„KGB vs. Securitate sau Comploturi politico-militare în regimul Ceauşescu”

Să spunem că avem două puncte din care privim situaţia: fie Securitatea a fost mult prea activă, omniprezentă şi puternică pentru a preveni eventuale comploturi sau tentative de complot împotriva regimului Ceauşescu, fie colaboratorii săi, instituţiile de forţă ale statului şi o parte a populaţiei îi erau fidele liderului.

Fără a fi prea multe cazuri documentate – din care să reiasă clar cu probe – opoziţie la regimul Ceauşescu a existat.

Această opoziţie a îmbrăcat mai multe forme. De la critici şi luări de poziţie în public până la răspândirea de manifeste şi încurajarea unor forme mai active de nesupunere – cazul tipăririi de ziare samizdat până la cazul siucidar Liviu Babeş – până la colportarea şi cererea pentru ajutor şi asistenţă adresate Moscovei.

Occidentul nu a fost nici el străin de încurajarea acţiunilor individuale sau de grup pentru îndepărtarea lui Nicolae Ceauşescu din postura de lider. Au fost curtaţi mai mult personalităţile din mediul cultural şi academic cu excepţia momentului 1977: înfiinţarea SLOMR (Sindicatul Liber al oamenilor Muncii).

Intervenţiile discrete, mai mult sau mai puţin ale Moscovei au ţintit debarcarea lui Ceauşescu pentru poziţia sa exprimată în anii 1968, 1974, 1976, 1978 în cadrul Blocului de Est, fie prin decalaraţii publice, fie prin activitatea guvernamentală în diverse organisme politice internaţionale sau exprimate în confruntarea Est-Vest la nivel de supra-puteri.

Moscova s-a folosit îndeosebi de persoane ajunse în carieră la conducerea unor ministere, servicii sau aparat central de partid. Persoane ce majoritar au făcut studii în străinătate şi asupra cărora bănuia îndoiala că au fost recrutaţi de serviciile de informaţii sovietice.

Cea mai mare parte din liderii partidului unic în perioada de dinainte şi după război, cunoscuţii cominternişti, repudiaţi de Ceauşescu ca principali rivali ai săi pentru uzurparea sa şi a funcţiei de secretar general al PCR au fost îndepărtaţi de nivelurile puterii, de accesul la informaţii de prima mână. Alexandru Bârlădeanu, Gheorghe Apostol, Silviu Brucan, Grigore Răceanu au cunoscut rigorile supravegherii şi controlului exercitat atât de partid. Cât şi de Securitate.

Nici activiştii mai tineri care au veit cu echipa liderului la conducerea statului după 1965 n-au fost mai bine trataţi în momentul când au arătat primele semne ale împotrivirii.

Poate – nu sunt date certe acum – că cea mai vizibilă atenţie a sovieticilor s-a îndreptat spre cadrele militare cu ajutorul cărora era teoretic, mai lesne de îndepărtat Ceauşescu. Generalul Iosif Şerb a fost unul din primele cazuri de colaborare cu sovieticii. Un altul a fost Nicolae Militaru care i-a supravieţuit lui Ceauşescu şi chiar ajunsese la conducerea statului după 1989, îndeplinind funcţia de ministru al Apărării naţionale.

Cazuri au mai fost însă de mică amplitudine, cele mai multe fiind gonflate de propadanga deschisă îndreptată împotriva regimului după 1980, atât din Est, cât şi din Vest.

Amestecul străin în politica de guvernare a României socialiste a fost mai evident pe parcursul deceniului nouă şi culminând la finalul acestuia.

Franţa şi Olanda preluaseră iniţiativa schimbării liderului şi a sistemului politic încă de la sfârşitul anului 1988, Franţa fiind responsabilă în cadrul comunităţii occidentale de acţiunile politice, Olanda din partea NATO de operaţiuni clandestine.

Ungaria s-a dovedit foarte activă în pregătirea amorsării răsturnării regimului Ceauşescu după august 1989. Iugoslavia culegea informaţii, iar Moscova tatona capacitatea de rezistenţă a instituţiilor de forţă ale României, fie prin misiuni de culegere de informaţii pe teritoriul românesc, fie prin concentrarea de trupe la frontiera sa cu România.

Pelerinajul turiştilor sovietici în România este un episod controversat printre cercetătorii istorici, nici astăzi confirmat şi asumat de Moscova, certitudinea care ne-a rămas este că aceştia au acţionat într-adevăr în oraşele onorate mai târziu cu titlul de oraşe-martir.

În acelaşi registru se încadrează şi existenţa şi funcţionarea presupusei reţele „R interne 246”. Nici azi nu se ştie dacă a avut o legătură cu sovieticii sau a funcţionat ca o structură a Direcţiei de Informaţii a Armatei pe timp de război, deturnată de şefii săi pentru servicii aduse noii puteri politice din timpul transferului violent de putere.

Contribuţii editoriale : dl. prof. dr. Andrei Ţăranu – SNSPA despre organizarea şi desfăşurarea loviturilor de stat şi a revoluţiilor. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Regia de montaj: Radu Sima şi Monalisa Leonte

Regia de emisie : Claudia Buzică şi Ileana Băjenaru

AUDIO „Istorica”, ediţia din 25 februarie 2019 (integral: 35' 26'')

Emisiunea „ Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secțiunea PODCAST de pe pagina noastră de Internet

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.