„O necunoscută a Revoluţiei”

R 276 sau Reţeaua 276 a fost o structură secretă , în afara structurilor militare româneşti.

Ideea înfiinţării ei a pornit de la o necesitate curentă anului 1968, când invazia sau intervenţia trupelor sovietice în Cehoslovacia, alături de celelalte armate participante cu excepţia României.

Războiul de patriotic de apărare sau războiul întregului popor nu a fost chiar o manifestare inedită. A fost consemnat în istoriografia sovietică, în timpul celui de-al doilearăzboi mondial, aşa după cum în 1944 şi Germania a proclamat războiul total, în momentul când Aliaţii au pătruns pe teritoriul său.

În anul 1989, România nu se afla în război declarat cu nimeni. Regimul Ceauşescu se găsea izolat şi pe cale de consecinţă după noiembrie, ulterior căderii Zidului Berlinului, au fost activate componentele apărării naţionale, pregătite să reprime o revoltă internă, cât şi să ofere o ripostă unor eventuale încercări din exterior.

Ceea ce fusese programat pentru un război de rezistenţă în faţa unui invadator străin s-a transformat sau a fost translatat în ţară pentru apărarea regimului şi sistemului totalitar de stânga.

În aceste împrejurări a actiat reţeaua 276, structură secretă de rezistenţă împotriva oricui îi trecea prin minte să conteste şi să acţioneze împotriva regimului.

Potrivit invitatului ediţiei, reţeaua 276 se găse în subordinea Direcţiei de Informaţii a Armatei (DIA).

Reţeaua 276 s-a ocupat nu numai de culegerea de informaţii, ci şi de propagandă, diversiune şi acte de violenţă cu mâna armată consemnare în jurnalele militare din epocă, dar şi în actele din dosarul instrumentat de Procuratura Militară.

Unele aprecieri aduc în discuţie şi componenţa numerică şi socială a reţelei. Potrivit jurnalistului Răzvan Belciugan, reţeaua are în vedere următoarele:

„ ...nucleul de rezistență era localizat la nivelul fiecărui sat, în orașe, întreprinderi, cartiere, din trei-cinci oameni desemnați în perioada de necesitate, iar acești oameni reprezentau viitorii comandanți.

Pe structura nucleului de rezistență se constituia echipa de rezistență, formată din 15-30 de luptători și mai mulți. Această echipă de rezistență avea în compunere un comandant, un locțiitor politic, un locțiitor comandant și două-trei grupe a câte cinci luptători. Unele echipe puteau fi specializate în probleme de cercetare – informare, minare – distrugeri, transmisiuni, armament, propagandă etc.

Echipele de rezistență se formau pe comune, întreprinderi, cartiere, iar într-un județ erau între 70-90 de echipe, totali­zând 1.000-2.000 de luptători. Mai multe echipe de rezistență formau grupul de rezistență, cu 100-150 de luptători.

La rândul său, grupul de rezistență avea comandament, un locțiitor politic și stat major. Apoi, trei-cinci grupuri de rezistență și echipe independente, adică 500-700 de lup­tă­tori în faza inițială, alcătuiau detașamentul de rezistență. Acesta avea ca arie de operații o zonă geografică distinctă sau un oraș cu împrejurimile sale. Eșalonul superior al detașamentului era gru­parea de rezistență și brigada de rezistență”

Reţeaua 276 se concentra pe organizarea și încadrarea formațiunilor de rezistență având ca principii de bază:

conducerea de partid a acestor formațiuni

conspirativitatea

voluntariatul

principiul teritorial.

Pavel Coruț, șeful Biroului Direcției a IV-a Contrainformații militare care a supravegheat activitatea DIA între 1985-1989, a declarat senatorilor din Comisia care a investigat evenimentele din decembrie 1989: „După evenimentele din 1968, când tensiunile dintre România și URSS au fost mari, s-a luat hotărârea ca pe întregul teritoriu românesc să se creeze grupuri speciale de cercetași ascunși care să rămână pe teritoriul vremelnic ocupat, sub conducerea unei rezidențe și în caz de ocupare să desfășoare activități de culegere de informații și de transmitere către MStM.

Aceasta era Rețeaua 246. Ea era condusă de rezidenți din Direcția Informații, Secția a II-a, prin ofițeri activi în rezidență, ori cercetași rezerviști din rândul ofițerilor, subofițerilor și sergenților.

În 1989, în timpul evenimentelor, este singurul organ informativ care a rămas neafectat, pentru că Securitatea – prin diversiune – a fost blocată și a încetat să mai culeagă informații pe data de 22 decembrie”

Iată şi câteva din acuzaţiile ce se aduc componenţilor Reţelei 276:

cazul lui Sorin Botar de la Alba-Iulia care a fost împuşcat, după arestare, într-un schimb de focuri declanşat ca urmare a cererii sale exprese de-a se deschide focul pentru reinstaurarea socialismului în România;

arestarea fostului prim-secretar de la Alba-Iulia, Ion Savu, ca urmare a faptului că deţinea în servieta-diplomat mai multe tuburi goale ale unor rachete de semnalizare

cazul lui Tudor Molan, factor poştal din Braşov, care a fost prins de populaţie în Cimitirul Evanghelic de pe Strada Karl Marx din Braşov, în cursul zilei de 23 decembrie 1989, având asupra sa o puşcă semiautomată cu lunetă cu care trăgea asupra oamenilor

distribuirea de către locotenentul-major de securitate Morariu din Braşov a unor arme (PSL, pistol-mitralieră, pistol) şi muniţii către Victor Adochiţei, Ion Budileanu, Vasile Petrache, Florin Irimia, Ioan Pinochi, Ilie Duţu, Luca (Florin) Dorin şi Imbrea Nagy

reţinerea maiorului de securitate Mihai Brândă de la Securitatea Municipiului Bucureşti, în seara de 22 decembrie 1989, în jurul orei 22.30, de către cetăţenii din cartierul Drumul Taberei, ca urmare a faptului că asupra lui s-au găsit un încărcător cu şase cartuşe, o lanternă halogen cu 4 acumulatori, acte de identitate false pe numele de Mihai Barbu (ofiţer de miliţie)

reţinerea locotenent-colonelului de securitate Grigore Zăgărin de la SMB, în cursul zilei de 23 decembrie 1989, ca urmare a faptului că avea asupra sa un pistol şi muniţie

cercetările efectuate în Dosarul nr. 1380/P/1991 al Secţiei Parchetelor Militare care a evidenţiat faptul că din blocul în care locuia maiorul de securitate Paul Baciu (Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 24, sc. A, et. 5, ap. 1, în dreptul fostei străzi Oneşti) s-au executat focuri de arme

telefoanele de ameninţare date la TVR privind intenţia de aruncare în aer a unor tuburi cu azot şi hidrogen de la garajul din Bucureştii Noi, al fostului CC al PCR, în cazul în care Nicu Ceauşescu nu era eliberat imediat

răspândirea de zvonuri şi de informaţii false de către maiorii Gheorghe Nicolaescu şi Jilavu, ambii pe atunci în Serviciul de Protocol şi Relaţii Externe al MApN (DIA), care intrau din oră în oră în biroul generalului-locotenent Victor A. Stănculescu, unde se afla şi viceamiralul Ştefan Dinu, iar la ieşire declarau: „Se va deschide foc asupra elicopterelor care vin din partea de vest”, „Blindate venind dinspre Târgovişte vor ataca Buucreştiul”, „Sibiul este înecat în sânge de către Securitate”

informaţiile strânse de membrii „Club – TV 22” privind producerea, în perioada august – septembrie 1989, la Uzina de armament Sadu (judeţul Gorj) a unor cartuşe explozive şi perforante în urma ordinelor venite de la conducerea superioară a PCR

în perioada 22 – 31 decembrie 1989, unităţile MApN au reţinut un număr de 532 persoane considerate a fi suspecte, dintre care 516 cetăţeni români şi 16 cetăţeni străini

299 de persoane suspecte au fost predate organelor de miliţie/poliţie pentru cercetări şi 113 procuraturii, în timp ce 120 de militari au fost cercetaţi de către comenduirile de garnizoană

La final, dintre supravieţuitorii capturaţi ai reţelei, toţi au fost puşi în libertate de structurile militare, după încheierea ostilităţilor. Nu a fost pornită în privinţa lor nici o cercetare, iar documentele despre cei în cauză lipsesc sau nu sunt de domeniu public.

În Raportul preliminar al Serviciului Român de Informaţii privind evenimen­tele din decembrie 1989 se menţionează: ,,În perioada 22 decembrie 1989 – 6 ianuarie 1990, la Institutul Medico-Legal Bucureşti au fost aduse persoane decedate prin împuşcare, despre care personalul militar şi medical din institut afirma că sunt terorişti, asupra cărora s-au găsit arme de foc şi albe (unele total diferite de tipurile din dotarea Forţelor Armate obişnuite) şi muniţie;

documente deosebite (paşapoarte şi legitimaţii în alb ori pe care figurau nume, locuri de muncă şi funcţii ce nu corespundeau realităţii;

buletine false în care datele nu corespundeau cu cele din celelalte documente);

îmbrăcă­minte deosebită: căşti de protecţie kaki, combinezoane kaki (căptuşite cu blană de miel), pulovere de tip militar, de culoare kaki sau albastră, lenjerie de corp chinezească, cizme cu carâmb scurt, care se închideau lateral cu ajutorul unei singure catarame, total diferite de cele militare (îmbrăcămintea era vizibil nouă şi nu era murdară);

medica­mente despre care medicii din IML Bucureşti afirmau că au efecte stimulative şi de creş­tere a forţei şi capacităţii de rezistenţă.

Conform relatărilor, asupra acestora se trăsese cu armament greu, mitraliere de 12,5 mm, «erau făcuţi praf», iar cadavrelor, după dezechipare şi ridicarea armamentului şi documentelor de identificare, li se aplica un regim special faţă de ceilalţi morţi, respectiv erau introduşi într-o sală diferită de cea în care erau introduşi morţii «obişnuiţi», sală ce era păzită cu stricteţe de militari ai MApN şi în care nu aveau acces decât un număr limitat de persoane: prof. dr. Beliş Victor, şeful Insti­tutului; procurorul Vasiliu Eugen, cadrele de la Criminalistică (cinci ofiţeri superiori); autopsierul şef şi câteva persoane despre care s-a afirmat că ar fi fost ofiţeri MApN.

Fotografiile acestor morţi nu au fost expuse, aşa cum se proceda în cazul celorlalţi (care nu aveau asupra lor acte), pe afişierul de la intrarea în Institut, în vederea identificării de către rude sau eventuale cunoştinţe, iar în sala respectivă nu era permisă intrarea celor veniţi să recunoască decedaţii, celor din sistemul de pază atrăgându-li-se atenţia că din această încăpere nu era permisă scoaterea nici unui cadavru fără ştirea celor de la Procuratură sau a cadrelor de la Criminalistică.

Armamentul şi muniţia ridicată erau predate ofiţerului de serviciu din UM 01046 Bucureşti, iar actele în alb erau preluate de către procuror.

Cadavrele erau întotdeauna aduse de maşini militare şi însoţite de ofiţeri MApN, iar întocmirea documentelor de predare se realiza într-un birou în care nu intrau decât aducătorii, procurorul, criminaliştii şi medicul de gardă”

În opinia unor memorialiști ai fostei Securități, Direcția de Informații a Armatei (DIA), din subordinea Marelui Stat-Major, a fost implicată nu numai în nașterea și organizarea unei rețele secrete „R”, denumită codificat „Rețeaua internă 246”, ci și într-o serie de pregătiri pentru o lovitură de stat împotriva lui Nicolae Ceaușescu, în toamna anului 1988, precum și în operațiuni specifice și ultra-strict-secrete începând cu 17 decembrie 1989.

Ofițerul de contrainformații militare Valentin Raiha susține că aplicația efectuată în zona Făgăraș – Brașov, în perioada 8 mai – 30 septembrie 1988, de către Mari Unități și Unități subordonate Armatei a IV-a, viza „arestarea lui Nicolae Ceaușescu și apropiaților lui cu ocazia exercițiului demonstrativ ce urma să se prezinte” conducerii partidului și statului.

Valentin Raiha insistă asupra faptului că cercetașii-diversioniști din subordinea DIA, respectiv Batalionul 404 Cercetare în Adâncime prin Parașutare de la Buzău, aflați în perimetrul aplicației din 1988 „aveau misiuni mult mai importante și secrete, decât cele de rutină” și care trebuiau să vizeze verificarea siguranței dispozitivului militar al aplicației.

(https://www.aesgs.ro/misterul-din-jurul-unei-retele/)

Contribuţii editoriale: dl. prof. dr. Cristian Troncotă – Universitatea „Lucian Blaga”, Sibiu despre inactivitatea reţelei “S” şi câteva din opiniile sale profesionale cu privire la evenimentele din decembrie 1989. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Interviul integral:

AUDIO, emisiunea "Istorica, ediţia din 20 decembrie 2021 (integral)

Regia de montaj: Nicu Tănase şi Mădălina Niculae

Regia de emisie: Victor Mihăescu şi Lucian Flencheş

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro