O aniversare aproape uitată - proclamarea independenţei de stat a României

Poate prea puţine aduceri-aminte de aniversarea cuceririi independenţei de stat a României am consemnat în spaţiul public din zilele noastre.

O independenţă asigurată prin voinţa politică a parlamentarismului românesc şi a prinţului Carol I în primul rând prin ieşirea din neutralitate în aprilie 1877, zece zile mai târziu prin proclamarea sa într-o şedinţă istorică prezidată de Mihail Kogălniceanu.

Numai că una e ceea ce-ţi doreşti şi alta ceea ce se poate obţine. Drumul nostru către recunoaşterea independenţei de stat a fost mult mai lung şi nu a intervenit numaidecât, ci prin efortul de război şi în continuare prin obţinerea recunoaşterii internaţionale.

Încă de la început, cererile noastre s-au izbit de neîncrederea cu care ne priveau Puterile Garante (un mecanism politic cu caracter decizional apărut pentru chestiunea orientală după Războiul Crimeei - 1853 – 1856), în special Rusia, Franţa, Anglia şi Imperiul German în care Prusia avea poeminenţa politică.

Astfel că, în urma cererilor insistente ale Rusiei de a intra imediat în război (semnarea unei Convenţii comune politico-militare în aprilie 1877), domnitorul şi guvernul au decis că acesta e momentul cel mai prielnic pentru atingerea unuia dintre obiectivele noului stat modern românesc.

Jerfele armatei române de la Griviţa, Plevna, Vidin şi încheierea cu succes a campaniilor din anii 1877 şi 1878 alături de cele ale aliatului rus ne-au condus către Congresul de pace de la Berlin şi conferinţa de la San-Stefano.

La acestea României nu i s-a admis prezenţa directă la negocieri, ci doar un răgaz de două ore pentru ca un reprezentant român să facă o declaraţie de intenţii. Atunci a fost consemnat un al doilea moment deosebit al carierei politice a lui Mihail Kogălniceanu. O declaraţie în tandem cu gândurile şi eforturile prim-ministrului din epocă, Ion C. Brătianu.

Din păcate interesele Marilor Puteri au mai triumfat încă o dată în faţa statelor mici. Noi am cerut respectarea frontierelor înainte de participarea la conflict, iar Marile Puteri au acordat Rusiei cele trei judeţe din sudul Basarabiei, cea mai mare parte deja încorporată în urma războiului ruso-otoman din 1806-1812.

În contra-partidă am primit Dobrogea – de fapt un ţinut străvechi românesc - aflată până atunci în administrarea Imperiului Otoman.

Poziţiile celorlalte Mari Puteri le puteţi regăsi în ediţia audio prezentă.

Abia după promisiunea fermă a României de a modifica articolul şapte din Constituţia de la 1866 privind împământenirea sau naturalizarea străinilor – în special a evreilor aflaţi în număr mare în Moldova – Marile Puteri au recunoscut pe rând până în 1882, la un an de la proclamarea României ca regat şi independenţa şi suveranitatea naţionale.

Contribuţii editoriale : dl. prof. univ.dr. Corneliu Mihail Lungu despre negocieri timpurii ale României cu Marile Puteri Europene pentru obţinerea independenţei de stat a României. (Fragment din alocuţiunea susţinută la Fundaţia Europeană „Nicolae Titulescu” la 15 noiembrie 2017)

dl. dr. Cornel Andonie, istoric la Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I” despre participarea militară a României ca aliată în războiul ruso – otoman. Un interviu de Mirela Băzăvan.

AUDIO, „Istorica”, ediţia din 20 noiembrie 2017

Regia de montaj : Marie Jeanne Georgescu şi Carmen Nicolau

Regia de emisie : Mirela Drăgan şi Victor Mihăescu

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST(colţul din dreapta).

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualităţi.ro