"Femeia română în perioada antebelică"

„Femeia română a pătruns puternic în viaţa publică românească, iar influenţa ei, mai ales acum după război, asupra îndrumării acestei vieţi, este mult mai mare decât voim să ne-o mărturisim cei mai mulţi.

A trăi în lumea ideilor a devenit pentru foarte mulţi o trebuinţă, iar a lupta pentru triumful unei cauze, o datorie.

Un mare grup de femei conştiente de ce ar putea face femeia şi pentru ea, şi pentru societate, atunci când ar intra făţiş în viaţa publică, au pornit o activitate largă de pregătirea femeii în vederea cuceririi dreptului de a participa la această viaţă.”

În felul acesta, Calypso Botez, una dintre feministele trăitoare în două lumi diferite, înainte şi după Marele Război zugrăvea o realitate nu tocmai onorabilă a situaţiei femeii la începutul secolului XX.

Ca orice altă evoluţie în România modernă, fie că vorbim de structuri politice de reprezentare, stare a economiei, sectorul industrial ori chiar standardul de viaţă al ţăranului român, majoritar numeric într-o proporţie copleşitoare, nici starea, situaţia ori evoluţia femeii române de la sfârşit de secol XIX şi început de secol XX nu s-a deosebit cu nimic de celelalte.

Început modest, parcursuri lungi, multe energii consumate, sacrificii, nedreptăţi şi multă resemnare , cumulate pentru emanciparea ori tratament sensibil egal al femeii în raport cu societatea excesiv masculinizată din epocă.

Cu excepţia unei protecţii juridice oferite de o legislaţie întocmită în spiritul bărbatului, femeia română avea prea puţine motive să jubileze.

Prin statutul său femeia era dependentă material şi social de bărbat, fiind considerată inferioară din toate punctele de vedere acestuia.

În secolul al XIX-lea apar comportamente şi atitudini noi, determinate în mare măsură de evoluţia economică şi industrială. Pe parcursul secolului următor acestea se vor nuanţa şi mai mult permiţând în cele din urmă femeii, să se afirme în spaţiul public.

Femeia româncă îşi asumă la anumite nivele aceste comportamente şi se integrează în procesul general de dezvoltare a societăţii.

Abandonarea mentalităţii tradiţionale şi adoptarea unor modele noi este relevantă pentru existenţa în societatea românească a unor curente care favorizează emanciparea feminină.

Schimbarea este firavă la început pentru că societatea nu era încă pregătită să adopte la nivel general aceste comportamente, o dovadă în acest sens fiind perpetuarea unui curent dominant de opinie care continua să limiteze femeia în manifestările ei la sfera vieţii private.

Căminul (compus de obicei, în cazul clasei de mijloc din bucătărie, sufragerie, dormitor şi cameră de oaspeţi) reprezenta sfera de acţiune a femeii, în timp ce strada, instituţiile publice, localurile şi cazinourile constituiau câmpul predilect de afirmare a bărbatului"

În linii mari educaţia pe care fetele o primeau în familie - e vorba de familii înstărite din mediul urban - consta în însuşirea unor comportamente de bun simt care să le fie utile în societate şi în deprinderea cu activităţile casnice.

"În educaţia fetelor se dădea mare însemnătate preparatului mâncărilor, care se deprindea acasă, şi cusutului de haine şi de rufe. Acesta se învăţa de la poloneze, nişte fete bătrâne, venite din părţile polone ale împărăţiei austriece"(Sextil Puşcariu, Braşovul de altădată, Cluj-Napoca: Dacia, 1977 )

Educaţia fetelor era completată în familiile cu posibilităţi materiale pe cale privată, multe fete beneficiind de serviciile profesorilor pentru pian, franceză sau croitorie. În schimb în mediul rural, atenţia asupra educaţiei şi îndrumării sau controlului vieţii acestora se concentra pe o educaţie nu prea complexă, ci mai mult pe întărirea idealului feminin care se baza pe creşterea copiilor, organizarea gospodăriei şi lucrul manual.

În a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în strânsă legătură cu mişcarea de emancipare a femeii, o serie de idei noi care reclamă diversificarea şi reorganizarea educaţiei feminine pe principiul egalităţii intelectuale a femeilor cu bărbaţii, este combătută credinţa că femeile ar avea o capacitate intelectuală inferioară bărbaţilor şi se susţine ideea că femeia nu se poate afirma profesional datorită normelor sociale şi tradiţiilor încetăţenite.

"Fata din Brăila". O ipostază a feminităţii din România. Credit: realitatea.net

În epocă un duel epistolar între Sofia Nădejde şi Titu Maiorescu privind capacităţile intelectuale ale femeii în raport cu bărbatul pe baza unor măsurători şi teorii mai degrabă tributare eugeniei s-au dovedit şi spectaculoase, dar şi motiv suficient pentru feministele din România de a continua acţiunile lor de lobby şi activism feminin.

Un fenomen care se generalizează este tratamentul diferenţiat şi discriminatoriu aplicat muncii femeii: femeile erau angajate cu precădere în acele ramuri în care bărbaţii refuzau să lucreze iar munca femeii continua să fie considerată inferioară.

Pentru întreprinzători angajarea femeilor şi a copiilor era o adevărată afacere pentru că, spre deosebire de munca bărbaţilor, munca femeilor era mult mai slab retribuită iar programul zilnic depăşea în medie 14 ore.

De repaus duminical nici nu putea fi vorba chiar dacă statul va introduce măsuri legislative în acest sens cum ar fi Legea repausului duminical, din 1891.

Nivelul de trai al muncitorimii era foarte scăzut şi condiţiile de lucru, în ciuda unei legislaţii care avea rolul de a le ameliora, rămâneau la fel de vitrege.

Ramurile predilecte în care se apela la munca femeii erau industria textilă, de îmbrăcăminte, alimentară, a hârtiei şi a tutunului.

În aceste ramuri numărul femeilor îl întrecea pe cel al bărbatilor. Munca feminină înregistreză un procent relativ ridicat în ansamblul populatiei active pentru că exista un număr mare de femei care lucrau la domiciliu pentru patronii micilor stabilimente industriale precum şi femei care acceptau munci pentru care nu erau calificate, munci refuzate de bărbati, fiind plătite foarte prost şi desfăşurându-şi activitatea în conditii foarte grele.

O altă categorie de femei care îşi câştigau singure existenta sunt servitoarele. Acestea nu se încadrează într-o categorie socială nou formată însă fac parte din rândul femeilor care părăsesc spatiul privat pentru a-şi asigura mijloacele de existenţă.

Servitoarele proveneau atât din rândul populatiei urbane aflată în plină dezvoltare cât şi din mediul rural. Angajările se făceau pe un an întreg, pe bază de contract, în epocă funcţiona şi un birou al evidenţei servitorilor iar acestea primeau salariu, cazare, masă şi accesorii vestimentare în schimbul muncii prestate, cu excepţia după-amiezei de joi a săptămânii, când aveau dreptul la repaus.

În general servitoarele erau necăsătorite, munca pe care o prestau fiind printre altele şi un fel de pregătire în vederea întretinerii gospodăriei proprii.

Femei şi bărbat, imediat după Marele Război. Credit: okazii.ro

Există în schimb profesii care abia acum încep să fie acaparate de femei. Învătământul asigură o oportunitate importantă de construire a unei cariere pentru o femeie.

Tot mai multe femei aleg cariera didactică pe care o exercită în şcolile şi clasele special constituite pentru fete. Există şi femei care reuşesc să pătrundă în sistemul bancar şi de credit, în transporturi şi alte servicii publice însă în număr mult mai redus conform prejudecătii că: "femeile nu ar putea îndeplini decât munci inferioare".

În general statutul profesional al femeii era mult inferior celui al bărbatului, şi chiar dacă o femeie avea studii superioare, unele profesii cum ar fi cea de avocat, erau practic închise segmentului feminin.

Femeile care alegeau o carieră publică nu neglijau atribuţiile traditionale care le erau rezervate ci adoptau modele care "îmbinau muncile casnice cu idealurile feministe". Motivaţiile care le determinau să contacteze un loc de muncă în spaţiul public sunt foarte diverse influenţate fiind de factorul economic şi de cel ideologic.

Femeile care fac acest pas forţează de fapt limitele care sunt impuse de corpul social, limite incapabile să se modifice în ritmul în care o face societatea şi realităţile ei.

Decupaj din revista "Furnica", anul 1909. Credit: http://digitool.bibmet.ro

Pentru a vă face o idee despre statutul femeii în epoca pe care am ales să o expunem în această ediţie, credem că ar merita să parcurgeţi şi câteva din normativul vieţii publice, în care se întâlnesc atât bărbaţi, cât şi femei.

Există în epocă o mulţime de scrieri de bune maniere care conţin coduri de conduită în societate, atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei.

Pentru a fi om de lume, un bărbat trebuie să posede următoarele calităţi: să aibă dorinţa şi capacitatea de a plăcea, să aibă sensibilitate, imaginaţie şi experienţă, să fie inteligent şi să fie atent la experienţele celorlalţi, să fie politicos şi bine crescut.

Politeţea este o cerinţă esenţială atât pentru bărbaţi cât şi pentru femei. normele de politeţe fiind foarte bine stabilite; acestea au în vedere formulele de adresare, gestica, orientarea faţă de interlocutor, abordarea conversaţiei în sine; sunt interzise folosirea numelui propriu, atingerea interlocutorului pe umeri sau pe mâini, întreruperea interlocutorului în mijlocul frazei, polemicile de salon, expresiile vulgare sau populare, omul de lume fiind sfătuit să se poarte întotdeauna cu respect chiar şi faţă de cei prost crescuţi.

În relaţiile pe care le stabileşte în societate cu femeia, bărbatul trebuie să aibă tot timpul în vedere structura ei mentală pentru că femeia îşi manifestă mereu curiozitatea atât în legătură cu propria persoană cât şi cu ceilalţi membrii ai comunităţii, simte nevoia de a fi complimentată chiar dacă dacă e conştientă că nu e o frumuseţe ravisantă, se simte flatată atunci când sunt lăudate calităţile şi averea logodnicului, soţului sau fiului, e o cochetă indiferent de vârstă şi aşteaptă respect din partea bărbatului.

Femeia pe de altă parte trebuie să adopte în societate un comportament plăcut, binevoitor, să fie spirituală şi veselă, să ştie nu numai să organizeze prânzuri, serate sau baluri, ci şi să creeze o atmosferă plăcută şi veselă, care să atragă şi să relaxeze.

La fel de atentă trebuia să fie femeia la modul cum se prezenta în societate, la conversaţie, la selectarea saloanelor, petrecerilor şi teatrelor.

Preocupările femeilor trebuiau să fie legate de literatură, sport, muzică şi teatru, pentru că "întrega existenţă a femeii se reazămă pe o artă unică: arta de a plăcea".

Acestea sunt calităţile principale ale unei femei de lume. Ea se ocupă de organizarea timpului liber al familiei şi organizează evenimente publice care implică societatea din care face parte.

Tot din revista de satiră şi umor, "Furnica", anul 1909.Redăm dialogul: - Aşadar, te măriţi ? / - Da, dar contra voinţei mele. / - Am înţeles... pentru ca mai târziu, să "divorţezi" din dragoste " Credit: http://digitool.bibmet.ro

Linia de demarcaţie precisă între cele două lumi şi din care femeia a avut de câştigat a fost desfăşurarea Marelui Război. Nu doar la noi, ci în toată Europa.

Bărbaţii plecaseră pe câmpul de luptă, lăsând casele, grădinile, fabricile şi magazinele, totul, pe mâna femeilor rămase pe frontul naţional. Aşa s-a făcut că femeile nu au mai fost legate numai de spaţiul domestic, ci au fost nevoite să preia frâiele întregii economii de război.

Au intrat în fabrici de obuze şi armament, au învăţat să conducă tramvaie sau să sudeze metal, au devenit factori poştali şi s-au alăturat echipelor de patrulă ale poliţiei. Au plecat şi câmpul de luptă, fie ca infirmiere, fie ca soldaţi. În Marea Britanie, de pildă, peste un milion de femei au intrat în câmpul muncii între 1914 şi 1918.

O analiză a vieții cotidiene feminine în vremea Marelui Război, așa cum reiese ea din surse documentare precum jurnalele, ne relevă portretul unor femei excepționale, adânc implicate în activități umanitare: cele mai multe dintre ele își asumă rolul de infirmiere ori lucrătoare în spitalele improvizate.

Figura cea mai mediatizată a epocii este cea a Reginei Maria, care în mai toate fotografiile anilor 1916-1918 apare îmbrăcată în uniforma albă – soldații o numesc Mamă, iar presa avidă de sensibilități lacrimogene preia mesajul și îl amplifică așa cum numai ea știe să facă.

Mesajul/exemplul Reginei este evident și unul subliminal, îndemnând femeile să-și servească țara așa cum pot; în plus, albul duce cu gândul la puritate și la decența pe care acestea trebuie să le aibă în această epocă tulbure.

În Bucureștiul ocupat ca şi în restul teritoriului, situația femeilor este dramatică. Rechizițiile de alimente, de haine şi de alte bunuri pun femeile în postura de a fi cât se poate de inventive pentru a putea salva din averea familiei.

În iarna anului 1916-1917, plăpumi, pături, lemne sunt luate cu forța de către germani de la populația bucureșteană care suferă. Încartiruirea soldaților germani se face abuziv. În plus, durerile provocate de lipsa știrilor despre cei dragi aflați în drum spre Moldova, ulterior pe frontul moldovean, provoacă drame greu de imaginat.

Este o adevărată artă a supraviețuirii, a muncii pe brânci, pe care femeile rămase în zonele ocupate o practică în mod demn.

Revendicările femeilor românce ca forme de emancipare feminină pot fi grupate după cum urmează:

Economic: plata egală pentru muncă egală; protecția muncii femeilor și a rezultatelor lor; măsuri de combatere a mortalității infantile în mediile sărace.

Cultural: acces la toate formele de pregătire și la toate tipurile de cariere, la toate treptele ierarhice ale carierelor; aplanarea conflictului carieră-maternitate; educație mixtă; creșterea în aceleași valori și condiții, indiferent de gen.

Căsătorie și familie: egalitate între soți prin lege și educație, controlul asupra propriei averi, indiferent de sex; o parte din câștigul bărbatului să revină femeii pentru munca ei în gospodărie, eliminarea dublului standard moral, reformarea căsătoriei legale prin desființarea autorității maritale, eliniarea prostituției, cercetarea paternității.

Social și politic: drepturi civile și politice egale; participarea femeilor la toate instituțiile, demnitățile și funcțiile publice, alături și la fel ca bărbații; pregătirea politică a femeilor pentru exercitarea drepturilor lor.

În perioada interbelică s-au extins și diversificat vechile asociații și au fost create altele noi ca Asociația pentru Emanciparea Civilă și Politică a Femeilor Române, Federația Femeilor Universitare, Societatea Scriitoarelor Române, Gruparea Națională a Femeilor Române etc..

În coordonarea activităților tuturor acestor organizații, în cursul deceniilor trei și patru, rolul cel mai important l-a avut Consiliul Național al Femeilor Române (constituit în 1921, la București), afiliat la Consiliul Internațional al Femeilor, care număra peste 60 de milioane de membre de pe aproape toate continentele.

Prin acțiunile sale, întruniri și dezbateri publice, petiții și memorii adresate parlamentului și guvernelor de către comisiile sale juridice, C.N.F.R: a contribuit la dobândirea unor importante drepturi civile și politice pentru femei (drept de vot și eligibilitate în consiliile locale, 1928, apoi și în parlament, în 1938).

În 1923, intră în vigoare cea mai democratică dintre Constituțiile României din perioada precomunistă, însă aceasta nu dă drept de vot femeilor, dar menționează că acest drept va fi acordat la momentul oportun, printr-o lege specială.

În 1929, femeile dobândesc dreptul de vot în cadrul alegerilor locale. Constituția din 1938 și Legea electorală recunosc dreptul de vot femeilor care au împlinit vârsta de 30 de ani, dar în condiții de dictatură, acest drept nu a fost practic exercitat.

În 1946, prin Constituție se introduce dreptul de vot universal pentru populația majoră, indiferent de sex. Iar în 1948 se interzic orice forme de discriminare bazate pe sex.

AUDIO, emisiunea „Istorica”, ediţia din 3 martie 2025 (integral)

Regia de montaj: Radu Sima şi Cristina Sganţă

Regia de emisie: Claudia Buzică şi Oana Popescu

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : https://www.romania-actualitati.ro/emisiuni/istorica/