Nicolae Iorga. 1940-1947

Invitat: prof. univ.dr. Valeriu Râpeanu

Articol de George Popescu, 31 Mai 2016, 00:01

Acesta e un subiect mai puțin abordat în cursul edițiilor de la „Istorica”. Perioada din apropierea prăpădirii din viață a savantului Iorga, cât și aspectele ce țin de publicarea postum a operei sale.

Un gest mai mult decât reparator l-a făcut invitatul ediției – dl. prof. univ. dr. Valeriu Râpeanu – prin publicarea celui de-al treilea volum dedicat marelui istoric: „Nicolae Iorga. 1940-1947”

Evoluția evenimentelor politice din România anului 1940 fost resimțită nu numai de istoricul Iorga, ci și de o mare parte a poporului nostru. Retrocedările teritoriale din vară, neputința Aliaților tradiționali de a ne oferi ajutor, starea armatei și atitudinea pe care a avut- o regele Carol al II-lea au condus la o gravă criză politică ce a culminat cu actul de abdicare al Suveranului în favoarea fiului său, însă și cu instalarea unui guvern național-legionar subrezit de lipsa experienței și frecvența erorilor de decizie.

Conflictul dintre istoricul Iorga și Mișcarea legionară a izbucnit înainte de instaurarea dictaturii regale – februarie 1938. Nicolae Iorga îndeplinea funcția de consilier regal echivalentă cu cea de ministru. Alături de prof. Gheorghe Marinescu prin lege aprobată de parlament au fost aleși profesori universitari pe viață.

Urmare a unui schimb de scrisori publice între Nicolae Iorga și Corneliu Codreanu, conducătorul Mișcării legionare, în care au apărut acuzații și calomnii, autoritățile la recomandarea prim-ministrului Armand Călinescu întărită de dorința Suveranului, intervin, citându-l în instanță pe șeful Mișcării.

Sentința dată de magistrați a fost de șase luni de închisoare cu executare. Profesorul Iorga ulterior l-a iertat public pe Codreanu, însă sentința a fost pusă în executare. Între timp, regele Carol al II-lea convins că a sosit ceasul răfuielii definitive cu Mișcarea legionară cere intensificarea controlului asupra activității acesteia în condițiile în care viața politică și socială se desfășura sub auspiciile unei constituții severe în materie de drepturi și libertăți, aprobată prin referendum în martie 1938.

Noua ofensivă a autorităților se concretizează prin descoperirea unui complot ce viza eliminarea Suveranului și a colaboratorilor săi, stocuri de arme de foc, muniție și material de propagandă. Urmează un al doilea proces, de data aceasta acuzațiile fiind de trădare, iar Codreanu este condamnat la zece ani de închisoare. Alături de el mai sunt condamnați și alți fruntași ai Mișcării.

În vara anului 1940 presa legionară pornește atacuri concentrate împotriva profesorului Iorga considerat ca autor moral al executării lui Codreanu și a celorlalți membri marcanți, o execuție ordonată de regele Carol al II-lea după vizita sa în Germania, noiembrie 1938.

Prima repercusiune a discursului revanșard împotriva istoricului se soldează cu interzicerea aparițiilor sale la Radio. Apoi cu izolarea sa ca profesor la Universitate.

AUDIO: emisiunea "Istorica", ediția din 30 mai 2016:

După preluarea puterii de către generalul Ion Antonescu în alianță cu Mișcarea Legionară – ceea ce mai rămăsese din aceasta – zilele istoricului sunt numărate. Din mărturiile vremii reluate de invitatul nostru, înțelegem că profesorul Nicolae Iorga a fost complet lipsit de protecție înaintea uciderii sale - 27 noiembrie 1940 – chiar dacă în zonă figurau suficiente forțe militare pentru acest scop.

O parte importantă a ediției de față a fost consacrată situației de după moartea istoricului. Despre Iorga și opera s-a mai vorbit în public până la 23 august 1944, însă după ianuarie 1941, când generalul Antonescu a înăbușit tentativa de lovitură de stat a colaboratorilor săi, legionarii.

Astfel, președintele Academiei Române, C. Rădulescu Motru, Iuliu Maniu, unul dintre fruntașii PNȚ, Ioan Hudiță(PNȚ), Alice Voinescu, Victor Slăvescu, George Duca, Maria Cantacuzino-Enescu, Raoul Bossy, Mărgărita Ioana-Vulcănescu, Gheorghe Brătianu, G.G. Mironescu, Perpessicius, Ion simionescu, Pamfil Șeicaru, A.C. Cuza, Nicolae Batzaria, emanoil Ciomac, Ion Zamfirescu, Ionel Teodoreanu, George Călinescu și mulți alții au încercat și în parte au reușit să restabilească adevărul în cazul Iorga.

Este evident că numărul și amplitudinea mărturiilor care-l apărau pe Nicolae Iorga a crescut după 23 august 1944.

După 6 martie 1945 când România a intrat în sfera de influență a URSS, noul guvern pro-comunist a inițiat controlul și asupra acțiunilor de popularizare a operei istoricului Iorga.

Universitatea Populară de la Vălenii de Munte a avut ultima ediție în anul 1946. Participanții au fost urmăriți de organele de poliție, iar conținutul discuțiilor a fost trecut în rapoarte înaintate conducerii ministerului de interne, respectiv lui Teohari Georgescu.

Memoria și răspândirea operei savantului Iorga a devenit după 1947 un subiect tabu, abia după 1964, conducerea statului din epocă a revenit condiționat asupra măsurii de interzicere.

Regia de montaj : Alexandru Balaban

Regia de montaj : Mirela Drăgan și Victor Mihăescu

Galerie foto :