Planul Maiski sau planuri sovietice pentru schimbări politice postbelice

Ivan Mihailovici Maiski nu a fost singurul diplomat sovietic care a fost preocupat de imaginea puterii și influenței URSS în lumea postbelică.

Diplomația de la Moscova a lansat încă din perioada interbelică propuneri și proiecte care să o ajute să iasă din izolarea în care o plasase ieșirea din alianța cu Franța și Marea Britanie din Primul Război Mondial, apoi a revoluţiei bolşevice şi a exportului ideologic anunţat de lenin şi colaboratorii săi.

Singurele succese rapide au fost înregistrate în 1922 după încheierea tratatului de la Rapallo cu germania şi pe măsura centralizării şi stabilităţii puterii sovietice în interior şi cu foştii aliaţi în anii 30.

Două mari obiective au avut în vedere diplomaţii sovietici până la 22 iunie 1941: ieşire din izolarea impusă de diferenţa ideologică cu lumea şisocotirea URSS ca mare putere politică garantă în evoluţia proceselor politice, îndeosebi din Europa şi Asia.

Conta prea puţin pentru sovietici metodele prin care făcea planificarea şi dobândirea acestor avantaje, de cele mai multe ori în dauna ţărilor cu petere limitată.

Vulnerabilitatea frontierelor sale după primul război mondial i-a condus constant pe sovietici să-şi asigure înainte de toate confecţionarea unui brâu de securitate cât mai întins pentru a-şi putea pregăti o defensivă câştigătoare.

Pentru aceasta, linia politică a fost ofensiva diplomatică însoţită de capacitatea militară de a realiza şi în teren aceste mutaţii.

Polonia, ţările baltice, România au cunoscut la modul propriu incisivitatea, intoleranţa şi dictatul în relaţia directă cu Moscova, contabilizate în pierderi teritoriale şi ştirbirea a suveranităţii naţionale, în cazul primelor două, chiar pierderea independenţei de stat.

Diplomatul Ivan Maiski, alături de Maxim Litvinenko, Nicolai Novikov sau Andrei Gromîko au beneficiat de libertatea parţială de iniţiativă din partea lui Stalin de a construi proiecte pentru organizarea politică a lumii de după război, acceptate şi însuşite de Moscova.

Proiectul Maiski număra 25 de paragrafe. Principii generale şi a frontierelor. 16 paragrafe tratau proiecţia politică sovietică privind ţări sau grupuri de ţări, zone geografice, problema federaţiilor, regimul politic de stat al ţărilor inamice sau ocupate de Germania, colonii, organizaţii de conservare a păcii, relaţiile economice ale URSS cu Statele Unite şi Marea Britanie.

Din postura de mare putere victorioasă în cel de-al doilea război mondial, alături de Statele Unite şi Marea Britanie, URSS a obţinut concesii importante din partea Londrei şi parţial a Washingtonului pentru spaţiul cucerit, ocupat şi administrat de Armata Roşie după 8 mai 1945.

Acceptând aceste concesii, occidentalii credeau că URSS nu ar mai fi fost tentată de aplicarea în continuare a unei politici de expansiune teritorială până la zidul Atlanticului.

Iosif Visarionovici Stalin, aprilie 1945: “ … orice stat impune - în acest – război – sistemul său social, în teritoriile ocupate de armata sa”.

Impunerea unei întinse zone tampon între Est şi vest chiar din timpul colaborării militare şi politice dintre “Cei Trei mari” pe timpul războiului permitea în viziunea Moscovei realizarea unei centuri de siguranţă pentru viitoare agresiuni împotriva sa cu o largă marjă pentru un timp de răspuns şi cu pierderi proprii teritoriale minime. Un aranjament strategic viabil chiar şi după apariţia ameninţărilor cu folosirea forţei nucleare din timpul Războiului Rece.

Ambele teze ale celor două supra-puteri angajate, glacisul sovietic şi îndiguirea comunismului creionată de diplomatul american, George Kennan aveau acelaşi scop: descurajarea adversarului de a ataca primul.

România ca şi în alte dăţi a avut de suferit de pe urma politicii Marilor Puteri exercitate în regiune.

România s-a găsit în câteva puncte importante strategic pentru URSS în proiectul Maiski

În calitate de ţară inamică învinsă. Cu un cuantum al reparaţiilor financiare sugerate de autorul proiectului la 2 miliarde de dolari annual. O sumă astronomică chiar şi la valoarea de azi, profund nedreaptă şi deplasată.

Apoi, pierderi teritoriale la fel de greu de calculat. Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa. Posibilitatea pierderii întregii Transivanii, teritoriu românesc care figura în proiectul Maiski în patru variante: Transilvania să rămână în situaţia de la finele războiului; Transilvania să fie cedată Ungariei; Transilvania să rămână României sau Transilvania să fie declarată o republică independentă.

În al treilea rând, conform propunerilor lui Maiski, în România ar fi urmat să aibă succes un guvern pro-sovietic, evident instalat de forţa de ocupaţie în aşa fel încât fidelizarea şi controlul României să fie integral pentru a spulbera eventualitatea unei dezertări sau rezistenţe din cadrul zonei sovietice de influenţă în această parte a Europei.

În fine, România apare în raportul diplomatului sovietic şi în postura sa strategică şi geopolitică de avantpost al apărării URSS în cazul unei agresiuni occidentale combinată cu dezertarea Ungariei sau Iugoslaviei din lagărul socialist, ori a unei vulnerabilizări a controlului asupra strâmtorilor din Marea Neagră.

Proiectul Maiski a fost construit în concordanţă în cea mai mare parte şi cu aranjamentele ce urmau să survină din colaborarea inter-aliată a “Celor Trei Mari – SUA, Marea Britanie şi URSS.

Valabilitatea proiectului odată pus în aplicare era socotit de autorul său la păstrarea unui status quo pentru două generaţii sau 50 de ani.

AUDIO: emisiunea “Istorica”, ediţia din 7 septembrie 2020

Regia de montaj: Monalisa Leonte

Regia de emisie: Victor Mihăescu şi Claudia Buzică

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secțiunea PODCAST de pe pagina noastră de Internet

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.