„Litoralul românesc interbelic”

România Mare avea un litoral de 412 km între Bugazu (la ieșirea în mare a limanului Nistrului, azi în Ucraina) și Ecrene sau Ecrina de azi, în Bulgaria, la nord de Varna, cuprinzând atunci coasta Bugeacului şi cea a Cadrilaterului (cu Capul Caliacra și "Coasta de Argint", între acesta și Balcic), precum și Insula Şerpilor (cedată către URSS în 1948, azi ucraineană).

În perioada interbelică continuă procesul de modernizare a litoralului, îndeosebi a porturilor și a stațiunilor turistice. Este construită calea ferată Constanța-Mangalia.

Continuă stabilirea pe litoral a numeroși români din alte provincii, iar în anii '20, în special în jurul Mangaliei se așază numeroși aromâni, astfel că pe litoral, vechii Dicieni și Mocani devin minoritari. Tot în această perioadă are loc o emigrare parțială a turcilor din zona costieră în Turcia, ca urmare a politicii lui Mustafa Kemal Ataturk de a încuraja stabilirea musulmanilor din Balcani în noul stat turc.

Cea mai importantă aşezare din punct de vedere politic, economic şi cultural este Constanţa.

Constanța este unul dintre cele mai vechi orașe atestate de pe teritoriul României. Prima atestare documentară datează din anul 657 î.Hr. când pe locul actualei peninsule (și chiar sub apele de azi, în dreptul Cazinoului) s-a format o colonie greacă, Tomis.

Orașul, numit de către regele Carol I „plămânul României”, a devenit portul principal al țării după ce Anghel Saligny a construit Podul de la Cernavodă (1885). Atunci s-au pus bazele Serviciului Maritim Român.

S-a deschis o linie maritimă spre Istambul, apoi prelungită spre Alexandria și numită „linia orientală”. Portul a fost modernizat și dezvoltat conform planului de reconstruire între 1895 şi 1909.

S-au construit drumuri și căi ferate adiționale care leagă Constanța de capitală și restul țării. Aceasta a fost o perioadă de prosperitate a Serviciului Maritim Român, ale cărui vase au navigat, nu numai pe „linia orientală” ci și pe „linia occidentală” (spre Marsilia şi Rotterdam) și pe „linia de arhipelag” (spre Pireu şi Salonic).

Orașul a suferit mult în cursul participării României la Primul Război Mondial. Multe clădiri de valoare istorică au fost distruse de către forțele germane şi bulgare. Aceste evenimente au pus capăt celei mai rapide perioade de dezvoltare din întreaga istorie a Constanței.

În perioada interbelică, 70% din traficul maritim românesc s-a concentrat în portul constănțean. Atunci s-a construit șantierul naval care a fost până la cel de-al Doilea Război Mondial cea mai puternică întreprindere a regiunii.

Mamaia, la nord de actuala stațiune, era inițial un sătuc dobrogean costier tipic, cu pescari greci şi lipoveni, oieri români şi crescători tătari de cai.

Denumirea provene de la un proprietar tătar al locului din vremea stăpânirii turcești, pe nume Mamai. Amplasamentul actual al Mamaiei era neconstruit până în 1906, când apar primele cabine de lemn reunite sub două Pavilioane, terminate cu câte un foișor, și o punte care înainta în mare. Inaugurarea primelor construcții a avut loc pe 22 august 1906, acestea fiind amenajate după planurile arhitectului peisagist Recont, în urma extinderii portului către plajele existente din sudul Constanţei și a mutării "băilor de mare" spre nord, respectiv în actuala Mamaia.

Pentru a înlesni accesul turiștilor către Mamaia (mai precis spre ceea ce este acum zona Cazinoului din Mamaia), între gara Constanţa și stațiune se montează o linie de cale ferată pe traseul ocupat astăzi se află Bulevardul Mamaia. Calea ferată a dispărut prin anii ‘60 ai secolului trecut.

Aceste prime construcții au reprezentat centrul activităților turistice din stațiune până la dispariția lor într-un incendiu în anul 1920.

După Primul Război Mondial, stațiunea se dezvoltă și începe amenajarea ei, odată cu construirea rezidenței de vară a familiei regale, în actualul Club Castel. În anul 1934 apare primul hotel, de fapt o vilă mare, iar anul următor este inaugurat Cazinoul. Primul hotel în adevăratul sens, a fost Rex (Regele) în 1936. Abia după 20 de ani încep să apară și hotelurile-bloc, primele fiind hotelul Parc și cel numit atunci Bucureşti (actual IAKI), care și astăzi reprezintă două dintre hotelurile mai înalte ale Mamaiei.

Eforie Sud este prima stațiune de pe litoralul românesc, înființată de Ioan Movilă, un boier din părțile Moldovei, la 1899, atunci când s-a pus piatra de temelie a hotelului Movilă.

