„Mihai Viteazul şi Transilvania (1599-1601)”

Trecerea în prim plan a raportului etnie-stare-confesiune religioasă ca direcţie politică de urmat de către Mihai Viteazul în urma cuceririi Transilvaniei ne aduce dovada că instinctul unităţii mai mult sau mai puţin, nu a lipsit cuceritorului Transilvaniei.

Iniţiative ale domnitorilor au mai fost consemnate înainte de anul 1600, însă nici unul nu a reuşit ca Mihai viteazul.

După înfrângerea suferită de unguri la Mohács şi transformarea Transilvaniei în principat autonom sub suzeranitate otomană s-a deschis calea spre consolidarea raporturilor existente între cele trei state carpatice.

Unul dintre momente este coalizarea forţelor transilvane, muntene şi moldoveneşti sub iniţiativa lui Petru Rareş – domnul moldovean – împotriva omului Porţii trimis în Transilvania – Aloisio Gritti. Cele trei ţări doreau să evite, astfel, instalarea unui control mai puternic al otomanilor asupra acestui spaţiu.

Înainte de unirea propriu-zisă a celor trei ţări locuite de români sub autoritatea lui Mihai Viteazul, acest plan exista deja – într-o anumită măsură, însă din partea altor lideri din zonă.

Sigismund Bathory, principele Transilvaniei, reuşise să încheie tratate atât cu Ţara Românească, cât şi cu Moldova, prin care cele două state extracarpatice îi deveneau vasale.

Împăratul habsburgilor, Rudolf al II-lea, considera un plan bun acest tip de uniune – pe care să o folosească drept armă antiotomană. Scopul era, însă, crearea unei simple confederaţii militare.

Mihai Viteazul nu a venit oficial ca român şi nu a fost purtătorul unei idei româneşti, de formare atunci a unei Românii.

Din punctul de vedere al relaţiilor cu Austria, Mihai era locţiitorul împăratului Rudolf al El-lea, acceptat de către imperiali, la un moment dat, drept guvernator al Transilvaniei în numele împăratului.

Din punctul de vedere personal, domnul luase „cu sabia" o ţară „străină", al cărei principe devenise şi la care va adăuga apoi şi Moldova, refăcând şi el, în manieră proprie, Dacia veche, despre care umaniştii spuneau că acoperise teritoriul Ţării Româneşti, al Transilvaniei şi al Moldovei.

Pentru oficialii Transilvaniei, domnitorul Mihai Viteazul era un general creştin, trimis al Habsburgilor, ca să scoată ţara din vasalitatea otomană şi s-o readucă în tabăra creştină.

În ciuda calităţii oficiale de trimis al Habsburgilor, Mihai Viteazul era privit cu ostilitate de stări, mai ales de către nobilime, care vedea în el un uzurpator al puterii, un cuceritor venit cu violenţă.

Voievodul sosise în Transilvania cu o armată eterogenă, formată, natural, din români, dar şi din sârbi, cazaci, greci, albanezi, bulgari sau unguri, la care s-au adăugat apoi secuii.

El descinsese într-o ţară eterogenă, numită a celor „trei naţiuni şi patru religii".

După victoria de la Şelimbăr, această ţară trebuia guvernată bine şi folosită eficient în conflictul creştinilor cu otomanii (1591-1606) sau „războiul de 15 ani”.

Mihai Viteazul a sprijinit stările sau naţiunile Transilvaniei, mai ales pe secui, dar şi pe saşi şi pe unguri. El a guvernat după rânduielile statornicite ale ţării, ca orice principe al vremii.

Una dintre observaţiile venite din partea opozanţilor săi a fost aceea că principele era de acelaşi neam, de aceeaşi limbă şi de aceeaşi confesiune cu supuşii valahi.

Domnitorul nu a luat măsuri globale în favoarea românilor transilvăneni, nu i-a protejat în mod special pe români, dar a remarcat discriminarea şi s-a străduit, cât a avut răgazul, s-o elimine.

Dietele din timpul domniei lui Mihai Viteazul, ale „domnilor locuitori privilegiaţi ai celor trei naţiuni ale Ţării Transilvaniei şi părţilor Ungariei" au luat în dezbatere chestiuni care priveau starea generală a ţării în condiţii de război.

Aparent, nobilmea, saşii şi secuii îl asigurau mereu pe voievod de fidelitatea lor, dar în fapt cereau cu insistenţă respectarea privilegiilor lor, acordarea unor avantaje, pedepsirea iobagilor nesupuşi şi fugiţi, impunerea la dări a străinilor etc. Deciziile dietale sunt rezultatul a două iniţiative, una a principelui Mihai şi cealaltă a naţiunilor, dar mai ales a nobilimii.

Care era situaţia românilor din Transilvania înainte de anul 1600 ?

Invitatul nostru, dl. prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop remarca în „Naţiunea română medievală”, p. 61-62:

„ ... Dietă din 1542: Ungurul (Hungarus) acuzat de tâlhărie nse poate apăra prin jurământul judelui sătesc şi a trei oameni cinstiţi, dar românul (Valachus) are nevoie de jurământul cnezului sătesc, a patru români şi a trei „creştini".

Dietă din 1552: „Românul să nu poată denunţa pe ungur sau pe sas, dar ungurul sau sasul să poată denunţa pe român".

Dietă din 1554: „Nici un ţăran maghiar nu poate fi acuzat doar cu trei martori, ci este necesară adevărata şi recunoscuta mărturie a şapte oameni de încredere şi astfel să fie pedepsit de acto; însă românul poate fi pedepsit prin pronunţarea a trei oameni de încredere".

Dietă din 1555: „De asemenea, omul ţăran şi creştin poate fi ridicat prin jurământul a şapte creştini, românul prin jurământul a trei creştini, şapte români trebuind să fie martori pentru un român".

Din cele patru exemple, se văd clar discriminările etnice şi religioase:

Românul este contrapus ungurului şi tratat mai rău în justiţie.

Românul este contrapus „oamenilor cinstiţi, demni de încredere" şi acceptaţi pe deplin la mărturie şi, prin urmare, el nu poate fi un asemenea „om".

Românul este contrapus „creştinului" şi, prin urmare, în ochii legislatorului de atunci, el nu era „creştin" sau, cel puţin, nu era „creştin adevărat".

Românul este contrapus sasului şi tratat mai rău în justiţie.

Chemarea în faţa justiţiei oficiale, se făcea nu în funcţie de gravitatea faptei comise, ci în funcţie de etnia şi confesiunea făptuitorului.

În justiţia oficială, la fapte egale se apucau pedepse diferenţiate, în funcţie de etnia şi confesiunea inculpaţilor.

Din moment ce mărturia a trei maghiari sau „creştini" (=recepţi) era egală cu mărturia a şapte români, înseamnă că românii erau trataţi de peste două ori mai rău în justiţie decât „regnicolarii" (= cetăţenii recunoscuţi cu drepturi depline).

Cu alte cuvinte, trei ţărani unguri puteau acuza un ţăran român de o faptă reprobabilă, pe când, dacă aceeaşi faptă era făcută de un ţăran maghiar, acuza era valabilă doar dacă existau şapte martori unguri.

De reciprocă nici nu poate fi vorba, fiindcă decizia dietei din 1552 stipulează clar că martorii români, oricât de mulţi ar fi fost, nu pot în nici un fel să denunţe un „regnicolar" (adică un ungur sau sas).”

Prin victoria de la Şelimbăr din anul 1599, domnitorul muntean Mihai Viteazul deschide perspectiva ca şi Ţara Moldovei să revină sub conducerea sa, smulgând-o de sub influenţa Regatului Poloniei, ceea ce se va întâmpla în anul următor când se realizează politic uniunea celor trei state româneşti.

Prezenţa domnitorului romn în Transilvania îi încurajează pe românii de-aici, cei lipsiţi de drepturi şi fără reprezentare politică a intereselor lor, cei care sunt mai mereu victime ale abuzurilor clasei dominante.

De la prima dietă, din noiembrie 1599, se cer măsuri aspre contra iobagilor şi slugilor care refuză plata dărilor nobiliare, sunt nesupuşi şi săvârşesc necuviinţe sau au intrat în oastea „Măriei Sale".

Trebuie să reamintim că iobagii nu erau altcineva decât ţăranii români aduşi în stare de faliment şi care nu mai aveau nici o opţiune.

În a doua dietă, din martie 1600, se spune că iobagii nu vor să slujească domnilor lor de pământ, că au fugit pe pământul secuilor, că au făcut necuviinţe şi chiar că au ucis.

În a treia dietă, din iulie 1600, faptele apar şi mai grave: iobagii şi slugile fug şi trec la oştenii şi lefegiii lui Mihai, la boierii şi servitorii lui, ameninţă cu uciderea şi devastarea, sporesc numărul răufăcătorilor, nu slujesc deloc nobililor, fug între secuii şi saşii liberi, în ciuda deciziilor dietelor anterioare, fapte pentru care ar trebui aspru pedepsiţi, mergând până la spânzurare.

În ochii oficialilor transilvani, vina era deopotrivă a românilor ardeleni - uniţi cu cei veniţi de peste munţi şi răzvrătiţi împreună - şi a principelui român, acuzat voalat de diete că nu ia măsuri ferme contra revoltaţilor şi de cronicari că-i încurajează pe români.

Mihai Viteazul a cerut dietei să reglementeze favorabil doleanţe a două categorii importante dintre români, anume sătenii (ţăranii) şi preoţii sau poporul de rând şi elita, ceea ce reprezenta majoritatea românilor din Transilvania.

Nobili şi orăşeni, care să se manifeste efectiv ca români în viaţa publică, erau atunci în număr nesemnificativ. Măsurile acestea, luate forţat de dietele transilvane, la stăruinţa principelui român, sunt primii paşi făcuţi vreodată spre emanciparea, fie şi parţială, a romanilor din Transilvania.

Abia sub stăpânirea austriacă, de după 1688, se vor mai lua în Transilvania unele măsuri echivalente pentru români.

Mihai Viteazul a fost în esenţă un creştin şi un european, care a colaborat cu oameni de cele mai diverse etnii.

În oastea sa găseai tot Balcanul, Răsăritul şi chiar Occidentul şi toate confesiunile creştine. Era eterogenă, dar a fost percepută în Ardeal ca oaste românească.

Domnitorul Mihai Viteazul a guvernat Transilvania cu nobilii, cu secuii şi saşii, dar nu i-a putut alunga pe boieri din preajma sa, nu şi-a putut uita limba, nu i-a putut ignora pe preoţii şi ţăranii care vorbeau aceeaşi limbă cu el.

Domnul a luat în Transilvania măsuri în favoarea tuturor, inclusiv a românilor, ceea ce nu se mai făcuse de la un asemenea nivel şi într-un asemenea mod.

De aceea, actele lui Mihai au fost percepute în parte ca având conotaţie naţională, încă din epocă, mai ales de către neromâni (maghiari, saşi), dar şi de unii români.

Mihai Viteazul nu a făcut o Românie, dar a făcut pentru o clipă o Dacie, cum au visat şi alţii în epocă.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 26 octombrie 2020 (integral)

Regia de montaj: Alina Iaurum şi Nicu Tănase.

Regia de emisie: Izabel Jerdea şi Mariana Băjenaru.

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secțiunea PODCAST de pe pagina noastră de Internet

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.