„ La 29 de ani de la Revoluţie”

„ ... cea mai mare contribuţie la blocarea tancurilor au avut-o tinerii şi copiii. Alergau printre ele ca titirezii, introduceau câte ceva la şenile, în orice orificiu. Cred că eu eram cel mai în vârstă. Pe scurt, cu răngi, cu sârme, cu ţăruşi de metal smulşi din gărduleţele rondourilor de flori, am reuşit să-i imobilizăm. Ne puseserăm în cap să-i vedem, voiam să-i scoatem pe piţigoi (pe tanchişti – n.n.) din dihanie. (...) În timp ce noi ne ocupam de tanchişti, alţii dădeau butoaiele de motorină jos, le spărgeau. Au încercat să le dea foc, n-au reuşit, nu ardeau, dar s-a făcut un fum de te-necai. (...) Aici s-a produs ceva ce nu sunt în stare să explic. La un moment dat, m-am trezit lovind un tanc cu barosul ! Mi-l dăduse cineva, i-l luasem eu cuiva din mâini, greu de spus. (...) Loveam şi până la urmă am reuşit să fac treabă bună – ce înseamnă scula potrivită şi mâna iscusită ! Am distrus mitralierele şi proiectorul !”

(Eustaţiu Cornel Laurenţiu, revoluţionar din Timişoara)

„ ... s-au strâns în jurul nostru diferiţi cetăţeni. Au început să ne insulte, să ne lovească cu pietre... Aveau sticle incendiare, bucăţi de fier, lemn, pietre. Ne-au agresat direct, ne-au înjurat... Au început să strige soldaţilor: „Omorâţi-vă comandanţii !”, „Daţi-ne puştile !”, „Veniţi cu noi, ştim noi ce avem de făcut !” Către orele 21.00, agresivitatea tinerilor exaltaţi a devenit foarte primejdioasă. Erau deja la un metru, săreau pe noi. Câţiva soldaţi fuseseră răniţi, s-au aruncat sticle incendiare pe două transportoare. Au aruncat cu pietre în proiectoare, toate proiectoarele şi toate farurile au fost sparte. Antena unei staţii de radio a fost ruptă. Unul din cele două TAB-uri a luat foc. (...) Am reuşit până la urmă să-i oprim(...) La tancuri am văzut un dezastru pe care nici nu-l bănuiam. Tot ce se putea smulge de pe tancuri, s-a smuls, tot ce se putea fi luat, s-a luat. O jumătate de metru de piese se afla pe asfalt, motorina ardea, ardeau şi galeţii, ardea parte din grilele de la camera energetică, capacele erau deschise. Înăuntru am văzut proiectile aruncate aiurea. Cu tot detaşamentul am înconjurat zona şi am asigurat protecţia până când a fost trimis maiorul Motreanu cu un tractor de tanc şi cu câţiva soldaţi. S-a început tractarea tanc cu tanc.”

(mr. Paul Vasile cmdt. Regimentul 90 Mecanizat/U.M. 01140 Lugoj)

Două decupaje din volumul „Victorie însângerată. Decembrie 1989”. Autor: dl. dr. Constantin Corneanu.

Aceste scene s-au desfăşurat la Timişoara până în 22 decembrie 1989, dar şi la Cluj, Bucureşti şi alte oraşe din România acum 29 de ani.

Bilanţul Revoluţiei din Decembrie 1989 rămâne oricum am face, tragic: 1 064 de persoane ucise şi 3 352 de răniţi. Cele mai multe victime au fost înregistrate după 22 decembrie, când este considerată data dizolvării instituţiilor vechiului regim şi a puterii acestora.

Procesului Timişoara a început la 2 martie 1990 şi a ţinut până în 1991. „Lotul Timişoara” a fost alcătuit din ofiţeri de miliţie, securitate şi reprezentanţi ai vârfurilor PCR, consideraţi vinovaţi de reprimarea manifestaţiilor din Timişoara, din perioada 16-20 decembrie 1989. Nimeni din Armată nu a fost inculpat, deşi mai târziu au ieşit la iveală activităţile MapN-ului de la Revoluţie.

Nici până astăzi, cu excepţia acestui proces, nu au fost stabilite cauzele şi vinovăţiile pentru pierderile suferite în decembrie 1989.

Parchetul general a obţinut de la preşedintele României în primăvara acestui an, urmărirea penală pentru infracțiuni contra umanității față de Ion Iliescu, Petre Roman, Gelu Voican-Voiculescu şi contra-amiralul Emil Dumitrescu, în dosarul Revoluției din 1989.

S-au scris nenumărate cărţi şi studii despre evenimentele din decembrie 1989. Dosarele de urmărire penală de la parchete sunt uriaşe şi conţin sute şi mii de mărturii.

Cu toate acestea, la întrebările simple nu s-au dat încă răspunsuri ferme, documentate şi acceptate de o instanţă.

Pe Internet circulă în continuare versiuni dintre cele mai diferite. Pe lângă istorici, despre Revoluţie, desfăşurarea sa, despre oameni şi fapte au scris şi memorialiştii Securităţii, care în epocă au avut funcţii de conducere în această instituţie.

Avem de unde alege, dar nu putem alege adevărul de fabulaţie, pare a fi una din concluziile acestui subiect, dezbătut în continuare cu multă pasiune, atât de istorici, cât şi de publicul larg.

Contribuţii editoriale : Adrian Ujică şi Harum Farouki, realizatori ai filmului documentar „Videogramele unei Revoluţii”, an de producţie 1992.

AUDIO: „Istorica”, ediţia din 17 decembrie 2018 ( integrală – 38’ 17’’)

Regia de montaj: Nicu Tănase şi Elena Batală

Regia de emisie: Monica Zaharia şi Izabel Jerdea.

Emisiunea „ Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST (colţul din dreapta).

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www.romania-actualitati.ro