„In memoriam – regele Mihai I”

Orice naţiune indiferent de mărimea şi puterea sa năzuieşte să aibă lideri hotărâţi, curajoşi şi pricepuţi pentru cât mai mult timp cu putinţă.

Împrejurările nefavorabile, ceasul rău ori prestaţia lamentabilă a predecesorilor îi împiedică deseori pe liderii unei naţiuni de a-şi servi cât mai bine ţara.

Este şi cazul regelui Mihai I. Două domnii. Între 1927 şi 1930 şi 1940-1947.

În cazul primeia avea vârsta de numai şaşe ani, aşa că ţara a fost condusă de o regenţă. Mai bine la început, apoi din ce în ce mai rău până la revenirea pe tron a tatălui său, Carol al II-lea.

În cea de-a doua domnie, regele Mihai avea la depunerea jurământului vârsta de 19 ani. Un tânăr aproape nepregătit pentru a lua decizii dintre cele mai grele pentru ţara sa.

Să ne amintim contextul : Europa cel puţin se găsea în război. Statele revizioniste nu pregetau să inspire teamă prin natura pretenţiilor enunţate.

România se găsea practic înconjurată cu excepţia Iugoslaviei şi a Mării Negre, de state care cereau fiecare părţi din teritoriul naţional. (URSS, Ungaria şi Bulgaria).

A doua domnie a regelui Mihai I a început odată cu finalul celor zece ani de prezenţă pe tronul ţării a regelui Carol al II-lea, un monarh cu vederi largi şi destul de generos cu minţile luminate, însă prea avid după putere şi bani.

În atari condiţii, regele moşteneşte şi „capitalul” lăsat de tatăl său, adică un guvern de mână-forte cu generalul Ion Antonescu şi liderul Mişcării Legionare, Horia Sima.

Succesivele emiteri de decrete-lege ale generalului care-şi pava drumul către un autoritarism consolidat, l-au lipsit pe rege de prerogativele sale constituţionale.

Cu un domiciliu stabilit pentru Sinaia, cu puţine opţiuni de manifestare politică, regele Mihai devenea captiv într-un fel liniilor directoare trasate de Conducătorul Statului, un prim ministru cu puteri sporite.

Nici la Palat situaţia nu se prezenta mai bine. Oamenii guvernului, inclusiv ai Serviciului Special de Informaţii se găseau în preajma Suveranului, iar contactele cu liderii principalelor partide politice aflate în adormire aproape că nu au existat, cel puţin în primii doi ani ai noii sale domnii.

Schimbările de la palat şi din viaţa regelui Mihai au intervenit odată cu deteriorarea operaţiunilor militare de pe Frontul de Răsărit, după confruntarea de la Stalingrad, prin care sovieticii au preluat iniţiativa şi au accelerat contraofensiva pe întreg frontul.

Acum apar noi oameni la Palat, mai apropiaţi de ideea unei desprinderi din alianţa cu Germania şi celelalte ţări membre ale Axei, cât şi emanciparea tânărului rege.

După martie 1943 legăturile regelui cu o probabilă opoziţie politică şi militară la planurile mareşalului Antonescu încep să prindă consistenţă. Acestea au fost sprijinite masiv şi de influenţa exercitată de anglo-americani prin reţelele din România şi prin emisarii diplomatici români care aveau simpatii occidentale.

Înainte de august 1944, puterea oficială reprezentată de Ion Antonescu şi secondată de ministrul de externe Mihai Antonescu a iniţiat negocieri de pace cu Aliaţii, în speranţa că vor putea să conserve teritoriul naţional şi suveranitatea în caz de înfrângere, o situaţie care nu mai era atât de îndepărtată ca în decembrie 1941.

Regele Mihai a fost astfel forţat şi de factori interni pentru a grăbi ieşirea României din război de partea Axei.

În prima parte a anului 1944 când situaţia pe Frontul de Est nu era definitiv tranşată în favoarea Coaliţiei Naţiunilor Unite, regele a avut dese contacte cu opoziţia politică, inclusiv cu reprezentanţi ai partidului comunist, acceptaţi în Blocul Partidelor Democratice, un cartel pro-aliat pentru a-l îndepărta pe mareşalul Ion Antonescu.

În urma înţelegerilor în conexiune directă cu situaţia de pe front care atinsese în martie 1944 fruntariile ţării, după trecerea Nistrului de către sovietici este stabilită înlăturarea lui Ion Antonescu pentru 26 august, un termen devansat prin forţa împrejurărilor.

Actul este îndeosebi legat de poziţia regelui care a rămas ferm, fiind influenţat şi de consultanţii militari ai Casei Regale.

23 august 1944 a fost momentul maxim din scurta domnie a regelui Mihai I.

Consecinţele sale, atât cele bune, cât şi cele nefavorabile sunt cunoscute destul de bine de publicul nostru, astfel că nu vom insista.

Speranţele regelui şi ale colaboratorilor săi politici au fost mari, însă s-a trecut cu prea multă uşurinţă peste faptul că lumea urma să fie condusă de învingători, de cele trei mari puteri ale momentului : URSS, SUA şi Marea Britanie.

Acestea s-au înţeles peste capul regelui şi al partidelor politice şi au oferit întâietate factorului strategic pe care-l reprezenta România în economia de război, plasând-o fără menajamente în tabăra puterii sovietice.

După semnarea Convenţiei de Armistiţiu, căderea celor trei guverne de uniune naţională (de două ori Sănătescu şi Rădescu) Moscova îşi impune punctul de vedere prin noul guvern dr. Petru Groza, pro-comunist.

Nici greva regală din august 1945 şi până în februarie 1946, nici protestele Opoziţiei (PNL şi PNŢ) nu au reuşit să schimbe semnificativ alunecarea României spre totalitarismul de stânga.

Singura speranţă rămăsese la rege, însă puterea să se diminua de la o lună la alta, fiindcă în 1946-1947 aproape la fel ca şi în 1940, tot condiţiile nefaste internaţionale au grăbit deznodământul.

Conferinţa de pace de la Paris care a pus capăt războiului mondial a plasat România în rândul statelor învinse, cu statut de ţară ocupată şi obligată la plata datoriilor de război în contul aliatului de la Răsărit.

Efortul militar românesc în vest a fost complet debalansat, frontierele noastre estice au rămas ca în vara anului 1940, singura consolare, fiind recuperarea Transilvaniei de Nord.

Regele a înţeles că personal nu mai putea face nimic pentru a-şi ajuta propria ţară în urma perfectării noilor aranjamente ale Marilor Puteri victorioase.

Mai mult, iniţiativa americană prin planul economic Marshall a grăbit înlăturarea Monarhiei ca formă de guvernământ. Sovieticii au înţeles că banii americani dacă vor ajunge şi în România sau în statele de dincolo de „Cortina de fier” vor stăvili înaintarea ideologică şi de putere a URSS. Drept urmare Moscova şi noii săi aliaţi au respins in corpore planul american de investiţii şi au trecut la consolidarea regimurilor socialiste din Europa de Est.

Contribuţii editoriale : dr. Alexandr Stîkalin şi dr. Tatiana Pokivailova de la Institutul de Slavistică al Academiei Ruse de Ştiinţe despre personalitatea regelui Mihai I.

Interviuri realizate de Alexandru Beleavschi, corespondent Radio România la Moscova.

AUDIO : emisiunea Istorica, ediţia din 11 decembrie 2017

Regia de montaj : Carmen Idriceanu

Regia de emisie : Adriana Anica şi Dana Burcea

Interviu in extenso cu dr. Tatiana Pokivailova

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST (colţul din dreapta).

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualităţi.ro