„O cupă de şampanie regală”

Sărbătoare Sfântului Nicolae deschide seria ceremoniilor tradiţionale şi religioase ale Crăciunului şi a Anului Nou. Ca la orice sărbătoare, elementul licoros este nelipsit de pe mesele sărbătoriţilor.

Fiecare după cum şi cât poate oferi.

Şampania, cel mai nobil dintre vinuri are o istorie nu foarte veche însă îndeajuns de cercetată şi de ispititoare. Este sau face parte din semnele unei istorii sociale aplicabile modernităţii în care a lumea a ajuns după îndelungi stăruinţe şi încercări.

La noi, şampania – să o numim astfel opentru o mai mare uşurinţă a identificării, altfel numai producătorii francezi atestaţi îi pot folosi numele, restul lumii, doar vint spumant – a apărut prin mijlocire rusească, în timpul domniei lui Dimitrie Cantemir, cărturarul. În versiunea integrală a fişierului audio al ediţiei veţi descoperi şi împrejurările întâlnirii.

România a fost a patra țară din lume, după Franța, Rusia și Germania cu producție autohtonă de vin spumant. Deschizătorul de drumuri – după unele surse - a fost profesorul Ion Ionescu de la Brad care, în 1841, a obținut vinuri spumante din strugurii plantațiilor viticole ale podgoriei Iași – pentru Domnul Moldovei, Mihai Sturdza.

Istoria a fost continuată de oameni de afaceri străini, care au investit în vinul spumant din țară noastră, produs în orașe precum Azuga sau București.

Familia Rhein, săsească la origine, încă de la 1660 s-a aşezat la cererea regelui Carol I în Vechiul regat sau România de dinainte de 1918.

Trei fraţi care proveneau dintr-o familie cu tradiţie în producerea postavului au imaginat o afacere cu vinuri în România, pe lângă celelalte deschise cu patentă regală. E de reţinut că regele Carol I a investit nu numai în formarea Moşiei regale, complex de proprietăţi funciare şi şi în industrii manufactiere şi novatoare pentru epoca la care ne referim.

Familia Rhein deţine în perimetru Azuga-Buşteni-Predeal fabrica de bere omonimă, fabrica de postav şi Depozitul de vinuri.

De la cel din urmă în anul 1892 începe povestea fabricării vinului spumant sau a şampaniei după metodă franţuzească.

Familia Rhein nu avea proprietăţi productive de vinificaţie, ci cumpăra fie struguri din soiurile cele mai bune, fie vinuri din cele mai bune şi le procesa vreme de cel puţin trei ani pentru a obţine mult râvnita licoare cu bule.

Priceperea conducerii afacerii a aparţinut celor trei franţi, însă Heinrich Rhein s-a dovedit cel mai avansat cum am spune astăzi în ştiinţa afacerilor.

Pivniţele de la Azuga construite după planuri germane şi franceze era în epocă un depozit pentru maturarea cupajelor de vin ales gândit la stocarea a 40 de mii de butelii pe an, cu o capacitate maximă de 250 de mii de sticle.

Producătorii viticoli din judeţul Prahova în număr de 137 susţineau această afacere, preţul unei vadre – 10 litri – varia în acele timpuri între 2.50 şi 7 lei.

O pâine se vindea la începutul secolului al XX-lea cu 5 bani, iar un kilogram de carne macră cu 1 şi 10 bani. Salariul lunar al unui muncitor era de 60-80 de lei, iar a unui director de 300 de lei şi uneori chiar mai mult.

Locul producerii şampaniei de la Azuga nu fusese ales la întâmplare. Cătunul cum era denumit în acte oficiale până la fabricarea şampaniei se găseşte şi azi pe o rută de transport şi comerţ importantă, între Bucureşti şi Braşov. Uitându-ne pe o hartă din epocă putem înţelege şi mai bine motivele localizării noii afaceri.

Până la 1913, şampania Rhein nu a avut competitori. Desigur, că se importa şampanie direct din Franţa, însă cantităţile erau limitate de capitalul de rulaj al negustorilor sau distribuitorilor. Indiferent, de producţie sau importuri, şampania a avut în acele timpuri o destinaţie exclusivistă. Pentru cei cu buzunare largi şi foarte largi.

Willhem Mott, fost angajat al Pivniţelor Rhein se decide pentru a porni propria afacere şi scoate pe piaţă un produs concurent. Nu avem decât să-i credem pe cuvânt pe predecesorii noştri, unii dintre ei, probabil şi interesaţi că produsul concurenţei era superior.

De altfel în tot timpul acestei concurenţe mutate din primul moment în spaţiul public, n-au lipsit înfruntările publicitare, de obicei firma Mott fiind foarte inventivă în comparaţie cu Rhein care afişa mai multă sobrietate şi reţinere.

Înainte de primul război mondial exista şi un alt spumant românesc, produs de S. G. Ardeleanu „Lacrima Zorilor” foarte apreciat, dar despre care nu se cunoaşte mai mult. De asemenea, avocatul, profesorul universitar, omul politic şi de caritate Nicolae Basilescu a încercat propria afacere cu şampanie până la criza economică din 1929.

Criza economică din 1929-1933 şi momentul filoxerei 1872-1900 au fost incidenţe nefaste pentru negustorii de vin, producători şi distribuitori.

Compania Rhein a reuşit să supravieţuiască celor două praguri şi de bucura de recunoaştere nu numai în ţară, dar şi în străinătate. Participarea la târguri şi expoziţii – să nu le omitem pe cele de anvergură, expoziţiile mondiale, Paris, Belin, Londra, New York – au întărit prin medalii şi alte distincţii prestigiul şi calitatea şampaniei produse la Azuga.

Investiţia de care vorbim a venit pe fondul unora anterioare făcute în industria extractivă de petrol de pe Valea Prahovei, astfel că un important segment de mână de lucru a putut fi absorbit şi la Azuga, unde la un moment dat erau implicaţi peste zece mii de oameni la Fabrica de bere, de postav şi de şampanie inclusiv în activităţi conexe.

Şampania a continuat să se producă la Azuga şi în timpul conflictelor mondiale ale secolului al XX-lea însă amintim cu această ocazie şi pierderile cauzate de inamic. În prima conflagraţie odată cu ocuparea ţării de Puterile Centrale, au fost pierdute 60 de mii de butelii de şampanie şi vin nobil ca pradă de război. La fel de consistentă a fost şi pierderea suferită în timpul ocupaţiei trupelor sovietice din toamna anului 1944.

În anul 1942, fabrica de şampanie de la Azuga a sărbătorit o jumtate de secol de la înfiinţare, însă fastul a fost aproape insesizabil în timp de război şi privaţiuni.

Noul regim politic postbelic a îngăduit în primi săi ani continuarea afacerii însă dificultăţile şi conflictele de muncă au adus afacerea aproape de faliment. Naţionalizarea din vara anului 1948 a pus capăt afaceri familiei Rhein, iar fabrica şi celelalte componente sau active a intrat în proprietatea statului.

Abia după anul 1955 se poate vorbi de o redresare a producţiei de vin spumant, după investiţii succesive, numai distribuţia Azuga sub marca Zarea a vândut la export către anul 1980, aproape un milion de butelii de lichid licoros cu bule.

Astăzi la Azuga, miraculos, se mai păstrează fostele pivniţe Rhein şi chiar se poate degusta din acest vin nobil sau vizita un loc industrial istoric.

Contribuţii editoriale: dl. Sergiu Nedelea, unul din cei mai cunoscuţi somelieri din România despre vinuri nobile autohtone şi spumante. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Interviul integral cu dl. Sergiu Nedelea. AUDIO:

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 5 decembrie 2022 (integral)

Regia de montaj: Elena Batală şi Florina Neda

Regia de emisie: Claudia Buzică şi Mariana Băjenaru

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro