„Praga 1968, văzută de la Bucureşti”

În noaptea de 20 spre 21 august 1968, ţările membre ale Tratatului de la Varşovia – bloc militar şi politic opus NATO – invadează Cehoslovacia, un membru al Alianţei răsăritene. România a fost singurul stat din Pact care a refuzat să participe la această agresiune.

De altfel, România nu mai prezenta cu câţiva ani înainte garanţii de fidelitate faţă de Moscova şi partenerii săi, politica externă coordonată de la Bucureşti punând-o în opoziţie cu una din supraputerile lumii.

Anterior, liderul Nicolae Ceauşescu oferise în măsura în care România îşi putea permite, solidaritatea cu reformele Cehoslovaciei întrunite sub numele de „Primăvara de la Praga” şi semnând un tratat mutual de colaborare politică şi militară cu statul ostracizat.

Bucureştiul n-a fost surprins de invazia Cehoslovaciei, ba mai mult, Ceauşescu îi oferise omologului său, Alexandrî Dubcek, în timpul vizitei oficiale – 15-17 august 1968 - toate informaţiile de primă mână recoltate din surse ale serviciilor de informaţii că va urma o intervenţie militară în Cehoslovacia.

Mitingul sau adunarea populară – termen folosit în epocă – organizat în Piaţa Palatului a doua zi - 21 august 1968 – a constituit nu numai mesajul oficial al conducerii României, ci şi expresia adeziunii unicat a populaţiei faţă de decizia luată, de condamnare fermă a agresiunii Cehoslovaciei de ţările Tratatului de la Varşovia.

Din acel moment, cu o astfel de declaraţie de solidaritate pentru Cehoslovacia, România se expunea într-o proporţie serioasă unui răspuns militar reunit căruia nu i-ar fi putut rezista mai mult de o săptămână după unele aprecieri rezonabile.

Frica de invazie a fost un argument în plus pentru conducerea politică de-atunci de a cere ajutor pentru înarmarea populaţiei pe bază de voluntariat şi de a pregăti terenul pentru rezistenţă şi război de gherilă urbană.

Au fost activate forţele armate ale ţării, reverificate, controlate şi puse în aşteptare depozite de arme, muniţii, alimente şi strictul necesar.

În acest moment dificil, autorităţile statului au creat corpuri înarmate de voluntari - peste câteva luni denumite Gărzi patriotice – au înfiinţat un corp larg de conducere politică – Consiliul Frontului Unităţii Socialiste – şi nu în ultimul rând, diplomaţia română şi-a demonstrat competenţa şi eficacitatea prin numeroasele acţiuni şi activităţi de profil, bătând la uşa marilor cancelarii ale lumii pentru susţinere.

Între timp, la frontierele României au fost detectate mişcări ample de trupe, URSS participând covârşitor numeric, însă şi la frontierele de vest şi de sud, vecinii noştri se găseau cu arma la picior.

Prin contribuţia a cel puţin doi diplomaţi şi a legăturilor lor – Corneliu Mănescu, ministru de externe şi Corneliu Bogdan, ambasador în Statele Unite - a fost avertizat Washingtonul.

Preşedintele american Lyndon Johnson şi secretarul de stat Dean Rusk au comunicat Moscovei că o tentativă de a împinge mai departe, către România tutela militară sovietică, ar fi complicat cu mult situaţia relaţiilor bilaterale şi ar fi produs complicaţii greu de înlăturat.

La fel de adevărat este că la Bucureşti, după evaluarea situaţiei, tonul vehement al condamnării invaziei a fost moderat în următoarele zile fiindcă lipsa oricărui ajutor rapid militar şi politic ar fi împins la revenirea sovieticilor în ţară şi la pierderea oricărei protejări a intereselor naţionale.

Pericolul invadării României a fost real şi a avut momente critice în lunile septembrie-octombrie 1968.

Ajutorul sperat şi cerut de la Iugoslavia, o ţară nealiniată, cu un lider incontestabil, Iosif Broz Tito a fost însoţit de o condiţie aproape imposibil de satisfăcut de partea română. Ca armata noastră sau ceea ce ar mai fi rămas din ea în cazul unui conflict militar deschis, să treacă în Iugoslvia neînarmată.

O condiţie pe care liderul român nu a acceptat-o.

Cele zece zile „fierbinţi” ale lunii august 1968 din Cehoslovacia au fost urmarea nerecunoaşterii şi a intoleranţei sovietice a unui set de reforme politice şi economice pentru salvarea modelului socialist de guvernare.

De la abolirea cenzurii şi până la introducerea măsurilor de liberalizare a economiei, libera circulaţie a persoanelor ( în ultimele şase luni înainte de invazie, numărul călătoriilor făcute de cehoslovaci în Occident a înregistrat o rată medie de 50 de mii de persoane pe lună), apariţia proprietăţii private în industrie şi mărirea acesteia în agricultură, existenţa unei vieţi politice în viitor bazată de vot democratic şi acceptarea mai multor partide politice.

Ceea ce cereau Cehoslovacia şi România, Moscovei era construcţia şi consolidarea societăţii pe un model socialist-liberal, fără imixtiuni din afară.

În acelaşi timp, Cehoslovacia conta ca o piesă mult prea importantă în tabloul strategic şi de influenţă sovietic, fiindcă avea frontieră directă cu Germania federală (occidentală) şi Austria. În prima erau staţionate trupe ale NATO, a doua fiind neutră, dar opozabilă ca model politic.

În anul 1965, Cehoslovacia fusese de acord ca pe teritoriul său în trei locaţii să fie instalate baze de rachete sovietice cu focoase nucleare ca metodă de presiune şi dezangajare a Americii şi aliaţilor săi.

Contribuţii editoriale : fostul ambasador Nicolae Vulpaşin, pe-atunci student bursier, aflat la Praga despre modul în care studenţii şi populaţia au reacţionat faţă de invazie. Fragment dintr-un interviu realizat de Octavian Silivestru de la Centrul de Istorie Orală „Gheorghe I. Brătianu” al Radiodifuziunii Române.

dl. col (rez.) Hagop Hairabetian, redactor şef al revistei „Vitralii – Lumini şi umbre” a Asociaţiei Cadrelor în Rezervă şi Retragere din SRI despre pregătirea şi acţiunile ofiţerilor de informaţii din România la momentul şi în următoarea perioadă de după invadarea Cehoslovaciei. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Regia de montaj : Carmen Idriceanu

Regia de emisie : Izabel Jerdea şi Lucian Flencheş

AUDIO: Istorica, ediţia din 20 august 2018 (integral: 33’01’’)

Galerie foto:

Nicolae Ceauşescu în vizită în Cehoslovacia, august 1968 alături de preşedintele Svoboda şi liderul comunist Dubcek. Credit: iiccmer.ro Cota G539

Semnarea Tratatului mutual politic şi militare dintre R.S. România şi R.S. Cehoslovacă. 17 august 1968, Praga. Credit: https://www.artmark.ro

Discursul lui N. Ceauşescu în Piaţa Palatului, Bucureşti din 21 august 1968. Credit: historia.ro

Pregătiri militare. Credit: https://povestidangheorghe.blogspot.com

Formaţiune de Gărzi patriotice. Credit: https://uzinahidromecanica.blogspot.com

Ministrul român de externe în epocă, Corneliu Mănescu. Credit: https://diplomatclub.ro

Ambasadorul RSR în Statele Unite,Corneliu Bogdan (aici cu soţia alături de Patricia Nixon, soţia preşedintelui american Richard Nixon, 1969 la vernisajul unei expoziţii C.Brâncuşi). Credit: https://outlet.historicimages.com

Ambasador Corneliu Bogdan în 1989. Credit: agerpres.ro

Secvenţe din timpul invaziei sovietice din Cehoslovacia. Ocuparea capitalei, Praga. August 1968. Credite: cersipamantromanesc.ro; adevarul.ro; gazetademaramures.ro; secretulcunoasterii.ro;

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST (colţul din dreapta).

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro