„Înţelegerea Balcanică – mijloc de prezervare a păcii”

La 9 februarie 1934, patru state din regiune se puneau de acord pentru constituirea unei noi asocieri politice şi militare. Iugoslavia, România, Grecia şi Turcia.

A doua organizaţie ce milita pentru pace, alegând starea de neutralitate, de evitare a unei absorţii într-unul din curentele revanşarde şi revizioniste ale acelor vremuri.

O nouă încercare după tentativa din 1921 la constituirea „Micii Înţelegeri” sau Mica Antantă ce îşi epiuzase în parte instrumentele şi puterea de atracţie, însă conservase câteva principii esenţiale ţărilor membre, Cehoslovacia, Iugoslavia şi România, păstrarea integrităţii teritoriale şi prezervarea păcii în regiune.

Două asocieri colective pentru apărarea independenţei statelor mici şi mijlocii din această parte a Europei, lipsite de aportul Poloniei ori al Bulgariei, vectori ai politicii externe franco-britanice extinse în concordanţă cu propriile lor interese în zonă.

Termenul de interese limitate născut sau pus în circulaţie la Conferinţa de pace de la Paris (1919-1920) avea să capete în decursul a două decenii multă consistenţă şi din păcate, să nască multe instaisfacţii în rândul ţărilor componente acestor două organizaţii colective.

Evoluţia ambelor asocieri regionale confirmă încă o dată echilibrul firav între interesele naţionale ale ţărilor mici şi mefienţa intereselor Marilor Puteri.

Pentru a rezista, statele membre ale Înţelegerii balcanice aveau nevoie de puncte clare de vedere în poziţiile politice adoptate, dublate de o colaborare economică stabilă şi profundă şi de un scut militar real.

Raporturile politice au fost aproape excelente cu excepţia unor prestaţii ale venerabilului Elefterios Venizelos şi inducţiei reprezentată de Milan Stojadinović, ambii prim miniştri ai Greciei şi respectiv Iugoslaviei.

Pentru celelalte condiţii, reuşita a fost mai puţin vizibilă şi precumpănitoare. Criza economică mondială a lovit deopotrivă în puterea organizaţiei, dificultăţile au fost nenumărate şi de amplitudine în fiecare din ţările membre, iar apărarea nu s-a putut realiza din cauza lipsei consistente de susţinere financiară, dar şi a complicaţiilor generate de tabloul politic european.

În plus, garanţiile oferite de sistemul de pace de la Versailles se arătau destul de solide, iar planurile de înarmare , înzestrare şi modernizare ale unei armate naţionale nu erau privite prea bine. Investiţiile în diplomaţie şi negocieri erau evident mult mai ieftine şi accesibile.

Schimbările din viaţa politică a Germaniei şi apelul tot mai insistent către renegocierea sferelor de influenţă şi revenirea la curentul revizionist împărtăşite şi de Rusia Sovietică, Ungaria sau Bulgaria pentru a contextualiza interesul naţional românesc au fost poate cele mai obiective motive pentru funcţionarea Înţelegerii Balcanice.

Cehoslovacia şi România se găseau în postura statelor vulnerabile pentru integritatea şi suvernaitatea lor. Cehoslovacii din partea Germaniei, iar România, mai mult şi mai grav din poziţia geografică a vecinilor, declaraţi înfrânţi după Marele Război, care ridicaseră cu mult timp înainte pretenţii teritoriale asupra unor părţi ale statului unitar român al României mari: Basarabia, Transilvania şi Dobrogea.

Atât timp cât Franţa şi Marea Britanie ofereau suport politic sau garanţii politice construcţiei de la Versailles şi statele asociate din Marele Război puteau funcţiona în cadrul stabilit. Pe măsură ce puterea acestora începea să slăbească atât Mica Antantă, cât şi Înţelegerea Balcanică erau supuse la mari presiunişin partea ţărilor contestatare. Într-o formulare simplă, prea puţini prieteni şi prea mulţi adversari.

De altfel unul dintre motivele destrămării acestor alianţe a fost însăşi poziţia conciliatoristă reprezentată de aliaţii noştri tradiţionali din Occidentul european în faţa celor cu care semnaseră cândva tratate separate de pace în anii 1919-1920.

Directoratul celor patru (Franţa, Marea Britanie, Italia şi Germania) a constituit una din piedicile păstrării status quo-ului interbelic pentru naţiunile reîntregite şi cele nou apărute la care s-a adăugat propriile erori ale acestora, dar şi un tip de suficienţă în conducerea politică bazată pe credinţa că tratatele şi înţelegerile sunt perpetuee.

De asemenea, geografia politică, particularităţile istorice între state diferite ca orientare au alimentat creşterea neîncrederii generale şi generat soluţii greşite sau erori de apreciere.

Rămâne totuşi mai mult decât meritorie prestaţia diplomaţiei româneşti, alături de omologii lor din ambele asocieri colective de securitate. Prin eforturile unor personalităţi a putut fi prezervat un climat de pace, o insistenţă pentru negociere şi înţelegere între ţări care-şi doreau să urmeze propria lor cale de dezvolare, de evoluţie.

Contribuţii editoriale: dl. conf. dr. Daniel Citirigă, prodecan ala Universitatea „Ovidius” din Constanţa despre lipsa ajutorului militar angajat în asocieri defensive gen Mica Antantă sau Înţelegerea Balcanică. Un interviu de Mirela Băzăvan.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 19 februarie 2024 (integral)

Regia de montaj: Georgeta Ruse

Regia de emisie: Nicoleta Rotar, Claudia Buzică şi Costin Iorgulescu

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321