Dobrogea (1878 – 1920)

Reizbucnirea “crizei orientale” în anul 1875 pregăteşte terenul unor noi aranjamente ale Marilor Puteri Europene pentru protejarea intereselor în spaţiul răsăritean şi balcanic. Revoltele anti-otomane din Bosnia şi Herzegovina, slăbirea financiară a Imperiului Otoman până la declararea falimentului şi revigorarea pretenţiilor ruseşti în bazinul Mării Negre sunt coordonatele ce vestesc izbucnirea unui conflict ruso-turc.

România adoptă la consilierea Germaniei lui Bismarck starea de neutralitate, însă nu pentru mult timp. Era un moment foarte favorabil ca îndelungata dezbatere privind viitorul ţări să fie tranşată prin obţinerea independenţei de stat, întâi în cancelarii, apoi pe câmpul de luptă, dacă nu va fi o altă soluţie.

România câştigă alături de aliaţii ruşi şi obţine o recunoaştere condiţionată a cererilor sale. Rusia ţaristă a intrat în acest război pentru controlul strâmtorilor, al sudului Basarabiei, pentru aşa-zisa misiune istorică de a proteja lumea ortodoxă, însă prioritar rămânea accesul la o mare caldă.

Audio: emisiunea "Istorica", ediţia din 23 septembrie 2013:

Consecventă obiectivelor sale, a propus la conferinţa de la San Stefano o Bulgarie mult extinsă şi o compensaţie pentru România, la Congresul de pace de la Berlin (1878), Dobrogea de Nord sau meridională în schimbul celor trei judeţe din sudul Basarabiei. Practic, în opinia istoricilor români, la Berlin, Dobrogea a suferit prima fracturare. Partea de nord la România, partea de sud atribuită Bulgariei.

O propunere acceptată în cele din urmă de România – din nou Germania a uzat de de puterea sa - fiindcă drepturile teritoriale ale tânărului Principat asupra Dobrogei proveneau din vechime, de pe vremea lui Mircea cel Bătrân.

Administraţia românească în Dobrogea a fost instalată cel mai târziu în decembrie 1878. Autorităţile româneşti au constatat că integrarea Dobrogei la statul român comporta un proces de durată şi pe etape. Proprietatea funciară a constituit una dintre problemele care a consumat cele mai mari resurse. Actele de proprietate fuseseră evacuate de bulgari, arhive întregi, sistemul otoman al proprietăţii era diferit de cel european şi românesc şi trebuia găsită o formulă convenabilă ambelor părţi, unii locuitori evitau să declare proprietăţile, mai târziu, proprietari bulgari locuiau în teritoriul vecin, dar îşi administrau afacerile din România.

Reţelele şcolară, sanitară, principalele funcţiuni ale administraţiei locale au fost blocate odată cu plecarea primarilor din fosta autoritate locală, drumurile erau într-o stare proastă, în general, Dobrogea rămăsese o zonă puţin schimbată. În plus, Dobrogea rămăsese o zonă de frontieră a Imperiului Otoman care a fost puţin dispus pentru cheltuirea banilor în infrastructură civilă.

Bulgaria a funcţionat ca principat autonom până la obţinerea independenţei în anul 1908. relaţiile României cu Bulgaria în perioada 1878 – 1908 au fost relativ bune , ca între vecini, cu schimburi în reglementări juridice, cu cooperări între administraţii, însă revolta “Junilor turci” a schimbat atitudinea guvernelor bulgare. În aceiaşi perioadă, Bulgaria a încheiat o alianţă cu Rusia care se angaja să sprijine cererile teritoriale ale Sofiei, cereri îndreptate şi către România (Dobrogea în întregime).

Înainte de emanciparea Bulgariei ca stat suveran, România a ajutat consistent cu bani, echipament şi arme, organizaţiile de revoluţionari bulgare. Acestea, după schimbările de pe agenda bulgară, în preajma primului război balcanic militau împotriva statului român, de cele mai multe prin acţiuni ilegale şi subversive. Această lungă existenţă a comitagiilor – tratată separat în ediţia de faţă – s-a derulat şi sub auspiciile Cominternului, după primul război mondial, cu asiduitate în Dobrogea de sud sau Cadrilater, intrată în componenţa statului român după Pacea de la Bucureşti din august 1913.

România prin guvernele sale a pus pe picioare cu un efort însemnat, Dobrogea şi a dovedit că în materie de politică pentru minorităţi (în Cadrilater, cel puţin , turcii şi tătarii erau majoritari) subvenţionând şcoala şi biserica. Şi pentru românii aflaţi în Dobrogea, situaţia s-a schimbat în bine, însă trebuie remarcat că populaţia în ansamblul său multi-etnic a beneficiat de drepturi egale. Politice şi civile.

Intrarea României în al doilea război balcanic a fost o consecinţă născută din considerente strategice. Bulgaria după primul război balcanic ieşise întărită cu un teritoriu ce-i asigura legătura de la Marea Neagră la Marea Egee, în dauna aliaţilor săi: Grecia, Serbia, Muntenegru împotriva Imperiului Otoman. Participarea României a fost factor de echilibru în Balcani, iar Tratatul de pace de la Bucureşti este singurul care conţine precizări şi termeni ce nu ofensează pe nici una dintre părţi, ci restabileşte o situaţie corectă pentru semnatari.

Din păcate războiul, primul război mondial suspendă eforturile făcute de statul român pentru ridicarea economică şi socială a Dobrogei. Surprinzător, Bulgaria intră în război alături de Puterile Centrale, împotriva Rusiei, însă alături de Turcia, fosta sa rivală, pentru drepturi teritoriale în Dobrogea.

Abia după război, România trebuie să reia planurile sale de emancipare a Dobrogei. Probabil că acesta va fi subiectul unei ediţii viitoare a emisiunii Istorica.

Contribuţii editoriale : dl.dr. Cornel Ilie, muzeograf la Muzeul Naţional de Istorie a României despre expoziţia dedicată împlinirii a o sută de ani de la Pacea de la Bucureşti(1913) şi de asemenea despre acţiunile comitagiilor din Dobrogea de Sud (Cadrilater). Un reportaj de Mirela Băzăvan.

Ne puteţi scrie la istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta şi pe Internet în direct şi în reluare de la www.romania-actualitati.ro