Gospodăria agricolă colectivă

La 24 iulie 1949 au apărut primele cinci gospodării agricole colective (GAC) din cele 60 pregătite pentru a inaugura noua politică agricolă a României, aflată sub conducerea partidului unic.

Apariţia acestei formule de exploatare a pământului a avut ca model colhozul sovietic, iar debutul legislativ a fost menţionat în Plenara PMR din 3-5 martie 1949.

Impunerea proprietăţii colective a pământului a avut un traseu distinct în România faţă de ţările din blocul de Est.

Consolidarea puterii acaparate de comunişti după război a beneficiat şi de o nouă reformă agrară, mai mult de un milion de hectare de teren arabil a fost împărţit la 800 de mii de familii, producând o bază electorală.

Numai că abia împroprietărit, ţăranul s-a lăsat greu convins că trebuie să cedeze pământul şi inventarul agricol pentru munca în comun.

AUDIO: emisiunea „Istorica, ediţia din 21 iulie 2014:

Această trăsătură a vieţii din epocă a creat şi multă îndoială că asociaţia colectivă poate fi un succes.

Realitatea sovietică văzută de militarii domâni pe frontul din Răsărit, conservatorismul istoric al ţăranului român şi erorile regimului comunist au făcut ca aplicarea pincipiului colectivist în agricultură să nu capete consistenţa aşteptată nici până la sfârşitul regimului, în anul 1989.

Eficienţa economică a fost de departe veriga care a demotivat impunerea gospodăriei agricole colective. În plus procesul a fost masiv denaturat de ideologizare.

Colectivizarea agriculturii prin cele trei instrumente : întovărăşiri, gospodării colective şi gospodării de stat a produs pe lângă datorii istorice şi multă ineficienţă, mai cu seamă când activiştii partidului le spuneau că de “moarte şi colhoz” nu vor scăpa nicicum.

Presiunea autorităţilor pentru impuinerea sistemului colectivist s-a tradus prin propagandă acerbă, concurenţă neloială faţă de gospodăriile individuale, penalităţi prin regimul de cote de produse cedate statului, sancţiuni administrative şi penale pentru ţăranii ce se împotriveau procesului.

La mijlocul anului 1951, în închisorile din România , dar şi la Canal (Dunărea - Marea Neagră) au fost deţinuţi 80 de mii de ţărani.

Rezistenţa ţărănească împotiva autorităţilor a fost mai des întâlnită în regiunile cu relativă prosperitate şi înainte de război : Banat, Crişana, Transilvania, zonele de munte ale Moldovei.

Răscoalele au fost reprimate fără milă, sute de ţărani plătind cu viaţa insistenţa de a rămâne proprietari pe pământul lor, fie moştenit, fie obţinut în urma reformelor agrare.

Regimul comunist a stabilit o serie de deduceri şi ajutoare pentru consolidarea gospodăriei agricole colective.

Reduceri de taxe şi impozite pentru primii doi ani, seminţe selecţionate la preţ redus, acordarea de credite pe termen lung pentru cumpărarea de tractoare şi alte ultilaje agricole. Măsuri îndreptate împotriva gospodăriilor individuale, în special împotriva ţăranilor mijlocaşi, denumiţi peiorativ chiaburi care au culminat şi cu suspendarea temporară a unor drepturi cetăţeneşti.

De exemplu, copii chiaburilor nu aveau voie să urmeze şcoli superioare sau să vândă recolta la piaţă

În trei ani de la înfiinţarea GAC, colectivizarea avea un grad de expunere de 1,8 la sută din suprafaţa agricolă a ţării ceea ce însemna un eşec al partidului unic.

În anul 1956, mai mult de jumătate din producţia agricolă destinată consumului populaţiei provenea din gospodăriile individuale, iar în anul 1960, la doi ani de încheierea cooperativizării, producţia de carne din gospodăriile individuale a fost de opt ori mai mare faţă de cea înregistrată în gospodăria colectivă.

Decizii arbitrare, utilizarea forţei, birocraţia de partid, lipsa unui management economic corect au fost contributorii ratării obţinerii de profit în agricultura colectivizată şi lipsirea motivaţiei muncii ţăranilor.

De un succes constant s-a bucurat gospodăria agricolă de stat - viitoarea întreprindere agricolă de stat (IAS) care transformase ţăranul în lucrător salarizat, cu mai puţine pierderi, cu o sensibilă îmbunătăţire a niveluli de trai pentru aceştia.

Exemplele Poloniei şi Ungariei în experimentul colectivist al agriculturii nu au folosit prea mult liderilor români, în ciuda perioadelor de relaxare ale regimului dintre anii 1951- 1958 şi 1962-1965.

Polonia a renunţat în 1956 la modelul sovietic de colectivizare forţată , iar Ungaria a aplicat principiul paralelismului. Funcţionarea ambelor sisteme: colectiv şi particular cu rezultate incontestabil mai bune.

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit de la adresa:
http://www.romania-actualitati.ro/Podcast/istorica/4

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la : istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare şi de la adresa: www.romania-actualitati.ro