„Dimitrie Alexandru Sturdza - o personalitate uitată”

Dimitrie Alexandru Sturdza s-a născut la 10 martie 1833 la Miclăuşeni judeţul Iaşi şi a murit la 8 octombrie 1914 la Bucureşti.

D.A. Sturdza a fost un om politic, istoric, economist, membru al Academiei Române, contribuind în mod esenţial la întregirea patrimoniului cultural, naţional şi ştiinţific al înaltului for.

În activitatea guvernamentală s-a remarcat în fruntea ministerului de Finanţe şi a Consiliului de miniştri. Preşedinte al Partidului Naţional Liberal, Sturdza a fost unul dintre oamenii cei mai activi de pe scena politică românească.

Dimitrie Alexandru Sturdza îşi avea descendenţa într-o veche familie boierească, tatăl său fiind vornicul Alexandru Sturdza.

Urmează studii universitare în economie, finanţe şi istorie la Berlin, Jena, München, Freiburg, Göttingen şi Bonn.

Unionist încă din tinereţe, Sturdza îşi începe cariera politică ca secretar al Divanului ad-hoc din Moldova (1857) şi al Căimăcămiei de Trei.

Deşi după Unire domnitorul Alexandru Ioan Cuza îl alege ca secretar personal al său, în scurt timp Sturdza îi va deveni adversar.

În decembrie 1860, publică în gazeta „Steaua Dunării” articole împotriva lui Cuza, pentru care este judecat şi condamnat la surghiun într-o mănăstire.

Revine în viaţa publică, ocupând funcţia de ministru al Lucrărilor publice în guvernul Anastasie Panu – mentorul său spiritual de la Iaşi. În epocă pentru o scurtă perioadă de timp în Principatele Unite au funcţionat două guverne, fiecare pentru Moldova şi Ţara Românească.

Activează în „monstruoasa coaliţie” şi participă la înlăturarea domnitorului Cuza din fruntea statului pe 11 februarie 1866.

După venirea lui Carol I, D. A. Sturdza activează în Reprezentanţa Naţională şi este titularul câtorva ministere în mai multe guverne liberale: Agricultură, Comerţ, Lucrări Publice.

Totodată, este trimis agent diplomatic al României la Constantinopol (3 decembrie 1868 - 18 decembrie 1870).

Pentru o scurtă perioadă se manifestă împotriva domnitorului Carol I, fiindcă Suveranul întârzia să cheme la guvernare pe liberali în locul conservatorilor conduşi de Lascăr Catargi.

Sturdza a fost membru fondator al Partidului Naţional Liberal (24 mai 1875), iar în lunga guvernare Brătianu va ocupa portofoliul câtorva ministere.

D.A. Sturdza se va remarca în portofoliul Ministerului Finanţelor, când va fi delegat să se implice direct în rezolvarea problemei Strousberg, legată de concesionarea construcţiei de căi ferate către consorţiul german, care de-a lungul anilor comisese un lung şir de abuzuri.

În cursul anului 1879, ministrul de Finanţe român şi cancelarul german Otto von Bismarck au avut mai multe întrevederi diplomatice, unde au dezbătut problema răscumpărării căilor ferate de la „Societatea acţionarilor” (care preluase drepturile şi obligaţiile falimentarei Strousberg).

Hotărât să pună capăt numeroaselor neînţelegeri privind concesiunea Strousberg, cancelarul leagă recunoaşterea Independenţei României de rezolvarea problemei căilor ferate, astfel că situaţia se sfârşeşte cu încheierea unei convenţii şi, de-a lungul anului 1880, cu răscumpărarea tuturor căilor ferate române de către stat, care intră în administrarea guvernului.

D.A. Sturdza a jucat un rol-cheie în desfăşurarea negocierilor. Ca om politic, el era de părere că orice proiect trebuia să corespundă realităţii.

De asemenea, „problema Dunării sau cererea României în Comisia Dunăreană de a controla nemijlocit cursul navigal al fluviului de pe teritoriul său în disputa cu Marile Puteri, îndeosebi Austro-Ungaria şi susţinerea unei alianţe cu Puterile Centrale au fost alte „dosare” soluţionate favorabil României de Dimitrie Alexandru Sturdza.

După moartea fraţilor Brătianu, Sturdza devine preşedinte al Partidului Naţional Liberal.

După unii istorici, în perioada 1892 - 1908, D.A. Sturdza nu a făcut altceva decât să asigure „interimatul” şi „să facă trecerea” de la Ion Brătianu-tatăl la Ion Brătianu-fiul.

În 1895, Regele Carol I introduce principiul rotativei guvernamentale, prin care se asigura alternarea la putere, odată la 4 ani, a celor două partide importante de pe scena politică românească, Liberal şi Conservator.

În calitate de preşedinte al PNL, Sturdza va fi desemnat de patru ori să formeze un Consiliu de miniştri, ocupând şi portofoliul altor ministere de însemnătate. Ca ministru de Externe, a semnat un protocol de prelungire a Tratatului secret de alianţă dintre România şi Austro-Ungaria cu prilejul vizitei la Bucureşti a împăratului Franz Josef I.

Spre sfârşitul activităţii politice, în sânul PNL s-a format o grupare denumită „Oculta”, care acţiona pentru înlăturarea lui Sturdza de la conducerea partidului. Acestă grupare era condusă de Eugeniu Carada, guvernatorul Băncii Naţionale, care exercita o mare influenţă în partid, acţionând din umbră, ocult, de unde şi denumirea grupării. Carada vedea în Ionel Brătianu un viitor mare om politic al României şi-l sprijinea pentru a obţine funcţia de conducerea a Partidului Naţional Liberal.

