"Nicolae Trohani sau eficienţa unui serviciu secret"

Poate fi socotită o viaţă ca-ntr-un roman cu suspans aceea a lui Nicolae Trohani (1912-2003), avocat de profesie şi a cărui carieră a fost consolidată de apartenenţa la Serviciul Special de Informaţii.

Viaţa bate filmul, însă într-o manieră discretă, sesizabilă pentru iniţiaţi şi mai puţin conturată de imaginaţia aprinsă , fecundă a personajelor din categoria James Bond.

Nicolae Trohani a fost o persoană cât de poate de serioasă şi responsabilă având cel puţin calitatea de a trece neobservat în apariţiile publice, trăsătură atât de căutată într-o astfel de profesie.

Născut într-o familie din clasa de mijloc cu origini greceşti, fără mare avere, Nicolae Trohani a parcurs mai mult decât onorabil toate etapele educaţiei şi instrucţiei publice, practicând pentru puţini ani, avocatura.

La recomandarea unui cunoscut intră de probă în anul 1936 în Serviciul Special de Informaţii, o instituţie abia oficializată (1934), unde posibilităţile financiare erau dacă nu mai mari, cel puţin constante şi sigure ce aveau să suplinească costurile traiului pentru familia sa, rămasă fără tatăl său.

Este evident că era nevoie de anumite cerinţe de îndeplinit pentru a putea profesa în Serviciul secret, aşa că după o serie de examene şi încercări, Nicolae Trohani este acceptat pentru ceea ce astăzi se traduce prin analist de informaţii.

Mai mult decât atât, puterea de evaluare şi judecată limpezi, cât şi memoria extraordinară, alături de o bună pregătire în ştiinţe juridice şi cunoaşterea a tipologiilor şi caracterelor îl propulsează într-un timp scurt pe poziţii de coordonare şi conducere.

Munca sa de zi cu zi impunea o bună cunoaştere a realităţilor politice, economice şi sociale, lectura, scrisul şi munca de teren fiind indispensabile pentru construirea de reţele informative într-o ţară înconjurată din trei părţi de adversari cu pretenţii revizioniste, aşa cum a fost România în perioada interbelică.

Este explicabilă frecvenţa foarte mare a deplasărilor şi a călătoriilor atât interne , cât şi în străinătate pe care le-a făcut Nicolae Trohani. Deplasări în scop profesional concretizate în obţinerea unor preţioase informaţii prin exploatare în toate modurile cunoscute şi transmise mai departe factorului politic, liderilor României din epocă.

Poate că o sintetizare a activităţii sale din SSI s-ar putea rezuma după o veche vorbă românească: „Tace şi face”. Discreţia şi păstrarea secretului au fost la Nicolae Trohani ca şi la majoritatea colegilor săi poate calităţile primare pentru munca de echipă de pe teren.

Consecvenţa şi volumul de muncă relativ mare i-au fost coordonate cel puţin până la intrarea României în cel de-al doilea război mondial. Şi până atunci, succesele sale s-au putut cuantifica în operaţiuni de culegere de informaţii din preajma frontierei de est, sud şi vest prin agenţii pe care i-a recrutat şi pregătit, prin contribuţia adusă de polonezi recrutaţi odată cu tranzitarea acestora a României, după atacul german şi invadarea ţării lor de URSS, după 17 septembrie 1939.

Informaţii care au arătat liderilor politici că pericolul bătea la porţile României. Fructificate sau nu aceste informaţii au existat sub forma rapoartelor scrise şi a întâmpinărilor ceea ce nu poate fi pusă în discuţie calitatea muncii şi lucrărilor efectuate de SSI, ci mai degrabă lipsa de viziune şi talent a liderilor politici care nu au avut cea mai aşteptată prestaţie în favoarea ţării lor.

Se ştia cu mult timp înainte de către SSI de urmările acordului de la München (1938), a urmărilor pactului de neagresiune sovieto-german (23 august 1939) ori a direcţiilor de politică externă ale Puterilor timpului în ceea ce privea soarta României (Dictatul de la Viena, de exemplu).

După Mihail Moruzov, arestat anterior şi împuşcat la Jilava de un grup de acţiune legionar, la conducerea SSI a urmat din însărcinarea generalului Ion Antonescu, Conducătorul Statului, un director nou, însă cu o mare experienţă profesională, transferat de la Siguranţa Statului. E vorba de Eugen Cristescu cu care în mai puţin de patru ani, Nicolae Trohani avea să-l cunoască foarte bine, ba chiar să fie desemnat în martie 1944 ca secretar particular al directorului general al SSI sau aghiotant în terminologia militară.

Dar, până atunci, Nicolae Trohani parcurgând etape profesionale din funcţii de conducere este numit şeful grupei, clasa I ce intra în componenţa agenturii Frontului de Est, primind şi nume conspirativ, V. Cîrlan. SSI păstra structura de organizare militară, astfel că şefii de servicii erau militari selecţionaţi din comanda Armatei şi al Marelui Stat Major.

Simferopol, Nicolaiev, Crimeea, Kuban, Odessa au fost principalele locuri de pe Frontul de Răsărit unde Nicolae Trohani îşi ducea partea sa de război pentru România.

De o bună recunoaştere s-a dovedit prestaţia sa profesională în ceea ce priveşte obţinerea informaţiilor în urma interogatoriilor la care au fost supuşi prizonieri de război sovietici. Apoi, succesele obţinute în urma anihilării reţelelor de partizani din Sevastopol, dar şi capurarea şi prelucrarea informativă a cel puţin 300 de ofiţeri NKVD căzuţi în prizonierat

Cu ocazia citării pe ordin de zi în dese rânduri, Nicolae Trohani captase atenţia şefilor săi care îi acordaseră calificative de foarte bine şi excepţional, aşa după cum îl caracteriza şi şeful său direct din timpul războiului, lt. col. Vasile Palius, pseudonim „Ionescu”.

Ceea ce ştim astăzi despre viaţa şi activitate lui Nicolae Trohani se datorează agendelor personale pe care le-a actualizat frecvent şi metodic, o altă contribuţie fiind exploatată prin studierea dosarelor de urmărit, acuzat şi condamnat după război de către fiul său, invitatul ediţiei, după Revoluţie, din arhivele CNSAS.

Drept urmare publicul interesat are la dispoziţie două volume „Nicolae trohani, aghiotantul lui Eugen Cristescu” apărute în 2019 şi 2021 la editura „Mii de cărţi”, Bragadiru, fiind editate de dr. George Trohani.

Calitatea serviciilor efectuate l-a ajutat să fie promovat de către Eugen Cristescu în funcţia de aghiotant sau secretar personal într-o perioadă în care evenimentele se succedau cu repeziciune şi în defavoarea noastră.

Martie-august 1944 este răstimpul în care Nicolae Trohani a avut o foarte bună relaţie cu directorul SSI, Eugen Cristescu.

„A nu ţine toate ouăle într-un singur cuib” este deviza oricărui serviciu secret sau organizare secretă. Numită şi astăzi compartimentarea serviciilor e lesne de înţeles că Nicolae Trohani, chiar şi din postura sa nu a avut informaţii directe cu privire la lovitura de stat de la 23 august 1944, însă a cunoscut destule detalii, chiar dacă după consumarea acesteia, peste ani buni nu a dorit să vorbească nici măcar apropiaţilor.

Nicolae Trohani a fost pentru câteva zile şi deţinătorul „lăzii de lemn a lui Cristescu”, un depozit de acte, îndeosebi mape documentare de studiu cu informaţii secrete privind: personalităţi urmărite: Iuliu Maniu, Ştefan Voitec, Dinu Brătianu, generalul Sănătescu, interceptări telefonice ale palatului Buftea (Barbu Ştirbei), Palatului Regal (regele Mihai şi regina-mamă Elena)

tratative cu naţionaliştii ucraineni; rapoarte şi informări ale celui mai important informator al lui Cristescu pe numele de cod „Politis” real, Henry (Heim) Schor-Soreanu, ziarist din Roman, colaborator la „Adevărul”, „Dreptatea” şi altele.

Pe lângă acestea, în lada lui Cristescu şi-au mai făcut loc şi alte 20-25 de mape al căror nume, personajul nostru nu şi le mai amintea în timpul instrumentării făcute după război de noul regim politic.

Cert este că „lada lui Cristeascu” a fost predată de către Nicolae Trohani oficialităţilor române autorizate şi nu germanilor sau sovieticilor.

Nicolae Trohani a suferit mai multe arestări şi anchete, iar în 1948 a fost reţinut de sovietici, transportat la Constanţa unde funcţiona Tribunalul militar sovietic pentru anchetarea crimelor de război. Judecat şi condamnat, Nicolae Trohani avea de executat o pedeapsă de 25 de ani de muncă în lagăre aflate pe teritoriul URSS.

În anul 1955 i-a fost graţiată pedeapsa şi a fost trimis în ţară ca unul dintre ceilalţi 600 de români consideraţi periculoşi, constituiţi în două loturi. Unii au fost lăsaţi liberi, alţii printre care şi Nicolae Trohani a fost reţinut la în închisoarea Gherla pentru cercetare şi interogatorii.

Abia în vara anului 1957 a fost eliberat, fiind obligat să reînceapă viaţa de la vârsta de 45 de ani. A lucrat în cadrul Centralei România-film, mai întâi la serviciul contabilitate, iar apoi ca economist. Dupa pensionare, în 1974, a lucrat ca translator la Ambasada Greciei din Bucuresti, pâna la 30 iunie 1999.

Până în 1989, atât Nicolae Trohani cât şi familia şi apropiaţii s-au aflat în vizorul Securităţii.

Decoraţii, ordine şi medalii acordate:

ordinul Coroana Italiei, cu gradul Ufficiale (24 nov. 1938),

Medalia de merit germană (14 aprilie 1942),

Medalia Aeronautică, clasa III de pace (5 mai 1942),

ordinul Coroana României cu spade, cavaler cu panglică de Virtute Militara (27 febr. 1942),

ordinul Steaua României cu însemne civile, în gradul de cavaler (9 mai 1942),

ordinul Steaua României cu spade, gradul cavaler (12 martie 1943),

Scutul Crimeii (25 sept. 1943), panglica de Virtute Militară la distincţiunile de război (27 sept. 1943),

medalia germană Lupta de iarna din Răsărit,

medalia Crucea Comemorativă a celui de al doilea război mondial 1941-1945 (1996)

medalia Ordinului pentru Merit al Poloniei (1996).

După anul 2000 în urma revizuirii proceselor intentate cetăţenilor străini de fosta URSS, organele judiciare din Federaţia Rusă îl disculpă integral pe Nicolae Trohani de acuzaţiile aduse şi îi conferă reabilitarea integrală.

Contribuţii editoriale: dl. prof. univ. dr. Cristian Troncotă cu un portret al directorului general al SSI, Eugen Cristescu. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Interviul integral cu dl. prof. univ. dr. Cristian Troncotă

Dl. prof. Troncotă este autorul a două biografii aproape complete ce rămân de referinţă pentru cercetare şi cunoaştere dedicate lui Mihail Moruzov şi Eugen Cristescu, publicate în anii 90 şi ulterior în ediţii revăzute şi adăugite.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 23 august 2021

Foto:

Coperta volumului al II-lea editat dedl. dr. George Trohani în amintirea tatălui său

Nicolae Trohani în curtea căminului "Dr. Constantin Vasiliu-Bolnavu" din Piaţa Amzei, Bucureşti.

Liliane şi Nicolae Trohani, Sinaia 16 august 1936

Şefii Serviciului Special de Informaţii din perioada interbelică

Prieteni de familie

Marcat cu X este Nicolae Trohani.

Regia de montaj: Eugenia Ivanov şi Alexandru Balaban

Regia de montaj: Adriana Anica şi Cristina Creţa

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.05 – 02.30.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro