Din viaţa Basarabiei (1918 - 1940)

Multă vreme despre Basarabia şi Bucovina de Nord s-a vorbit în şoaptă.

Cu multă precauţie. Ba mai mult, o perioadă nu s-a putut vorbi deloc despre soarta românilor din provinciile istorice. A discuta în spaţiul public sau privat era prohibit.

De asemenea, propaganda oficială rareori a pus în discuţie situaţia românilor de-acolo. Abia după anul 1990 am putut descoperi povestea reală a ceea ce s-a întâmplat în aceaste teritorii ale României reîntregite după Marea Unire.

Nici astăzi mistificatorii istoriei noastre nu prididesc a denatura faptele, acţiunile consemnate de trecerea timpului.

Opera de reconstrucţie a Basarabiei începută de guvernele României Mari este şi astăzi puţin cunoscută.

Statul Român din aceea vreme s-a interesat îndeaproape de asigurarea unui nivel de trai şi de evoluţie a societăţii româneşti din Basarabia.

Investiţii au fost făcute, însă poate că nu în spiritul aşteptărilor românilor basarabeni, însă s-au făcut cu deosebire în cea de-a două decadă a perioadei interbelice.

România reîntregită a avut de depăşit greutăţi ce astăzi ar părea imposibil de trecut: recuperarea decalajului economic de dinainte de război, plata datoriilor de război, reforma agrară, noua organizare administrativ-teritorială, gestionarea noilor provincii reunificate cu Ţara, în afara Basarabiei, reluarea unui curs normal al vieţii, în timp de pace.

O piedică serioasă în dezvoltarea economică şi socială a Basarabiei a fost recunoaşterea politică parţială şi întârziată a apartenenţei Basarabiei la România.

Aliaţii tradiţionali au recunoscut actul cu o întârziere de câţiva ani după Conferinţa de pace de la Paris îndeosebi din cauza presiunilor exercitate de minoritatea evreiască pentru deplina naturalizare a membrilor săi.

Italia a făcut-o mult mai târziu în 1926, Statele Unite, indirect în anii ‘30, iar Japonia, niciodată (Această ţară urmărea să nu-şi deterioreze relaţiile cu URSS, îndeosebi pentru locuitorii insulei Sahalin)

Evident că cei mai stabili adversari ai recunoaşterii unirii Basarabiei cu România s-au dovedit sovieticii.

Aproape un deceniu autorităţile române au avut de furcă cu acţiunile de destabilizare a Basarabiei înfăptuite de Moscova.

Reţele de agenţi, atentatori, operaţii de diversiune şi incursiune pe teritoriul naţional, o intensă propagandă anti-românească făcută în Basarabia, dar şi în principalele capitale europene prin Komintern.

În aceste împrejurări pare a fi motivată reţinerea autorităţilor de la Bucureşti de a investi masiv în Basarabia.

Cu toate acestea, principalele investiţii s-au făcut în educaţie, asistenţă sanitară, căi de comunicaţie şi agricultură.

În cei 22 de ani de administraţie românească în Basarabia s-a investit mai mult decât într- o sută de ani de dominaţie ţaristă.

Timpul interbelic a fost pentru Basarabia un semn al începutului modernizării sale, însă nu a fost suficient, războiul întrerupând acest avans temerar.

Invitata ediţiei punctează principalele atribute ale administraţiei româneşti din Basarabia dar şi neîmplinirile acesteia.

AUDIO: emisiunea "Istorica", ediţia din 23 martie 2015:

Contribuţii editoriale : Dl. arh. Gheorghe Leahu, născut în Basarabia, apoi refugiat în două rânduri în România şi crâmpeie din viaţa sa.

Un interviu de Mirela Băzăvan. Interviul integral îl puteţi asculta aici:

Audio: Interviu arh. Gheorghe Leahu.

Emisiunea "Istorica" se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului de Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.30 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit de AICI.

Fişierele din această secţiune pot fi consultate timp de maximum zece săptămâni de la data publicării.

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de AICI.