„Pacea de la Buftea-Bucureşti şi Armata română”

Reducerea capacităţii de luptă sau a răspunsului militar al adversarului a fost dezideratul Puterilor Centrale pe frontul oriental-românesc.

Fiecare din statele componente Triplei Înţelegeri vedea soarta României în alt fel. Austro-Ungaria dorea pedepsirea României pentru afrontul din august 1916, Germania dorea controlul absolut al resurselor şi căilor de comunicaţii, Bulgaria voia cu orice preţ Dobrogea întreagă.

Nici nu e de mirare că atunci când ministrul C. Argetoianu împuternicit al guvernului român a sosit la Bucureşti pentru a semna documentele compromisului a fost nemulţumit şi umilit să vadă aproape 100 de delagaţi ai Puterilor Centrale ca martori ai cedării noastre.

Cel puţin trei clauze ale păcii de la Buftea-Bucureşti privesc Armata română:

- demobilizarea imediată a cel puţin opt divizii.

- în perspectiva normalizării relaţiilor româno-ruse, armata va fi demobilizată până la nivelul avut în vreme de pace în măsura în care nu va fi necesară asigurarea pazei noii graniţe cu vecinul de la Răsărit.

- trupele române sunt obligate să evacueze teritoriile austro-ungare pe care le ocupă şi guvernul român se angajează să ajute la transportarea trupelor Puterilor Centrale prin Moldova şi Basarabia spre Odessa.

Demobilizarea Armatei a cuprins iniţial 50 de mii de militari dintre cei care aparţineau diviziilor formate îndeosebi din rezervişti. Pe parcursul lunilor următoare încheierii păcii separate, numărul militarilor a ajuns la 200 de mii, de data aceasta şi ofiţeri.

Demobilizarea a produs mari daune de imagine guvernanţilor români, căci în practică nu au fost bani prevăzuţi la buget pentru plata soldelor decât pentru o lună. Pe alocuri gradele inferioare se contaminaseră cu ideologia bolşevică, alţii ajunseseră să cerşească sau să fure pentru a supravieţui.

Militarii demobilizaţi care aveau o pregăture profesională au reuşit în parte să-şi găsească de lucru, în special ofiţerii. Gradele superioare au părăsit armata şi au intrat în sfera politicii.

O altă soluţie condamnată de unii politicieni a fost ridicarea unor ofiţeri superiori în grad, mărind numărul generalilor pe timp de pace în opoziţie cu numărul acestora din timpul campaniilor militare abia încheiate.

Pentru adversarul principal, Germania, demobilizarea a contat foarte mult, fiindcă a creat un debuşeu pentru translatarea forţelor sale de pe frontul Oriental spre Franţa în speranţa că vor putea forţa victoria, contrabalansând prezenţa militară americană de partea Antantei.

Un alt câştig pentru Germania a fost obţinerea unei surse principale de petrol şi hrană din administrarea fără scupule a economiei româneşti.

Desigur, putem adăuga şi avantajul de partea Germaniei de a obţine mai uşor concesii politice şi economice în faţa unui stat a cărui armată a fost practic neutralizată de mărimea demobilizării.

Schimbări au survenit şi în privinţa comandei Armatei române, de la Marele Cartier General în jos.

Demobilizarea accelerată a Armatei a fost însă un instrument tăios cu două feţe.

A slăbit suficient de mult posibilitatea ţării de a reintra printr-un concurs de împrejurări favorabile din nou în război, dar prezenţa unui numeros contingent de foşti militari pe teritoriul naţional a adâncit diferenţele de vederi împotriva germanilor şi a condus mai târziu la iscarea revoltelor şi a protestelor faţă de rele-tratamente ocupantului.

Germania nefiind sigură de atitudinea ulterioară pe care o va adopta România a păstrat şase divizii pentru a preîntâmpina apariţia unei crize militare.

Odată cu încheierea păcii, rostul misiunilor militare ale Antantei a luat sfârşit. Francezi, britanici, italieni au fost nevoiţi să părăsească teritoriul României. Germanii urmăreau capturarea unora dintre ei, îndeosebi a francezilor, însă până la urmă ajutorul dat de armata română s-a dovedit real şi eficient ca formaţiuni de însoţire până la ieşirea din ţară, spre Odessa.

O parte a armatei noastre a fost angajată în apărarea noii frontiere cu Rusia, de unde venea cel mai mare pericol, în urma declanşării războiului civil.

După episodul din ianuarie 1918 când noul guvern bolşevic a condamnat prezenţa militară a României în Basarabia şi a condus la ruperea oricăror relaţii cu noi, situaţia la frontieră a ajuns şi mai dramatică odată ce Sfatul Ţării de la Chişinău a decis în favoarea unirii Republicii Democratice Moldoveneşti cu România.

Câteva divizii româneşti au servit în acel an furtunos, 1918 la paza graniţei cu vecinul de la Răsărit şi încă aveau să o mai facă ani buni de-atunci înainte.

Contribuţii editoriale : dl. dr. Emil Boboescu, muzeograf la Muzeul Militar Naţional despre uniformele Armatei române din Primul Război mondial. Un interviu de Mirela Băzăvan.

AUDIO: Istorica, ediţia din 29 ianuarie 2018 (integral – 35’ 21’’)

Regia de montaj : Cătălina Popescu şi Mădălina Coman

Regia de emisie : Lucian Flencheş şi Claudia Buzică

Foto :

Secvenţă de la unul din antrenamentele de pregătire ale militarilor români(iarna-primăvata 1916-1917). Credit: MMN

Regele Ferdinand decorează un drapel, 10 mai 1917, Iasi. credit: MMN

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST (colţul din dreapta).

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www.romania-actualitati.ro