„Paraşutiştii sovietici în spatele frontului românesc. 1940-1944”

Întâlnirea cu adversarul pe teren s-a produs mult mai repede. Imediat după adresarea ultimatmului din 26 iunie 1940, militarii sovietici au întreprins incursiuni programate în estul extrem al României. În Basrabia.

Paraşutiştii au fost cei dintâi lansaţi ca forţă de recunoaştere şi distrugere înaintea sosirii grosului trupelor de ocupaţie.

În perioada interbelică, odată cu creşterea nivelului tehnologic pentru dezvoltarea unor arme noi, paraşutiştii ca infanterişti transportaţi cu avionul la distanţe semnificative au apărut în URSS.

Trebuie spus că paraşutiştii nu erau simpli militari de trupă, ci aveau o pregătire militară tehnică cu mult peste trupa regulată. În primul rând erau atent selectaţi, starea fizică, voinţa şi inteligenţa fiind principalele criterii pentru recrutare.

URSS a avut ca bazin de recrutare pe practicanţii paraşutismului sportiv, o îndeletnicire foarte la modă în epocă printre tineri. Pasiunea a fost îndreptată de autorităţile sovietice spre aplicaţii militare, astfel că în anul 1933, sovieticii aveau în componenţa Armatei Roşii forţe considerabile de ordinul a câteva mii de paraşutişti.

Modelul sovietic a fost importat şi de germani care la rândul lor şi-au dezvoltat o componentă militară foarte eficientă vizibilă mai târziu în ocuparea Olandei, Belgiei şi Norvegiei, precum şi desantul aerian efectuat asupra insulei Greta din Grecia.

Odată cu începerea operaţiunii „Barbarossa”, invazia URSS de către ţările Axei între care şi România, sovieticii au apelat la trimiterea de parașutiști în spatele trupelor române pentru dezorganizarea transporturilor și infrastructurii, pentru acte de sabotaj și pentru semnalizarea către aviația sovietică a orașelor și aglomerărilor de trupe româno-germane.

Cum linia frontului a fost, în primă fază, pe Prut și se deplasa spre Nistru, comandamenul sovietic a descis ca parașutiștii să fie lansați în zona Moldovei și în Dobrogea.

Zona centrală a Moldovei a devenit un teren de luptă între echipele aeropurtate sovietice și autoritățile române. Lor li s-au opus, în primul rînd, jandarmii, care au intervenit în urmărirea și capturarea echipelor lansate din avioane, elemente ale armatei, poliției și serviciilor de informații, împreună cu populația din zonă.

Conform invitatului ediţiei în perioada războiului din Est, Armata Roşie a trimis în spatele frontului românesc până la 500 de paraşutişti cu misiuni de culegere de informaţii, dar şi de diversiune, sabotaj, propagandă.

Echipa sovietică de paraşutişti era compusă din cel mult şase persoane care includea şi un radiotelegrafist. Apoi funcţiile militare erau dublate de cele politice, locţiitorul politic alcătuind standardul.

Pregătirea militară a acestora ra extinsă la cunoaşterea topgrafică, a utilizării explozibililor, tehnici de auto-apărare, folosirea armelor silenţioase, cunoaştere limbii române, utilizarea banilor şi a uniformelor armatei române.

Distrugerea căilor de comunicaţii şi a lucrărilor genistice se găsea pe primul loc. Întârzierea înaintării advesarului prin distrugerea depozitelor de muniţii şi alimente ori combustibil se înscriea în acelaşi program de luptă pe teren al paraşutiştilor sovietici.

De cealaltă parte, autorităţile române au învăţat şi din mers cum să procedeze la neutralizarea acestui pericol. Printr-o organizare concentrică a apărării în majoritatea zonelor fiabile. Primul cerc era consttut din jandarmi, de cele mai multe ori, şeful de post în regiunile rurale împreună cu sătenii înarmaţi cu puşti de vânătoare, apoi al doilea cerc reprezentat de unităţi militare regulate din proximitate, fie române, fie germane şi al treilea cerc, cel al specialiştilor militari în informaţii, diversiune şi interogatorii.

De altfel, succesul a fost repurtat de aceştia din urmă, interogarea paraşutiştilor sovietici capturaţi a condus în opinia invitatului la crearea de avantaje mai mult pentru prevenirea populaţieii şi instruirea propriilor paraşutişti ai Armatei române.

Desigur nu trebuie minimalizat efortul concertat al autorităţilor şi populaţiei pentru eliminarea pericolului reprezentat de incursiunile paraşutiştilor sovietici în spatele frontului românesc. Astfel, misiunile adversarului au fost limitate la pierderi mici, un raport invers proporţional cu obţinerea unor informaţii de valoare.

Pentru a oferi un exemplu a ceea ce a constituit şi acest episod al războiului reproducem in extenso un raport întocmit de prefectul judeţului Iaşi în vara anului 1941:

„Confidențial
Prefectura Județului Iași – Cabinetul Prefectului
Nr. 1387/Cab./5 august 1941
către
Președinția Consiliului de Miniștri-Serviciul Central de Informații
București

Urmare la raportul nostru nr. 1379 din 4 august a. c.:

Avem onoare a raporta că, din cercetările făcute de către dl. comandant al Legiunii de Jandarmi Iași-județ asupra prinderii celor doi parașutiști în apropierea comunei Podul Iloaei, s-au constatat următoarele:
o poteră formată din plutonierul major Ursache, șeful secției de jandarmi Podul Iloaei, șapte jandarmi, mai mulți premilitari și locuitori, la ora 4 dimineața, în ziua de 3 August a. c., a prins, într-un lan de floarea soarelui de pe moșia Holm, doi parașutiști îmbrăcați în uniforme militare românești.

Somați de către jandarmul sergent Guzgă Constantin, care i-a descoperit, aceștia au sărit în picioare și au început să tragă cu revolverele în jandarm. Jandarmul, făcînd uz de armă, a împușcat în maxilarul drept pe parașutistul Nicolae Ștefanovici Petrov, care a căzut jos. Al doilea parașutist, Munteanu Grigore, deși lovit de jandarm, a încercat să fugă, însă locuitorii ce formau potera i-au ieșit înainte. Văzîndu-se înconjurat, parașutistul și-a tras un foc de revolver și a căzut mort. Ambii parașutiști au fost duși la secția de jandarmi și de acolo la spitalul din Podul Iloaei.

După ce a fost pansat de medic, comandantul Legiunii de Jandarmi a luat declarația parașutistului rănit, printr-un interpret, acesta neștiind românește.

Din declarația scrisă reies următoarele:
Parașutistul mort se numește Munteanu Grigore, originar din Chișinău și era șeful parașutiștilor din grupul de 6, care au fost lansați cu parașutele din avion pe dealul mare de lîngă pădurea Mîdîrjac, în ziua de 24 iulie a. c. Parașutistul rănit se numește Nicolae Ștefanovici Petrov, originar din Odessa. Primul este moldovean, al doilea rus.

Grupa de parașutiști a fost îmbarcată în avion în noaptea de 24 Iulie a. c. în orașul Voznesesk și, după ce au fost lansați din avion, s-au împărțit în două: patru s-au dus în direcția Ciurea, iar ceilalți doi, prinși, înspre calea ferată și gara Podul Iloaei.

Parașutiștii prinși nu au apucat a pune dinamita pe calea ferată. Asupra lor s-au găsit: două revolvere, două cuțite mari, opt grenade, aproximativ 6 kg de dinamită, cartușe, rachete, o hartă militară rusească, una busolă, un carnet cu însemnări zilnice de activitatea lor.

Parașutistul rănit mai declară că, în România, s-au mai lansat parașutiști în următoarele puncte:
– 6 la Hăndrești, județul Roman;
– 12 la Schitul Slavnic, pădurea Voinești, județul Iași;
– 12 la Bartricești, județul Roman;
– 12 la Buhăești, județul Vaslui;
– 8 la Oșlobeni, județul Neamț.
Total: 50 [parașutiști]

Cei 12 parașutiști de la Voinești au fost lansați în două rînduri, o grupă de 6 la data de 10 Iulie [1941] și altă grupă de la 6 la 24 Iulie [1941]. Toți 12 aveau misiunea să treacă Siretul și să se ducă în regiunea liniei ferate Roman – Pașcani. Cei 6 parașutiști de la Hăndrești trebuiau să ia direcția spre calea ferată Cucuteni – Dorohoi. Toți aveau misiunea de a distruge calea ferată și tunelul, precum și podurile C. F. R. Toți sînt înarmați cu revolvere, cuțite, cîte 4 grenade [și] cîte 4 kg de dinamită.

Fiecare grupă de cîte 6 are și cîte un aparat de radio-emisiune. După îndeplinirea misiunii, toți trebuiau să se adune la Prut, între Țuțora și Costuleni, pentru a trece, prin Basarabia, în Rusia.

În orașul Voznesesk sînt pregătiți 360 de parașutiști, dintre care 15 femei. Toți sunt îmbrăcați în haine militare românești, luate de la prizonierii români, iar 50% din ei sunt moldoveni basarabeni. Între 10 și 20 August [1941] vor fi trimiși alți parașutiști, în diferite puncte, pe care nu le cunoaște, precum și în regiunea Iași-Vaslui.

Toate locurile unde au fost lansați parașutiști au fost indicate de parașutistul rănit pe harta rusească ce a fost găsită asupra sa. I s-a luat declarație amănunțită deoarece, după afirmația doctorului, parașutistul fiind rănit grav nu mai are mult de trăit. În timp ce scria i s-a făcut rău și a întrerupt astfel scrisul.

În noaptea de 3/4 August a. c. jandarmii din comuna Grajduri au prins un parașutist în pădurea Cărbunari. Din cercetările făcute de către dl. comandant al legiunii de Jandarmi la fața locului, s-au stabilit următoarele: în satul Valea Satului, comuna Grajduri, a fost prins un individ străin de sat, îmbrăcat în uniformă militară românească, care întreba pe elevul Cocea unde poate găsi ceva de mîncare. Șeful postului de jandarmi Grajduri somîndu-l să se legitimeze, acesta a declarat că se numește Romanenco Ioan și că este parașutist sovietic. Este originar din orașul Tighina, în vîrstă de 21 ani [și] a urmat școala de parașutiști în Rusia.

În noaptea de 23/24 Iulie a. c., la ora 24, a fost îmbarcat, împreună cu alți 5 parașutiști, din orașul Voznesesc, cu destinația România. Ajunși deasupra teritoriului României, în dimineața zilei de 24 Iulie a. c., la ora două, au fost lansați într-o pădure, la 10 km sud de satul Popești, județul Iași.

Aterizați pe sol, s-au întîlnit numai 4 și, după o așteptare de trei zile, au plecat în direcția [comunei] Grajduri, cu intenția de a ajunge în regiunea Vaslui, Huși și Bîrlad.

Timp de 10 zile s-au alimentat din proviziile ce aveau asupra lor și cu lapte cumpărat de la locuitori. Întrebați de populație, evitau convorbiri lungi și spuneau că sunt ostași români veniți de pe front.

Ajunși în comuna Grajduri-Valea Satului și terminîndu-li-se proviziile, individul Romanenco Ioan, care știe românește, a fost trimis să cumpere alimente și astfel a fost prins și arestat.

La percheziția corporală s-au găsit asupra lui următoarele obiecte: un revolver ”Parabelum”; două grenade cu focoase; 30 cartușe revolver; un aparat de radio-emisiune distrus; un bidon pentru apă; un sac de merinde; suma de 3310 lei.

Pentru prinderea celorlalți 3 parașutiști, care au dispărut în întuneric, s-au luat măsuri intense de cercetare în întreaga regiune. Individul Romanenco Ioan a fost înaintat Marelui Cartier General, Secția II-a, împreună cu actele dresate.

Se continuă raziile pe întreg teritoriul județului pentru prinderea tuturor parașutiștilor care, după declarațiile parașutiștilor prinși, au fost lansați în noaptea de 23/24 Iulie a. c.

Prefectul Județului Iași
/ss/ colonel D. Captaru
(Arhivele Naționale Istorice Centrale, fond Președinția Consiliului de Miniștri – Cabinetul Militar Ion Antonescu, dosar 375/1941, f. 189-193)”

Sursă: revista ”Acta Moldaviae Meridionalis”, XXVIII-XXIX (vol. 2), 2007-2008, p. 222- 226.

Densitatea incursiunilor paraşutiştilor sovietici în spatele frontului românesc a fost condiţionată pe parcursul războiului de locul unde se găseau concentrările de trupe şi intensitatea luptelor. Mai dese când linia frontului era apropiată de frontierele României, mai rară, până la absenţă, când frontul se găsea mult mai departe în înteriorul URSS.

Ca bază de recrutare, paraşutiştii sovietici proveneau din rândul vorbitorilor de română din Basarabia ocupată. Pe lângă aceştia au mai fost ruşi, ucrainieni, evrei.

Femeile au făcut şi ele parte din aceste formaţiuni, nu neapărat în număr mare, însă eficiente. Una dintre ele a ajuns până la gardul palatului Elisabeta din Bucureşti cu misiunea de a lichida pe liderii politici români. În fişierul audio găsiţi mai multe detalii.

De asemenea, după campania anului 1941, mulţi militari români capturaţi au servit ca elemente paraşutate în spatele frontului pentru acţiuni de diversiune şi sabotaj. În cele mai multe cazuri, aceştia s-au predat autorităţilor române.

Au mai fost trimişi pentru scopuri similare şi membri ai Partidului Comunist din România, refugiaţi la Moscova ori foşti combatanţi în războiul civil din Spania.

În linii generale, acţiunile paraşutiştilor sovietici plasaţi în spatele frontului românesc au avut relativ puţine succese, înă unora dintre cei care au supravieţuit, aceasta a fost una din căile de parvenire după război, când România a intrat în sfera de influenţă a URSS.

Contribuţii editoriale: dl. col (rez.) dr. Mircea Tănase, cercetător şi fost redactor şef al revistei „Gândirea Militară Românească” despre începuturile paraşutismului militar românesc. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Interviul integral:

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 9 ianuarie 2023

Regia de montaj: Eugenia Ivanov şi Alina Iaurum

Regia de emisie: Mirela Drăgan şi Raluca Goga

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro