"Mişcarea rapidistă"

Debutează în centre urbane sensibil populate, cu o eterogenitate socială şi etnică, constituie una din distracţiile modernităţii europene la sfârşit de secol 19 şi început de veac XX.

Prin filieră britanică, fotbalul ajunge şi la noi, fiind practicat la nivel de amatori între echipele tehnice ale principalelor exploatări petroliere, dar şi în Transilvania adus de curentul cultural josefin târziu.

Apanaj al centrelor industriale, fotbalul a fost îmbrăţişat şi de personalul căilor ferate, aşa încât în oraşele feroviare şi au fost destule, funcţiona şi câte o echipă de fotbal.

Fără pretenţii până la Primul Război Mondial, dar în plină dezvoltare în perioada interbelică.

Ripensia Timişoara a fost prima echipă de fotbal profesionistă, cu jucători plătiţi care numai aceasta făceau: se antrenau şi jucau pentru spectatori plătitori.

Rapid Bucureşti de azi este urmaşa sau succesoarea echipelor CFR, Locomotiva Bucureşti şi din nou Rapid din perioada postbelică sau totalitară.

Înfiinţat în anul 1923 de o organizaţie de simpatizanţi cu reflexe sindicale, CFR - Rapid Bucureşti a urmat calea visului şi a gloriei pornind din eşaloanele secunde.

Până în sezonul 1931-1932, CFR dispută sinuos partide cu echipe din toată ţara, se confruntă cu dificultăţi în alcătuirea echipei, migraţia antrenorilor şi desigur probleme financiare. La un moment dat, Comisia districtuală a Capitalei propune excluderea formaţiei pentru neparticipare.

După eforturi financiare ale Căilor ferate şi a ajutorului dat de cluburile feroviare, Rapid îşi construieşte o echipă cu câţiva profesionişi, printre care şi Ştefan Dobay, transferat pe bani şi începe să câştige aderenţi printre spectatori şi persoane influente din conducerea CFR şi din afara ei.

Presa din epocă a elogiat meciurile şi parcursul echipei în primul an de participare în primul eşalon fotbalistic, victoriile cu Venus şi Unirea Tricolor fiind descrise cu multe detalii în cronicile sportive ale timpului.

Ediţia 1932-1933 a campionatului naţional de fotbal se dispută într-o nouă formulă de organizare, Rapid fiind repartizată într-o grupă cu Ripensia Timişoara, Gloria Arad, Tricolorul Ploieşti, România Cluj şi Şoimii Sibiu.

Confruntarea dintre Rapid şi Ripensia urcase nu numai preţul biletelor, între 27 şi 67 de lei, plus şase lei pentru o pernă pufoasă pentru şezut, ci şi duelul jurnaliştilor sportivi care scriau de zor casetele tehnice ale echipelor.

Meciul s-a jucat pe stadionul Romcomit construit în anul 1923 cu suportul Băncii de credit Româno-Italiană, primul stadion al Capitalei care avea o tribună acoperită cu 1 500 de locuri şi 3 000 la peluză, dar şi cu vestiare cu duş cu apă caldă.

Partida s-a încheiat cu 3 la 2 pentru giuleşteni după ce fuseseră conduşi cu 2 la 0. Momentul a fost considerat unul psihologic pentru formaţie care a început să creadă în şansele sale.

În sezonul 1934-1935, în campionat Rapid are prestaţii oscilante, însă în Cupa României se dovedeşte necruţătoare. Ajunsă în finală cu Ripensia Timişoara, în prelungiri, giuleştenii câştigă primul trofeu cu 6 la 5. Cupa le este înmânată de voevodul Mihai, prinţul moştenitor.

În 1936, conducerea clubului investeşte masiv pentru aducerea de noi jucători cu un pronunţat caracter ofensiv. Barbu II, Auer şi Raffinsky sunt câteva nume grele din epocă.

Însă cel mai aşteptat a fost Iuliu Baratky, jucător al Crişanei Oradea, însă cu un parcurs fulminant în campionatul Ungariei, curtat de echipe din Spania, Franţa, Elveţia, Austria, Uruguay, Mexic. Probabil cel mai bun jucător al acelor timpuri pe care l-a dat România.

După informaţiile scriitorului Camil Petrescu, mare pasionat de fotbal, valoarea transferului în Giuleşti s-a ridicat la suma de 500 de mii de lei, una chiar uriaşă pentru acele vremuri.

La 9 decembrie 1936 numele echipei feroviare este schimbat în concordanţă cu noua politică de transferuri şi obiective din CFR Bucureşti în Rapid Bucureşti. Un nume ce va fi păstrat până la începutul anilor 50, când noul regim politic pedalează vârtos pe modelul sovietic.

Până la război, Rapid devine specialista Cupei României, cu meciuri decisive, eliminatorii, mai pe gustul jucătorilor, păstrând acelaşi nivel ofensiv şi regim de spectaculozitate ce încântau publicul meci de meci. Din păcate, în campionat, evoluţia echipei a fost mai degrabă modestă, titlul de campioană a Românei la fotbal fiind foarte greu de atins, chiar şi cu numele mari din Giuleşti.

Stadionul din Giuleşti este un alt reper identitar al clubului şi jucătorilor, deopotrivă spectatorilor. A fost proiectat şi construit în mai puţin de doi ani, însă nu a fost finisat.

Stadionul Giuleşti a fost inaugurat oficial în vara anului 1939 sub patronajul regelui Carol al II-lea care a deschis „Ceferiada”, o manifestaţie polisportivă şi cu o pronunţată tentă propagandistică în favoarea regimului de autoritate personală intaurat cu un an în urmă.

Stadionul a fost considerat ca unul din cele mai moderne din vremea sa şi a rezistat peste vremuri până acum trei ani, când a lăsat locul altuia nou şi presupus modern.

Selecţii din filmul documentar de epocă "Ceferiada" o producţie ONC - Oficiul Naţional al Cinematografiei. Inaugurarea stadionului Giuleşti în prezenţa regelui Carol al II-lea şi a unor membri ai guvernului Armand Călinescu. Credit: youtube.com

La trei ani după încheierea celui de-al doilea război mondial, odată cu schimbarea de regim politic şi social din România, fotbalul ca şi celelalte sporturi îmbracă haina ideologică.

Logic, echipa din Giuleşti ar fi trebuit să se bucure de toate avantajele aduse de „lumea nouă” ce proslăvea originile sănătoase ale muncitorimii şi ţărănimii.

Dar, Rapid Bucureşti, viitoarea Locomotiva Bucureşti nu a avut noroc, căci după dispersia jucătorilor şi a cluburilor în noua organizare, au apărut două echipe departamentale, după model sovietic ce reprezentau puterea aproape absolută: echipa Armatei şi echipa organelor represive sau cu alte cuvinte CCA şi Dinamo, plasate ca vârfuri ale unor reţele întinse în toată ţara.

Aproape instinctiv, suporterii dau tonul şi jucătorilor care devin şi unii şi alţii victime ale nou-veniţilor, direct , fără meciuri jucate în calificări sau mai bine spus începe lungul drum al Rapidului şi suporterilor ca protagonişti anti-sistem.

Sub ploaia de abuzuri ale adversarilor, fie meciuri influenţate de arbitraj, fie de încorporarea jucătorilor de la Rapid pentru satisfacerea serviciului militar – o mască pentru a-i transfera la propriile echipe fără a plăti vreun ban – ori cu constrângeri şi ameninţări, echipa feroviară decade, astfel că o perioadă o găsim jucând în divizia a II-a valorică, cu reveniri şi căderi, abia către anii 1962-1963, echipa feroviară se impune ca o contracandidată de temut în campionat şi Cupă.

Antrenorul Valentin Stănescu şi tehnicianul Emerich Vogl au făcut cuplul de aur în pregătirea tactică a echipei , au construit o echipă imbatabilă care a reuşit să câştige primul titlu din istoria clubului, în vara anului 1967.

„Rapidismul – cităm din volumul omonim al invitatului nostru, apărut în anul 2020 la Editura Prouniversitaria, 352 de pagini – a rămas fidel unor idei pe care le cunoscuse în perioada interbelică. Eleganţă, putere de creaţie, libertate, improvizarea spectacolului. Rapidismul şi-a pus speranţele în oameni cu personalitate puternică şi a încercat să se delimiteze de o comunitate gândită în termeni omogeni şi solidari: partid, clasă muncitoare, societate socialistă. A promovat principii precum: diversitate, libertate şi a încercat să elimine nefericirea totalitară prin produsul sportiv.

Oamenii au mers către clubul din Giuleşti pentru a uita de problemele din viaţa cotidiană, pentru a se delecta cu un spectacol.”

Volumul şi afişul de promovare sub egida editurii. Credit: „Rapidiști pentru rapidiști”: lansarea oficială a volumului „Rapidismul, istoria unui fenomen sportiv”, de Pompiliu-Nicolae Constantin - Prouniversitaria.ro

Fascinaţia exercitată avea o direcţie cu dublu sens: de la echipă care risca de dragul spectacolului chiar şi în momentele în care nu îi era permis riscul, potenţând suporterii, înflăcărându-i spre o altă percepţie a realităţii şi din celălalt sens, dinspre public, jucătorii erau încurajaţi să producă spectacol la nesfârşit sfidând convenţiile.

Despre aceasta veţi găsi mai multe ascultând ediţia integrală a emisiunii, alături de care veţi descoperi şi alte detaliide ieri şi de azi ale echipei feroviare.

Contribuţii editoriale: dl. Ion Ionescu, fost mare jucător de fotbal al formaţiei Rapid şi a naţionalei cu câteva frânturi ce le poartă spre aducere-aminte celor de azi. Un interviu de Mirela Băzăvan.

AUDIO: emisiunea „Istorica”; ediţia din 27 septembrie 2021 (integral)

Regia de montaj: Carmen Idriceanu, Eugenia Ivanov şi Radu Sima

Regia de emisie: Mariana Băjenaru şi Izabel Jerdea

Foto:

Ion Ionescu şi Emil Dumitru în vremea gloriei lor la Rapid. Credit: din arhiva personală d-lui Ion Ionescu

Un jucător mitic al Rapidului: Iuliu Baratky. Credit: https://travelwithmatei.com/

Suplimentul sportiv al cotidianului "Timpul" din perioada interbelică elogiază succesele Rapidului. Credit: descoperă.ro

Fotografie de grup. Ripensia Timişoara echipa cea mai titrată ce s-a aflat în luptă directă în campionat cu Rapid Bucureşti. Anul 1931. Credit:https://shopro.sahassb2021.ru/

Rapid-Venus, eternele rivale. Aici, în anul 1940. Credit: https://bancaderezerva.wordpress.com/

Colaj din presa sportivă bucureşteană din perioada interbelică şi anunţurile despre performanţele echipei Rapid. Credit: fcrapid.ro

Fotbal postbelic în interpretarea cotidianului "Dreptatea" din aprilie 1947. Credit: https://www.steaualibera.com/

Rapid Bucureşti cucereşte primul titlu de campioană naţională la fotbal. Ploieşti 1967. Credit: fcrapid.ro

Jucătorii Ion Motroc (stânga) şi Dan Coe. Credit: 1923.ro

Galeria din Giuleşti în anul 1972. Credit: 1923.ro

Lotul excelent din 1976.Câştigarea Cupei României. Al treilea de la stânga la dreapta: Alexandru Neagu. Credit: 1923.ro

Un alt jucător de istorie la Rapid: portarul Necula Răducanu. Credit: 1923.ro

Stadionul din Giuleşti la un derby al echipei Rapid în Divizia B. 29 februarie 1976. Credit: https://bucurestiulmeudrag.ro/

O transpunere modernă cu accente romantice în publicitatea echipei Rapid. Credit: https://www.prosport.ro/

Noul stadion din Giuleşti. Mai 2021. Credit: https://www.gsp.ro/

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.05 – 02.30.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro