Femei în comunism

Invitați: Alin Mureșan, istoric și director IICCMER; Constantin Vasilescu, istoric, cercetător IICCMER

Articol de George Popescu, 08 Martie 2016, 03:22

Regimul totalitar de stânga a avut două vârste. Una a instalării și consolidării, cea de-a doua a relaxării parțiale și a expandării.

În perioada instaurării s-au produs cele mai condamnabile abuzuri și crime politice. Raportat la populația bărbătească aceasta a avut numeric și proporțional cel mai mult de suferit.

Despre femei în comunism s-a scris însă mult mai puțin . E meritoriu însă pentru cei care au făcut-o, căci putem să ne dăm seama, să ne facem o imagine asupra privațiunilor și obligațiilor pe care femeile le-au avut de înfruntat.

Cele mai multe femei - victime ale instaurării noului regim au provenit din activul Mișcării Legionare, din „Cetățui- cetăţuie” - organizaţie a femeilor legionare. Au urmat aproape toate femeile care au activat politic în celelalte partide de opoziţie au avut într-o măsură mai mare sau mai mică de-a face cu noile autorităţi care identificaseră pe tot cuprinsul ţării, focare de revoltă şi pericole la adresa siguranţei naţionale.

N-au fost exceptate de la cercetare, arestare sau condamnare nici soţiile celor care luptau deschis sau indirect împotriva noului stat-totalitar. În rândurile acestora s-au găsut atât soţii de preoţi sau învăţători, cât şi soţii de muncitori sau ţărani, ori femei care constituiau într-o lipsă de logică a partidului unic, pericole de neevitat pentru supravieţuirea sa.

Maria Antonescu, Elena Codreanu, Ana Maria Marin, Lucreţia Jurj, Elisabeta Rizea, Oana Orlea, Lena Constante, Maria Plop, Ioana Berindei, Maria Brateș Pillat,, Alice Voinescu, Michaela Ghițescu, Marietta Sadova,, Simina Mezincescu, sora Clara Catrina Laslau, sora Tereza sau Mater Anuntiata, Marta Vasiliu,

Sunt nume ale femeilor cunoscute în vremea lor şi care au avut de-a face cu supliciul carceral românesc postbelic. Desigur lista se întinde până la mai mult de trei mii de persoane, invitaţii ediţiei rămân convinşi că în curând va apărea o carte dedicată acestor femei care s-au jerfit, şi-au ruinat viaţa pentru a-şi apăra crezul şi valorile în care au crescut şi au trăit.

Reţinerea, ancheta , procesul şi în dese cazuri condamnarea femeilor în prima vârstă a regimului totalitar postbelic din România au decurs fără diferenţe majore întocmai ca şi în cazul în care ar fi fost bărbaţi.

Abuzuri, percheziţii, privare de somn, uneori bătăi sau torturi, umilinţe, batjocură.

În închisoare condiţiile au fost la fel de dure ca şi pentru bărbaţi, unii fiind soţii lor, alteori, părinţi, fraţi, rude, prieteni sau cunoscuţi.

AUDIO: emisiunea "Istorica", ediţia din 7 martie 2016:

„Trei sute de femei într-o singură încăpere "

Crăciunul anului 1952 si Anul Nou 1953 m-au găsit în lagărul de la Ghencea. Eram aproximativ 220 de detinute politic - nejudecate si necondamnate - si circa 80-100 de detinute de drept comun. Toate cele peste 300 de femei, ne aflam acolo într-o baracă de lemn, cu priciuri pe două rânduri, cu usile încuiate, cu ferestrele bătute în cuie pe dinăuntru si acoperite cu pături si rogojini pe dinafară, ca să nu pătrundă nici o rază de lumină, ori un pic de aer. Asa am stat peste două săptămâni, care mi s-au părut un veac !

În afara faptului că eram tinta permanentă a tuturor batjocurilor detinutelor de drept comun, cel mai cumplit, mai greu de suportat, era mirosul emanat de imensa tinetă (care, de fapt, era o putină înaltă cam de 1 m, pe care nu te puteai aseza decât sustinută de două persoane). Acea blestemată putină era plasată în mijlocul încăperii, în asa fel încât nimeni să nu fie scutit de ?miresmele" ei infecte. Iar "cinstea" de a scoate putina la W.C.-ul din curte revenea în exclusivitate ?politicelor", spre hazul celor de drept comun. Cum era plină ochi, aproape de fiecare dată se răsturna peste noi, din cauza lunecuşului.

Mă întreb si astăzi, cum au putut trăi laolaltă 300 de femei, 300 de mirosuri, 300 de temperamente... de individualităti, de mentalităti ?!... Trei sute de femei într-o singură încăpere ! Groaznic !

Cred că multe dintre noi ar fi renuntat bucuroase la gamela de arpacas cu mate si copite de animale în schimbul unei guri de aer sau al unei clipe de răgaz! Fiecare tânjea după linistea unei clipe în care să se poată ruga ori să-si retrăiască o frântură de amintire!...

Si totusi, în zumzetul acela neîntrerupt, am putut găsi momente de concentrare maximă, am putut să facem o rugăciune, fie individual, fie în grup restrâns, în înghesuita ?cusetă" în care ne aflam.

Cred si-acum cu tărie că numai miracolul rugăciunii ne-a ajutat să supravietuim! Poate gresesc, dar cred că în închisori si, în general, în locurile de detentie, rugăciunile sunt mai profunde, mai pline de evlavie decât în mânăstiri ori în biserici! Să mă ierte cei care cred altfel; însă în închisori simti efectiv fiorul care cade ca un balsam peste sufletul tău încercat.

Din numerosul grup în care mă aflam, retin câteva nume din ? lotul demnitarelor", cum ar fi: doamnele Elena Gh. Brătianu, Sanda Tătărăscu-Negroponte, prof. Alice Voinescu, Madgearu, arestată de cei care-i condamnaseră pe cei ce-i uciseseră sotul! Doamnele Pană, Manolescu-Strunga, Alimănisteanu, Macovei, multe sotii de generali, precum si cântărete, actrite, scriitoare, cărora li se reprosa că ar fi avut relatii cu ambasadele străine. Un grup aparte formau legionarele care, prin disciplina, ordinea, solidaritatea de care au dat dovadă, efectiv s-au impus.

Multe dintre cele arestate nu aveau altă vină decât aceea de-a fi fost sotii, mame, fiice ale unor oameni care se opuseseră comunismului si luptaseră pentru demnitatea tării lor. în acest context, mă întreb ce vină putea să aibă Măriuca Vulcănescu, arestată la 18 ani doar pentru că era fiica ilustrului OM si filosof Mircea Vulcănescu, cel care în penitenciarul din Aiud spunea dumnezeiestile cuvinte: Să nu mă răzbunati!" Măriuca era candoarea întruchipată !

Dar Gabi Moţa, al cărei tată murise în războiul anticomunist din Spania, când ea nu împlinise, încă, 7 ani ?

Sau Mary-Ioana Cantacuzino, arestată la 16 ani, pentru că era fiica unui apartinător al familiei Cantacuzino (Bâzu Cantacuzino, celebru aviator) ?

Ea ne povestea adesea despre bunica ei, aflată la Paris (căsătorită cu George Enescu). Ce bătăi a putut să îndure acest copil care, în candoarea sa, a încercat să-i transmită mamei sale un cuvânt de încurajare !...

Dar Minerva Lupas-Vlasiu - cu studii la una dintre reputatele universităti britanice si fiica distinsului istoric Ioan Lupas - care tremura de grija tatălui si a fiicei, rugându-se pentru soarta lor ?...

Ce să mai spun de distinsele doamne, de 70-75 ani, cu părul alb, imaculat, care nu aveau altă vină decât că participaseră la rugăciunile din cadrul "Rugului Aprins" ?

Poate cineva să creadă că au existat femei tinere, condamnate la muncă silnică pe viată, cum a fost Maria Plop ? Sau la 20-25 de ani muncă silnică ? Ori, cum s-a putut ca o femeie tânără (Mioara Baicu, din Brasov), mamă a unei fetite de sase luni, să fie închisă într-o celulă specială si lăsată în voia câinilor-lup, dresati de Securitate, câini care la cea mai mică miscare îi săreau cu labele pe umeri, trântind-o si rânjind la ea cu colţi de fiară ? Putea să nu înnebunească ?!..

În ianuarie 1954 eram la Securitatea din Ploiesti - si adesea, în miez de noapte, auzeam dintr-o celulă alăturată strigătul sfâsietor al unei femei: ?Am sapte copii, domnule, sapte copii... sapte... sapte..." Tipătul acesta m-a urmărit ani întregi! Oare cine o fi acel „domn" si ce stie constiinta lui ? îsi mai aminteste, el, oare ?... Somnul lui o fi la fel cu al nostru ?...

Cine îsi poate imagina drama femeilor care au născut în închisori si, în unele cazuri, nu si-au mai văzut copiii niciodată ?”

(Fragment din articolul 'Din închisorile comuniste' de Liana Nedelcu-Stan, apărut în revista Memoria)

După emiterea decretelor de amnistie din anii 1963-1964 şi femeile care au sipravieţuit regimului carceral au fost eliberate.

Nu pentru a-şi continua viaţa de unde o lăsaseră, ci pentru a se împrăştia pe tot cuprinsul ţării, unele cu greu şi-au putut reveni, însă mai tot timpul au fost socotite persoane cu potenţial politic subversiv ori nepotrivite planurilor partidului unic.

Contribuţii editoriale: d-na Aurora Liiceanu, psiholog şi scriitoare cu o scurtă radiografie a vieţii femeii în comunism, vârsta a doua. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Regia de montaj : Eugenia Ivanov

Regia de emisie : Victor Mihăescu şi Mirela Drăgan

Galerie foto: