O zi pe şantierul arheologic

Din mai şi până-n octombrie, viaţa arheologilor conectaţi la situri capătă un alt contur şi evoluţie. Totul depinde de vechimea sitului explorat, de clasificarea sa şi de nivelul informaţiilor sau datelor deja înregistrate.

Pe lista din acest an a siturilor arheologice emisă de ministerul Culturii apar 56 de şantiere. 20 din 43 de situri au finanţare, dar sunt operate de specialişti din afara instituţiei, 13 locuri revin instituţiilor din subordinea ministerului.

Ca şi în alte domenii de cercetare, finanţarea este modică. De la 12 500 la 50 de mii de lei. Bani pentru cheltuieli ce ţin de pregătirea terenului şi manoperă, în condiţiile în care preţurile şi costurile tind către o progresie geometrică.

Cercetarea arheologică propriu-zisă o reprezintă șantierul arheologic.

În arheologia modernă săpătura arheologică se face prin colectarea tuturor materialelor descoperite în raport cu poziția lor pe verticală (poziția stratigrafică) și orizontală dar și asocierea lor cu complexele arheologice descoperite.

Asocierea poziției verticale și orizontale a obiectelor descoperite se face și în raport cu obiectele sau complexele arheologice aflate în apropiere. Aceasta ajută la stabilirea relației temporale dintre diversele obiecte sau complexe, de exemplu dacă acestea aparțin aceleiași faze de locuire.

Într-un sit arheologic ocuparea sau utilizarea lui se poate să fi durat o perioadă mai lungă de timp, locuirea fiind în acest caz o succesiune stratigrafică de nivele de locuire sau utilizare. În acest caz, conform principiului stratigrafic, artefactele mai recente se află dispuse în straturile superioare.

Șantierul arheologic reprezintă o fază scumpă a cercetării arheologice și implică un mare volum de muncă. Pe lângă dificultățile create de costuri se adaugă faptul că șantierul arheologic reprezintă o cercetare distructivă a unui sit arheologic.

Datorită acestui tip de cercetare este necesară crearea unui plan a sitului arheologic în care se cuprind toate complexele arheologice, prin desene și fotografii la care se adaugă o detaliere amănunțită a fiecărui complex arheologic în parte.

Arheologia implică cunoştinţe şi experienţă din topografie, antropologie, istoria artei, etnografie, geografie, lingvistică, semiologie, fizică, chimie, informatică, paleoecologie, paleontologie, paleozoologie şi paleobotanică.

Munca pe un şantier arheologic are propria sa diviziune: arheologii cu specializrile lor, muncitorii care duc greul lucrărilor de manualitate şi semi-automatizate şi voluntarii, ce în trecut erau reprezentaţi prin studenţii facultăţilor de istorie. Astăzi mai sunt şi alţi tineri pasionaţi ori elevi de liceu din anii terminali.

Ziua de lucru pe şantier poate începe dimineaţa devreme, ora 7.00 ce se desfăşoară în mai mulţi timpi. Lucrările dificile pe răcoare până la 10.00, pauza de prânz, căci nu se poate lucra în zilele caniculare , direct în câmp, unde temperaturile de la sol aproape că se dublează.

După amiaza târziu, munca pe ateliere: desen arheologic, identificarea şi trierea pieselor, curaţare-spălare, inscripţionarea săculeţilor în care sunt depuse artefactele, fotografiere, planimetria locului, filmare cu dronă, pregătiri pentru datare şi nelipsitul seminar al zilei sau discuţia între specialişti, o confruntare de opinii şi argumentaţie.

Una din regulile devoalate ascultătorilor noştri de către invitatul ediţiei şi respectată cu stricteţe pe un şantier arheologic este că în ziua de lucru se finalizează toate operaţiunile necesare inventarierii şi nu se lasă nimic pe-a doua zi sau să sufere amânare.

Rigoarea muncii de arheolog conţine şi un spirit cazon în care ordinea şi disciplina la care se adaugă exigenţa profesională reprezintă principalele reguli ale acestei profesiuni.

Militarii în termen de ieri şi în dese cazuri studenţii au fost înlocuiţi în ultima vreme la munca fizică dificilă de forţă de muncă din import, cu precădere de origine asiatică, având o conotaţie peiorativă de „lopătari”.

Pentru a putea profesa ca arheolog este necesară absolvirea unor studii de specialitate, de introducere şi aprofundare în istorie, epigrafie, tehnici de săpături şi arheometrie.

Astfel de cursuri sunt oferite, în cele mai multe cazuri, în cadrul facultăţilor de istorie, filosofie sau litere sub formă de specializări.

Printre principalele centre universitare unde se studiază arheologia se numără Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti, Facultatea de Istorie şi Filosofie din cadrul Universităţii Babeş Bolyai din Cluj-Napoca sau Facultatea de Litere, Istorie şi Teologie din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara.

Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, Institutul Român de Tracologie, institutele şi catedrele universitare din Iaşi, Cluj, Timişoara, Târgovişte, Muzeul Naţional de Istorie şi Muzeul Municipiului Bucureşti, muzeele din Alba Iulia, Bacău, Baia Mare, Bârlad, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Craiova, Deva, Giurgiu, Piatra Neamţ, Piteşti, Ploieşti, Reşiţa, Sf. Gheorghe, Tg. Jiu, Timişoara, Tulcea, Vaslui, Ministerul Culturii – Serviciul Arheologie şi nu în ultimul rând, Institutul Naţional al Patrimoniului prin interfaţa digitalizată, CIMEC sunt locurile unde profesează, activează şi corpul specialiştilor în arheologie de la noi.

Materialul arheologic colectat dintr-un sit după încheierea unui șantier arheologic se studiază în amănunt pentru a obține un maxim de date. Cea mai simplă și răspândită metodă este metoda tipologică a studierii artefactelor. La aceasta se adaugă studiul asupra oaselor, semințelor de plante sau a polenului colectat, etc.

Laboratoare de specialitate din România sunt constituite şi funcţionează cu rezultate foarte bune sub egida Academiei Române şi a principalelor universităţi publice.

De la şantier, drumul pieselor descoperite merge către conservare-restaurare, datare şi expunere în muzee, un alt capitol meticulos şi îndelungat de lucru pentru specialişti, încununat la final cu prezentarea in extenso fie în sesiuni ştiinţifice, fie prin publicare în reviste şi tipărituri dedicate.

În ediţia de faţă, invitatul ne-a împărtăşit din recentul proiect desfăşurat la Eforie-Sud care a constituit şi o premieră pentru ţara noastră: săpături şi evaluare la un sit de arheologie navală în care concentrarea maximă a fost suscitată de o epavă a unei ambarcaţiuni de transport ce-şi aşteaptă datarea. Fie din secolul al XVII, fie din al XIX-lea.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 24 iulie 2023 (integral)

Regia de montaj: Radu Sima şi Georgeta Ruse

Regia de emisie: Denisa Colţea şi Costin Iorgulescu

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro