"Modernitatea unui act istoric: unirea Principatelor Române"

24 Ianuarie 1859 constituie, în fapt, prima, şi cea mai importantă, din reperele modernităţii noastre; dat fiind că este o dată fondatoare, este şi cea mai importantă din istoria noastră din ultimele două secole, fiindcă acum s-a născut Statul Modern Român, desăvârşit - sau întregit, cum se mai spune astăzi - naţional-teritorial prin cele trei uniri din 1918 - ale Basarabiei, Bucovinei şi, respectiv, la 1 Decembrie, a Transilvaniei.

24 Ianuarie 1859 este parte a unui proces istoric european - şi nu numai, dacă ne gândim la re-fondarea Statelor Unite, în aceeaşi epocă, în urma Războiului Civil din anii ’60, sau începutul perioadei de modernizare a Japoniei, cam tot pe atunci - din ceea ce s-a numit veacul al XIX-lea drept Secolul Naţionalităţilor.

24 Ianuarie 1859, respectiv dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza ca domn al Principatelor Unite, s-a datorat exclusiv evoluţiei interne a societăţii româneşti din cele două ţări române, Moldova şi Muntenia, s-a datorat viziunii naţionale a generaţiei de patrioţi paşoptişti şi unionişti - mai toţi fii de vechi proprietari şi intelectuali sau comercianţi şi întreprinzători -, s-a bazat pe susţinerea efectivă din partea maselor de ţărani şi „uvrieri”, atâţia câţi erau ei atunci, în contextul avansului şi printre munteni şi moldoveni al ideilor liberalismului european, proprii Secolului Naţionalităţilor, şi al speculării divergenţelor - dar şi al intereselor geopolitice - ale Marilor Puteri.

Mihail Kogălniceanu, în Parlament, în 1863: „Unirea, domnilor, eu nu recunosc nimănui dreptul să zică că Unirea este opera sa. Unirea e actul energic al întregii naţiuni române, e marea noastră conquistă şi, de aceea, domnilor, nici chiar domnitorului, dar încă unul singur particular, nu-i recunosc şi nici nu-i voi da vreodată dreptul acesta de a zice că el a făcut singur Unirea. Nu, domnilor, Unirea naţiunea a făcut-o, naţiunea care a ales un domn pentru ambele ţări, cu misiunea de a realiza Unirea”.

Şansa unionistă a fost fructificată cu ajutorul unor elite politice şi culturale înainte de toate, cu experienţa conducerii societăţilor occidentale însă pătrunse de un spirit patriotic şi naţional, probabil unic în istoria noastră.

„Amanetarea cămăşilor la muntele de pietate” după cum avea să spună un fruntaş al grupării liberal-radicale arată până unde ajunseseră corifeii unionişti să meargă pentru împlinirea unui ideal naţional.

Contextul extern a fost favorabil Principatelor, însă fără activismul, forţa şi hotărârea contributorilor spre unificate nu s-ar fi realizat progrese extraordinare.

Cert e că declanşarea ostilităţilor dintre Marile Puteri Europene în „chestiunea orientală a ajutat decisiv la îndeplinirea obiectivelor noastre politice.

Imperiul Habsburgic era interesat statele italiene şi de împiedicarea unificării acestora însă avea să întâmpine rezistenţa Franţei, la rândul ei interesată să desfăşoare o campanie prelungită de influenţare şi sprijinire a unui front întins până în Europa Răsăriteană pentru a bloca iniţiativele războinice ale celor trei imperii din epocă.

Anglia îşi dorea conservarea influenţei şi stăpânirea mărilor, iar o eventuală deschidere a Rusiei la mări calde, aşa cum decurgea din politica sa tradiţională de a deveni a Treia Romă, inclusiv controlul asupra Constantinopolului, strica planurile engleze, franceze şi lumii germane.

Împeriul Ţarist la rândul său aflat în plină expansiune nu putea decât să împiedice o eventuală unificare a Principatelor danubiene care ar fi ajuns în sfera de influenţă a adversarilor săi.

Imperiul otoman îşi propunea conservarea teritoriului şi a zonelor de influenţă, decăderea sa fiind accentuată de pierderea unor provincii ca Moldova şi Ţara Românească, precum şi protejarea strâmtorilor şi ieşirea la Marea Mediterană. Natural Imperiul otoman avea cel puţin o jumătate de secol de înfruntări militare cu Rusia Ţaristă, deci un motiv să sprijine o coaliţie de state în confruntarea din Crimeea sau războiul oriental (1853-1856).

Cert este că stabilitatea conferită de înţelegerile din cadrul Congresului de la Viena sau era postnapoleoniană se apropia de sfârşit, Occidentul fiind convins că putea trece la refacerea puterii şi influenţei sale pe continent.

Un portret al domnitorului Alexandru Ioan I. Credit: https://redactia.ro

În această agendă sau încrengătură de interese, Principatele solicitau la rându-le satisfacerea propriilor interese. Din această perspectivă parcursul politic şi diplomatic sinuos al reprezentanţilor ori făuritorilor unirii Principatelor este şi mai bine pus în valoare, subliniat, scos în evidenţă.

Agenda europeană a condiţionării Unirii principatelor a fost de asemenea un obstacol serios pentru unionişti. Marile puteri europene voiau o unire formală fără complicaţii ulterioare pentru interesele lor, în sensul existenţei în continuare a două pguverne, doi domnitori, două foruri deliberative sau parlamente, garanţi ai procesului ceea ce nu corespundea cu cererile româneşti.

Alegerea aceluiaşi domnitor în ambele principate şi politica faptului împlinit, cât şi acceptarea situaţiei de către Marile Puteri a dus în final cu un paş uriaş mult mai aproape pe românii din cele două principate la recunoaşterea deplină a actului de la 5 şi 24 ianuarie 1859. Acesta – subtilitatea scrutinului electoral – a fost un produs gândit şi înfăptuit de elitele politice din ambele Principate, dovedindu-se după multe secole de aşteptare ca unul câştigător cauzei naţionale.

De altfel, în afara Greciei, Principatele Unite, după 1862, România au fost singurele locuri geografice şi politice apărute ca state mici recunoscute de Marile puteri europene. Un exemplu ce a servit de model şi celor care aspirau la acest nou statut al dreptului internaţional.

Contribuţii editoriale: d-na Cezara Mucenic, critic de artă şi doctor în istorie despre câteva repere ale memoriei unioniste în moştenirea edilitară a Bucureştiului. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Interviul integral, aici

AUDIO, emisiunea „Istorica”, ediţia din 20 ianuarie 2025 (integral)

Regia de montaj: Radu Sima şi Alexandru Balaban

Regia de emisie: Nicoleta Rotar şi Costin Iorgulescu

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro