„Manolache Costache Epureanu – 200 de ani de la naştere”

Din nenumăratele personalităţi politice din perioada de început a statului modern român, Manolache Costache Epureanu se distinge şi prin calitatea de a fi fost membru fondator al celor două partide tradiţionale de pe scena politică.

Ale Partidului Naţional Liberal şi Partidului Conservator. Putem înţelege că în epocă „traseismul” era privit cu multă răceală, măsurile punitive find certe şi aplicate fără discriminare.

Onoarea constituia legământul cel mai de preţ pentru clasificarea jucătorilor politici. Membi ai unei societăţi ce încă mai păstrau cutumele unei lumi pe cale de a fi înlocuită cu o alta.

Emanoil (Manolache) Costache Epureanu, cunoscut mai ales ca Manolache Costache Epureanu s-a născut la 22 august 1820, în Bârlad, Moldova şi s-a stins din viaţă la 7 septembrie 1880, în Wiesbaden, Imperiul German.

Costache Epureanu a studiat în Germania, la Heidelberg, Berlin, Göttingen și Jena. La această ultimă universitate și-a susținut, în 1839, doctoratul în drept.

A fost unul dintre puţinii politicieni români din epocă care adeţinut un titlu de doctor în ştiinţe.

După o scurtă perioadă în care a locuit la Paris, s-a întors în ţară.

În 1844 este numit preşedinte al Tribunalului Tutova, funcţie pe care a deţinut-o timp de doi ani.

A fost implicat în mișcarea de opoziție împotriva politicii domnitorului Mihail Sturdza, mișcare aflată la originile revoluției de la 1848.

Printre participanții la aceasta avea să se afle și Manolache Costache, motiv pentru care a fost întemnițat și apoi trimis la Galați, sub escortă, împreună cu alți șase revoluționari.

În timp ce erau transportați cu bărcile de la Galați la Măcin, aceștia au reușit să evadeze și să se refugieze la reședința vice-consulului britanic la Brăila, St. Vincent Lloyd, unde au cerut azil. Apoi cu pașapoarte austriece au ajuns în Transilvania.

Manolache Costache Epureanu va fi astfel martor la mișcarea revoluționară din Imperiul Habsburgic. Participă la Adunarea Națională de la Blaj (3/15 mai 1848) și semnează programul revoluționar de la Brașov, „Prințipiile noastre pentru reformarea patriei”, care prevedea abolirea privilegiilor boierești și unirea Moldovei cu Țara Românească „într-un singur stat neatârnat românesc”.

În 1849, Manolache Costache Epureanu a revenit în Moldova. Noul domn Grigore Alexandru Ghica a arătat simpatie pentru programul revoluționar de la 1848.

Între anii 1854 și 1856 servește în magistratura Moldovei ca președinte al Divanului de Întărituri.

După 1856, s-a implicat în efortul unionist, în calitate de membru al Divanului Ad-hoc din Moldova (1857) și al Adunării Elective a Principatului (1858).

Având în vedere prestigiul de care se bucura, mulţi l-au văzut ca principal candidat pentru a se afla în fruntea Principatelor Române Unite.

Manolache Epureanu va renunţa, însă, la orice astfel de aspiraţii, în favoarea lui Alexandru Ioan Cuza.

Între 27 aprilie 1859 și 3 aprilie 1860, Manolache Costache a fost prim ministru în Moldova, calitate în care a făcut primii pași către înlăturarea privilegiilor fiscale, a coordonat secularizarea averilor mănăstirilor neînchinate (chinoviilor), a luat măsuri de modernizare a armatei (înființarea unui batalion de geniu) și a încercat înființarea unor instituții de credit (bancă națională și credit funciar).

Între 14 iulie 1860 și 14 aprilie 1861 a devenit singurul prim ministru moldovean al Țării Românești. Aici a elaborat un interesant proiect de înființare a unei Bănci Naționale, cu capital majoritar privat, dar controlată de stat.

