"Ore, zile, minute în Basarabia anexată"

Vara anului 1940 a rămas în istoria noastră modernă drept una din cele mai amare şi mai negre.

Valul pierderilor teritoriale a început la 26 iunie prin transmiterea unui ultimatum de către URSS prin care erau reclamate Basarabia şi Bucovina de Nord împreună cu ţinutul Herţa ca posesiuni ale Moscovei anexate de România în anul 1918.

Arbitrajele de la Viena şi tratativele de la Turnu Severin conturează harta pierderilor teritoriale şi de populaţie din Transilvania, respectiv, Cadrilater sau Dobrogea de Sud.

Generic este şi rezultatul unei politici slabe, viciate şi neglijente dusă de regel şi clasa politică, dar şi a încrederii prea mari în aliaţii tradiţionali şi politica de apărare a României Mari.

Compromisurile politice sunt instrumente utile pe termen scurt sau când eşti încercuit. Timp îndelungat – 20 de ani – politica externă românească a excelat în acest domeniu.

Dictonul emis de Titulescu: „Daţi-mi o politică internă puternică şi vă dau o politică externă la fel de puternică” a fost subminat în anii 30 de dorinţele şi megalomania Suveranului de a avea guvernul său şi toată puterea.

În ianuarie 1940, de Bobotează , regele Carol al II-lea vizitează Chişinăul pentru a arăta nu numai simpatia sa faţă de românii basarabeni, ci şi pentru a le transmite garanţii pentru viaţa şi avutul lor în România Mare.

Anterior, regele se deplasase la Oradea şi Constanţa pentru aceleeaşi mesaje şi împăcarea propriei sale conştiinţe. În vest ca şi în Sud provinciile erau subiecte de revizuire teritorială din partea vecinilor.

De la sloganul regal „Nici o palmă de pământ pierdută” şi până la tragedia din 28 iunie n-a fost decât un pas.

În martie 1940, ministrul sovietic de externe, Molotov a menţionat în public pretenţiile teritoriale ale URSS faţă de România ca fiind urgente, la şapte luni după semnarea pactului Ribbentropp-Molotov prin care ambele ţări semnatare conveneau asupra reîmpărţirii sferelor de influenţă în Europa Centrală şi de Est.

Garanţiile de securitate ale Aliaţilor tradiţionali ai României, Franţa şi Marea Britanie nu se calificau după începerea celui de-al doilea război mondial ca fiind certe. Rămâneau nişte promisiuni din cauza noilor condiţii cauzate de conflictul din Europa.

Primăvara anului 1940 a adus victorii Germaniei în marşul ei războinic, la final, în vară, Franţa cerând capitularea, unul dintre aliaţii noştri de bază şi garant al României Mari.

O regândire a politicii externe a trimis România Mare către Germania nazistă, ce părea a fi principala putere în Europa la acel moment.

Se va conveni să se trimită guvernului german o notă prin care să se exprime neliniştea crescândă faţă de mişcările de trupe făcute de Ungaria şi URSS la graniţa cu România. În această notă se va exprima şi „nădejdea de a vedea lărgindu-se cadrul unei colaborări amicale cu Reichul”.

Răspunsul la această notă dat la 2 iunie 1940, de ministrul Reichului la Bucureşti, W. Fabricius, avea să provoace fiori pe spatele diplomaţilor români. Se specifica faptul că strângerea relaţiilor germane cu România aveau să se îndeplinească în măsura în care guvernul român era dispus: „să ia în considerare eventuale cereri de revizuire ale vecinilor săi, ca de pildă ale Rusiei în chestiunea Basarabiei”.

La 23 iunie 1940, Molotov îl informează pe ambasadorul german la Moscova, F.W. von Schulenburg, că „Soluţionarea problemei Basarabiei nu mai permite acum nicio amânare. Guvernul sovietic tinde acum, ca şi mai înainte la soluţionarea pe cale paşnică, însă este decis să întrebuinţeze forţa în caz că guvernul român refuză o înţelegere paşnică. Pretenţia sovietică se extinde şi asupra Bucovinei care are populaţie ucraineană”.

Deşi nemulţumit de noile pretenţii sovietice care includeau acum şi Bucovina, Berlinul va comunica ruşilor la 25 iunie că Germania este „dezinteresată de problema Basarabiei” şi că este „pregătită, în spiritul înţelegerii cu Moscova, să sfătuiască conducerea română pentru o clarificare paşnică a problemei Basarabiei, în sensul rusesc”.

După o convorbire telefonică urgentă cu Moscova, Gheorghe Davidescu, trimis extraordinar şi ministru plenipotenţiar este chemat de Molotov care îi remite un ultimatum.

În dimineaţa zilei de 27 iunie a fost primită telegrama de la Moscova care curpindea conţinutul ultimatumului:

să se înapoieze cu orice preţ Uniunii Sovietice Basarabia.

să transmită Uniunii Sovietice partea de nord a Basarabiei cu frontierele potrivit cu harta alăturată.

Sovieticii cereau Basarabia, ocupată spuneau ei, într-un moment de slăbiciune militară, motivând că majoritatea populaţiei de acolo ar fi rusă şi ucraineană.

Rusia nu acceptase niciodată alipirea teritoriului dintre Prut şi Nistru la România iar acum pretenţiile lor se extinsese şi spre nordul Bucovinei. Sovieticii cereau nordul Bucovinei motivând că în acea zonă ar locui ucraineni ai căror strămoşi ar fi avut o vechime de 200 de ani şi cedarea acestui teritoriu ar fi reprezentat o compensaţie pentru cei 20 de ani de exploatare românescă a Basarabiei.

Puterile Axei erau singurele care puteau da un sprijin eficient României aşa că au fost invitaţi la Palat miniştrii Germaniei şi Italiei iar, între timp, Ministerul Afacerilor Străine a luat legătura cu aliaţii ţării, Iugoslavia, Grecia şi Turcia.

În ceea ce priveşte Germania, Ribbentrop îi dă instrucţiuni lui Fabricius să comunice lui I. Gigurtu, că „în interesul evitării războiului între România şi Uniunea Sovietică nu putem decât să sfătuim guvernul românesc să satisfacă cererile guvernului sovietic”.

Italia se va situa pe aceeaşi poziţie cu Germania iar răspunsurile aliaţilor au fost evazive, încercând să ocolească obligaţiile de membri ale Înţelegerii Balcanice.

Ba chiar Iugoslavia, membră a Înţelegerii Balcanice, trimite trupe motorizate la graniţa României lângă Banat, cu intenţia probabilă de a profita de o eventuală împărţire a României.

Ultimatumul a căzut ca un trăznet. Stupefacţie, mânie, frustrare, încrâncenare, spaimă, teamă sunt stările trăite de politicienii români şi transmise apoi opiniei publice.

În Consiliile de Coroană din aceeaşi zi, primul mai dârz şi combativ, al doilea deja cu multă resemnare şi tristeţe, sfătuitorii regelui şi chiar regele însuşi s-au văzut siliţi să accepte termenii ultimatumului în speranţa că vor urma negocieri.

Trebuie menţionată poziţia intransigentă a istoricului Nicolae Iorga şi alături de acesta a altor cinci (Victor Iamandi, Silviu Dragomir, Traian Pop, Ştefan Ciobanu şi Ernest Urdăreanu) care au rămas până la final pentru rezistenţă militară în favoarea apărării Basarabiei şi Bucovinei de Nord.

Nemulţumit de răspunsul primit de la Bucureşti, guvernul sovietic va înmâna cel de-al doilea ultimatum guvernului român, în noaptea de 27/28 iunie, arătând clar că nu doreşte niciun fel de negocieri cu privire la pretenţiile sale.

Începea astfel calvarul românilor basarabeni şi bucovineni concretizat prin trecerea la un regim de ocupaţie militară cu abuzuri, violări ale drepturilor şi libertăţilor, confiscări, rechiziţii, arestări şi deportări, deznaţionalizare.

Conform cercetărilor istoricului american Rudolf Joseph Rummel, de la Universitatea din Hawaii:

între iunie 1940 şi iunie 1941, 300.000 de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 57.000 au murit;

între martie 1944 şi mai 1945, 390.000 de de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 51.000 au murit;

între mai 1945 şi decembrie 1953, 1.654.000 de de basarabeni şi bucovineni au fost deportaţi, din care 215.000 au murit (majoritatea în Gulag şi pe drum).

În total, după Rudolf Joseph Rummel, aproximativ 2.344.000 de persoane, în mare parte români, au fost deportate din teritoriile anexate de URSS în 1940 în dauna României, din care 703.000 au fost ucise.

Aceasta reprezintă o medie de 620 de persoane pe zi sau 18.600 pe lună, ceea ce înseamna aproximativ un tren de zece vagoane sau un convoi de camioane pe zi.

Planurile din timp pregătite de invadare a Basarabiei de către sovietici nu ar fi reuşit şi fără existenţa şi activismul membrilor „coloanei a V-a” din provincii, cei mai mulţi fiind minoritari etnici şi socotindu-se complet nemulţumiţi de politica statului român în perioada interbelică.

La Soroca evreii au atacat camioanele Centrului de Recrutare împiedicând astfel evacuarea coloanelor românești.

La Chișinău avocații evrei dintr-un barou local vor arbora cocarde roșii încă de dinaintea intrări trupelor sovietice comițând de asemenea acte de violență asupra funcționarilor români.

La fel vor acționa și cei de la Reni, Ismail și Cahul în marea lor majoritate evrei.

Alt exemplu îl constituie evreii din Cernăuți care de cum au aflat de evacuare vor trece la înfăptuirea de acțiuni reprobabile rupând și scuipând tricolorul românesc, suindu-se pe monumentul unirii și arborând steagul roșu.

În regiunea Bălți evreii vor cere concursul trupelor sovietice pentru dezarmarea trupelor românești.

Mai jos redăm textul integral al raportului Inspectoratului de Jandarmi cu privire la situaţia din Basarabia şi Bucovina de Nord la câteva luni bune de la ocuparea acestora de către Armata Roşie.

34 - [1940], București – Raport al Inspectoratului General al Jandarmeriei privind situația Basarabiei, Bucovinei de Nord și Ținutului Herța sub ocupația URSS.

DARE DE SEAMĂ

asupra stării de lucruri în teritoriile românești aflate sub ocupația sovietică.

(Întocmită după datele extrase din declarațiile refugiaților).

GENERALITĂȚI.

Declarațiile date de refugiați cuprind informațiuni cu privire la starea politică, economică, socială și militară din Basarabia și Bucovina de Nord.

În ce privește politica, economia și starea socială, toți refugiații arată la fel că condițiunile de viață s-au înrăutățit și că populația trăiește în mizerie.

Informațiunile cu caracter militar diferă în ceea ce privește calitatea armamentului cu care este înzestrată Armata Roșie. Unii susțin că atât armamentul cât și piesele blindate sunt de calitate bună, alții arată că din contra tunurile sunt vechi, iar tancurile și carele de asalt sunt uzate și de calitate proastă. Probabil că unele unități au armament nou și bun, iar altele armament vechi și de calitate proastă.

STAREA POLITICĂ.

Imediat după ocupare, autoritățile sovietice au început persecuția sistematică a acelora pe care i-au considerat ca elemente periculoase.

Din această categorie fac parte intelectualii, foștii funcționari, ofițerii, magistrații și moșierii. Mulți din ei au fost arestați. După spusele unora în cetatea din Tighina se află circa 4 000 deținuți.

Evreii au o situație mai bună datorită faptului că au devenit un fel de organe auxiliare a N.K.V.D.-ului, asumându-și rolul de denunțători voluntari.

