„Modernizarea economiei româneşti văzută de Mitiţă Constantinescu”

Decalajul economic şi implicit tehnologic între România şi celelalte ţări de referinţă de pe continent a fost şi cauză şi efect pentru multă vreme.

Proiectul unei modernizări a României ca stat a debutat în 1848, prima etapă încheindu-se după Marea Unire din 1918.

Urma partea a doua, când din stat agrar urma să devină un stat industrial-agrar.

Timpul a fost scurt fiindcă refacerea de după război a costat mult şi a durat, cel puţin opt ani

Apoi a venit criza economică mondială care a destabilizat într-o măsură economia românească

Războiul însă a constituit o piedică importantă în calea dezvoltării şi modernizării, chiar dacă am intrat în conflict cu doi ani mai târziu.

Pierderile teritoriale din vara anului 1940 au grevat substanţial bugetul statului.

În perioadele de creştere economică din interbelic legate politic de guvernările naţional-liberale a mai putut fi recuperat din decalaje, însă viaţa economică avea mai multă coeziune, făcând loc şi capitalului autohton.

Până în 1938-1939 economia românească producea aproape 80 la sută din consumul intern, importurile fiind bine ţinute în frâu şi în consecinţă cheltuielile în valută au avut o altă dinamică.

Către sfârşitul intervalului, structura de capital a început să semene a economie naţională, ponderea capitalului străin fiind majoritară în industria prelucrării petrolului.

Originea veniturilor era dată de petrol – cereale – lemn.

Chiar dacă am înregistrat performanţe în industria constructoare ( locomotive, vagoane şi echipament feroviar, construcţia de avioane militare) era prea puţin faţă de nevoile şi mai cu seamă aspiraţiile liderilor.

Vindeam ieftin în continuare şi cumpărat scump, valoarea adăugată produselor la export era minimă, diferenţele între marile oraşe şi restul rural al ţării continuau să fie mari.

În aceeaşi situaţie se găseau şi veniturile. La oraş câştigul era superior remunerării muncii de la ţară.

După Mihail Manoilescu în Enciclopedia României, vol. III, 1943 avem şi câteva concluzii pe care le redăm în continuare :

„1. Între industria şi agricultura românească există o prăpastie. Productivitatea industriei este în medie de nouă ori mai mare decât cea a agriculturii (dacă ţinem seama în agricultură şi de munca femeilor şi a copiilor).

Această diferenţă de productivitate este datorată salariilor care sunt în industrie de nouă ori mai mari decât în agricultură şi capitalului specific care este în industrie de opt ori mai mare decât în agricultură.

2. În sectorul industrial, întreprinderile cele mai productive sunt acelea care au capitalul specific cel mai mare, adică cele care prezintă un grad superior de mecanizare. Recordul productivităţii îl reprezintă industria extractivă a petrolului.

3. Nu există nici o corelaţie între rentabilitatea privată şi productivitate, astfel că realizarea interesului optim pentru capitalist nu coincide şi cu interesul optim naţional.

4. Rentabilitatea în industrie creşte cu mărimea întreprinderilor, unităţile mici fiind în general deficitare.

5. România, care este printre statele europene cu populaţia cea mai rară, prezintă totuşi o densitate de locuitori agricoli pe suprafaţă cultivată dintre cele mai mari. Chiar şi în interiorul ţării, acolo unde densitatea generală este mai slabă, densitatea agricolă pe suprafaţa cultivată este mai mare.

6. În agricultură nu se face nici un fel de nivelare între rentabilitatea exploatărilor din diferitele provincii. În general rentabilitatea este mai mică în provinciile cu densitate agricolă mare.

7. Rentabilitatea în agricultură apare în general destul de mare, fiindcă capitalul specific este foarte mic, adică inventarul pe hectar şi pe cap de muncitor este sărac şi primitiv. Valoarea pământului şi a utilajului la hectar scade când trecem de la vest la est, adică de la condiţiile Europei centrale către condiţiile Europei asiatice.

8. Avantajul ţăranului proprietar de pământ faţă de ţăranul proletar este enorm, anul de muncă soldându-se pentru cel dintâi - graţie unei plusvalute considerabile - cu un beneficiu mediu de trei-patru ori mai mare decât pentru cel de-al doilea. Aceasta explică „foamea de pământ” a ţăranului.

9. Din punct de vedere al meritului naţional Moldova şi Muntenia subcarpatică trec în fruntea tuturor provinciilor ţării, fiindcă realizează un venit naţional economic important la hectar şi o mare densitate agricolă. În general, vechiul regat trece sub acelaşi raport înaintea provinciilor noi.

10. Culturile speciale, ca viticultura, pomicultura etc., întrec cu mult în rentabilitate şi productivitate cultura cerealelor.

11. Proprietatea între 10-20 ha apare ca reprezentând în toate provinciile studiate un optimum sub raportul rentabilităţii private.

12. Salariile în agricultură trădează o viaţă mai mult decât mizeră. Starea ţăranilor argaţi este însă cu atât mai bună cu cât este vorba de o proprietate mai întinsă.

13. Bunăstarea locală, reprezentată prin productivitatea muncii, sporeşte la proprietatea mare. Această formă de proprietate nu reprezintă însă şi un mare merit naţional. Dimpotrivă, proprietăţile foarte mici, nu numai că dau, în general, un venit naţional economic la hectar comparabil cu al proprietăţii mari, dar realizează totdeauna o mare densitate agricolă.

Ce spunea un alt teoretician şi practician, fost guvernator al BNR în perioada 1935 – 1940, fost ministru şi un bun organizator economic, Mitiţă (Dumitru) Constantinescu ?

„ Aceste imperative erau următoarele:

1. Necesitatea unei duble industrializări a ţării noastre şi anume:

a) Industrializare pentru a se produce mare parte din bunurile ce importam; pentru a se satisface astfel, într-o bună măsură, necesităţile interne de materii prime, semifabricate şi produse manufacturate ce ne veneau din alte ţări;

b) Industrializare pentru a se crea produsul de exportat, cu care să înlocuim,în mod progresiv, materiile prime sau simplu transformate ce trimiteam peste hotare, pentru aproape totalitatea valorii exportului nostru.

Prin înfăptuirea acestei duble industrializări, spoream în primul rând potenţialul de război al ţării noastre.

În al doilea rând, descărcăm importul de un însemnat volum de valori; uşuram balanţa de plăţi; asiguram într-o măsură mai mare această balanţă contra riscurilor hazardului conjunctural, de pe pieţele mondiale; construiam o structură mai raţională exportului nostru şi puneam în valoare o însemnată serie de posibilităţi naţionale, creind noi bogăţii şi noi venituri economiei ţării. Şi trebuie să subliniez că acestea erau numai câteva din consecinţele, importante şi mântuitoare, ale dublei industrializări mai sus menţionate.

2. Al doilea imperativ al economiei noastre naţionale era necesitatea îmbunătăţirii producţiei noastre agricole, de origină vegetală sau animală, pentru ca ea să devină, din punct de vedere al calităţii şi preţurilor, în măsură să lupte cu concurenţa străină. În felul acesta se ridicau produsele agricole, în compunerea şi structuraexporturilor noastre, unde fuseseră declasate de produsele petrolifere. În acelaşi timp, sporea venitul şi rentabilitatea plugăriei noastre. Agricultura, reclama însă, în afară de îmbunătăţirea producţiei, şi organizarea tehnică a valorificării acesteia, în condiţiile ştiinţifice ale comerţului modern şi internaţional de cereale: silozuri, sisteme de garanţii etc.

3. Al treilea imperativ: necesitatea controlului importului. Până la realizarea industralizării economiei naţionale în vederea producţiei materiilor prime şi bunurilor fabricate pe care le importam, era necesară diriguirea şi instaurarea unui control al importului, mai raţional, mai eficient şi mai corespunzător necesităţilor economiei noastre. Această economie, urma să renunţe, într-o măsură cât mai mare şi progresivă, deci nu bruscă, la importurile dispensabile şi de lux, accentuând şi intensificând aducerea de materii prime, semifabricate şi a mărfurilor de principală necesitate militară şi apoi civilă. În acelaşi timp, dirijarea importului trebuia să aibă în vedere îndrumarea lui spre ţările cu valute ieftine şi disponibile, schimbând tendinţa ce se constata, arătată în paginile precedente. De asemenea, controlul importului trebuia să aibă ca scop, o mai echitabilă repartiţie internă, a cotelor de import, între negustori, şi înlăturarea, pe cât cu putinţă, a speculei ce se făcea cu autorizaţiile de import.

4. Al patrulea imperativ: necesitatea sporirii importurilor de materii prime, semifabricate, a celor necesare apărării naţionale, statului şi apoi a celor trebuitoare producţiei naţionale civile, pentru a se îndestula nevoile ţării cu atari mărfuri de hotărâtoare importanţă, până ce procesul de industrializare şi producţie internă, ne-ar fi îngăduit şi reducerea acestor posturi din importurile noastre.

5. Al cincilea imperativ: necesitatea organizării şi dirijării exportului. Acest imperativ cuprindea mai multe aspecte, mai multe zone de acţiune. În primul rând, era necesitatea organizării interne a factorilor contributivi ai exportului, în unităţi şi pe ramuri de activitate comercială, pentru a se putea realiza cele două mari cerinţe naţionale: creerea industriei produsului de export şi apoi dirijarea exportului spre ţările care ne acordau contravaloarea necesară economiei naţionale. Am constatat, în capitolele precedente, care era structura exporturilor noastre: mare parte materii prime sau simplu transformate, foarte sensibile la fluctuaţiile preţurilor mondiale, iar unele din ele inferior calitativ, dar mai scumpe ca preţuri interne – condiţii ce le făceau greu exportabile. Componenţa aceasta trebuie schimbată, prin produse fabricate; nobile, de mare valoare, de superioară calitate şi conform cerinţelor pieţelor mondiale. Această adâncă transformare a producţiei noastre, nu se putea realiza însă cu exportatori individuali, ci cu forţele întrunite ale tuturora, sprijinite de ajutorul material şi de îndrumarea statului. Fără această organizare internă a exportatorilor, o raţională şi eficientă refacere şi îndrumare a exportului nostru, nu se putea înfăptui. În acelaşi timp, în afară de această necesitate ce trebuia satisfăcută, era şi aceea, pe zona exterioară a exportului: de a valorifica la maximum cu putinţă materiile prime şi simplu transformate ce exportam. Cum, în special, exportul nostru se sprijinea pe o singură constantă: produsele petrolifere, iar acestea aveau o valoare aur, şi cum acestea cuprindeau marea majoritate a conţinutului exporturilor noastre, fiind astfel importanța noastră monedă de plăţi externe – era de absolută necesitate, această maximală şi optimă valorificare a numitelor produse. Produsele petrolifere constituiau astfel, singurul izvor masiv de alimentare a balanţei noastre de plăţi, cu devizele libere; ele erau astfel singura noastră monedă forte, cu care ne puteam cumpăra, din străinătate, armament, materii prime etc. Se impunea deci să nu irosim această unică monedă externă ce aveam, cu putere de cumpărare universală şi care ameninţa cu scăderea producţiei, chiar cu secătuirea ei. Această monedă forte şi liberă, această monedă-aur a noastră, trebuia deci schimbată, la maximum cu putinţă, contra altor monede forte şi libere, contra altor monede-aur, nu pentru a le steriliza în tezaurele Institutului de emisiune, ci pentru alimentarea balanţei de plăţi, pentru acoperirea necesităţilor, de import şi de transfer, ale ţării. Petrolul era singura noastră monedă-aur, constantă, din balanţa de plăţi, cu care ne puteam asigura apărarea naţională şi înzestrarea economiei interne.

6. Al şasea imperativ: necesitatea realizării unui regim unitar de politică economică, pentru toate sectoarele interdependente ale economiei naţionale, ce se influenţau între ele. Imperativele mai sus menţionate, ale ţării, nu puteau fi lăsate, spre a fi realizate, la libera iniţiativă particulară, a celor interesaţi; producători, exportatori, importatori, negustori cu amănuntul, etc. Acele imperative reclamau o politică unitară de stat, aplicată progresiv şi raţional, dar cu hotărâre şi perseverenţă. Unitatea de concepţie, unitatea de organizare pentru toate sectoarele interdependente ale economiei naţionale, unitate de execuţiune şi control – aceasta era unul din principalele imperative, prin care se putea tămădui situaţia hibridă în care se găsea economia naţională, cu unele sectoare în regim de economie liberă, iar cu altele în regim de economie dirijată, toate însă strâns legate între ele, unele influenţând pe celelalte, unele paralizând ceea ce clădea în altele.

De asemenea, această unitate de concepţie, de organizare şi de comandament economic, evita situaţia dăunătoare a divergenţelor de convingeri, de politică sau de sisteme economice etc., ce existau între instituţii importante, între care, departe de a fi o armonioasă colaborare, erau deosebiri foarte pronunţate. Numai în chipul acesta, acţiunea de reorganizare putea fi trainică şi eficientă; numai astfel putea să aibă spor şi bune rezultate.”

[Mitiţă Constantinescu - „Politica economică aplicată, vol. I, p. 70-72; 101- 111]

Iată deci, că nu duceam lipsă de gânditori şi practicieni în materie de conducere economică a statului.

Lipsa de voinţă a liderilor politici, politicianismul, afacerile veroase şi alte slăbiciuni exploatate intensiv de concurenţi au slăbit atât nivelul deciziei, cât şi valoarea sa reală.

Repertoriul alfabetic al funcţiunilor existente în bugetul general al

statului pe anii 1934-1935

Denumirea funcţiunii Limitele de salarizare (lei)

Agent sanitar, clasa a III-a 3.015-2.582

Arhiepiscop 27.050

Avocat, clasa a III-a 8.300-5.650

Bibliotecar, clasa a II-a 8.600

Brutar 2.650-750

Bucătar 3.600-500

Căpitan de armată 9.350-8.500

Chestor de poliţie 10.600-10.300

Cizmar 1.000

Colonel 18.050-16.700

Conferenţiar universitar cu 6 gr. 19.150-17.750

Consul general, clasa I 17.400-11.900

Contabil şef, clasa III 10.440-7.700

Controlor vamal 5.650-5.200

Electrician, clasa a II-a 3.300

Gardian public 2.300

General de divizie 25.450

Impiegat, clasa a II-a 4.800-2.250

Inginer 19.500-3.300

Institutor cu 3 gradaţii 10.500-5.550

Învăţător definitiv cu 3 gradaţii 4.700-3.700

Judecător 19.150-9.250

Locotenent 7.800-7.200

Mareşal 35.100

Mecanic locomotivă pr., clasa a II-a 5.535-4.288

Medic 11.900-850

Ministru 30.400

Mitropolit 28.350-23.500

Notar 4.000-1.900

Patriarh 31.550

Plutonier şef de post 3.400

Prefect de judeţ 17.250-16.750

Prefect de poliţie 19.900-10.950

Profesor universitar cu 6 gradaţii 29.550-25.350

Şofer 5.350-1.900

Uşier 3.240-2.400

Zidar de cazane 2.650

Salariile muncitorilor agricoli în anul 193821

„În anul 1938, salariile bărbaţilor au variat, după datele oficiale, între 36 lei şi

43 lei pe zi, iar ale copiilor între 19 şi 29 lei.

Ziua cu carul s-a plătit între 123 şi 128 lei; cu plugul, între 159 şi 182 lei; iar aratul unui hectar între 375 şi 383 lei etc.

Aceste preţuri sunt însă cele stabilite de Minister; în realitate, sunt cu mult mai mici.”

Preţul mediu de vânzare al unor articole în anul 1934

Bucureşti Iaşi

Carne de vacă, calitatea I 1 kg. 17,50 15,10

Carne de porc, calitatea I 1 kg. 28,40 22,15

Mezeluri 1 kg. 48,50 48,50

Lapte 1 l. 8,25 5,15

Unt proaspăt 1 kg. 65,10 61,90

Brânză de burduf 1 kg. 53,75 38,20

Ouă 100 buc. 154,15 104,60

Găină 1 buc. 40,90 33,00

Gâscă 1 buc. 90,00 55,00

Grâu 100 kg. 452,25 377,10

Porumb 100 kg. 213,50 220,85

Orz 100 kg. 193,10 190,00

Ovăz 100 kg. 263,45 240,40

Făină de grâu, calitatea 000 1 kg. 10,00 9,35

Pâine albă 1 kg. 7,75 7,10

Pâine neagră 1 kg. 5,55 5,75

Cafea 1 kg. 88,50 107,90

Măsline 1 kg. 33,90 36,25

Cartofi 1 kg. 3,10 2,40

Ulei de floarea-soarelui 1 l. 25,75 24,65

Vin alb 1 l. 19,50 22,65

Şifon indigen 1 m. 34,10 30,00

Stofă haine indigenă 1 m. 458,00 400,00

Pantofi bărbăteşti 1 per. 530,00 425,00

Pantofi de damă 1 per. 430,00 450,00

Lemne de fag 1.000 kg. 712,00 746,25

Petrol lampant 1 l. 4,65 4,35

Benzină uşoară 1 l. 8,35 9,00

Alcool rafinat 1 l. 94,00 94,15

Săpun de toaletă 1 buc. 18,00 16,00

Cheltuieli în scopuri sanitare în diferite ţări în anul 1935:

România 83 lei/locuitor

Olanda 170 lei/locuitor

Ungaria 216 lei/locuitor

SUA 250 lei/locuitor

Italia 261 lei/locuitor

Alimentaţia copiilor în perioada interbelică:

„Cercetările asupra alimentaţiei la copii în diferite zone ale ţării arătau că 29,7% dintre ei nu mâncau decât una sau două mese pe zi

21,4% nu serveau niciodată dejunul

11,8% nu consumau leguminoase

42,3% mâncau o dată pe săptămână carne

83,9% mâncau în mod constant mămăligă.

