„Intelectualii şi Securitatea. Studiu de caz: anii ‘80”

Să privim în oglindă două tablouri: al intelectualilor din anii ‘50 şi pe cel al intelectualilor din anii ‘80.

Diferenţe de atitudine, comportare, politică represivă, nivel al aderenţei.

Ce nu s-a schimbat a fost volumul ideologic. Încărcat şi în anii ‘50 şi în anii ‘80.

Aproape o generaţie întreagă de intelectuali – socotiţi vinovaţi de dezastrul ţării sau de învinuiţi că gândeau împotriva noului regim – a fost ruptă de la rosturile ei, judecată, condamnată, victimizată, terorizată, parte din ea răposată în lagăre de muncă şi închisori politice. Aceştia au fost intelectualii formaţi la şcoala interbelică.

Intelectualii din ani ‘80 născuţi după război, educaţi sub controlul noului regim, unii încurajaţi la început pentru construirea unei cariere profesionale la niveluri înalte s-au lovit la rândul lor de mecanismele partidului-unic care uniformiza conştiinţe şi nivela parcursuri.

Cu toată rigiditatea controlului, deschiderea României spre valorile occidentale după 1964 a influenţat valoarea, ţinuta şi formele de expresie ale unei libertăţi limitate acordate intelectualilor.

Intelectualii aflaţi în consonanţă cu valorile proclamate de regim s-au bucurat de cele mai multe avantaje. De a studia în străinătate, de a scrie cărţi, de a se exprima în public, de a parcurge etapele unei ascensiuni academice.

Cursul politic naţionalist aşa după cum îl proiectase liderii partidului-stat a prins la mulţi intelectuali tineri. Vara anului 1968 i-a înflăcărat pe mulţi, grăbindu-se să depună adeziuni pentru noul curs politic reformator.

Spiritul de frondă al partidului unic împotriva Moscovei şi a celorlalţi parteneri din Blocul Răsăritean se potrivea destul de bine cu spiritul tinerilor intelectuali.

Anii ‘80 însă n-au mai fost atât de generoşi cu cei care deja fuseseră cuprinşi de polarizarea ideilor, intenţiilor şi uneori a acţiunilor.

Situaţia internaţională se schimbase foarte mult. După şocurile petrolului şi largheţea politicii de investiţii şi creditare masive, venise şi vremea plăţilor.

Odată cu deteriorarea nivelului de trai, impunerea raţionalizării, a regimului de economisire, de la pâinea de pe masă până la ultima revistă sau carte străină de specialitate, au apărut şi primele nemulţumiri. Întâi la muncitori şi ţărani şi apoi din partea intelectualilor. Actul de contestare e unul propriu intelectualilor.

Intelectualii contestatari au fost întotdeauna în minoritate, iar gesturile, actele ori acţiunile lor au fost individuale.

Intelectualii din Polonia, Cehoslovacia sau Ungaria au trăit în ţările lor sub un masiv intervenţionism sovietic, plus prezenţa militară efectivă pe teritoriul lor, ceea ce i-a îndemnat să coaguleze înainte de toate un tip de activism anti-sovietic şi mai puţin anticomunist. Pe acest fundament mişcarea de opoziţie a fost coerentă, bine determinată şi în dese cazuri eficientă.

Securitatea din anii ‘80 nu semăna cu cea din anii ‘50. În locul celor cu pregătire minimă şi instrucţie insuficientă au fost selectaţi cei cu o foarte bună pregătire teoretică şi practică, regimul făcând apel şi la recrutarea elementelor tinere din mediul universitar.

Bătaia, tortura, interogatoriile sălbatice pentru procurarea de probe au fost înlocuite cu probarea dovezilor, prezenţa procurorului şi respectarea legilor în vigoare.

Represiunea fizică şi crima au fost înlocuite cu măsuri prudenţiale, preventive. Cu împiedicarea producerii actelor şi acţiunilor intelectualilor în locul trimiterii lor în procese dresate şi pedepsite exemplar cu închisoare pe viaţă sau pedeapsa capitală.

Noua abordare a Securităţii a dat roade printre intelectuali, organul represiv cultivând cu multă atenţie printre intelectuali germenii invidiei, oportunismului, mândriei, delaţiunii.

În sens invers au fost şi intelectuali care prin poziţia, notorietatea şi faima de care se bucurau, nu se mai lăsau duşi de nas, ci uneori ajungeau să influenţeze chiar ei direcţiile şi acţiunile Securităţii.

Acest gen de complicitate rafinată nu a fost proprie tuturor intelectualilor. Au fost cazuri socotite irecuperabile de regim, pentru aceştia, cea mai bună metodă din punctul de vedere al partidului-stat a fost să-i exileze sau să le grăbească cererea de a pleca din ţară.

Disidenţa din partid atât cât a fost, nu a putut influenţa deciziile politice la nivelul cel mai înalt. Opozanţii regimului într-un număr şi mai mic au dat de cele mai multe ori o bătălie cu mult mai inegală în faţa condiţionărilor regimului. De la pierderea locului de muncă până la arestul la domiciliu sau interzicerea oricărui contact cu exteriorul pentru a-şi face cunoscută situaţia.

Chiar dacă deţinuţii politici au fost eliberaţi în anii 1962, 1963 şi cei mai mulţi în 1964, regimul nu a fost chiar atât de generos cu protestatarii rebeli în anii ‘80. Au fost şi intelectuali care au suferit rigorile procesului şi ale închisorii pentru atitudinea şi opiniile exprimate pe parcursul perioadei cercetate, desigur într-un număr infinit mai mic ca în obsedantul deceniu.

Contribuţii editoriale : d-na Ana Blandiana, poetă şi opozantă a regimului totalitar. Un interviu de Mirela Băzăvan.

AUDIO : Istorica, ediţia din 10 decembrie 2018 (integrală: 31’ 27’’)

Regia de montaj: Mădălina Coman

Regia de emisie: Lucian Flencheş şi Izabel Jerdea

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST (colţul din dreapta).

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www.romania-actualitati.ro