Trăind într-un continuu stres, bătrânul şef al liberalilor avea tot mai des accese de nervi prelungite, căci se simţea torturat de Carada.

În octombrie 1908, se anunţă în mod oficial că primul ministru e grav bolnav şi va fi tratat la un sanatoriu de boli nervoase din străinătate.

După ce Sturdza a declarat că nu îşi mai poate exercita funcţia, pe 27 decembrie 1908 a avut loc o şedinţă a guvernului la care au luat parte şi preşedinţii Corpurilor legiuitoare, pentru a se hotărî cum se va acţiona mai departe. Iniţial, este propus ca succesor Mihail Pherekyde, în calitate de cel mai vechi fruntaş liberal.

Acesta îl propune la rândul său pe Ion I. C. Brătianu, care, în opinia fruntaşului, cumula „talentul, hărnicia, tinereţea şi un nume simbolic pentru România”. În aceeaşi zi, a fost emis şi decretul regal de numire a lui Brătianu în funcţia de prim-ministru al României.

Pe 11 ianuarie 1909 a avut loc Congresul PNL, care l-a desemnat în funcţia de preşedinte al partidului, cu mult entuziasm, căci reprezenta „tot ceea ce avea mai bun partidul şi ţara”.

Practic, acest moment a reprezentat şi sfârşitul activităţii politice a lui Dimitrie Alexandru Sturdza.

De-a lungul vieţii sale, a contribuit în mod esenţial la întregirea patrimoniului ştiinţific, cultural şi naţional al Academiei Române, al cărei membru a fost ales încă din 15 septembrie 1871. De asemena, forul românesc i-a recunoscut imensa valoare, iar în perioada 21 martie 1882 - 5 aprilie 1884, a fost ales preşedinte al Academiei.

Dimitrie Alexandru Sturdza a murit pe 8 octombrie 1914, la vârsta de 81 de ani.

Activitatea politică:

Preşedintele Partidului Naţional Liberal - 20 noiembrie 1892 - 11 ianuarie 1909

Deputat: 1866 – 1876

Senator: 1876 – 1909

Preşedintele Senatului: 20 februarie 1897 - 31 martie 1897

Ministrul Lucrărilor Publice: 11 februarie 1867 - 21 februarie 1867 ;1 august 1884 - 2 februarie 1885; 22 noiembrie 1902 - 14 noiembrie 1903 (ad-interim)

Ministrul Finanţelor : 22 noiembrie 1902 - 14 noiembrie 1903 (ad-interim); 18 decembrie 1870 - 11 martie 1871;27 ianuarie 1877 - 21 februarie 1877; 25 noiembrie 1878 - 16 februarie 1880;28 aprilie 1881 - 8 iunie 1881;1 martie 1888 - 20 martie 1888;9 ianuarie 1902 - 18 iulie 1902

Ministru de Externe: 1 august 1882 - 2 februarie 1885;4 octombrie 1895 - 19 noiembrie 1896;31 martie 1897 - 30 martie 1899;14 februarie 1901 - 9 ianuarie 1902;12 decembrie 1904 - 20 decembrie 1904 (ad-interim);12 martie 1907 - 27 decembrie 1908

Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii Publice :2 februarie 1885 - 1 martie 1888

Preşedintele Consiliului de Miniştri: 4 octombrie 1895 - 19 noiembrie 1896 ; 31 martie 1897 - 30 martie 1899; 14 februarie 1901 - 20 decembrie 1904;12 martie 1907 - 27 decembrie 1908

Ministru de Interne : 15 ianuarie 1896 - 3 februarie 1896 (ad-interim)

Ministrul Agriculturii, Industriei, Comerţului şi Domeniilor :29 ianuarie 1899 - 30 martie 1899 (ad-interim) ; 14 noiembrie 1902 - 22 noiembrie 1902

Ministru de Război : 14 februarie 1901 - 20 decembrie 1904

Opere selective:

„Convenţiunea cu Rusia”, 1877

„Basarabia şi Dobrogea”, 1878

„Bibliografia numismaticii româneşti”, 1879

„Banca Naţională şi reforma monetară”, 1889

„Istoria şi conservatorii”, 1892

„Programul P.N.L”., 1896

„Receuil de documents relatifs a la liberté de navigation de Danube”, Berlin, 1904

„Patruzeci de ani de domnie a Regelui Carol I”, 1907

„Însemnătatea divanurilor ad-hoc din Iaşi şi Bucureşti în istoria renascerii României”, 1912

"Personalitatea omului politic Dimitrie A. Sturdza" de Mihaela Damean. Editura "Cetatea de Scaun", Târgovişte, 2015,244 pag şi ilustraţii

Contribuţii editoriale: d-na conf. dr. Silvia Marton – Universitatea din Bucureşti despre tentativa de secesiune a unei grupări politice din Moldova după Unirea Principatelor. Un interviu de Mirela Băzăvan.

AUDIO: emisiunea „Istorica”, ediţia din 29 noiembrie 2021 (integral)

Regia de montaj: Eugenia Ivanov şi Cristina Sganţă

Regia de emisie: Claudia Buzică şi Costin Iorgulescu

Emisiunea „Istorica” se difuzează şi în reluare pe frecvenţele postului Radio România Actualităţi, marţi dimineaţa, între orele 02.35 – 03.00.

Fişierul audio poate fi descărcat cu titlu personal şi gratuit din secţiunea PODCAST, adresa fiind: https://podcast.srr.ro/RRA/istorica/-s_1-sh_321

Ne puteţi scrie la: istorica@radioromania.ro şi ne puteţi asculta în direct şi în reluare de la : www. romania-actualitati.ro