Rezultate similare au dat şi anchetele efectuate cu prilejul recrutării tinerilor pentru armată.

În anii 1936-1937, la Căianul Mic, judeţul Someş, au fost cercetaţi, timp de 8 zile la rând, 50 de elevi. Dintre aceştia, 14% nu mâncau dimineaţa

60% mâncau mălai gol şi restul de 26% mâncau zeamă ori carne cu mălai;

la prânz, 78% mâncau mălai cu lapte, cârnaţi ori zeamă, 18% pită ori mămăligă goală, iar 4% nu mâncau;

seara, 40% mâncau mălai gol, 18% pâine goală şi 42% mălai cu groştior.

Din cei 50 de elevi, unul singur era hrănit bine.

În curs de 8 zile, s-a constatat că ei au mâncat de 3 ori carne, 17 o singură dată, iar unul niciodată.

Pâine au mâncat în medie 4 elevi pe zi, şi numai la o singură masă.

Din cele 1.200 mese, în cursul a 8 zile, elevii au servit ceai, cafea ori zahăr în 9.”

Fragmente din lucrarea : „ România în epoca modernizării (1859-1939).

Autor : Gheorghe Iacob.

Contribuţii editoriale : dl. prof. univ. dr. Mihai Opriţescu despre politica BNR în privinţa creditului în timpul mandatului de guvernator (1935-1940) deţinut de Mitiţă Constantinescu. Un interviu de Mirela Băzăvan.

AUDIO : Istorica, ediţia din 19 februarie 2018

Regia de montaj : Anca Tudorache

Regia de emisie : Costin Iorgulescu şi Adriana Anica

Galerie foto :

Mici proprietari de pământ. Jud. ialomiţa. Credit: http://colectiacosticaacsinte.eu

Gara Slobozia. Funcţionari salarizaţi. Credit:http://colectiacosticaacsinte.eu

Eleve ale Colegiului pedagogic Roman. Credit: Cotidianul.ro

Vânător de dropii în bărăgan. Credit: http://colectiacosticaacsinte.eu

Afaceri particulare. Curs de croitorie la ţată. Credit:http://colectiacosticaacsinte.eu

Elevi ai clasei a II-a. Mediul rural. Credit:http://colectiacosticaacsinte.eu

Munca câmpului în perioada interbelică. Batoza. Credit:http://colectiacosticaacsinte.eu

Bucureşti, la mahalale. Petrecere în cartier. Credit: facebook.com

Măsura luxului în capitală. Aici pe calea Victoriei. Credit: facebook.com

O familie de intelectuali la plimbare. Credit: facebook.com

O zi însorită la ştrandul Bragadiru. Credit: facebook.com

Cina la restaurantul "Pescăruş". Credit: facebook.com

Oameni cu stare la Hipodrom. Credit: facebook.com

La patinaj. Credit: facebook.com

La o prezentare de modă. Credit: facebook.com

Viaţa la ţară. contraste sociale.

Credit: http://colectiacosticaacsinte.eu

Ţărancă din Sălişte, Sibiu la gherghef vertical. Credit: gettyimages.com

Ţăran român potolindu-şi setea. Credit: facebook.com

Şcoală primară în ialomiţa. Credit: http://colectiacosticaacsinte.eu

La şcoală, în interior.Credit: http://colectiacosticaacsinte.eu

La arat cu tractorul. o raritate în românia interbelică.Credit: http://colectiacosticaacsinte.eu

Diviziunea muncii într-un sat din Călăraşi.Credit: http://colectiacosticaacsinte.eu

Inventar agricol.Credit: http://colectiacosticaacsinte.eu

Un fel de îmbunătăţiri funciare.Credit: http://colectiacosticaacsinte.eu

Economie casnică.Credit: http://colectiacosticaacsinte.eu

Ţăran la piaţă cu porumb. Credit : life.com

Cosaşii. Credit: life.com

Râmnicu-Vâlcea. Str. Traian. Credit: ziaruldevalcea.ro.

Reşiţa. Citadela industrializării interbelice.Credit: istoriabanatuluiwordpress.ro

Câmp de sonde. Moreni. Credit: cotidianul.ro

Emisiunea „ Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST (colţul din dreapta).

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www.romania-actualitati.ro