Radio România Actualitați
Emisiuni
Istorica
Doi industriaşi din perioada interbelică. Nicolae Malaxa şi Max Auschnitt

Doi industriaşi din perioada interbelică. Nicolae Malaxa şi Max Auschnitt

Invitat: dl. prof. dr. Ioan Scurtu – Universitatea din Bucureşti

Articol de George Popescu, 12 Octombrie 2016, 05:34

Doi români au făcut fala dezvoltării industriei româneşti interbelice. Ambii din Moldova, unul născut la Huşi, în judeţul Vaslui, celălalt, la Galaţi.

E vorba de Nicolae Malaxa şi Max Auschnit. Şi unul şi celălalt cu studii serioase în Germania, ingineri şi foarte buni întreprinzători.

Au pornit aproape de la zero, în sensul că afacerile lor industriale au crescut de la stadiul de atelier la cel de trust şi concern pe baza reinvestirii profitului şi a utilizării creditelor pe care le rambursau. O diferenţă majoră faţă de unii – nu puţini – întreprinzători din România post-comunistă !

Atât Malaxa, cât şi Auschnit au avut activităţi de amploare în sectorul industriei grele, respectiv metalurgie, produse de la material rulant, ţevi de mari dimensiuni, cazane până la locomotive cu abur şi apoi locomotive Diesel.

„Uzinele şi Domeniile Reşiţa”, „Titan-Nădrag-Călan” de partea lui Max Auschnitt, uzinele Malaxa din Bucureşti, Unio Satu-Mare, uzina de ţevi Bucureşti, viitoare „Republica”, Tohan-Zărneşti, magazinele de fier din Galaţi de partea lui Nicolae Malaxa.

Şi acestea nu au fost toate bunurile deţinute de cei doi. Fiecare dintre ei beneficia în calitate de comanditar pentru o întreagă reţea de firme şi ateliere, unele chiar în apropierea societăţilor care lucrau ca sub-contractori pentru produse finite într-o anumită valoare sau ceea ce se numea înainte-vreme „industria pe orizontală”.

Cupoane de acţiuni la diferite societăţi de asigurări sau bănci comerciale, depozite, hoteluri sau locuinţe ori case de vacanţă întregeau averea fiecăruia de la un anumit moment dat.

În dreptul lui Nicolae Malaxa mai putem adăuga:

în anul 1933, în plină criză economică mondială, uzina „Malaxa” livra locomotiva cu numărul 100.

Anii care au urmat până la începerea celui de al doilea război mondial au fost ani de mare succes pentru uzina „Malaxa”, care a devenit una dintre cele mai productive din țară, fiind apreciată și cunoscută în lumea întreagă.

Producția cea mai ridicată a uzinei s-a realizat în anul 1935, cand s-au fabricat 93 de locomotive Malaxa.

În anul 1936 s-a realizat prototipul primei locomotive Diesel de concepție românească, care a intrat în fabricație de serie, livrându-se către CFR în anul 1938 primul lot de 28 locomotive.

Începând din anul 1939, uzinele Malaxa au fost în măsură să construiască toate categoriile și tipurile de locomotive (seriile 50.100, 230.0, 142.000). Locomotivele din seria 151.001 de concepție românească erau dintre cele mai puternice din Europa la acea vreme și au avut un succes comercial răsunător la Târgul Internațional de la Milano din anul 1940.

Datorită succesului dobândit în construcția de locomotive la uzinele Reșița și Malaxa, începând din anul 1930, în România nu s-a mai importat nici o locomotivă.

în paralel cu producția de locomotive, Nicolae Malaxa construiește fabrica de țevi din oțel fără sudură („Republica”), aplicând pentru prima dată pe continent procedeul american de laminare „Stiefel”.

Între anii 1937-1938, Malaxa a construit Fabrica de muniții de artilerie și armament în incinta Fabricii de material rulant.

Uzinele Malaxa au produs pe baza unui plan general de apărare a țării muniție de artilerie, armament și tanchete proiectate după o concepție românească.

Max Auschnitt a condus U.D.R. cu succes, aceasta având cel mai mare capital social din România (un miliard de lei lei), cea mai mare cifră de afaceri, cei mai mulți angajați - 16 669 în anul 1938, respectiv, 22 892 în 1948.

Împreună cu fratele său Edgar deținea societatea Titan-Nădrag-Călan cu peste 4900 angajați în 1938.

A făcut parte din conducerea a numeroase companii străine din Viena, Monaco și companii românești precum Societatea Română de Telefoane, Banca Chrissoveloni.

Denumit „regele oţelului”, Auschnitt a avut acţiuni cumpărate şi la companii din Iugoslavia şi Polonia.

AUDIO: emisiunea "Istorica", ediţia din 10 octombrie 2016:

Cei doi industriaşi nu au ocolit legăturile nici cu oamenii politici, nici cu Suveranul. Carol al II-lea a fost unul dintre beneficiarii constanţi ai câştigurilor financiare fie dăruite de cei doi, fie obţinute prin jocul de cărţi de care regele a fost foarte pasionat, alături de metresa sa, Elena Lupescu, născută Wolf, căreia i se spunea şi „Duduca”.

Un episod povestit de un abil politician în epocă, Constantin Argetoianu, reluat şi de invitatul ediţiei în lucrările sale* releva atât puterea economică a celor doi industriaşi, cât şi apetenţa regelui Carol al II-lea pentru mari sume de bani: "Argetoianu îl citează pe Nicolae Malaxa care în momentul în care i-a înmânat regelui Carol al II-lea o servietă cu 100 milioane de lei, ar fi declarat: „Majestate, industria grea vă este profund recunoscătoare pentru tot ce ați făcut și vă rugăm să primiți această sută de milioane de lei ca o modestă contribuție pentru operele de asistență ale Palatului”.

Cei doi industriaşi erau aproape nelipsiţi de la partidele nocturne de pocher. Din „Însemnările zilnice” ale fostului Suveran, anii 1937-1939:

18 martie: „partidă de pocher cu Urdăreanu, cu Max/Auschnitt/şi Malaxa”.

21 martie: „la joc/de pocher/Gavrilă/Marinescu,/Max Auschnitt şi Urdăreanu”.

29 martie: „joc de pocher cu Max, Ghandi şi Urdăreanu”.

29 aprilie: „După masă la Duduia/pocher cu Urdăreanu, Max şi Nicu Condeescu”.

În anul 1938, regele nota:

8 iunie: „Pocher cu D, Malaxa, Max şi Urdăreanu”.

În anul urmǎtor, 1939 :

19 martie: „pocher cu Nicu Condeescu, Ernest/Urdăreanu/şi Max. Malaxa s-a scuzat, trebuind să aibă o întrevedere cu Wolthat”.

2 aprilie: „Pocheraşul obişnuit cu D, Malaxa, Auschnitt, Urdăreanu şi, mai târziu, Condeescu”.

23 aprilie: „Obişnuitul pocher cu D, Urdăreanu, Nicu Condeescu şi Max Auschnitt”.

7 mai: „După masă, pocher cu Malaxa, Max, D şi Ernest”.

11 mai: „pocher cu D, Malaxa, Max şi Nicu Condeescu”.

18 mai: „pocher cu D, Malaxa, Max şi Rusescu”.

Asemenea însemnări continuă până în vara anului 1939, când din rândul partenerilor suveranului la jocul de pocher a dispărut Max Auschnitt.

O trăsătură comună a afacerilor celor doi a fost în mare măsură şi avantajul oferit de contractele pe care le-au dezvoltat cu statul român, în special pentru reţeaua CFR şi industria de apărare.

Lipsa lui Max Auschnitt s-a datorat posibilităţii ca regele Carol al II-lea să fi considerat că partenerul său de pocher începuse să se zgârcească la jocul de cărţi. Drept urmare, regele şi camarila din care făcea parte şi Malaxa s-au debarasat de cel dintâi.

Cert este că urmare a unor controale sugerate de rege, Max Auschnit a fost găsit vinovat, judecat şi condamnat la şapte ani de închisoare cu executare. Din pedeapsa apreciată ulterior la rejudecare ca incorectă, a efectuat doar trei ani, cel care a contribuit la eliberarea sa fiind mareşalul Ion Antonescu sau Conducătorul Statului din epocă.

Tot mareşalul Antonescu a fost cel care a decis confiscarea uzinelor Malaxa pentru a produce în regim de război, muniţii şi tehnică militară

Ambii industriaşi au priceput că vremurile se schimbă şi că n-ar avea şanse de a mai trăi în libertate în România după preluarea puterii de comunişti, chiar dacă fiecare căutase să-şi întărească legăturile cu aceştia încă din timpul războiului.

Nicolae Malaxa şi Max Auschnitt au reuşit să plece din ţară, ajungând în America, unde afacerile n-au mai mers atât de bine. În ţară, toate proprietăţile lor au fost naţionalizate în iunie 1948.

Nicolae Malaxa şi Max Auschnitt s-au dovedit şi urmaşi ai lui Meccena, operele lor de caritate fiind salutare în condiţiile dificile în care trăiau oamenii de cultură.

Scriitorul Dumitru Corbea relata în memoriile sale că, într-o zi, actorii Grigore Vasiliu-Birlic şi Puiu Iancovescu s-au prezentat la Max Auschnitt, cerându-i o sumă de bani. A avut loc următorul dalog:

„ — Cât , domnilor?

— Cât puteţi mai mult, domnule Auschnitt, a îndrăznit Iancovescu.

Bancherul a apăsat pe un buton şi a deschis un seif cât peretele, ticsit cu teancuri de bancnote, de sus până jos. Birlic s-a speriat şi s-a dat doi paşi înapoi. Nu mai văzuse în viaţa lui perete căptuşit cu teancuri de bilete de bancă de câte cinci sute şi o mie de lei.

— Atâta vă ajunge ?, a întrebat Auschnitt, prinzând cu două degete un teanc de bani.

— Deschideţi mai tare degetele, domnule Auschnitt, a propus Puiu Iancovescu. Bancherul a zâmbit şi a deschis mai tare degetele şi a tras teancul de hârtii”

* “Istoria României în timpul celor patru regi” de prof. dr. Ioan Scurtu, Editura Enciclopedică, ediţiile 2004 şi 2010.

Contribuţii editoriale : dl. conf. dr. Mihai Opriţescu – Academia de Studii Economice despre structura de capital a economiei româneţti din perioada interbelică. Un interviu de Mirela Băzăvan.

Regia de montaj : Nicu Tănase

Regia de emisie : Claudia Buzică şi Costin Iorgulescu

Galerie foto: