„Legea minelor din anul 1924”

Noua configuraţie teritorială şi de putere după Primul Război mondial a adus schimbări şi în abordările de politică economică ale noilor state sau statelor întregite cum a fost şi cazul nostru.

După aproape 30 de ani, statul român prin guvernul liberal (1922-1926) a iniţiat structura legislativă pentru crearea unei industrii naţionale, în care ponderea capitalului autohton să fie cea dintâi, primordială.

Guvernanţii liberali au promovat legi ale energiei, apei şi resurselor minerale care ofereau baza unei dezvoltări ulterioare.

Noul cadru constituţional (articolul 19) legifera că bogăţiile minerale ale subsolului aparţineau statului român fără nici o condiţie, faţă de trecut, când acestea erau de drept ale proprietarului de terenuri.

Legea minelor din 1924 a fost considerată corolarul măsurilor legislative din economia românească a timpului. A fost creată de Vintilă Brătianu, însă poartă în istorie numele ministrului de Industrie şi Comerţ, Tancred Constantinescu, căci V. Brătianu era ministru al finanţelor.

Încă de la dezbaterile pentru articolul 19 din Constituţie şi apoi efectiv asupra conţinutului legii minelor, atmosfera a fost încordată, acuzaţiile din interior şi cele din partea principalelor state occidentale au fost foarte dure.

N-au lipsit protestele scrise şi verbale ale diplomaţilor din Franţa, Marea Britanie, Olanda, Belgia, Italia, Statele Unite care cereau deseori în mod explicit şi ultimativ ca guvernul lui Ionel Brătianu să nu pună în mişcare naţionalizarea subsolul României Mari.

Explicaţia e astăzi la îndemână prin nenumărate izvoare istorice. Structura de capital străin din industria petrolului a fost înainte de război în proporţie de 94-96 la sută, o schimbare în defavoarea profiturilor societăţilor străine de exploatare a petrolului românesc fiind considerată mai mult ca un gest inamical, o stirbire a intereselor afacerilor deţinute de străini.

Înainte de promulgarea legii minelor, în anul 1924 în România are funcţionau sau erau înscrise peste 180 de societăţi de exploatare a ţiţeiului dintre care numai patru erau româneşti.

Prevederile cele mai contestate ale legii s-au referit la componenţa consiliilor de administraţie ale societăţilor de exploatare şi personalului angajat, precum şi asupra dreptului de intervenţie a statului român prin reprezentanţii săi.

Două treimi din membrii consiliilor de administraţie să fie români.

Două treimi din angajaţii societăţilor de exploatare să fie români.

Directorul general să fie român.

Preponderenţa capitalului investit să fie românească – 60 la sută, iar restul, străină – 40 la sută.

În aceste condiţii, deciziile erau luate de reprezentanţii statului român care urmăreau avantajele financiare şi economice pentru România şi mai puţin pentru capitalul străin.

Atât proiectul legii minelor, cât şi dezbaterile şi ulterior aplicarea acesteia au fost foarte contestate de guvernele statelor occidentale fie prin politicieni, fie prin diplomaţi, lobbyul companiilor străine fiind foarte activ.

Presa internaţională, atât marile cotidiane, cât şi cele de economice au condamnat în termeni duri prin lungi şi intense campanii de presă deciziile de politică economică ale guvernului liberal.

Când s-a ajuns la punctul în care ameninţarea cu ruperea relaţii diplomatice devenise reală, partea română a decis să facă concesii părţilor reclamante.

Presiuni au fost exercitate fie pe cursul de schimb valutar : leu – valute convertibile, fie pe piaţa internaţională de creditare, ori la regimul de restituire a datoriei de război a României.

Opoziţia politică a protestat şi acţionat deseori în acord cu interesele capitalului străin din România, cei mai înverşunaţi s-au dovedit fruntaşii politici ai Partidului Naţional din Transilvania, ai Partidului Ţărănesc, Partidului Poporului-Averescu care socoteau că politica „porţilor deschise” era mai bună decât cea liberală „prin noi, înşine”.

De altfel, odată cu venirea la putere a unui guvern majoritar naţional-ţărănesc (Partidul Naţional din Transilvania şi Partidul Ţărănesc din vechiul Regat fuzionaseră în 1926) legea liberalilor a fost înlocuită cu o alta în anul 1929, autorul său fiind ministrul şi economistul Virgil Madgearu.

Legea minelor a mai schimbată încă o dată în 1937.

Mai multe informaţii găsiţi în lucrarea regretatului istoric Gheorghe Buzatu „ O istorie a petroului românesc”, editura Demiurg din iaşi, apărută în două ediţii, în anul 2009.

Contribuţii editoriale : dl. Dan Falcan, istoric despre „Oameni politici şi oameni de stat ai României interbelice”. Un interviu de Mirela Băzăvan.

AUDIO, Istorica, ediţia din 8 octombrie 2018 (integral: 34’ 43’’)

Regia de montaj : Monalisa Sorescu

Regia de emisie : Dana Burcea şi Victor Mihăescu

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST (colţul din dreapta).

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www.romania-actualitati.ro