Conflictul cu Adunarea Legislativă munteană a făcut însă ca, la 14 aprilie 1861, cabinetul său să primească un vot de blam și să fie dat în judecată, printre altele, pentru presupuse nereguli în alegeri și abuzuri în administrație. El a fost achitat de către Înalta Curte de Casație Și Justiție, la 18 septembrie 1862.

Amintim aici că toate cele patru guverne pe care Manolache Epureanu le-a prezidat au fost guverne minoritare, fără a se bucura de un sprijin politic parlamentar larg.

Dacă în perioada 1859 - 1861 Manolache Costache Epureanu a fost principalul colaborator al lui Alexandru Ioan Cuza, el s-a îndepărtat treptat de acesta, apropiindu-se de conservatori.

După momentul 10 mai 1866, alegerea lui Carol I ca domnitor al României, Epureanu devine preşedinte al Adunării Constituante care este însărcinată de viitorul rege să adopte o nouă constituţie a ţării, după model occidental.

La 29 iunie 1866, Adunarea vota unanim prima Constituție a țării, unul dintre cele mai avansate acte fundamentale naţionale ale timpului, aceasta fiind inspirată din constituția Belgiei, care dobândise independența din 1831.

Constituția din 1866 îi conferă domnului României dreptul de a numi titularii tuturor funcțiilor publice, de a conferi gradele militare, de a comanda armata, de a bate monedă, de a sancționa legile sau de a le refuza semnarea, de a amnistia condamnați sau de a le comuta pedepsele.

Constituţia, de factură liberală – însă nu și democratică, în totalitatea ei – va permite dezvoltarea și modernizarea țării, va permite autorităţilor române să anuleze dependența țării de Imperiul Otoman şi a creat contextul potrivit pentru momentul independenței ţării.

În 1870, el a devenit prim ministru, însă pentru puțin timp, tulburările antidinastice și cursul acțiunilor politice după înfrângerea francezilor la Sedan de către Prusia, au creat o stare de instabilitate pe care nu a putut să o controleze.

În guvernul Lascăr Catargiu, Manolache Costache Epureanu a devenit, tot pentru o scurtă perioadă (28 octombrie 1872 - 31 martie 1873), ministru al justiției, funcție din care s-a retras după ce Adunarea Deputaților și Senatul au votat înființarea unui Institut de Credit Funciar cu capital autohton

Manolache Costache susținea înființarea acestuia cu sprijinul capitalului străin, pe când adversarii săi susţineau partea unui consorţiu autohton de mari proprietari.

Conflictul cu mai mulți lideri conservatori, inclusiv cu primul ministru Lascăr Catargiu, l-a făcut pe Epureanu să se întoarcă spre liberali.

În 1876, el a devenit, astfel, primul șef de guvern reprezentând Partidul Național Liberal, înființat în 1875.

Noul guvern al liberalilor a iniţiat judecarea tuturor membrilor guvernului anterior, acţiune ce l-a constrâns pe Manolache Costache Epureanu să se retragă din funcţie pentru a nu-şi păta onoarea faţă de foştii colegi şi amici.

După acest episod, Epureanu revine în rândurile conservatorilor – care se aflau mult mai aproape de gândirea sa decât liberalii radicali ai grupării Brătianu-Rosetti, iar la 3 februarie 1880, Emanoil Costache Epureanu participă la fondarea Partidului Conservator, fiind ales şi primul preşedinte al acestei formaţiuni politice.

Sub preşedinţia sa, conservatorii au adoptat şi programul partidului elaborat de P.P. Carp, denumit „Era nouă” care sintetiza în termeni foarte clari doctrina formaţiunii politice: „ataşamentul pentru evoluţia organică a societăţii, pentru susţinerea unui progres măsurat şi continuu, pentru acţiunea concretă, coerentă a unui executiv reticent la imitaţiile excesive sau la construcţiile politice abstracte, pentru respectarea valorilor tradiţionale.”

Manolache Epureanu intra, astfel, în istorie, numărându-se printre fondatorii ambelor partide de pe scena politică românească a vremii.

El a publicat şi câteva lucrări remarcabile, printre acestea aflându-se „Chestia locuitorilor privită din punctul de vedere al Regulamentului Organic şi a Constituţiei”, apărută la Iaşi, în anul 1860, „Ţăranul proprietariu”, Iaşi, 1864 şi „Despre pretinsa răscumpărare a căilor ferate”, Bucureşti, 1879.

În anul 1880 se îmbolnăveşte de tuberculoză şi este obligat să se retragă din viaţa publică şi să se stabilească la moşia sa de la Epureni.

Familia sa a dorit ca el să fie înmormântat în biserica de la Epureni, ctitoria familiei sale, însă peste 200 de fruntași bârlădeni i-au scris o scrisoare lui Alexandru Exarcu (ginerele urmaș care s-a ocupat de funeraliile lui Epureanu) și l-au rugat ca trupul marelui om politic să fie înhumat în Cimitirul “Eternitatea” din Bârlad.

Primul ministru Ion C. Brătianu a decretat funeralii naționale, iar vagonul mortuar, intrat în țară pe la Ițcani, a fost escortat până la Bârlad.

La înmormântare au participat reprezentanții Casei Regale, ai Parlamentului, ai Guvernului, ai partidelor politice, ai armatei și ai autorităților locale, toți cei care au susținut discursuri au subliniat patriotismul lui Manolache Epureanu și imensa sa contribuție la crearea și modernizarea statului național român, iar presa vremii a comentat amplu despre remarcabila personalitate.

Rezumând şi citându-i pe contemporanii săi, activitatea lui Manolache Costache Epureanu a urmat convingerile fără ezitare – însă şi fără să creadă în principiul „disciplinei de partid” – fiind ferm convins că doar astfel va contribui la împlinirea intereselor naţionale majore ale ţării.

El a slujit politica lui Cuza Vodă corect şi dezinteresat, a aderat apoi la viziunile noii domnii, sprijinind puternic consolidarea Statului naţional modern – ca premier, ca ministru, ca deputat sau senator –, în toate acest contexte politice slujind interesele supreme ale ţării, iar conteporanii săi – inclusiv adversarii politici – nu au avut decât să-i recunoască “cinstea și onorabilitatea exemplară”.

Ziarul „Lupta” din 27 martie 1882: „ ... d. Epureanu susţine că este un mare pericol faptul că facem mereu împrumuturi şi că aceste împrumuturi se fac în străinătate.

Nu vedeti oare domnilor deputaţi, întreabă d. Epureanu, pericolul cel mare în care se găseşte ţara faţă de Germania, care ne ţine legaţi de mâini şi de picioare din punct de vedere economic ? Şi faţă de exportul cu totul neînsemnat ce îl facem cu Germania în raport cu importul de 80 de miliaone de lei ce ne vine din Germania ? Pericolul nu este nu numai economic, ci şi politic ! (Aplauze)

Răspunzând d-lui Porumbaru, dl. Epureanu susţine că pe când liberalii scădeau unele impozite, în acelaşi timp le măreau pe altă parte, înfiinţnd taxa proproţională de sută la sută, taxa suplimentară de 5 la sută pe lefurile funcţionarilor, etc...”

Mihai Eminescu – Articole politice: „ ... Studiind în Heidelberg, în timpul în care Juna Germanie" îşi stabilea idealurile ei politice, ca curent opus stării monarhiei absolutiste, ce domnea în Europa în urma Sfintei Alianţe, M. K. Epureanu păstrase, din studiile sale în ştiinţele politice si juridice, idealul constituţionalismului englez, bazat pe libertatea de a face ceea-ce e bine şi just, pe spiritul adevărului şi al muncii.”

Regia de montaj: Radu Sima şi Cristina Sganţă

Regia de emisie: Cristina Creţa şi Dragoş Iancu

O biografie recomandată.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 9 noiembrie 2020 (integral)

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secțiunea PODCAST de pe pagina noastră de Internet

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.