„Faţa nevăzută a agresorului sau consecinţele Pactului sovieto-german”

Una din cele mai vizibile feţe ale agresiunii este atacul direct asupra victimei. Un atac ce este precedat de o altă succesiune de gesturi şi acţiuni care se pot circumscrie caracterului agresiv al făptuitorului împotriva victimei.

Nici în relaţiile dintre statele agresoare şi statele-victimă, diferenţele aproape că nu pot fi deosebite.

Până la semnarea pactului sovieto-german din 23 august 1939 semnele de recunoaştere n-au contenit. Chiar de după încheierea păcii de la Versailles.

Ambele state s-au constituit în focare de contestare a acordurilor de pace şi au contribuit într-o măsură mai mare sau cel puţin egală la constituirea unui curent politic şi de opinie revizionist.

După Rapallo 1922, când atât Germania, cât şi URSS şi-au perfectat noua legătură şi până la fatidicul an 1939, democraţiile occidentale şi statele membre ale alianţelor regionale defensive au mizat pe supremaţia curentului pacifist şi a intervenţiei de ultim moment a raţiunii şi bunului-simţ.

Ceea ce nu înseamnă că politicienii din aceste ţări, printre care şi din România n-au luat în calcul o posibilă nouă confruntare pe terenul de luptă. Au luat-o, dar a fost prea târziu.

Mai tot timpul , interesele de stat au primat, iar exprimarea publică a intenţiei de a nu ajunge la instrumentele războiului a fost de faţadă pentru înşelarea vigilenţei adversarului.

Chiar dacă pactul Ribbentropp – Molotov a fost cunoscut cercurilor politice româneşti, mai puţin protocoalele secrete, de la Bucureşti în iunie 1940 răspunsul a fost cel aşteptat de inamic.

În culisele cele mai puţin vizibile ale politicii noastre stăruia gândul că vom fi obligaţi să jerfim ceva. Ceva, adică un teritoriu relativ recent dobândit. Dar aproape nimeni nu s-a gândit că vom fi nevoiţi să renunţăm la teritorii aşa cum a arătat realitatea din teren.

Alianţele, promisiunile, garanţiile, toate la un loc n-au folosit la nimic, iar teritoriile au fost cedate fără un singur foc de puşcă.

Chiar şi astăzi se mai dezbate cu destulă pasiune cauzele, vinovăţiile şi se recompune ori analizează contextul istoric dat.

Poate că cea mai bună lecţie pe care a oferit-o această raliere a agresorilor posterităţii e că nu poţi lăsa interesele naţionale pe alte mâini decât pe acelea proprii, ale statului în cauză, iar pentru a avea succes, trebuie să fii pregătit în orice moment.

Contribuţii editoriale : dl. prof. univ. dr. Adrian Niculescu şi dl. prof. univ. dr. Adrian Pop despre alianţe şi sensibilităţi istorice ale ţărilor mici din Europa.

AUDIO, emisiunea Istorica – ediţia din 7 mai 2018

Regia de montaj : Cătălina Popescu şi Corina Andriţoiu

Regia de emisie : Victor Mihăescu şi Adriana Anica

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST (colţul din dreapta).

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www.romania-actualitati.ro