Portret Mircea cel Bătrân

Formula Mircea cel Mare a fost consacrată de mari istorici români ca Alexandru Xenopol, preluarea şi apoi obligaţia de a fi instituită oficial de regimul comunist a fost primită cu răceală şi opoziţie, însă meritul îi revine domnitorului pentru faptele, acţiunile personale în favoarea ţării sale.

Experienţa domnitorului Mircea cel Bătrân în tactica adoptată în confruntările cu trupele şi comanda armatelor Imperiului Otoman, cât şi buna înţelegere a mecanismelor de putere ce gravitau în jurul Sultanului au servit urmaşilor săi atât din Ţara Românească, cât şi din Moldova pentru jocul diplomatic combinat cu rezistenţa armată întru păstrarea libertăţii. Aspecte pe care cancelariile europene le-au trecut cu vederea în elaborarea strategiei comune de stăvilire a expansiunii otomane în inima Europei.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia dindin 28 ianuarie 2013:

În materie de politică internă Mircea cel Bătrân a continuat consolidarea statului său, întărind puterea sa alături de Sfatul boieresc în administraţie, finanţe, vămi, comunicaţii, armată şi fortificaţii, cât şi în relaţiile comerciale cu vecinii.

Conform unor aproximări – întru-cât date certe din izvoare nu se regăsesc – populaţia Ţării Româneşti se ridica la cel mult 400 de mii de locuitori. Majoritatea o forma ţăranii fără proprietate funciară. La aceştia se adăugau oameni liberi sau moşneni, târgoveţi, militari permanenţi, membrii Curţii sau slugile domneşti, ierarhii, boierii de familie şi domnitorul. O stratificare socială similară celor din Apus, în epocă.

Economic, Ţara Românească putea fi recomandată ca o ţară cu destulă bogăţie raportată ca în zilele noastre per locuitor. Desigur distribuţia rămânea într-o măsură covârşitoare în dreptul proprietarilor de pământuri, dintre care domnitorul era cel mai înaintat, bogat.

O categorie distinctă a proprietarilor de pământ era reprezentată de mănăstiri. Ele primeau danii din partea voievodului, uneori cuohabă (imunitate - nici un dregător domnesc nu avea voie să-și exercite drepturile acolo sau să impună ceva; uneori oamenii de pe acele moșii erau scutiți de oaste - nu însă în timpul domniei lui Mircea)

Resursele de sare, producţia de cereale (grâu, mei, orz şi ovăz), legume, fructe, turme de animale, peşte, albinărit asigurau necesităţile de consum intern şi câştiguri băneşti din export. Cele mai căutate articole la export erau : sare, piei de vită, brânză, ceară şi miere de albine.

Una dintre căile importante comerciale pleca de la Bran către Brăila prin Târgoviște-Târgșor – Gherghița - Valea Ialomiței - Giurgeni. Un drum folosit şi de negustorii străini de postavuri, articole de lux ce prin vămuire aduceau câştiguri stabile la visteria ţării.

Din Ardeal se importau produse industriale, în special arme, și erau aduși meșteri specializați (arhitecți, zidari, meșteri de sulinare și heleștee). Schimburile comerciale se desfăşurau în baza unor privilegii detaliate. Acestea stabileau vămile și cuantumul lor pentru diverse categorii de produse, drepturile și îndatoririle negustorilor, precum și eventualele scutiri de plată.

Cât priveşte structura de apărare a ţării din vremea domnitorului Mircea cel Bătrân, călărimea sau cavaleria ocupa un loc important. Moșnenii și boierii erau datori să dea „darea calului” către domnie la moartea lor sau în alte situații (tranzacțiile cu pământuri etc.). Între călăreți se deosebea ceata cavalerilor în armuri, existentă încă de pe vremea lui Radu I, când tatăl lui Mircea avusese la dispoziție 10.000 de cavaleri îmbrăcați în platoșe și zale fabricate la Veneţia.

În ceea ce privește armamentul din vremea lui Mircea cel Bătrân, preponderente erau arcurile cu săgeți și, în mai mică măsură, săbiile.

Înainte de Rovine, Mircea cel Bătrân în alianţă cu regele Sigismund de Luxemburg al Ungariei a lansat atacuri repetate, în scop preventiv pentru descurajarea armatelor de mercenari otomani – formaţiuni de jefuire a populaţiei şi pârjolire a terenului pentru pradă şi terorizarea locuitorilor.

Expediţii sultanale – în care Pandişahul era prezent la derularea operaţiunilor de pedepsire a răsculaţilor sau adversarilor au debutat cu Rovine , pe teritoriul locuit de munteni şi în secolele următoare şi în Moldova. Chiar dacă ariergarda otomană a suferit o usturătoare înfrângere, Mircea a fost nevoit să se retragă cel mult pentru un an, revenind la domnie cu ajutorul regelui ungar, detronându-l pe Vlad numit şi Uzurpatorul.

Anul 1396 aduce armata lui Mircea cel Bătrân în aptopiere de Nicopole alături de coaliţia creştină împotriva otomanilor. Mircea cel Bătrân nu participă la luptă, cavalerii occidentali fiind prea mândri să lase iniţiativa atacului unui principe considerat mai puţin nobil şi iscusit decât ei. Coaliţia pierde bătălia, moment considerat de unul dintre invitaţii ediţiei ca momentul cel mai propice de a alunga armatele şi administraţia otomană din Europa.

Mircea cel Bătrân cu sprijin de la Sigismund de Luxemburg va continua în anii următori lupta împotriva otomanilor, cu succes chiar, pe râul Ialomiţa şi peste Dunăre în incursiuni de urmărie a trupelor otomane întoarse după expediţii de jefuire în Transilvania. Criza dinastică survenită în urma pierderii luptelor dintre sultanul Baiazid I şi Timur Lenk, conducătorul tătarilor, îl aduce pe Mircea în ipostaza de a media pentru Musa Celebi , pretendent la titlul de sultan. După moartea acestuia a sprijinit și alți pretendenți, Mustafa Celebi, frate al lui Musa, apoi pe șeicul Bedr-ed-Din. Cu toate acestea, sultanul Mahomed I reușește să-și înfrângă oponenții și plănuiește o expediție de pedepsire a voievodului valah.

Pentru a evita campania sultanului, Mircea semnează spre sfârșitul domniei (1415 sau 1417) un tratat de pace cu Imperiul Otoman, care recunoștea libertatea Valahiei în schimbul unui tribut anual de 3.000 de piese de aur. Totodată, domnul român a fost obligat să trimită la Constantinopol un fiu drept garanție.

Mircea cel Bătrân a încetat din viață la 31 ianuarie 1418, fiind înmormântat la ctitoria sa de la Cozia, la 4 februarie același an. La domnie a urmat fiul său Mihail I, asociat încă din 1408.

Contribuţii editoriale: dl. dr. Cornel Andonie, istoric la Muzeul Naţional Militar cu o descrierea a armatei domnitorului şi abilităţile sale de strateg. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Consultant ştiinţific: dr. Olga Sandu.

Ne puteţi scrie la adresa: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare şi pe Internet de la adresa : www.romania-actualitati.ro.