„Din culisele spionajului britanic în România”

O cercetare tematică ce întruneşte toate superlativele unei munci aşezate, calculate şi documentate este rezumată în volumul „Serviciul britanic de informaţii în România (1916-1950)”

O continuare a expunerii activităţii serviciilor de informaţii străine de pe teritoriul românesc, după cea dedicată spionajului american din România în perioada 1944-1948.

În cazul britanicilor, experienţa politică şi relaţiile mult mai îndelungate, cât şi rolul activ de arbitru internaţional în disputele de pe continentul european au fost mai conturate, ilustrate de o bogată activitate în relaţia cu România.

Dacă facem abstracţie de legăturile din vechime ale domnitorilor români cu insularii, anul 1829 este momentul când diplomaţia engleză intervine direct pentru Ţările Române pentru a ridica monopolul circulaţiei pe Dunăre şi la Marea Neagră, pentru liberalizarea sau deschiderea comercială a potenţialului economic reprezentat de cele două principate.

Apoi, ajutorul oferit de britanici pentru Unirea Principatelor, pentru obţinerea independenţei de stat, dar şi pentru înfiinţarea PNL şi a cadrului democratic de dezbatere, desigur alături de modelele administrative importate din Franţa şi Germania.

În domeniul informaţiilor secrete, britanicii au fost interesaţi să găsească punţi pentru interesele lor în toată lumea sau mai bine spus acolo unde aveau interese.

Piaţa de cereale şi animale din România modernă şi apoi resursele minerale din România Mare au constituit zone de interes pentru britanici. Poziţia geografică a României a fost fundamentală pentru interesele britanice în această parte de lume.

În decursul timpului perioada de colaborare dintre noi şi britanici pe tărâmul informativ a fost mai îndelungată decât perioadele în care am fost separaţi.

Intelligence Service a avut o activitate febrilă în timpul neutralităţii României (1914-1916), după război o colaborare fructuoasă în perioada interbelică.

Această prezentare nu trebuie să ne înşele. Colaborare fructuoasă înseamnă să împărtăşeşti informaţii, dar în limita în care fiecare nu-şi periclitează interesele de stat

La începutul anilor '20 evoluţia situaţiei din această parte de lume a produs coagularea unei comunităţi de informaţii alcătuită din britanci, francezi, polonezi şi români îngrijorată de avansul exportului ideologic pe care-l furniza Rusia Sovietică.

Creaţia politică franco-britanică „Cordonul sanitar” a conţinut printre altele şi componenta de informaţie secretă produsă de serviciile principalelor ţări implicate în acest proiect de protejare a lumii democratice şi capitaliste.

România ca şi Polonia avea frontieră cu URSS şi era prima obligată să-şi apere unitatea teritorială şi politică.

Intelligence Service a constituit şi un model de organizare pentru Serviciul secret al Armatei Române, aceasta traducându-se chiar şi mai târziu în tentativele de remodelare care au precedat apariţia SSI (Serviciul Special de Informaţii)

Oraşul Rezina era în perioada interbelică parte componentă a Regatului României, situată pe malul Nistrului, în zona de frontieră cu URSS. Au mai fost însă şi alte locuri în proximitatea frontierei care au găzduit astfel de funcţiuni.

Acolo, autorităţile române au admis în primii ani ca Intelligence Service împreună cu omologii francezi să administreze o bază de lucru, penetrare şi trecere ilegală a agenţilor săi, să organizeze misiuni de culegere de informaţii.

Pe măsură ce serviciul românesc de spionaj s-a întărit şi a căpătat suficientă experienţă , controlul a revenit integral autohton. E de reţinut că în anul 1936, Serviciul secret al Armatei Române era considerat al 7-lea cel mai eficient serviciu din lume.

Comparativ cu un stat totalitar, unul democratic prezintă mult mai multe porţi de intrare pentru agenţii de informaţii străini. România interbelică nu a făcut nici ea excepţie de la regulă.

Reţelele organizate de Intelligence Service în România au fost identificate de contraspionajul românesc în câteva sectoare cheie ale economiei: finanţe-bănci, industrie, în special în cea extractivă, în administraţia statului, fie la nivel central, fie local, apoi în domeniul educaţie şi cultură, adică în universităţi , dar şi în lumea artistică. Presa era chiar un capitol aparte ce nu putea fi ratată ca ţintă de Londra.