La început stațiunea a purtat numele de Băile Techirghiol-Movilă, mai apoi Băile Movilă sau Techirghiol-Movilă. Potrivit publicației turistice „Carmen Sylva”, Ioan Movilă poate fi considerat cu toată certitudinea că este fondatorul stațiunii Eforie Sud, al cărei act de naștere este semnat în ultimul an al secolului al XIX-lea.

Ioan Movilă a fost un moșier cu idei înaintate, formate cu ocazia studiilor făcute în Apusul Europei, care a cunoscut stațiunile balneare din Europa, apreciind valoarea terapeutică a nămolului lacului Techirghiol și a însoleierii de la mare, valoare confirmată de către oamenii din aceste locuri, de legendele locale, de rezultatele obținute de medicii militari care tratau aici pe militarii suferinzi din Divizia Dobrogeană încă din 1894. El a luat hotărârea de a întemeia pe moșia cumpărată, o stațiune balneară între plaja mării și lac, în 1899.

Cu fonduri din exploatarea moșiei sale și cu împrumuturi făcute la bănci, Movilă aduce medici și chimiști din Viena pentru analiza apei și a nămolului, apoi începe construcția celor două hoteluri - azi Hotel Parc și un sanatoriu pentru băi calde de nămol cu 50 de cabine.

Planurile de construcție sunt întocmite și conduse de arhitectul Ivanovici și inginerul Zissu, iar pentru construcție au fost aduși meșteri zidari cu familiile, cum au fost familia Panait și Cristu, cărora le și construiește locuințe provizorii.

În primăvara anului 1902, construcțiile au fost terminate, iar Movilă a întreprins o amplă acțiune de reclamă în țară și peste hotare pentru a atrage vizitatori. Băile și hotelurile au fost deschise în perioada 15 iulie-15 august 1902. Apoi Ioan Movilă a mai luat hotărârea de a parcela și moșia dintre ape, în locuri de casă, pe care să le vândă cu scopul de a se clădi aici și alte vile și hoteluri pentru turiști.

La 15 ianuarie 1904 Ioan Movilă moare, dar familia condusă de Elena Movilă continuă vânzarea locurilor de casă pe care se construiesc noi vile și hoteluri începând din anul 1905.

În perioada 1903-1906 se construiesc aproape 50 de vile și hoteluri ca: vila Colonel Negrea, vila Cleopatra (azi Cupidon), vilele Sachelarie, Călinescu, Smântânescu, Predescu, Flora, hotelul Popovici si vila ing. Zissu construită alături de hotel Parc, vilă care a fost reparată și refăcută în 1967. Tot în această perioadă, se construiesc și anexele comerciale ale centrului, clădiri care astăzi sunt locuințe.

În 1909, Eforia Spitalelor Civile din București, înființează pe malul mării, Sanatoriul pentru combaterea tuberculozei osoase la copii, construit provizoriu, cu instalații de băi calde, aplicații de cataplasme și helioterapie. Până în 1916, ia ființă în jur, un parc cu flora montată, cu scop recreativ dar și pentru consolidarea terenului nisipos.

În anul 1925, Eforia Spitalelor Civile din București a adus aici pe doctorul Victor Climescu, care după cel de-al doilea război mondial realizează o adevărată școală românească de chirurgie osteo-articulară pentru combaterea tuberculozei osoase. Peste 50.000 de suferinzi au trecut prin acest sanatoriu până în anul 1968.

Stațiunea Eforie Sud nu a avut străzi până în 1920, deși ea fusese construită, la început, pe baza unui plan de sistematizare întocmit în 1906 de către arhitectul Arta Florescu, membru al familiei Movilă. Spre vile se mergea pe alei și poteci, care plecau din șoseaua centrala Constanța-Mangalia.

Prin 1920, un om de inițiativă - Constantinescu (i se spunea Căpitanul) a organizat transportul cu pontonul pe lacul Techirghiol. Pontonul era de fapt o plută mare, fixată pe niște bacuri, și mișcată de un motor cu ardere internă, ce făcea 20 de minute de la Techirghiol la Movilă (azi, Eforie Sud), depunându-și pasagerii pe malul unde Ioan Movilă ridicase sanatoriul pentru băi calde și nămol și hotelul menționat.

În septembrie 1916, populația din Movilă este evacuată din stațiune. Hotelurile, vilele și băile rămân la dispoziția armatei germano-bulgare. Construcțiile au stagnat, urmând să fie reluate după 1919.

Încă din 1919, se pun bazele societății anonime Techirghiol- Movilă cu scopul de a se vinde locuri de casă formate pe moșia Movilă parcelată, acțiune desfășurată acum sub conducerea lui Sever Movilă, a Artei Florescu și a altor membri ai familiei. Acum se inițiază un nou plan de sistematizare cu locuri de casă între 600 m2 și 1000 m2, iar perimetrul construibil a fost stabilit după felul construcțiilor, în zona hoteluri, zona vile, zona obiective comerciale, precum și zona industrială, drumuri, străzi și alei.

Până în 1938, se construiesc în stațiune după acest plan aproximativ 500 vile, hoteluri și case de locuit. Stațiunea ajunge astfel să poată găzdui în 1938 până la 20.000 vizitatori pe sezon.

Profesorii Mrazec și Marius Sturza, apreciind dezvoltarea stațiunii între 1930-1939, precizau într-o prezentare propagandistică că: „Stațiunea balneară «Carmen Sylva» este una dintre cele mai mari stațiuni din țară. Nu există în Europa o stațiune balneară care într-un timp atât de scurt să fi luat un avânt atât de impunător”.

Societatea Movilă construiește clădirea actualelor hale, inițial cu scopul de a servi ca garaje, magazii și locuinței la etaj (între 1930-1939). După 1939 s-a construit Cazinoul de azi.

În 1927 se termină linia de cale ferată și gara, toate asigurate prin munca ieftină a ostașilor din armata căilor ferate, condusă de general Ionescu din cavaleria regală.

Spre sfârșitul perioadei 1920-1935 s-a construit biserica locală și școala, din inițiativa locuitorilor stabili, cu ajutorul familiei Movila, care donează prin societare loturile și contribuie cu materiale și bani.

Conducerea administrativă a fost îndeplinită în perioada 1918-1927 de către Primăria satului Tuzla. În 1928 stațiunea Movilă a devenit comună rurală, iar în 1929 comună urbană și i se schimbă numele în Carmen Sylva.

Din 1948, stațiunea s-a numit Vasile Roaită, iar din 1962 numele i s-a schimbat în Eforie Sud.

Comunitatea germană din Techirghiol (formată din așa-numiții germani dobrogeni) a fost înființată în 1907.

În anul 1940, au părăsit așezarea 256 de germani, fiind strămutați cu forța în Germania, sub lozinca Heim ins Reich (Acasă în Reich), în sat rămânând numai 19 persoane.

Techirghiol este și printre primele stațiuni din România cu o companie din domeniul farmaceutic, care folosește ingrediente extrase din Lacul Techirghiol în scop terapeutic. Produsele cunoscute sunt săpunurile cu ingrediente naturale, uleiurile pentru masaj și cremele de îngrijire pentru ten.

Mangalia devine un port modern (al doilea port maritim după Constanța), cu vreo 3000 de locuitori permanenți în 1938, dar care devin peste 10.000 vara. Orașul crește rapid mulțumită plajei de la Tatlageac-Comorova, ce se întinde pe mai mulți kilometri între capurile Schitu și Baglaru (azi, Aurora).

Mangalia a fost portul de ataș al primului submarin românesc, „Delfinul” şi al goeletei „Speranţa”, folosită în anii 1972-1976 pentru turnarea serialelor „Doi ani de vacanță” și „Toate pânzele sus !”

După al Doilea Război Mondial, orașul devine zonă militară de frontieră și turismul stagnează timp de zece ani.

Regia de montaj : Carmen Nicolau şi Alexandru Balaban

Regia de emisie: Lucian Flencheş şi Adriana Anica

AUDIO: Istorica, ediţia din 12 august 2019

Galerie foto:

Litoralul românesc al Mării Negre în perioada interbelică. Basarabia. Aici plaja de la Şabolat cu debarcaderul (azi în Ucraina). Credit: focus.ua

Plaja de la Şabolat cu digul. Credit: focus.ua

Sanatoriul de la Bugaz (TBC-Copii), construit de statul român în perioada interbelică. Credit: focus.ua

Afiş de promovare a turismului pe coasta basarabeană a Mării Negre. Credit: a1.ro

Budachi-Cordon: lecţia de înot (sus) şi plimbare cu barca (jos). Credit: oldchisinău.com

Plaja "Dacia" de la Budachi. Credit: focus.ua

De pe "Coasta de Argint sau Dobrogea de Sud (Balcic). Credit: https://www.landesarchiv-bw.de

Trei generaţii, vilegiatură la Marea Neagră. Anul 1920. Credit: imaginecontinua.wordpress.com

Cadâne în Constanţa. Ilustrată colorată şi francată. Credit: adevarul.ro

Pe plaja (Domniţa Ileana) de la Constanţa. Credit: a1.ro

La

Mamaia, plaja "Tataia". Credit: a1.ro

Movila. Plaja "Duduia". Credit: a1.ro

La Constanţa. Credit: reporterntv.ro

Tineri din perioada interbelică la mare. Credit: http://www.radioconstanta.ro

Costume de baie. Perioada interbelică, la mare. Credit: vilegia.ro

Carmen Sylva sau Eforie-Sud. Credit: http://www.primaria-constanta.ro

Mangalia. Credit: http://www.primaria-constanta.ro

Reproduceri după "Revista Băilor", publicaţie locală de promovare turistică a litoralului românesc. Credit: http://bjconstanta.ro

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.roşi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secțiunea PODCAST de pe pagina noastră de Internet

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.