Sunt considerași ca periculoși foștii membri ai partidelor naționaliste (legionari și național-creștini), precum și liberalii. Oarecare îngăduință se arată pentru foștii membri ai partidelor național-țărănești și sterist [C. Stere].

Starea sufletească a întregii populații se caracterizează printr-o nemulțumire generală și prin deprimare. În pătura țărănească nemulțumirea este și mai mare din cauză că țărănimea s-a văzut înșelată în speranțele ei.

Din recoltele strânse de pe moșiile marilor proprietari nu s-a distribuit decât o mică parte pentru cei săraci. După anunțarea proiectului pentru înființarea și organizarea colhozurilor și sovhozurilor, țăranii au înțeles că nu vor mai avea pământ.

Din cauza asprimii excesive a dispozițiunilor în privința stabilirii impozitelor, prigonirilor religioase precum și de teama de a nu fi trimiși la munci în minele din Rusia, un grup de locuitori din comuna Suceveni, jud. Storojineț, conduși de locuitorul Suceveanu Ioan au trecut în noaptea de 14-15 noiembrie a.c. frontiera prin pădure între Fântâna Albă și Corbești.

Grupul compus din 84 persoane era înarmat cu 13 arme militare, un revolver, precum și 1 000 cartușe. Acestora li s-au alăturat și câțiva locuitori din comuna Prisăcăreni. În total au fost 97 persoane, dintre care 9 femei și 19 copii până la 17 ani. Unul din ei purta un steag tricolor.

La orele 3 dimineața au fost descoperiți de grănicerii sovietici care au deschis foc asupra lor, făcând uz și de grenade. Văzându-se atacați din două părți, țăranii au tras și ei asupra grănicerilor sovietici și au continuat drumul până când au reușit să ajungă pe teritoriul românesc. Pe câmpul de luptă au rămas 9 inși, majoritatea femei și copii. Dintre cei cari au trecut frontiera 4 au fost răniți.

Nemulțumirea prinde rădăcini și în rândul comuniștilor și chiar în o parte din populația evreiască. Sunt multe mărturii că unii din funcționarii sovietici și chiar militarii au manifestat sentimente antisemite.

În armată se pot distinge două curente: unii care se arată devotați lui Stalin și alții care simpatizează cu Molotov. Mișcarea subversivă e în creștere, mai ales din anul 1933, când guvernații sovietici au aplicat măsuri extrem de severe contra acelora cari au refuzat să intre în colhozuri.

În U.R.S.S. activează organizația anticomunistă denumită „Stelajul Verde“ (Zelenîi Dub). Din această organizație ar face parte mulți ofițeri care dețin importante posturi în armată, inginerii și militarii care lucrează la un canal pe Volga.

Se încearcă ca și regiunea petroliferă Batumi să fie înglobată în această mișcare. Printre adepții mișcării s-a numărat și personalul însărcinat cu paza depozitelor de armament Leningrad.

Pentru luna ianuarie 1941 se pregătește o acțiune serioasă. Pe teritoriul Ucrainei activează altă organizație subversivă - Ucrainskaia Narodnaia Democraticeskaia Organizațiia - Organizația Ucraineană Democratică, care are legături cu naționaliștii ucraineni care activează în Germania.

STAREA ECONOMICĂ.

În comparație cu ceea ce a fost înainte de ocupația rusească, starea economică în Basarabia și Bucovina de Nord este dezastruoasă.

Cauzele care au contribuit la crearea unei asemenea situații sunt următoarele: specula negustorilor; ridicarea mărfurilor aflate în Basarabia și trimiterea lor peste Nistru; lipsa de aprovizionare din Rusia.

Marile magazine în care a mai rămas marfă au fost transformate în cooperative sau în magazine de consum conduse de funcționarii sovietici sau câțiva evrei locali.

În unele localități prăvăliile mici au fost închise și deschise de câteva ori chiar în cursul aceleiași zile, după cum primeau dispozițiuni de la diferiți comuniști. Tendința generală este însă spre desființare.

În vederea acestui scop negustorii au fost somați să predea stocurile de marfă ce mai posedă. Contra celor care nu se supun se recurge la diferite măsuri coercitive.

Una din măsurile preferate de guvernanții sovietici este fiscalitatea excesivă. Aceluiași regim îi sunt supuși și meseriașii care lucrează pe cont propriu.

(Un cizmar plătește pe un trimestru 1 200 ruble – 48 000 lei, bijutierii plătesc pe lună 120 ruble).

Cooperativele de consum, un fel de magazine universal, sunt puține la număr și slab aprovizionate. În Chișinău sunt 4 cooperative alimentare și 4 de manufactură. În alte orașe, 1-2.

Prețul alimentelor a crescut în mod considerabil. Astfel un kilogram de pâine costă 90 copeici, un kg de unt - 50 ruble, un rând de haine 700-800 ruble, o pereche de pantofi 200 ruble, un kg săpun - 15 ruble, un kg de petrol 1 rublă.

La Bălți toate băncile au fost concentrate în una singură numită Banca de Stat, condusă de un director venit din Rusia și un subdirector evreu.

Leul a circulat până la data de 30 august, cursul valutar fiind fixat la 40 lei pentru 1 rublă.

Scoaterea din circulație a banilor românești s-a făcut fără a se anunța populația, care fapt a pricinuit pagube mari. Banii rusești se preschimbă din 5 în 5 ani, astfel că banii ce au fost emiși în 1934 nu mai circulă.

Moșiile mari, așezate pe terenuri bune și viile mari, proprii pentru cultura rațională au fost preluate de stat, iar moșiile situate pe terenuri accidentate, precum și viile mici au fost împărțite la țărani.

În comunele rurale s-au înființat comitete comunale, care decid asupra exproprierii. Aceste comitete sunt conduse de câte un politruc (politicesckii rukovoditel) - conducător politic.

Cooperativele vând marfa numai celor care posedă carnete speciale eliberate de poliție. Aceste carnete se eliberează numai cetățenilor care au servicii sau ocupații bine definite.

Industria mare nu a fost desființată, însă multe fabrici au încetat lucrul din lipsă de materii prime și combustibil.

Morile din Ismail nu funcționează decât atunci când clientul aduce combustibil pentru încălzirea cazanelor.

În general, industria lucrează pentru armată. Nu mai există industria casnică, fiind considerată ca o pierdere de timp.

La Chișinău autoritățile sovietice au descoperit că un grup de comercianți evrei au dosit în cavourile de la cimitirul israelit mari cantități de mărfuri. Vinovații au fost arestați și se spune că ar fi fost împușcați.

Recoltele de pe moșiile marilor proprietari au fost strânse de către țăranii săraci care au predat-o colectivului, păstrându-și o parte pentru întreținerea proprie.

Tot inventarul viu aflat pe moșii a fost ridicat și dus în Rusia. Pentru vitele ce aparțin țăranilor se percep impozite mari. Pentru o vacă se plătește 100 ruble, pentru o oaie 12 ruble, pentru o găină se percepe un impozit de 60 ouă pe an.

Pentru recoltele de pe ogoarele țăranilor se percepe un impozit progresiv în natură: pentru un ha câte 90 kg de ha, de la 2-5 ha câte 210 kg de ha, de la 5-8 ha câte 300 kg de ha, de la 8-10 ha câte 400 kg de ha, de la 10-15 ha câte 500 kg de ha, de la 15-100 ha câte 800 kg de ha.

Stocurile de cereale provenite din impozitele în natură n-au fost depozitate în Basarabia ci au fost trimise peste Nistru.

Arăturile nu se fac fiindcă țăranii nu știu cui va rămâne recolta. Mulți țărani ispitiți de prețuri fabuloase cu care se plăteau vitele s-au grăbit să le vândă. Când leul a fost scos din circulație, ei au rămas săraci cu totul.

STAREA SOCIALĂ.