Acestea exploatau fie „în orb” ( fără ca persoana exploatată , spionată să ştie), fie pe baza ataşamentului persoanei care nutrea sentimente probritanice sau filoengleze.

Deseori şi banii au constituit un mijloc destul de întâlnit pentru obţinerea unor servicii făcute de autohtoni britanicilor. Este şi cazul plătirii tuturor căpitanilor de nave fluviale de transport pentru a refuza închirierea vaselor pentru transportul cerealelor şi a petrolului spre Germania în preajma izbucnirii războiului.

Desigur că şi celelalte metode mai puţin ortodoxe utilizate de toate serviciile secrete din lume se înscriau în practica Intelligence Service.

Reţele identificate de autorităţile româneşti de profil au fost reprezentate de fraţii Masterson, combativa pereche Gibson (Harold şi Archie), Victor Bogomoleţ, ucrainean alb, fraţii Flemmer, Nicolae Cociubei, Ilie Guţuleac, contele Pavel Keller sau Vera Atkins cu familia.

Aceste reţele erau formate din celule autonome alcătuite la rândul lor din alţi agenţi şi recrutaţi care lucrau după principiul compartimentării şi conspirării depline.

Perioada 1938-1944 a fost una din cele mai dificile atât pentru britanici, cât şi pentru autohtoni. Corelaţia activităţii lor nu putea fi evitată de evenimentele politice internaţionale majore, de mare gravitate consumate în acest răstimp.

În primii doi ani, Serviciul secret al Armatei condus de Mihail Moruzov colabora intens cu spionajul britanic pe mai multe direcţii: fronturile de vest, sud şi est. Unul din succesele româneşti, aflarea conţinutului pregătitor tratatului germano-sovietic a fost împărtăşit şi englezilor, însă aceştia nu l-au creditat la adevărata sa valoare.

Odată cu alunecarea României în plasa ţesută de Berlin din pricina situaţiei internaţionale vitrege prin modificarea centrelor de putere din Europa în favoarea statelor revizioniste şi a lipsei de combativitatea a Parisului şi Londrei, relaţiile dintre Serviciul secret al Armatei Române şi Intelligence Service s-au răcit.

Un gest inamical făcut de britanici a fost colaborarea acestora cu sovieticii, dar şi cu Iugoslavia, şi Ungaria pentru a favoriza pretenţiile Moscovei asupra Basarabiei şi Bucovinei de Nord, de a crea o mare presiune ca România să cedeze teritoriile reunificate cu ţara la 1918.

La 10 februarie 1941, Marea Britanie rupe relaţiile diplomatice cu România, în urma înscrierii noastre pe traiectoria războiului alături de Puterile Axei şi instituie şi blocada economică.

De această dată vremurile îi purtau şi pe unii şi pe ceilalţi pe baricade diferite.

Cu toate acestea, tratamentul oferit de noi, cel puţin în materie de război secret a rămas aproape acelaşi până la bombardamentele anglo-americane din primăvara anului 1944. Britanici au fost menajaţi de autorităţile române şi au fost trataţi omeneşte, în baza Convenţiei de la Geneva fără a fi predaţi aliaţilor germani. Un tratament similar a fost administrat şi americanilor.

Invitatul ediţiei analizează în capitole distincte implicarea serviciului britanic de spionaj în România în operaţiunea „Autonomus”, cât şi în încercările repetate de a-l convinge îndeosebi pe mareşalul Ion Antonescu să ceară armistiţiu germanilor, să încheie războiul împotriva Naţiunilor Unite.

În volumul menţionat anterior, evenimentele de la 23 august 1944 au parte de o nouă ilustrare documentată în care se regăsesc atât activităţile secrete întreprinse de autohtoni, cât şi de britanici.

După martie 1945, britanicii reiau legăturile cu SSI în încercarea ultimativă de a împiedica instalarea modelului sovietic în România, însă zarurile fuseseră aruncate chiar de învingători, printre care şi Marea Britanie.

În perioada 1948-1950 tot ce a mai putut face spionajul britanic a fost să-şi recupereze parţial agenţii şi să-i mute în proximitate, în Turcia, să se sprijine pe o reţea din ce în ce mai puţin numeroasă rămasă captivă la discreţia sovieticilor.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 6 septembrie 2021 (integral)

Regia de montaj: Alexandru Balaban şi Mădălina Niculae

Regia de emisie: Costin Iorgulescu şi Mariana Băjenaru

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.05 – 02.30.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro