"În apărarea României Mari. Campania din Ungaria 1919"

După o primă etapă dificilă – lupte înverşunate în Transilvania – Armata Română primeşte mandat de la decidenţii politici din epocă pentru a declanşa operaţiuni militare la Tisa şi dincolo de acest aliniament.

Motivele au fost expuse în decursul timpului şi certificate din numeroase izvoare şi surse istorice. Consiliul Suprem Aliat a fost organismul reprezentativ care a cerut o intervenţie militară împotriva regimului de extremă stânga de la Budapesta.

Pe de-o parte, insuccesul trupelor aliate în sudul Rusiei – intervenţia occidentală în războiul civil din fostul imperiu ţarist – în special cele franceze a provocat îngrijorarea expresă în rândul Aliaţilor, pe de altă decizia guvernului Sandor Garbai şi a liderului politic, Béla Kuhn de la Budapesta de a declanşa ofensiva armată împotriva României cu obiectivul clar de a recuceri teritoriile pierdute, au motivat politic şi militar hotărârile Bucureştiului.

Conform Convenţiei militare din 3 mai 1919, Ungaria era obligată să-şi demobilizeze armata, să predea armamentul şi tehnica de luptă, iar România să menţină poziţiile pe malul Mureşului, înnapoia oraşelor din Vest până la stabilirea de către Conferinţa de pace de la Paris a frontierei comune cu vecinul său.

Ungaria nu numai că nu a dezarmat, dar a făcut pregătiri de război, lucrări genistice pe propriul teritoriu şi în adâncime şi concentrări de trupe pe direcţia Est.

Armata Română a primit ordine pentru stabilirea unui aliniament nou paralel cu râul Tisa, informaţiile culese din varii surse concluzionând că ofensiva ungară este iminentă.

La 15 iulie 1919, guvernul ungar a somat partea română să-şi retragă trupele dincolo de râul Tisa, altfel va suporta consecinţele.

Între 23 şi 30 iulie 1919, ofensiva ungară sprijinită pe suficiente elemente de artilerie , chiar şi trenuri blindate a obţinut două capete de pod şi o înaintare pe o adâncime de 30-40 de kilometri la Szolnok şi Tokaj.

Armata ungară se bizuia pe efective de peste 50 mii de militari, iar cele româneşti pe aproape 90 de mii de militari.

Armata Română avea următoarea configuraţie:

„Grupul de manevră” comandat de general Traian Moşoiu (Diviziile 1 şi 6 Infanterie; Divizia 1 Vânători, Divizia 2 Cavalerie urmau să forţeze cursul râului Tisza şi să realizeze un cap de pod la vest de Szolnok.

Gruparea de „Sud” sub comanda heneralului Holban compusă din Divizia 18 Infanterie, Divizia 2 Vânători şi Brigada 3 Roşiori, urma să forţeze râul Tisza în sectorul Fegyvernek, Tiszala şi să realizeze un cap de pod pe malul opus. Pentru forţare a fost întărită gruparea cu două companii de pontonieri de sub comanda Diviziei 2 Vânători.

Grupul de „Nord” comandat de generalul Mihăescu cu Divizia 16 şi Brigada 49 din divizia 20 Infanterie a primit misiunea să fixeze inamicul de pe malul de vest din fâşia sa de acţiune. Divizia 16 comandată de generalul Hanzu a constituit un detaşament inclusiv cu forţele din capul de pod din faţa localităţii Tokay cu care urma să treacă la urmărirea inamicului fără a-i da posibilitatea de a se consolida pe teren.

Forţarea râului Tisa de către trupele române a început la 30 iulie, ora 2.30, odată cu declanşarea pregătirii de artilerie (pregătirea de foc ) de către Divizia 2 Vânători, în scurt timp, după ieşirea primului val al vânătorilor, pe malul drept al Tisei, pontonierii au construit, la vest de Tiszobö, un pod pe care au trecut artileria Diviziei 2 Vânători şi alte unităţi, astfel că până

la ora 11.00 în ziua de 30 iulie, Divizia 2 Vânători realizase un cap de pod adânc de 4 km.

În cursul aceleiaşi zile, a trecut la vest de Tisa şi Divizia 1 Vânători. Cele două divizii au realizat până în seara zilei un cap de pod adânc de 10 km, având o dezvoltare frontală de 25 km. În aceeaşi zi, celor două divizii li s-a alăturat şi Divizia 6 Infanterie.

La 1 august 1919, majoritatea căilor de retragere ale Armatei Roşii Ungare erau „tăiate”, forţele acesteia retrăgându-se în degringoladă. În cursul aceleiaşi zile, guvernul Garbai – Bela Kun a demisionat.

În seara de 1 august 1919, generalul Mărdărescu a hotărât să treacă la urmărirea inamicului pe un front larg, cu grupări de forţe constituite din trupe de cavalerie.

Avangarda strategică a forţelor române, Divizia 2 Cavalerie, a înaintat rapid, astfel că în seara zilei de 2 august a atins aliniamentul Albertirsa, Tapiószle, iar elementele de cercetare au ajuns până în apropiere de Budapesta.

În cursul zilei de 3 august 1919, Generalul Rusescu, comandantul Brigăzii 4 Roşiori, în fruntea unei grupări compusă din 3 escadroane, două grupe de mitraliere şi o secţie de artilerie (2 tunuri), a ajuns la Budapesta, unde reprezentantul autorităţilor noului guvern (Peidl – Gyula), l-au rugat să nu intre în oraş. Neţinând seama de propunerile autorităţilor ungare, cavaleriştii români au intrat în Budapesta, fiind cartiruiţi în cazărmile „Arhiducele Joseph”.

În cursul zilei de 4 august, noi forţe române au intrat în oraş, în timp ce alte trupe au trecut la vest de fluviul Dunărea, realizând un cap de pod cu o dezvoltare de 3 km. În zilele următoare, trupele române au ocupat întregul teritoriu al Ungariei şi au dezarmat ultimele trupe ale Armatei Roşii Ungare.

La încheierea campaniei, trupele române au capturat 1.235 ofiţeri, 10.000 soldaţi, 350 tunuri, 331 mitraliere, 51.450 puşti, 4.316 carabine, 519 revolvere, 190 puşti mitraliere, 87 aeroplane şi un important material de

război.

Pierderile armatei române au fost semnificative. Astfel, de la începutul campaniei, în martie 1919 şi până în luna august 1919, pierderile armatei

române s-au ridicat la 188 ofiţeri şi 11.478 soldaţi, dintre care 69 ofiţeri şi 3.556 soldaţi au murit pe câmpul de luptă.

La 16 noiembrie 1919, trupele române au predat oraşul Budapesta, Comisiei Militare Interaliate şi autorităţilor locale ungare şi trecerea tuturor forţelor armatei române la est de Tisa, iar la 30 martie 1920, toate trupele române participante la campania din Ungaria se găseau pe teritoriul naţional.

La scurt timp, în „Memorandumul” său, Horthy Miklós îşi exprima crezul său politic (după ce armata română s-a retras la est de Dunăre) prin care declara: „Inamicul numărul unu al Ungariei este Românie, pentru că cele mai mari pretenţii teritoriale sunt împotriva ei şi pentru că este cea mai puternică dintre statele vecine. De aceea, principalul ţel al politicii noastre externe este

rezolvarea problemelor cu România prin recurgere la arme”.

Campania Armatei Române pentru apărarea României întregite şi protejarea Europei de bolşevism s-a încheiat cu un succes militar, Armata Roşie Ungară fiind înfrântă de Armata Română, în care scop statul român a făcut un enorm efort militar şi financiar, mobilizând 276.611 militari şi suportând, în perioada ocupaţiei Ungariei cheltuieli care s-au ridicat la 382.776.370 lei şi 132.843.291 franci francezi.

Regia de montaj: Alexandru Balaban şi Carmen Idriceanu

Regia de emisie: Valentin Ciobanu şi Diana Petrovici

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 5 august 2019 (integral)

Galerie foto:

Schiţa luptelor pentru depăşirea Tiszei şi înaintarea armatei române spre Budapesta - 30 iulie 1919.

Credit:http://amnr.defense.ro/app/webroot/fileslib/upload/files/Revista_Document/Revista_044_2009.pdf

Imaginile din următorul şir provin din albumul Divizia a VII-a la Budapesta, septembrie – octombrie 1919, album păstrat în colecțiile Arhivelor Naționale, care a fost restaurat recent de Muzeul Național de Istorie.. Credit: istorice.ro

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.roşi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la: www.romania-actualitati.ro

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secțiunea PODCAST de pe pagina noastră de Internet

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.