Administrația este condusă de comitete orășenești și sătești compuse în majoritate din evrei și elemente vicioase. Funcționarii au fost aduși din Rusia.

Satele sunt conduse de sfaturi sătești – Sel-Soviet (prescurtarea de la Selschi Sovietsfat sătesc).

Prețurile au fost înlocuite cu volispolcom (volostnoi ispolnitel -comitet executiv de plasă).

De la 1 noiembrie a.c. [1940] a început eliberarea pașapoartelor. Cu această ocazie un mare număr de intelectuali, comercianți, proprietari, industriași au fost îndepărtați din Chișinău, fixându-li-se domiciliu în alte comune.

Justiția este condusă de Comitetul de Justiție al Republicii Moldovenești. Puterea judecătorească se exercită de: judecătorii de raioane, tribunale județene, curte de apel (verhovnîi sud). Judecătorii sunt numiți, iar asistenții sunt aleși din muncitori.

Sovietele nu dispun de personal pedagogic suficient. În multe școli predau profesori improvizați, fără pregătire suficientă. Profesorii și învățătorii care acceptă să rămână în slujbă trebuie să urmeze mai întâi cursuri speciale de documentare marxistă și pedagogie sovietică.

La Chișinău s-au deschis: un institut agronomic, 2 institute pedagogice, mai multe școli; în unele se predă limba moldovenească, în altele în limba rusă.

Inspectoratul școlar al Ținutului Nistru a fost transformat în Comisariatul Narodnic pentru învățământ și cuprinde județele: Orhei, Lăpușna, Tighina, Bălți și Soroca. Din profesorii secundari care au intrat în serviciul Sovietelor sunt semnalați următorii: Dobândă, Parno, Ștefănucă, Neaga (profesor de limba franceză), din învățători: Bârliba, Arvat, Bălan, Țiganu și Glijinschi.

Studenților li s-a propus să-și continue studiile la Lvov sau Odessa; fiecare student trebuie să plătească o taxă lunară de 200 ruble, în care intră și întreținerea în cămin.

Cultul creștin nu este interzis, însă a fost supus unor vexațiuni sistematice. Multe biserici au fost închise.

Mitropolia din Chișinău a fost transformată în casa pionierilor. Din capela de la Facultatea de Teologie s-a făcut dormitor pentru soldați.

În biserica luterană s-au adus o parte din obiecte ce se păstrau în Muzeul Național care a fost deteriorat de ultimul cutremur.

Pentru ca o biserică să rămână deschisă se cere ca un anumit număr de enoriași să-și ia obligația de a plăti impozitele către stat și comună, de a îngriji de clădirea bisericii și a plăti clerul.

Impozitul bisericii este de 300 ruble. Preoții sunt rău tratați, n-au dreptul să poarte haine preoțești. Numai în timpul serviciului religios poartă odăjdii. Soțiilor de preoți care au solicitat posturi de învățătoare li s-a pus condiția sau să divorțeze sau bărbații lor să se lepede de religie.

Poșta a fost organizată astfel: oficii poștale de reședință, oficii poștale de voloste (plasă) și oficii poștale de sate (otdelenie). Se resimte lipsa telegrafiștilor.

INFORMAȚIUNI CU CARACTER MILITAR.

Aceste informațiuni au o valoare relativă fiindcă pe deoparte sunt furnizate de oameni nepregătiți, iar de pe altă parte trupele sovietice sunt în continuă mișcare, din care cauză nu se poate ști cu precizie ce unități se află într-o localitate.

Totuși, chiar din aceste informații necomplete rezultă că rușii intenționează să folosească teritoriile ocupate ca o puternică bază de operațiuni.

În vederea acestui scop s-au adus în Basarabia și Bucovina de Nord trupe de toate armele, au început lucrări pentru construirea și amenajarea aerodromurilor, săparea tranșeelor și construirea fortificațiilor.

În jurul orașului Bălți se construiesc 4 aerodromuri, lângă târgul Mărculești unul. Întinderea lor va fi de 120 ha.

