„Pe val şi împotriva lui. România anului 1968 între Praga, Washington şi Moscova”

22 noiembrie 1968, ora 4 .00 dimineaţa. Este data precisă când URSS şi partenerii săi din Pactul de la Varşovia urmau să invadeze România.

Informaţia provenea din cercuri politice şi diplomatice occidentale bazată pe surse din interiorul Alianţei Din Est.

Cursul ulterior al evenimentelor a infirmat acest semnal de alarmă dintre cele mai înfricoşătoare, însă pericolul unei invazii a existat.

Motivele unei intervenţii de tip militar în România aveau suficientă tărie pentru o punere în practică. Înainte de toate, beligeranţa românească în reprezentările politice comune: reuniuni CAER, Pactul de la Varşovia, agenda ONU, relaţiile accelerate cu state occidentale, posibilitatea creării unui front comun Dubcek – Ceauşescu – Tito sau similaritatea unei asociaţii de tipul Micii Antante interbelice cu Cehoslovacia – România – Iugoslavia, chiar dacă şansele erau infime pentru o afirmare dădeau nu numai de gândit Moscovei, ci o alarmau peste măsură.

Obiectivele celor trei lideri central şi est europeni au fost foarte diferite. Se limitau la o reprezentare naţională şi lipsită de presiuni ale lagărului socialist. Cereau o autonomie şi independenţă lărgită în cadrul asocierii lumii totalitare, diferită de cum o înţelegea Moscova sau ar fi tolerat-o.

Lipsa de încredere a Moscovei în liderii României avea o istorie mai lungă. Chiar dinainte de retragerea Armatei Roşii din ţară, în vara anului 1958.

România a fost exclusă din dezbaterile aliaţilor asupra evoluţiilor din Cehoslovacia: Dresda, 23 martie; Moscova, 8 mai; Vrşovia, 14-15 iulie 1968.

Ministrul Apărării al URSS a avut o intervenţie încă din martie spunând că: „ acum e clar că aceştia (românii) sunt pentru revizuirea Tratatului de la Varşovia în ansamblu... noi vom crea un stat major pe deplin capabil de luptă, iar Tratatul de la Varşovia nu va suferi dacă românii vor pleca”.

La 9 iulie 1968 reacţionează şi prim ministrul URSS, Alexei Kosîghin faţă de situaţia tot mai tensionată din cehoslovacia: „ aceştia (cehoslovacii) s-au reorientat după cum vedem, spre România şi Iugoslavia pentru a arăta că acum, nu sunt singuri, sunt trei”

Furia lui Leonid Brejnev, liderul URSS era exprimată fără ocolişuri: „ Timpul nu e în favoarea noastră, este împotriva noastră. Acum la Praga se aşteaptă sosirea lui Ceauşescu şi Tito, este vorba despre un fel de cârdăşie dunăreană, o întâlnire dunăreană.”

Odată iniţiată şi consumată invazia Cehoslovaciei la 21 august 1968 de către URSS, Bulgaria, Ungaria, Polonia şi Germania Răsăriteană, abia după zece zile urmează şi reacţia occidentalilor pe baza rapoartelor CIA care menţionează o stare de nelinişte, însă exclud o continuare a valului punificator sovietic împotriva răsculaţilor din propria tabără.

Mai mult, în septembrie, ambasadorul american în Austria îi declara cancelarului: „ deşi sovieticii aveau capacităţi formidabile de a intra în România, datele de care dispunem nu ne conduc spre a crede că pentru moment, se are în vedere o intervenţie” (în România)

La Bucureşti, liderul Nicolae Ceauşescu a avut o intervenţie socotită foarte curajoasă în Occident, însă una foarte provocatoare, aproape de marginea prăpastiei în Est. Decizia liderului român a fost autorizată de consensul la nivelurile deciziei politice reprezentate de instituţiile de putere şi colaboratorii săi.

Gesturile de frondă ale Bucureştiului în epocă au dat de gândit şi au revoltat cea mai mare parte a comunităţii statelor socialiste. Moscova nu accepta intermediari sau negociatori decât în avantajul său, iar România tocmai aceasta încerca. Să medieze între Marile Puteri cu dublu beneficiu.

Relaţii atât cu lumea arabă, cât şi cu Israelul, în ciuda unui embargou instituit de sovietici în 1967, reluarea legăturilor cu Germania Federală, când aceasta din urmă nu a recunoscut Berlinul Răsăritean, relaţii periculos de apropiate cu America, principalul adversar, în general poziţii de frondă şi conflict, aşa cum erau criticate de restul ţărilor „frăţeşti”.

Din punct de vedere strategic, România era mai puţin importantă pentru Moscova, aşa de cum era Cehoslovacia. La fel putem spune despre gradul de dezvoltare, industria cehoslovacă şi în special cea de apărare depăşind media ţărilor din Blocul de Est.

În plus, frontiera directă a Cehoslovaciei cu Germania Federală presupunea întărirea unui perimetru central al Pactului de la Varşovia, sovieticii fiind foarte sensibili la brâul de securitate ce-i ţinea la adăpost de o posibilă agresiune din Vest.

În vestul Cehoslovaciei, urau sovieticii să amplaseze rachete cu rază medie de acţiune ca răspuns la creşterea numărului de rachete americane de la bazele sale din Germania.

Şi totuşi pericolul pândea la porţile României. Din trei direcţii: de la vest, sud şi nord-est. După unele surse amplasarea a 150 de mii până la 235 de mii de militari şi tehnică de luptă după alte surse, au produs la Bucureşti mare îngrijoarea.

Diplomaţia românească a lucrat din plin la amorsarea contactelor din lumea occidentală, iar orice încurajare ori protest public din această parte de lume era binevenit pentru a-i ţine pe sovietici departe de graniţe.

La fel de active s-au dovedit şi serviciile secrete care au produs în mare măsură informaţii de calitate, însă invitatul ediţiei crede şi argumentează că această „sperietură” a invaziei României a făcut parte dintr-un laborios joc informativ, apt să inducă panică şi derută nu numai în România, dar şi în rândul celor care simpatizau cu cauza românească.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 14 noiembrie 2022 (integral)

Regia de montaj: Elena Batală şi Cristina Sganţă

Regia de emisie: Adriana Anica şi Claudia Buzică

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro