„Eugeniu Carada, dincolo de aparenţe”

Un personaj greu de descifrat chiar pe timpul vieţii sale. Radicalizat la tinereţe, ponderat şi foarte clarvăzător în anii maturităţii şi către finalul vieţii, de-un simţ civic rar depăşit.

E numai o tentativă de a-i reţine semnele caracteriologice ale lui Eugeniu Carada considerat de unii cronicari ca părinte al Constituţiei de la 1866 şi de alţii făuritor al Băncii Naţionale a României cu sprijinul familiei politice Brătianu.

I-a plăcut conspiraţia, poate singurul răsfăţ pe care şi l-a putut permite, unul periculos şi plătit ca atare chiar şi cu scurte perioade de privaţiune a libertăţii sale.

Fără nume mare, din unele surse, tatăl ar fi fost mai degrabă francez decât grec, iar mama, din familie înstărită, documentată din secolul al XVII-lea, descendentă de şerdar, funcţie ministerială în timpul domniilor autohtone, Eugeniu Carada a construit şi întreţinut relaţii cu mai toate minţile luminate ale secolului său – al XIX-lea- întărite de comuniunea francmasonică în care se regăsea.

Invitatul nostru explică pe larg şi cadrul a ceea ce fusese în secolul naţionalităţilor, această organizaţie secretă.

Cu studii liceeale în ţară şi superioare la Paris, în preajma marilor cărturari europeni, fiind o fire inteligentă, Carada se pune aproape cu totul la dispoziţia intenţiei de reformare rapidă a Ţărilor Române, călătoriile sale fiind nenumărate între Occidentul transfigurat de ideii revoluţionare şi ţara sa care făcuse pasul din feudalism către modernitate, în încercarea reuşită într-o mare proporţie de a sincroniza două lumi aparent diferite ca stadiu de dezvoltare şi de percepţie a realităţilor.

Aşa cum am mai amintit, viaţa sa cu o evoluţie sinusoidală a fost marcată şi de sprijinul suficient oferit actului de unire a Principatelor Române, în particular viitorului domnitor, Alexandru Ioan Cuza. Lipsa sa de prudenţă manifestă l-a adus relativ repede în conflict cu domnitorul când îi reproşa acestuia rezultatele politicii paşilor mărunţi în relaţia cu Constantinopole, Principatele Unite aflându-se încă sub suzeranitatea Porţii

„Cuza, justificând faptele sale înaintea Padişahului, face mai mult decât un act de vasalagiu, face o crimă de lese naţionalitate. El înjoseşte, umileşte naţiunea, feşteleşte voinţa expresă (fie chiar printr-un mod fraudulos) a celor 700.000 de votanţi, supunând-o sancţionării turcului" – fragment dintr-o scrisoare adresată prietenului său Anastasie Panu.

În seara zilei de 22 ianuarie 1859, Eugeniu Carada ajunge pentru prima dată în arestul poliţiei – după ce, revenit în oraşul său natal şi prezent fiind la o reprezentaţie teatrală pe scena Teodorini din Craiova (actualul Teatru de Operetă din oraş?), sare pe scenă întrerupând spectacolul şi recită acolo un poem propriu, dedicat unirii românilor din Moldova şi Muntenia.

A doua oară, este arestat pe 28 septembrie 1859, acuzat fiind de participare la un complot liberal împotriva domnitorului Cuza. A treia oară este arestat şi reţinut o lună în anul 1865 fiind bănuit că intenţiona să-l detroneze pe acelaşi domnitor al unirii Principatelor.

Este dată ca certă participarea sa indirectă la actul din noaptea de 10 spre 11 februarie 1866, când domnitorul Cuza a fost forţat să abdice. De asemenea, Carada este cel care insistă alături de ceilalţi oameni politici radicali şi liberali pentru souţia instalării unui prinţ străin la conducerea tânărului stat român.

Principiile sale şi cauza susţinută aproape necondiţionat a republicanismului îl face să comploteze împotriva monarhiei, activând o reţea pentru răsturnarea ordinei în stat în şapte oraşe, printre care şi cel în care fără încuvinţarea sa a izbucnit tentativa republicană, oraşul ploieşti, 8 august 1870.

Iarăşi are de-a face cu implacabila uzanţă a autorităţilor represive ale statului, însă prietenii săi îl salvează, astfel că odată cu desfăşurarea conflctuului româno-ruso-turc din 1877, Carada este cel ce furnizează energie pentru obţinerea independenţei. Prin legăturile sale strânge bani pentru război, oferă asistenţă răniţilor, face propagandă, participă alături de I.I.C. Brătianu la discuţiile cu Marele Duce Nicolae al Rusiei în chestiunea tranzitării Principatelor de militarii ruşi, ajunge să participe în delegaţia română la Congresul de pace de la Berlin din anul următor.

Este deja cunoscută maxima sa ce devine crezul său politic şi existenţialist:

“Pentru o Românie liberă oricând, oricum, cu oricine şi contra oricui”

Eugeniu Carada (1836 - 1910). Credit: matricea.ro

După istoricul Adrian Cioroianu, Carada încă îşi poartă misterul prin cele trei dileme identificate în numele său: în asasinarea celui dintâi prim ministru al României, Barbu Catargiu, 1862; Carada şi domnitorul, ulterior regele Carol I; Carada şi Banca Naţională.

Dacă pentru prima implicare, dovezile nu sunt tocmai concludente, pentru celelalte două trebuie amintit că o relaţie obişnuită ca de la principe/rege şi cetăţean şi supus nu a putut fi vorba. Respectându-şi alegerile şi principiile, Carada nu s-a întâlnit cu regele, nici când i-au fost recunoscute meritele sale în varii circumstanţe, iar regele Carol I l-a considerat un om de mare onoare şi cuvânt în ciuda a ceea ce-i despărţea. Cât despre rolul său ca om priceput la economie şi sprijinul oferit înfiinţării primei bănci de emisiune monetară – BNR – aproape că e consacrat.

Două citate poate că-l descriu cu mai mare acurateţe pe acest patriot şi susţinător al unei ţări aflate la începuturile sale moderne:

„Criza noastră financiară, în mare parte, nu provine atât din lipsa resurselor, cât din lipsa spiritului unei adevărate economii în bugetul cheltuielilor noastre, din reaua şi nedreapta noastră sistemă de impozite, din legile vicioase de percepţiune, din neorganizarea institutelor de credit, din care cauză comerţul şi industria ţării sunt în decădere. Vom îmbunătăţi finanţele noastre, mai cu deosebire îndată ce vom organiza creditul prin bănci agricole şi comerciale, care să ridice comerţul, industria, agricultura; să redea viaţă prin stimularea şi înlesnirea tranzacţiilor private, precum şi a lucrărilor publice ale Statului şi ale judeţelor. Fără un comerţ, fără o industrie prosperă, un stat nu poate înainta; fără căi de comunicare şi institute de credit, acelea nu pot prospera."

După Mihail Romaşcanu într-o biografie dedicată lui Carada postum acesta spunea:

„Eugeniu Carada era şi un distins economist al epocii sale. Armonizând ideile politice cu acelea economice, Carada ajunsese la un sistem de gândire propriu, potrivit nevoilor reale ale statului român, care se afla în faza închegării şi a consolidării. Neclintita sa credinţă era că România nu va putea să-şi menţină libertatea şi independenţa absolută fără să aibă o situaţie înfloritoare în toate sectoarele economiei naţionale şi o robustă burghezie autohtonă, capabilă să reziste invaziei străine. Considera capitalul ca factorul determinant al progresului unei ţări, dacă se află în proprietatea băştinaşilor. De aceea, Ion Brătianu şi Eugeniu Carada, aflaţi în fruntea Partidului Liberal, primul în lumină, al doilea în întuneric, susţineau înfiriparea capitalului naţional, care să înlocuiască pe cel străin. După dânşii, o instituţiune centrală de credit cu capital românesc era singura în stare să sprijinească munca naţională sub variatele ei manifestări şi să asigure dezvoltarea principatelor în toate direcţiile"

Mai putem menţiona printre altele şi trebuie să mai amintim şi faptul că: „Tot Eugeniu Carada l-a împiedicat în 1905 pe Take Ionescu, care era ministru de Finanţe, să cesioneze pe 50 de ani, 30 000 de ha din terenurile petrolifere ale României unui consorţiu german, care avea în frunte pe Deutsche Bank. Unindu-se atunci cu toţi fruntaşii vieţii politice, amici şi inamici, Carada a înfiinţat o societate cu caracter naţional, care s-a arătat gata să substituiască grupul străinilor” ( Mihail Gr. Romaşcanu, Eugeniu Carada (1836-1910), Bucureşti, 1937)

Şi în fine cu privire la rolul avut de Eugeniu Carada în formarea şi consolidarea BNR, un extras din ziarul Libertatea din anul 1935 semnat de economistul şi ziaristul Ştefan Antim:

“Carada n-a avut, în timpul vieţii, parte decât de adversităţi şi calomnii. În ochii boierilor noştri, crima cea mare a lui Eugeniu Carada a fost punerea în circulaţie a bancnotelor. Datorită bancnotelor lui, care se înmulţeau mereu, s-au putut ridica la ranguri şi la averi oameni noui, cu nume necunoscute, cari ajunseră în scurtă vreme să conducă şi să guverneze această ţară. De aici şi ura aceia profundă şi frica aproape superstiţioasă, a păturei noastre boiereşti, de băncile şi de creditele liberale, pe care le bănuiau patronate toate, din umbră, de Eugeniu Carada. Şi să nu se creadă că-i o simplă întâmplare că tocmai Nicolae Filipescu, reprezentantul cel mai autentic al boerimei noastre autohtone, a fost acela care a afirmat despre Banca Naţională, după atâţia ani de funcţionare a ei, că e «cea mai mare escrocherie a secolului al XlX-lea». Acesta a fost multă vreme gândul ascuns şi părerea nemărturisită a întregei noastre protipendade, despre aşezământul noastru de emisiune, întruchipat, pentru dânsa, de Eugeniu Carada. Starea aceasta de spirit, atmosfera aceasta de suspiciune, de ură, frică şi de gelozie, în chip artificial întreţinută, a făcut ca un om întru toate admirabil, cu putere de muncă, cu pricepere, de cinstea şi de sobrietatea lui Eugeniu Carada, să fie silit să ducă o viaţă subterană de anahoret şi să fie privit aproape ca falsificator de monedă. Aşa au născut legendele de mister şi atmosfera de inchiziţie, în jurul persoanei lui Eugeniu Carada. Omul acesta a fost calomniat de o întreagă clasă a societăţii româneşti şi ce e mai grav de clasa ei suprapusă, la a cărei răsturnare a lucrat nu din interes personal, ci pentru binele obştesc... El a pus Banca Naţională în slujba unei noui şi mai bune ordine sociale şi a făcut din ea pârghia de ridicare, instrumentul de progres al acestei ţări; iar alături de Ion C. Brătianu, el n-a avut simplul rol de inspirator ocult şi fără răspundere, ci a conlucrat cu el deschis la schimbarea vechilor stări de la noi, şi datorită acestei conlucrări, cele două Principate medievale şi sărace au putut fi transformate într-un Regat unitar şi tare, aşezat pe baze capitaliste agrare, într-o vreme când Apusul pretindea de la noi numai grâne.

Aceasta este opera cea mare a lui Eugeniu Carada şi aşa se desprinde, la perspectiva celor 25 de ani, personalitatea adevărată a acestui bărbat”.

AUDIO, emisiunea “Istorica”, ediţia din 24 octombrie 2022

Regia de montaj: Alina Iaurum şi Florina Neda

Regia de emisie: Denisa Colţea şi Lucian Flencheş

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro