905, p. 289)

„războiul a confirmat pe deplin importanţa educaţiunii fizice în formarea soldatului în vederea luptei. Educaţiunea fizică are, dar, drept scop, să păstreze sănătatea şi să dezvolte corpul ostaşului în vederea luptei”(Revista infanteriei nr. 249/250, Bucureşti, 1922, p. 37)

„educaţia fizică este baza pe care se va clădi întreaga instrucţie de specialitate şi de care depinde în cea mai largă măsură realizările recunoaşterilor grele sau istovitoare din răsboiu” (Căpitan I. Dumitrescu, Viaţa în munţi, Bucureşti, 1932, p. 11)

În anul 1857, Domnitorul Alexandru Ioan Cuza numeşte profesor de gimnastică la Şcoala militară din Iaşi pe acrobatul de circ Luigi Spinzi, cu sarcina de a forma, din tinerii ofiţeri, viitoarele cadre pentru aplicarea gimnasticii în oştire.

Sistemul introdus de Spinzi a fost cel german. În 1863 când se asigurase numărul suficient de cadre, gimnastica a fost decretată studiu obligatoriu la şcolile militare de ofiţeri şi la corpurile de trupă, fiind toate utilate cu aparatura necesară, procurată – de ultimele – prin mijloace proprii

Reformele efectuate în decursul anilor în structurile Armatei roânăe până la Războiul de independenţă dar şi ulterior au acordat atenţia cuvenită pregătirii fizice a militarilor, îndeosebi a ofiţerilor, dar şi a recruţilor, trupei.

Era nevoie de specialişti care să aplice în practică considerentele unei asimilări a culturii fizice a militarilor, drept urmare în anul 1864 a fost înfiinţată la Iaşi prin Înaltul Ordin de Zi nr. 90 din 21 ianuarie, Şcoala normală militară de scrimă, gimnastică şi tragere la semn.

Înfiinţarea acestei şcoli cu durata de un an, subordonată direct Ministerului de Război, a insemnat un real progres in instruirea şi educarea militarilor cu ajutorul exerciţiilor fizice, deoarece era destinată „a dota pe fiecare an corpurile cu instructori, ofiţeri şi sergenţi, cu îndestule cunoştinţe teoretice şi practice, dobândite într-însa spre a însemna şi răspândi instrucţia tragerii în ţintă, gimnastică şi scrimă”

La 19 octombrie 1864 a avut loc la Iaşi unificarea Şcolii normale militare de scrimă, gimnastică şi tragere la semn, cu Şcoala copiilor de trupă, sub denumirea de Şcoala normală de scrimă, gimnastică, tragere la ţintă şi instrucţia copiilor de trupă.

Trei ani mai târziu, a avut loc constituirea „Societăţii centrale române de arme, gimnastică şi dare la semn, din iniţiativa profesorului de arme şi gimnastică militară G. Constantinescu, cu concursul lui Gheorghe Moceanu, având ca preşedinte pe istoricul V.A. Urechia”.

Înfiinţarea acestei societăţi, cunoscută sub denumirea „Tirul”, a constituit o altă etapă în organizarea educaţiei fizice din Romania. Societatea, sprijinită de Ministerul de Război a contribuit din plin la intensificarea pregătirii militare a tineretului şi „răspândirea printre cetăţeni a gustului de arme, gimnastică şi dare la semn”.

Promotor al introducerii gimnasticii în Armata Română fin epocă, dar şi în şcoliile civile, profesorului Gheorghe Moceanu i se datorează şi apariţia în anul 1869 a primei cărţi de specialitate de la noi, intitulată „Carte de gimnastică cu figuri. Text explicatoriu şi un tablou de aparat”.

Considerat de Nicolae Iorga a fi „primul profesor român de gimnastică, scrimă şi dansuri populare” şi de Constantin Kiriţescu drept „părintele educaţiei fizice româneşti”, Gheorghe Moceanu prin activitatea sa ce a cuprins formarea de cadre de specialitate, elaborarea unor programe şcolare, publicarea a 12 cărţi şi organizarea diferitelor competiţii sportive, a sprijinit reformele introduse de Spiru Haret ce urmăreau modernizarea invăţământului românesc.

În 1889 a publicat la Bucureşti cartea ce a constituit crezul său, intitulată „Gimnastica populară raţională pentru uzul şcoalelor primare şi superioare”, iar in 1892 „Şcoala de patinaj şi înot”.

În anul 1901 a fost aprobat de către Ministerul de Război „Regulamentul asupra cicliştilor în armată”, bicicleta constituind un util mijloc de transport militar, un procedeu pentru dezvoltarea forţei şi rezistenţei organismului militarilor, dar şi o bază de plecare în practicarea sportului pe două roţi.

Apoi, în anul 1905 a fost creat „Corpul instructorilor militari şcolari” cu rol în instrucţia teoretică şi practică a elevilor din şcolile de băieţi şi, ulterior, în introducerea „momentului” de gimnastică în armată.

Ulterior, în anul 1907 a avut loc deschiderea cursurilor Şcolii Speciale de lupte şi exerciţii corporale, iar în 1909, „la Şcoala de ofiţeri din Bucureşti, a fost numit ca titular al catedrei de gimnastică suedeză profesorul Ciotorîi, fiind secundat de elevul şi adeptul său, locotenentul Virgil Bădulescu”, astfel s-a aplicat pentru prima dat şi la noi, principiile gimnasticii suedeze.

(Exerciţii fizice sistematice şi ritmice (sărituri şi întinderi), efectuate de obicei fără aparate. Gimnastica suedeză favorizează puterea, rezistenţa, flexibilitatea o stare generală bună prin solicitările regulate ale sistemului cardiovascular. Exerciţiile, iniţial concepute pentru femei, au apărut în secolul al XIX-lea în Germania şi Suedia)

Pasionat de sport, dar şi vizionar, locotenentul Virgil Bădulescu a înaintat în 1910 un memoriu ministrului de Război în care a subliniat necesitatea introducerii, cu caracter obligatoriu, a acestei categorii de instrucţie în armată.

Ca urmare a acestui demers şi pentru că gimnastica suedeză era la modă în acea vreme („şcoala lui P. Ling”), în acelaşi an, Ministerul de Război i-a trimis pe locotenenţii Virgil I. Bădulescu şi Justin Marinescu, pentru specializare, la Institutul Regal Central de Gimnastică din Stockholm – Suedia.

În timpul studiilor, cei doi ofiţeri români au raportat şi prezentat Ministerului de Război, documente referitoare la modul de desfăşurare a educaţiei fizice, cu preponderenţă a gimnasticii, în armata suedeză şi în alte armate ale lumii.

Profil al viitorului general Virgil I. Bădulescu:

Născut la Călăraşi la 6 octombrie 1882.

1900 - definitivează studiile la Liceul Militar din Iaşi

1902 - absolvă Şcoala de Ofiţeri din Engers-Rhein (Germania) şi primeşte gradul de sublocotenent

1903-1910 - instructor la Batalionale 2 şi 3 Vânători şi la Şcoala Militară de Infanterie din Bucureşti

1910-1913 - urmează cursurile Institutului Regal Central de Gimnastică din Stockholm

1914 - publică manualul “Instrucţiuni asupra Gimnasticei Suedeze şi Sporturilor” (împreuna cu cpt. Justin Marinescu)

1915 - publică "Manualul de Jocuri (pentru cercetaşi şi armată)", inspirat de metodica sportivă studiată în Suedia

1913 - 1916 - detaşat la Colegiul Militar de la Mânăstirea Dealu din Târgovişte, conduce pregătirea fizică a elevilor

1916-1918 - organizează şi conduce primul batalion de Vânători de Munte (participă în luptele de la Coşna, Cireşoaia, Oituz şi Târgu-Ocna) fiind decorat cu Ordinul Mihai Viteazul

1919 - conduce delegaţia României la Jocurile Inter-Aliate (Paris)

1921-1922 - editează prima revistă românească pentru educaţia fizică - „Izvor de energie“

1922 - conduce echipa care înfiinţeaza Oficiul Naţional de Educaţie Fizică, Institutul Naţional de Educaţie Fizică şi Institutul Militar de Educaţie Fizică (mai întâi secţie în cadrul INEF, ulterior instituţie separată)

1922-1929 - director la INEFS şi ISEF, editează “Buletinul Educaţiei Fizice“

1927-1929 - realizează pavilionul central al complexului sportiv ONEF de la Eforie

1933 - avansat la gradul de general

1934 - termină construcţia tribunei principale a stadionului ONEF (ulterior redenumit Stadionul Republicii)

Decoratii (selectie):

1918 - Legiunea de Onoare a Franţei, Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918

1922 - Steaua României în grad de ofiţer

1925 - Crucea de Război a Cehoslovaciei

1929 - Meritul Cutural pentru Sport

1940 - Ordinul Spadei şi gradul de Comandor, acordat de regele Gustav al Suediei

Generalul Virgil Bădulescu s-a stins din viaţă la 27 decembrie 1944.

gen. Virgil Bădulescu la o aplicaţie pe teren a unităţilor de vânători de munte. Sursa: povesteaunuicercetas.ro

În anul 1912, prin Înaltul Decret nr. 4214 din 14 octombrie, din iniţiativa ministrului de Război, Nicolae Filipescu şi a colaboratorului său, colonelul Alexandru Lupaşcu directorul Şcolilor Militare, a luat fiinţă la Bucureşti, Şcoala militară de scrimă şi gimnastică, cu sediul în cazarma „Cuza”, din Dealul Spirii. Elevii acestei şcoli, sergenţi în termen de la diverse unităţi, trebuiau ca în timp de trei ani să parcurgă o programă alcătuită din cursuri teoretice (pedagogie, anatomie, fi ziologie, igienă) şi practice (scrimă, gimnastică şi box).

În anul 1920, cu ajutorul Asociaţiei Creştine a Tinerilor (Y.M.C.A.), misiune americană prezentă în ţara noastră ca răspuns la invitaţia făcută de M.S. Regina Maria în 1919, au luat fiinţă în diferite garnizoane din ţară, Casele Ostăşeşti „Principele Carol”, pentru destinderea militarilor prin activităţi cultural-educative şi sportive.

La conducerea acestora au fost numiţi absolvenţii unui curs specific de educaţie fizică desfăşurat timp de două luni sub conducerea locotenent-colonelului Virgil Bădulescu, axat in special pe activităţi sportive.

Cu ajutorul principelui Carol, viitorul rege Carol al II-lea al României şi comandant al Trupelor de Munte, s-a mai înfiinţat un Birou al educaţiei fizice şi la acest comandament, cu rol în conducerea şi coordonarea activităţii de educaţie fizică şi sport la nivelul unităţilor de vânători de munte.

Locotenentul Petre Lazăr Constantin, comandantul acestui birou, a insistat pe instrucţia alpină şi pe schiuri a militarilor din aceste trupe, a elaborat şi a experimentat la Batalionul 1 Vânători de Munte din Sinaia primele programe de educaţie fizică, iar în scopul uniformizării metodelor de instruire şi a desfăşurării competiţiilor sportive, a organizat la Braşov un curs de educaţie fizică pentru ofiţerii de vânători de munte.

Pentru o mai bună informare puteţi accesa şi paginile 26-34 ale revistei „Document” - Buletinul Arhivelor Militare Române, no. 3/57 din 2012 https://amnr.defense.ro/pages/revista-document-buletinul-arhivelor-militare-rom%C3%A2ne

Contribuţii editoriale: dl. col. prof. Vasile Blanariu de la Liceul militar din Câmpulung Moldovenesc şi necesitatea dezvoltării aptitudinilor sportive pentru viitorii militari de carieră. Un interviu de Mirela Băzăvan

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 15 iulie 2024 (integral)

Regia de montaj: Radu Sima şi Florina Neda

Regia de emisie: Cristina Creța și Raluca Goga

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.05 – 02.30.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro