„Între incertitudine şi opoziţie. Basarabia anului 1918”

Votul de la 26 martie 1918 a consfiinţit unirea Republicii Democratice Moldoveneşti cu România, însă cu condiţii:

„1. Sfatul Ţării actual rămâne mai departe pentru rezolvarea şi realizarea reformei agrare, după nevoile şi cererile norodului; aceste hotărâri se vor recunoaşte de guvernul român.

2. Basarabia îşi păstrează autonomia provincială, având un Sfat al Ţării (Dietă), ales pe viitor prin vot universal, egal, direct şi secret, cu un organ împlinitor şi administraţie proprie.

3. Competenţa Sfatului Ţării este: a) votarea bugetelor locale; b) controlul organelor zemstvelor şi oraşelor; c) numirea tuturor funcţionarilor administraţiei locale prin organul său împlinitor, iar funcţionarii înalţi sunt întăriţi de guvern.

4. Recrutarea armatei se va face, în principiu, pe baze teritoriale.

5. Legile în vigoare şi organizaţia locală (zemstve, oraşe) rămân în putere şi vor lua parte la lucrările lui şi reprezentanţii Basarabiei.

6. Respectarea drepturilor minorităţilor din Basarabia.

7. Doi reprezentanţi ai Basarabiei vor intra în Consiliul de Miniştri român, acum desemnaţi de actualul Sfat al Ţării, iar pe viitor luaţi din sânul reprezentanţilor Basarabiei în parlamentul român.

8. Basarabia va trimite în parlamentul român un număr de reprezentanţi proporţional cu populaţia, aleşi pe baza votului universal, egal, direct şi secret.

9. Toate alegerile din Basarabia pentru voloste şi sate, oraşe, zemstve şi parlament se vor face pe baza votului universal, secret şi direct.

10. Libertatea personală, libertatea tiparului, a cuvântului, a credinţei, a adunărilor şi toate libertăţile obşteşti vor fi garantate prin Constituţie.

11. Toate călcările de lege, făcute din motive politice în vremurile tulburi ale prefacerii din urmă, sunt amnistiate. Basarabia, unindu-se ca o fiică cu mama sa România, parlamentul român va hotărî convocarea neîntârziată a Constituantei, în care vor intra proporţional cu populaţia şi reprezentanţii Basarabiei, aleşi prin vot universal, egal, direct şi secret, spre a hotărî împreună cu toţii înscrierea în Constituţie a principiilor garanţiilor de mai sus.”

De la sfârşitul lunii februarie şi până la şedinţa din 27 martie a Sfatului Ţării, au avut loc mai multe acţiuni care cereau Unirea. Au fost cereri ale intelectualilor, ale proprietarilor de pământ, ale Partidului Naţional-Moldovenesc, ale unor deputaţi din Blocul Moldovenesc al Sfatului Ţării, dar cele mai importante au fost rezoluţiile din 3 şi 13 martie ale adunărilor comune ale zemstvelor şi ale marilor proprietari din judeţele Bălţi şi Soroca.

Anume aceste rezoluţii au fost considerate ca cele mai convingătoare cereri de unire.

La pregătirea Unirii au participat deputaţii Blocului Moldovenesc, printre care Ion Inculeţ, Daniel Ciugureanu, Pan Halippa, Pan Erhan, Anton Crihan, Ştefan Holban.

Unirea a fost împărtăşită şi de masele populare. Chiar şi marii proprietari au pledat pentru Unire, deoarece ei se temeau că bolşevicii le vor confista pământurile.

Reacţionând la pretenţiile nejustificate ale Ucrainei, Sfatul Ţării a adoptat, la 16 martie 1918, o declaraţie de protest ce urma să fie înmânată de către o delegaţie de la Chişinău guvernului ucrainean,căruia i se cerea recunoaşterea independenţei Basarabiei şi era atenţionat asupra faptului că: “Teritoriul Republicii Moldoveneşti în hotarele fostei gubernii a Basarabiei este indivizibil şi nici o parte a Republicii Moldoveneşti nu poate fi ruptă în folosul altui stat”.

La 27 noiembrie/10 decembrie 1918, Statul Ţării a adoptat o declaraţie prin care renunţa la condiţiile impuse la unirea din 27 Martie „fiind încredinţată că în România tuturor românilor regimul curat democratic este asigurat pe viitor.

Sfatul Ţării, în preziua Constituantei române, care se va alege pe baza votului universal, rezolvând chestia agrară după nevoile şi cerinţele poporului, anulează celelalte condiţiuni din actul unirii din 27 Martie şi declară unirea necondiţionată a Basarabiei cu România mamă”.

Între timp, unirea Basarabiei cu România fusese promulgată prin decretul-lege dat la Iaşi, la 9/22 aprilie 1918, iar guvernele de la Bucureşti porniseră pe calea reformelor electorală şi agrară. Cea din urmă, solicitată intens la Chişinău, a fost promulgată prin Decretul nr 1038 din 11 Martie 1920, publicat în Monitorul Oficial nr. 258 din 13 Martie 1920.

Generalul Arhtur Văitoianu (născut în Basarabia) a fost primul Guvernator - octombrie 1918, cu titlul de Comisar General al Guvernului în Basarabia, în care calitate a contribuit mult la refacerea provinciei basarabene în acele vremuri grele de criză și anarhie.

Recunoaşterea externă a unirii a fost una dintre cele mai dificile însărcinări, atât pentru guvernul român, cât şi pentru fruntaşii basarabeni.

Aliaţii victorioşi împreună cu România – stat asociat aveau să constate că după încheierea războiului aveau interese diferite.

Franţa şi Marea Britanie încercau să recupereze cheltuielile de război făcute cu înarmarea şi aprovizionarea Rusiei, dar şi pe seama învinşilor, Statele Unite ale Americii prin preşedintele Wilson gândeau cum să redefinească noile zone de influenţă în modul cât mai avantajos lor.

În plus, Aliaţii occidentali nu mai recunoşteau României promisiunile făcute în august 1916 la intrarea noastră în război, fiindcă spuneau aceştia, acele promisiuni au fost înlăturate de pacea separată pe care am semnat-o cu Puterile Centrale în mai 1918, la Bucureşti.

Cam de prin toate părţile fusesem înconjuraţi, iar cererile noastre aşteptau să fie recunoscute. La 5 martie 1919, Jules Laroche, reprezentant al guvernului francez la Conferinţa de Pace de la Paris, cu acceptul delegaţilor britanici şi americani, anunţa acceptul Consiliului Suprem că „ luând în considerare aspiraţiile generale ale populaţiei Basarabiei, caracterul moldovenesc al regiunii din punct de vedere geografic şi etnic, cât şi argumentele istorice şi economice, Comisia se pronunţa pentru recunoaşterea unirii Basarabiei cu România.

Acest demers însă, urma să fie blocat de secretarul de stat american, Robert Lansing, care în cadrul Consiliului Miniştrilor de Externe din 8 mai 1919, atrăgea atenţia asupra faptului că în cadrul Conferinţei de pace nu au competenţa de a judeca speţa unui stat cu care Aliaţii nu au fost în război.

Deşi a recomandat şi recunoaşterea guvernului lui Kolceac (alb-gardist, opozant bolşevicilor) acest demers nu a fost sprijinit şi prin urmare Rusia nu a fost invitată la Conferinţa de Pace.

O poziţie oficială, Rusia nu a avut la aceste negocieri de pace, însă o importantă delegaţie rusească cu participare diversă, cu excepţia bolşevicilor fusese invitată în Conferinţă, ruşi care au cerut în mai multe rânduri nerecunoaşterea uniri Basarabiei cu România şi reîntoarcerea la vechiul imperiu, de-acum o republică federativă cu guvern comunist, la Moscova.

Actul de la 26 martie 1918 a constituit şi principala piedică în normalizarea relaţiilor româno-ruse-sovietice în următoarele două decenii, Moscova în repetate rânduri sancţionând acest act politic, cerând revenirea Basarabiei în componenţa URSS.

Contribuţii editoriale : Prin hărţi 3D spre cunoaşterea istoriei României şi a Republicii Moldova cu d-na conf.univ. dr. Rodica Ursu de la „Eurodidactica”. Un interviu de Mirela Băzăvan.

AUDIO : Istorica, ediţia din 19 martie 2018 (integral exclusiv on-line : 32’13’’)

Regia de montaj : Mădălina Coman

Regia de emisie : Monica Zaharia şi Lucian Flencheş

Emisiunea „Istorica”se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST (colţul din dreapta).

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www.romania-actualitati.ro