La Chișinău aerodromurile s-au mărit considerabil, fiind destinat pentru 2 500 avioane. Se crede că se construiesc hangare subterane.

Alt aerodrom s-a înființat lângă abator. Se mai construiesc aerodromuri la Bacioi lângă Chișinău, la Coadarlunga jud. Tighina, la Nisiporeni, la Sangera, la Hâncești jud. Lăpușna, Congaz jud. Cahul.

S-au mai înființat aerodromuri lângă Mănăstirea Condrița,Mănăstirea Capriana și comuna Cojusna jud. Lăpușna.

În satul Balaurești, pe moșia Gonata se amenajează un teren de circa 140 ha pentru aerodrom. La 9 km de Târgu Rezina, la hotarul dintre județele Bălți și Orhei, se amenajează un teren în suprafață de 80 ha pentru aerodrom.

În județul Soroca, între comunile Florești și Mărculești, se lucrează la o bază pentru circa 1 000 avioane.

Centre și baze de aviație sunt în localitățile: Chișinău, Cetatea Albă, Ismail, Cahul, Tighina, Reni, Bolgrad, Rășcani-Bălți, Lipnic-Soroca, Nisiporeni, Călărași, Cornești. Se zvonește că la Sărăteni se va construi un aerodrom subteran.

Fortificații se fac de-a lungul Prutului, de la Ungheni, Petrești, Sculeni, Brănești, Drumeni, Moara Domnească, Fălești până la Bălți, și pe dealurile comunelor Strășeni, Rădeni, Cornești, Perival, Stolniceni, Pârliți.

Între gara Lipcani și halta Griva pe malul Prutului se fac săpături.

La sud de Tighina este o pădure unde nu se permite intrarea nimănui. Se mai fac săpături la Mămăliga, Coșuleni, Costiceni, Noua Suliță Edineț.

La frontiera între Polonia și Bucovina s-au făcut fortificații de pământ și s-a pus sârmă ghimpată.

La Chișinău în localul Comandamentului Corpului 3 Armată s-a instalat Statul Major al Corpului 54, iar în localul Liceului Eminescu - Statul Major al unei unități de aviație.

În cazarma Regimentului 25 artilerie se află o unitate de tancuri. Cea mai mare parte din armata aflată la Chișinău, foarte numeroasă de altfel, a fost trimisă spre frontieră și mascată de-a lungul Prutului, începând de la Hotin, Bălți, Lăpușna, Cahul, Reni, Galați, Vâlcov până la Deltă.

Armata este formată din unități pedestre, cavalerie, care blindate, tancuri, artilerie antiaeriană.

În Bucovina de Nord s-a adus un corp de armată aparținând N.K.V.D.-ului - care a fost cantonat în județul Storojineț-Vinița, Căscăuți, Orășeni, Storojineț).

La Cernăuți se află un corp de cavalerie, un grup de aviație și un corp motorizat. La Adâncata jud. Storojineț se află un corp de grăniceri. În pădurea Flondor se află armată în bivuacuri.

Comandamentul frontului are sediul la vila lui Șerban Flondor. La Cernăuți, în Piața Ghica Vodă, sunt instalate 50 tunuri antiaeriene.

Pe terenul cazărmii Regimentului 4 Pioneri se află peste trei sute camioane militare. În pădurea Budeni, jud. Storojineț stau în bivuacuri unități de cavalerie circa 3 divizioane. În comuna Seletin lucrează 2 companii de săpători. Se sapă tranșee pe dealul Plosca și Crasnidil. La Cozmeni lângă liceu sunt foarte multe tunuri antiaeriene. Se fac mari pregătiri pentru o eventuală trecere a Prutului.

Spre Reni s-au transportat poduri plutitoare, bărci și tot materialul necesar pentru trecerea apelor. Spre gara Românești s-au transportat materiale de cale ferată - poduri, bărci demontate de 6-8 metri lungime, alimente, haine și combustibil. De la Bălți și de la Râșcani se transportă spre Prut plute, poduri plutitoare, tunuri și mitraliere. La Soroca s-a adus material pentru poduri, însă a fost transportat mai departe spre Rusia.

În județul Storojineț, pe malul Siretului, au fost depozitate bărci, pontoane, material pentru poduri, odgoane.

Baze navale nu există în Basarabia. Sunt numai 2 mici detașamente de marină în orașele Cetatea Albă și Vâlcov, care au misiunea de a face legătura între Basarabia și orașele Odessa, Ovidiopol și Maiski.

La Chișinău, Cetatea Albă, Bolgrad s-au văzut parașutiști făcând exerciții. În aviație sunt înrolate femei. La Bolgrad au rămas depozite de combustibil. La Chișinău, în suburbia Buicahi, este un depozit de munițiuni.

În gara Visterniceni s-au descărcat cantități mari de muniții. Pe șoseaua Chișinău-Hăncești trec numeroase camioane încărcate cu fierărie, lemnărie și materiale de construcție destinate, după cum se spune, pentru construcția unor orașe speciale unde vor locui militarii.

La Cernăuți, în apropierea cazărmii Regimentului 4 pioneri, spre calea ferată, se află un mare depozit de benzină și motorină.

Lângă cazarma Regimentului 17 Obuziere se află un mare depozit de materii inflamabile. Între Chișinău și Tighina au circulat transporturi de cisterne de petrol. În comuna Dochia jud. Soroca se află un depozit de muniții.

Efectivele armatei ocupante s-ar ridica la 1 500 000 oameni. Rușii au început să construiască nouă linii ferate. Astfel, se lucrează la facerea liniei Bolgrad-Ismail, pe locul unde încă din timpul războiului trecut s-au făcut terasamente.

Se mai lucrează la calea ferată Chișinău-Orhei.

Uniforma soldaților ruși nu diferă prea mult de uniforma altor armate.

Gradele se poartă pe guler. Gradele inferioare au la guler triunghiuri. Ofițerii inferiori romburi, iar ofițerii superiori dreptunghiuri alungite. Cu excepția ofițerilor superiori, tot restul armatei este compus din oameni cu un nivel cultural redus.

De la 15 octombrie a.c. [1940], a început încorporarea contingentului 1941. Sunt chemați toți tinerii care au trecut vârsta de 17 ani.

CONCLUZII.

Analizând starea de lucruri din Basarabia se ajunge la convingerea că în Rusia totul se află într-o stare aproape haotică.

Acest lucru se deduce din faptul că încorporarea unui teritoriu cu totul neînsemnat față de întinderea U.R.S.S.-ului (peste 20 000 000 km pătrați) se prezintă pentru guvernanții sovietici ca o problemă foarte grea în privința organizării administrative și economice.

Se poate presupune că nici măcar în scopul de propagandă rușii nu au fost în stare să aducă în Basarabia și Bucovina de Nord personal birocratic de elită și destule provizii pentru a convinge populația că U.R.S.S.-ul, întra-adevăr, este un Stat în plin progres.

Starea jalnică în care s-au văzut sovieticii veniți în Basarabia, precum și lăcomia lor de a achiziționa tot ce vedeau cu ochii a fost o dovadă puternică că mizeria ce domnește în Rusia întrece cele mai pesimiste presupuneri. Excepție fac armata și poliția.

Oricare ar fi spiritul soldaților ruși, totuși se vede că ei sunt bine îngrijiți. Personalul de la N.K.V.D. este bine pregătit pentru misiunea ce o are, dispunând de oameni inteligenți, culți, care posedă 2-3 limbi.

(ANR, fond IGJ, dosar 62/1941, filele 1-10).

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 6 iulie 2020

Regia de montaj: Nicu Tănase şi Mădălina Coman

Regia de emisie: Dragoş Iancu şi Lucian Flencheş

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secțiunea PODCAST de pe pagina noastră de Internet

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.