Portret istoric : Take Ionescu

Poate cel mai fermecător politician român. În esenţă în acest fel este clasificat Take (Tache) Ionescu, pe numele său real Dumitru Ghiţă Ioan.

Născut într-o familie de negustori bogaţi, cu doi copii, Take Ionescu a încheiat studiile liceale la Ploieşti, oraşul natal, după care s-a îndreptat către Paris pentru studii superioare juridice.

Spre deosebire de ceilalţi români ce studiau în străinătate, Take Ionescu a absolvit facultatea şi a profesat ca avocat. Aproape toată viaţa, însă a fost şi un bun jurnalist, cu propria sa publicaţie „Românul” şi corespondent al publicaţiei britanice „The Times”.

La vârsta de 33 de ani a fost desemnat ministru la Instrucţiunea publică şi Culte. A mai fost şi ministru al finanţelor publice, ministru de externe şi către sfârşitul vieţii, pentru o scurtă perioadă, prim-ministru.

Audio: Emisiunea Istorica din 1 octombrie.


Capacitatea sa de muncă a fost una dintre însuşirile de referinţă alături de combativitatea care i-a adus renumele de „Tăchiţă-Gură de Aur”. Multe calităţi s-au regăsit la acest om politic, calităţi rare chiar şi în epoca sa.

Mai jos oferim un extras din activitatea legislativă din anii 1905-1906, când era ministru al finanţelor:

„legea pentru organizarea administraţiei finanţelor statului, pentru înfiinţarea taxelor de consumaţieasupra vinului şi urcarea patentei arendaşilor, pentru crearea unui fond de rezervă al tezaurului statului, pentru înlocuirea monedei de bronz cu moneda de nichel, pentru scutirea taxei porumbului şi orzului importat, legea generală a vămilor, legea conversiei în rentă 4 la sută a împrumuturilor, pentru înfiinţarea Casei de Credit, Economie şi Ajutor al funcţionarilor, pentru autorizarea creditelor judeţene şi comunale la construirea de căi ferate, pentru înfiinţarea Casei de credit viticol, pentru modificarea legii pensiilor, pentru modificarea băncilor populare, pentru înfiinţarea Caselor de credit pe gaj, pentru autorizarea convenţiei cu fabricile de zahăr” şi lista ar putea continua într-o progresie impresionantă.

Ca atitudine şi orientare politică Take Ionescu putea fi un foarte eficient liberal, însă a hotărât la insistenţele lui Alexandru Lahovay să se îndrepte către Partidul Conservator. Un partid puternic alcătuit din mai multe facţiuni, cuziştii, bizantinii, radicalii. Tacke Ionescu s-a situat mai mult către centru – stânga, fiind totodată şi un om al compromisurilor pentru pacificarea situaţiilor belicoase din sânul Partidului Conservator, cât şi pentru o funcţionare firească a instituţiilor statului.

A meritat foarte mult să ajungă şef al partidului, însă ascendenţa sa, lipsa marii proprietăţi, handicapuri în faţa aristocraţiei româneşti şi tratamentele discriminatorii la care l-au supus liderii partidului au împiedicat alegerea sa ca un veritabil şef de partid şi prim ministru. Dealtfel drumul său alături de conservatori s-a despărţit în anul 1908 când a fondat Partidul democrat Conservator, un partid mult mai activ decât cel al conservatorilor tradiţionali. P.P. Carp şi i Titu Maiorescu nu au acceptat să încredinţeze partidul în mâinile sale.

Stilul său oratoric fără cusur, dublat de o bună cunoaştere şi argumentare a subiectelor de dezbatere i-au adus laurii din partea apropiaţilor, publicului, însă şi adversarii săi l-au reevaluat pozitiv.

Războaiele balcanice, pacea de la Bucureşti şi activitatea unionistă l-au propulsat printre primii politicieni, ai ţării, după I.C. Brătianu, altfel firi relativ opuse. A fost declarat cetăţean de onoare (doar trei titluri acordate până atunci , străinilor) al Atenei şi sărbătorit ca un vizir de învingătorii celui ce-al doilea război balcanic.

Take Ionescu a fost şi un patriot. Şi-a pus priceperea şi inteligenţa, cât şi banii în slujba ţării sale, a dezvoltării Vechiului Regat şi pentru o reunificare a teritoriilor locuite de români şi aflate de sute de ani sub dominaţie străină. Tot el este cel care a explicat Regelui Carol I motivele pentru care România nu putea să se angajeze într-un conflict (primul război mondial) abandonându-şi idealurile de secole. A preferat ca soluţie propunerea pentru stare de neutralitate şi atunci când vor fi îndeplinite condiţiile să se treacă şi la luptă deschisă, pe front.

Ca reprezentant al Consiliului Românilor de la Paris cu ajutorul unei bogate reţele de cunoscute personalităţi franceze, până la cel mai înalt nivel, a slujit cauza românească pe timpul conflagraţiei.

La Conferinţa de pace de la Paris s-a situat pe o poziţie diferită de cea oficială a guvernului României (I.C. Brătianu) susţinând că nu este de acord cu ocuparea totală a Banatului, însă a fost pentru o ponderare a expansiunii capitalului străin în sectoare strategice, îndeosebi, petrol şi exploatarea petroliferă.

Din nou Tache Ionescu şi-a demonstrat resursele pentru crearea unui „cordon sanitar”, între Germania înfrântă, însă dornică de revanşă şi noul stat socialist apărut după abdicarea Ţarului şi dizolvarea Imperiului Rus - URSS.

Un teritoriu tampon ce îngloba noile state naţionale şi o populaţie de 75 de milioane de locuitori ce aveau ca rol principal descurajarea revizuirii noilor frontiere. De aici a înflorit suita de pacte regionale de mai târziu, cu Polonia, Cehoslovacia, Serbia, Grecia, Turcia : Mica Antantă şi Înţelegerea Balcanică realizate de Nicolae Titulescu, un discipol al lui Take Ionescu.

Desigur că argumentele invitaţilor cântăresc mult mai mult şi oferă un farmec aparte ediţiei pe care o puteţi asculta în întregime din fişierul sonor de mai jos.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 1 octombrie 2012:

Contribuţii editoriale : dl. prof. dr. Ioan Stanomir de la Universitatea Bucureşti despre spiritul conservatorilor şi personalitatea lui Take Ionescu. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Consultant ştiinţific : dr. Olga Sandu

Ne puteţi scrie la istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare şi de la adresa : www.romania-actualitati.ro.